Flamura, mai 1971 (Anul 18, nr. 2010-2035)
1971-05-16 / nr. 2023
«20 literatură ■ artă»cultură Anchetă Pentru a încerca stabilirea coordonatelor necesare care determină succesul activității culturale am solicitat opiniile unor factori de răspundere ai muncii cultural-educative. Fără îndoială, ele exprimă laturi parțiale ale unui ansamblu de elemente ce asigură bunele rezultate în acest domeniu. Sperăm, de aceea, să întregim aspectele enunțate printr-o dezbatere viitoare sau prin sugestiile ce ni se vor adresa cei care se ocupă de activitatea culturală. IOAN BOT — directorul Clubului din Oțelu Roșu . Factorul nr. 1 este după mine omul, dragostea sa pentru cultură, bunăvoința, contribuția efectivă la pregătirea spectacolului și o instruire permanentă, continuă. La Oțelu Roșu, la club, de pildă, sînt oameni care activează în echipa de dansuri de circa 10-12 ani. Sînt și alții mai tineri, mulți atrași de cei mai în vîrstă. In taraf avem membri permanenți de 15-20 de ani, dirijorul instruiește și conduce formația de la înființarea tarafului. Dragostea lor față de artă, față de obiceiurile din zona noastră, i-a determinat să se mențină, făcînd, desigur, eforturi. Spun asta, atît pentru că ei vin după programul de lucru, cît și pentru că se preocupă de propria lor perfecționare. Oamenii, în majoritate, vin singuri, se mobilizează singuri. Numărul persoanelor care se ocupă cu organizarea este redus — de fapt e doar directorul — în rest avem instructori voluntari. PETRU ALBU — directorul Clubului minier Anina. Și la Anina avem un colectiv sudat, majoritatea membrilor depunînd o activitate îndelungată. Colectivul se păstrează astfel de 10-15 ani, sau chiar mai de mult. Cea mai mare parte sînt foști colegi de ai mei în munca culturală, care și-au menținut preocupările și prieteniile. Permanența activității și a oamenilor deci, cred eu, și sudura colectivului sunt factori importanți în determinarea succeselor acestei munci. Pe de altă parte e necesară o continuitate in muncă. Dumitru Omescu, de pildă, instruiește fanfara tineretului din Steierdorf nina — sihtmVnnl rlf* mîine» «sgur și valoros al formațiilor mature. ACHIM BANIU — instructor coregraf. Oamenii, pasiunea lor pentru tradițiile culturale, folclorice sînt în primul rînd necesare. în același timp acești oameni trebuie crescuți într-un anume mediu, modelați. Eu de pildă, lucrez la din Zervești cu echipa de școala dansuri. Pe copii îi pregătesc de mici, așa că am două formații școlare: ciclul I și ciclul II. Cînd elevii clasei a VlII-a termină și părăsesc școala, eu am imediat înlocuitori și încă la fel de buni. TITUS CRIȘCIU — inspector la Comitetul județean pentru cultură și artă. Eu cred că pasiunea pentru cultură a celor ce activează în acest tărîm și talentul constituie în cele mai multe cazuri factori ai succesului în practica culturală. Desigur, ele trebuie îmbinate și, în plus, e nevoie neapărat de perseverență. Aș da ca exemplu formația de teatru din Teregova— recentă cîștigătoare a locului II pe țară la Festivalul de teatru I. L. Caragiale. O mînă de intelectuali din comună au reușit să obțină un rezultat prestigios, deși nu există o tradiție teatrală. Directoarea căminului cultural — Cornelia Csatlos și inimoșii Dumitru Popescu, Nicolae Gruescu, Alexandru Csatlos, Mihai Tomescu, Petre au asigurat acest Văcăroiu și alții mare succes. E nevoie, așadar, de asemenea animatori sau un grup de oameni care să contribuie prin întreaga lor pasiune la această importantă muncă. HORIA BĂLAN — responsabilul comisiei cultural-educative a Comitetului sindicatului de la U.C.M.R.: In primul rînd se cere partea noastră o preocupare din de zi cu zi, problemele nu pot fi lăsate de azi pe mîine. Contactul, atît cu artiștii amatori cît și cu conducătorii procesului de producție, schimburile de experiență, o strînsă legătură între artiști și public (inclusiv conducătorii procesului de