Foaia poporului, 1896 (Anul 4, nr. 2-52)

1896-01-19 / nr. 2

fr. 2 FOAIA POPORULUI Pag. 11 bate joc chiar şi de oamenii inteligenţi î comună, în anul acesta s’au exarândat atât mo- 3 cât şi dreptul de crâşmărit. Licitanţi au­­ 4 Români şi jupânul Klein. Cei 4 Ro­ni s’au luptat ca se nu învingă Jidanul, ai­nci arenda la un preţ ne mai­pomenit până azi, ca jidanul si cadă! Văzând că nu­’şi a te ajunge scopul, s’a socotit se strice în chip Românilor: a făcut o îmbieeiune şi ai mare la comună, ca se strice licitarea cea atâi. Dar’, spre onoarea representanţei noastre nuna­le şi a licitanţilor Români, fie zis, Ji­­nul a căzut şi a doua­ oară cu planud seid­ia a rămas arenda de mori pe numele sub­­risului, deşi nu cred să am ceva câştig, fiind ânda foarte mare. Dar’ mă mulţumesc, că i smul­se din mâna lipitoarei ovreeşti. Drep-­t de crâşmărit încă nu ’l-a luat Jidanul mai uit, nevoind representanţa a-’l mai da în ana lui, fără luându-­l comuna pe numele u, şi încredinţând pe un creştin şi anume tot 3 subscrisul spre supraveghere se controlez­e vânzătorii de spirtuoase, între cari şi Jdanul, înţelegând jupânul şi despre asta, că decă are să-­l controleze un Român, nu ’i-a enit la socoteală şi înfuriindu-se tare, a mers a cancelaria comunală şi a început a striga o gură mare, ca să nu cuteze cineva a se ruga la el în pivniţă să-’i controleze beutura iau măsurile, că de loc îl împuşcă! Subscrisul urzind cuvântul acesta, m’am hotărît a-’l da pe mâna judecătoriei, doar’ îl va învăţa şi jude­­cătoria minte! Balomir, 19 Decemvrie 1895, Ion Adam, arendator şi proprietar. Dorim, ca pilda frumoasă dată de fraţii noştri Români din Balomir, mulţi următori să afle peste tot locul pe unde ocnesc Români, căci smulgerea feluritelor brânzi din mânile Jidanilor este în folo­sul bine înţeles al însuşi poporului nostru, înaintarea lui materială va spori văzând cu ochii. Să-’i dăm în lături şi să-’i înlocuim noi, — dar urmându-le lor în negoţul cu marfă ori beutură, şi nu le urmăm şi în felul necreştinesc, sugător ca lipitoarea, de care ei se folosesc în negoţ. Tată-seu casâ-’i făcea, Lasă, tată sălaşul Că ’mi-a venit drăguţul, Dragul meu drăguţ frumos Tu dela moarte m’ai scos. Pe sub vie, pe sub coastă Merge-o rufe de nevastă, Ea atâta s’a tot dus Că trei poduri a ajuns, Când acolo a sosit De drum s’a fost obosit Puţintel s’a odihnit După-aceea s’a sculat Şi din gură-a cuvântat Podari, plodari, Meşteri mari, Trece-ţi-mă Abrudul Că m’ajunge urîtul, Urîtul suspinele Cari ’mi-au mâncat zilele Noi bucuros te vom trece peste apa Iată rece ’acă gr­i-’i da Pe noi de ni-’i săruta Pe unul cam de trei­ ori Pe toţi trei de nouă­ ori. N’am ajuns aşa departe Să trec pentru sărutare, Că eu de m’oi supăra Cisme roşii-oiu desculţa Şi prin apă m’oiu băga Şi dacă m’oiu îneca Sufletul vost samă-o da. Dacă treaba stă aşa Sui nevastă ’n pod de peatră Că te-oi trece fără plată Sui nevastă ’n pod de-aramă Că te-oi trece fără vamă Că nevasta supărată Nu dă vamă nici­odată. Din Bucium-Poeni culese de Al. Lupu. Pe colina Vidri ’n sus lancul nostru doarme dus Trece-o pasăre sburând Aşa-’i cântă lui de blând „Scoală la­neu nu durmi Că vor veni Ungurii Te-or prinde şi te-or lega La temniţă judeca Te-or lega te-or face ghem Că de tine mulţi se tem Dar’ dacă vei fi deştept Nu-’i avea lanţuri pe piept* Atunci Iancu sare sus Pasăre ce ’mi-ai fost spus Să mă scol şi să fiu treaz Ca să mă scap de năcaz N’avea păsăruică teamă Colina va da de seamă Când m’am pus să adic Toate florile-’mi şoptesi Culcă-te trupşor frumo Noi te-om umplă de Noi te­ vom şi deşti Iancule