producție) sunt factori care contribuie la buna reușită a acțiunilor. Trebuie să cunoaștem oamenii — atît pe cei care vor evolua pe scenă, cît și pe cei care vizionează spectacolele. Pentru a mă explica, aș vrea să dau și eu un exemplu: spectacolul în limba germană „Așa sîntem noi reșițenii", în care oameni mai în vîrstă se întîlnesc cu alții mai tineri sudînd un colectiv dornic de a readuce succesele artei amatoare reșițene la nivelul sa a fost o dată. Ne străduim, care ca efortului făcut de acest colectiv pasionat, să-i adăugăm efortul nostru, mai ales în noi tineri către aceste atragereauactivități. [ON MUNTEANU — instructor coregraf: Aș considera ca prim factor unul care de multe ori i se simte lipsa: activitatea permanentă. „Permanent" nu înseamnă, desigur, repetiții în fiecare zi, dar o dată pe săptămînă este necesar. Un element important reușita activității căminului pentru cultural îl constituie sprijinul primit din partea cadrelor didactice. Ca exemplu pozitiv aș da aci Marga, în rîndul celor negative sînt prea multe de trecut. Vreau să spun că inactivitatea culturală la școală duce inevitabil la inactivitate și în cadrul căminului cultural. Profesorii de muzică pot pregăti coruri sau grupuri vocale, cei de desen pot deschide expoziții (de pictură sau costume naționale, de pildă), pot face educație pe tărîm artistic, explicînd autenticitatea folclorului și distingînd falsul. Nu există însă, din păcate, o ambiție a profesorului, dorința de a realiza o a se lansa, acțiune de calitate, de de a ieși din anonimat. Unul dintre puținele exemple pozitive, este profesorul Dumitru Jompan, a cărui activitate practică și teoretică, științifică >— merită a fi relevată. Din păcate, unele cămine culturale din județ nu dovedesc inițiativă, în general se așteaptă intervenția altora, nu există dorința unor acțiuni de calitate, persoanele care conduc tea culturală în comună activitaadesea n-au prestanță, multe ori nu sînt personalizate, de interesați legați de viața oamenilor, a coși piilor care sînt schimbul de mîine. Vreau să mai adaug aici un lucru destul de trist: cred că sînt foarte puține cămine culturale care pot trimite formații de prestigiu la întreceri pe plan județean sau național. Iar acest lucru spune ceva despre munca culturală. VELIȘCU BOLDEA — directorul Casei județene a creației populare . Referindu-mă numai la activitatea artistică de amatori, consider că prima condiție hotărîtoare pentru bunele rezultate ale activității culturale este pasiunea susținută însă de perseverență și continuitate în procesul de pregătire a unui moment sau a unei formații artistice. Aceste elemente, dacă se întîlnesc cîteva cu talente deosebite, duc la obținerea unor rezultate de prestigiu atît în confruntări cît și cu ocazia unor manifestări artistice obișnuite. Faptele se pot confirma în cazul unor formații cum sînt corurile din Marga, Reșița, Caransebeș, ansamblul de cîntece și dansuri „Semenicul", echipele de dansuri populare din Borlova, Oțelu Roșu și Vălișoara, ansamblul folcloric din Clocotici, fanfara din Lăpușnicu Mare și Bănia, corul din Dalboșeț, echipa de teatru din Teregova, brigada artistică de agitație din Vermeș și multe alte formații care dețin în palmaresul lor premii și distincții în întrecerile republicane. Vorbind de factorii care trebuie să-și aducă contribuția la bunele rezultate ajungem iar la pasiunea și adeziunea totală a specialiștilor față de mișcarea artistică de amatori. Animatori culturali ca profesorul D. Jompan și învățătorul Gh. Beg din Marga, regizorul actorul Gh. Vîlceanu și Eugen Vancea de la Teatrul din Reșița, coregrafii Afilon Lațcu, Ioan Munteanu, Ion Lungocea, Toma Frențescu, dirijorii Gh. Radu, Gh. Dobreanu, Nicolae Perescu, Adam Măran, Guțu Gore, Gh. Ghera și Gh. Luca se numără printre aceștia, în același timp, cred că, pe lângă pasiune, talent și performanță, un alt factor determinant al succesului îl constituie asigurarea condițiilor materiale de către organele locale pentru buna desfășurare a repetițiilor și mai ales apropierea sufletească a conducătorilor comunei sau orașului, de marea masă a artiștilor amatori prin contacte permanente cu aceștia și mai ales prin încurajările și stimulările morale (și chiar materiale), de care este neapărată nevoie, nu numai în momentele de mare succes, ci și în inerentele momente de insuccese trecătoare. Exemple mobilizatoare sînt cele arătate în comunele Dalboșeț, Marga, Bănia, Clocotici, O strînsă colaborare — dar în fapte nu numai in planul de măsuri — între căminul cultural, școală, organizația de tineret, sindicat și femei, constituie un alt factor esențial — și nu printre cei din urmă — al unei bune activități, al rezultatelor pozitive mai ales dacă privim — și trebuie să privim așa — toate aceste aspecte în perspectivă. Anchetă realizată de GH. JURMA A Factori ai »osul ia activitatea cultural - artistică Formațiile corale din județ se bucură de bune aprecieri, existînd pe aceste meleaguri îndelungate tradiții ale pasiunii pentru cîntec. Pe scenă, corurile reunite din Reșița, Marga și Bocșa. .WWV WV WWWWV W WW W WW W WWW, ^ partidului Sentimentul acesta Înalt că plutesc pe o flamură. Pe o flamură durată de jertfe și atir de pură. Că plutesc înfășurat In lumină de amiază Cu Inima legată de o singură rază preacurată, Oh, bucuria acestui sentiment de a pluti pe ape străbune Legat de o naștere izbunditoare ! . . . Privirea mi se face o floare adinc gînditoare, Zarea se coboară ca o cascadă pe timplele clare, Și știu că e ceasul mare de ofrandă cînd Mă despart de mine și devin gînd intr-un gînd Căruia-i aparțin și care mereu îmi revine ! . . . GEORGE SURU . Jun piure tmi place să văd oameni frumoși desprinzindu-se din rădăcinile florilor. Îmi plac copiii cu ochi trandafirii rîzînd de castanii Împovărați cu jucării, îmi place să văd fluturii în virtejuri amețitoare rostogolindu-se printre pietrele verii, cenușii, îmi place să văd timpul furișat după acele ceasornicelor, îmi place să văd lacrimile alunecind in zgura anotimpului, îmi place să văd ploaia rostogolindu-se cu picături mari pe frunțile oamenilor, îmi place să văd luna în așternutul străveziu al nopții, mîngîindu-mi răsuflarea sălbatecă a dorurilor, îmi place să văd soarele rîzînd cu razele pînă pe Pămînt, îmi place cuvîntul OM 1 ANGELICA CROITORU Opinii Artistul, fiind unul din factorii de mare însemnătate pentru influența socială pe care o poate avea prin rezultatul muncii sale de creație, trebuie să devină purtătorul de cuvînt al vremii sale. Evident, nu s-a cerut niciodată scriitorului, de exemplu, să devină oglinda exactă și fotograful ambulant al lumii. Ca dovadă, libertatea de creație este astăzi consfințită la noi. Dar o libertate de creație în accepțiunea filozofică pe care marxismul o dă necesității înțelese. Sunt încă scriitori ce pretind drept reală și unică lumea contorsionată a unor trăiri subiective, mai mult sau mai puțin provocate; se acordă, în acest caz, prioritate absconsului vieții, zonelor obscure în care nimeni nu se va descurca vreodată. Chiar și atonalismul muzical, îngrozit de urmările pe care le-ar putea avea dezlănțuirea absolut eliberată de norme și conținut, de arbitrarul în spatele căruia se poate ascunde oricînd impostura și lipsa de talent, tehnicismul de orice natură, a simțit nevoia ordonării. S-a născut dodecafonismul, serialismul. Arta abstractă simte tot mai acut nevoia materialului, a unor elemente de figurativ, fără ca în acest fel să facă vreo concesie picturii de gang. Cu * meu e rod în sodiul pății Pasăre, cunună peste mări, șoaptă sunt și dă-mi o aripă mai vie inima și-o dau în schimb să-ți ajungă zbaterea și fie t Stal pe sufletul meu — creangă ce se-mprospătează primăvara, eu să-ți dau cetățile albe să ajung în ancora de unde-ncepe vara ! Tu să-mi aduci silex pentru a-mi rotunji cuvântul, să devin apoi pasărea tînără, rădăcinilor să le ascult clntul! Țara mea e rod In spicul păcii, creanga mea mai proaspătă se naște. Dintr-un colț cu datini știu pornirea bărcii. Pasărea lumină, eu alerg, iar tu mă-nvezi a paște IANA SELENA Accesibilitate și mesaj înalt uman atît mai mult literatura, a cărui material este cuvîntul, această cucerire maximă a gîndirii și atît de strîns legată de gîndire, nu se poate transforma în muzică ori culoare, decît în cu totul altceva decît este în realitate, iar eforturile în această direcție nu pot fi decît un experiment costisitor. Faptul divers, informația laconică, exactă, știrea, reportajul, filmul, iată mijloace contemporane care fascinează opinia publică, pentru că în spatele fiecărei coloane din ziar sau revistă este surprinsă o lume despre care, însetați de Cunoaștere, vrem să știm cît mai mult. Aici, literatura ar putea folosi (și o face, de altfel), procedeele publicistice în sensul valorificării faptului real în toată măreția lui. Setea de adevăr a omului contemporan, dornic să-și vadă înregistrate și comentate înfrîngerile și succesele, bucuria omului de a-și vedea visurile împlinindu-i-se pe aceste mioritice plaiuri —, acestor sentimente trebuie să le venim, ca scriitori, în întîmpinare, cu opereta crescîndelor lor cerințe. nivelul Prin aceasta se realizează nobila misiune, care nu poate fi considerată obligație și reținere a zborului. Scriitorul trebuie să simtă dorința firească de convorbire continuă cu semenii. Și numai față-n față cu o asemenea conștiință de sine, putem judeca nivelul său intelectual, pregătirea sa ideologică. Numai cel care-și pune ca problemă vitală „pentru cine trăiesc eu și cui îi folosesc" poate să ajungă la modalități artistice care slujesc și nu slujesc rațiunea. Oare a devenit anacronic discursivismul în opera de artă? în lumea vrea să comunice gînduri care valori, apelul, strigătul, au răsimas în picioare, ca în vremea lui Whitman, Petőfi și Maiakovski? Tradiția literelor românești, bazată pe adîncul substrat sănătos al gîndirii populare, este menită să ne arate și drumul, destinul nostru de la care, din fericire, nu putem deroga, oricîte influențe lipite și fortuite ne-ar încerca. A fi conștient de unde vii nu te transformă însă automat în executorul testamentar al lumii de pînă la tine. Un scriitor înrădăcinat în substratul viguros al poporului său va găsi căile originare care i se cuvin, și va găsi robustețea din care să poată răsări, la rîndul lor, alte generații. Și atunci scriitorul nu se va mai considera „o muscă la arat" după expresia lui Eugen Barbu, ci un spirit care-și poate chiar devansa epoca prin ceea ce se numește perenitate. Fiecare scriitor român este mîndru de atenția acordată de partid și popor. Acest sentiment însă nu este suficient; nu toți sînt aleși să poarte mesajul complex al vremii, iar cel care nu se adresează nimănui, ci se visează doar pe el însuși, nu poate fi considerat corifeu. In întîmpinarea acestei încrederi să mergem cu mijloacele cinstite ale luptei împotriva diletantismului, cu opere pozitive, cu opere ale vieții! LUCIAN BURERIU FLAMURA —2023 MEDIUL MUNCITORESC - INEPUIZABILĂ SURSĂ DE INSPIRAȚIE LITERARĂ Interviu cu scriitorul ANTON BREITENHOFER de originar din Reșița, al cărui vrednic fiu este, scriitorul limbă germană ANTON BREITENHOFER — în același timp un foarte înzestrat gazetar și redactor-șef al ziarului .Neuer Weg“ — ne-a răspuns cu multă amabilitate la cîteva întrebări privind preocupările sale actuale în domeniul prozei. — După Cite sîntem informați, in acest an, Editura „Eminescu“, va oferi publicului cititor, romanul dv. cu titlu provizoriu „La marginea lumii“ sau „Orașul de pe Bîrzava“. Ce semnificație acordați acestui lucru ? — Mă bucur că această carte, apărută în 1966 în limba germană, va fi o amplă confruntare cu publicul cititor românesc. Este un nou și exigent examen pe care îl susțin în fața iubitorilor de literatură beletristică și pe care sper să-l trec cu succes. Mă interesează, atît opiniile concetățenilor mei reșițeni, cît și ale altora, eu încercînd — de fapt — să surprind în această carte viața plină de dramatism social a orașului muncitoresc din anii 1932-1936, cu implicații revoluționare pentru mișcarea muncitorească din România acelei vremi. — Ne-ar interesa în ce măsură ați „operat“ modificări în textul primei ediții. Se poate vorbi acum, țrei în limba în cazul apariromână, de o nouă versiune ? — Substanța epică este aceeași, dar eu am revăzut scrierea dintr-o mai amplă perspectivă, încercînd o multiplicare a semnificațiilor sociale ce derivă din acțiune și o „îmbogățire“ caracterologică a personajelor. Este, dacă vreți, o reluare a temei de pe o poziție evoluată sub raport ideologic și artistic. — Ce rol acordați mediului muncitoresc ca sursă de inspirație literară ? — Este o sursă inepuizabilă. Colectivitatea industrială care supune focul și metalul este ea însăși modelatoare de caractere. Reșița mi se pare a simboliza orașul industrial de mare tradiție — în acest an se vor sărbători 206 de ani de la începutul activității siderurgice pe aceste meleaguri — cu o mișcare muncitorească veche, dar și cu o dezvoltare contemporană impresionantă. Cu toate acestea, am încercat în romanul meu să tratez tema astfel încît valoarea lui artistică generalizatoare să fie tipuri reprezentative, asigurată de ce puteau fi întîlnite și în alte centre muncitorești. Consider, însă, că, numai scriitura este cea care conferă valoare și nu doar importanța temei. Acest principiu m-a călăuzit în restructurarea cărții, atît în ceea ce privește ordinea capitolelor, cît și „funcțiile“ epice ale personajelor. — Ni se pare simbolică pentru spiritul internaționalist in care au trăit și au lucrat in comun muncitorii români și germani, faptul că un roman este tratat „căzui Brebenar", un accident tragic, consecință a condițiilor muncă în capitalism, dar de avind și implicații de ordin politic. — Este firesc să fie așa ! La Reșița au lucrat întotdeauna români și germani, au activat împreună și în mișcarea muncitorească, în partidul comunist, eu vroind să subliniez ideea că destinul social-istoric comun a determinat o solidaritate de clasă exemplară. Eroii acestui „caz Brebenar“ reapar în cărțile „Der Mädchenmaler“ (Pictorul de fete) și „Zu spät für Marilena“ ziu pentru Marilena), însă (Tîrîntr-o altă epocă istorică, aceea a anilor 1935—1944. Doresc să public și aceste cărți pentru publicul cititor de limbă română. — Proiecte literare actuale sau mai îndepărtate ? — Mi se pare hazardat a vorbi de ele în intenția mea e continuarea cărții despre Reșița, venind cu acțiunea și destinul unor personaje pînă în zilele noastre. Consider însă că acest lucru își are rezervat o mai lungă perioadă de gestație, de meditație și de „așezare“ a construcției epice, astfel, încît trilogia românească constituită — și poate reluată cîndva din nou — să fie o autentică frescă a Reșiței luptătoare, dar și constructoare a socialismului și comunismului. — Pe cînd o reîntîlnire Cu publicul reșițean ? — Dacă timpul — atît de zgîrcit cu un scriitor — îmi va îngădui în această vară, pe la început, să mă întîlnesc cu concetățenii, foștii colegi de muncă, și în general cu cititorii mei, acasă la Reșița, voi face-o ! Iar la toamnă, țin neapărat să fiu prezent la sărbătorirea bicentenarului uzinelor. Interviu consemnat de ION CRIȘAN Expoziție a copiilor ieri după-amiază, la Casa de cultură a sindicatelor din Reșița, a avut loc deschiderea expoziției de desene și pictura a elevilor claselor V—IX de la Liceul nr. 2. Cele aproape 100 de lucrări înfățișează vizitatorilor o imagine semnificativă preocupărilor și rezultatelor muncii tinerilor desenatori și a atestă pasiunea și talentul a numeroși copii și a îndrumătorilor lor. JLA i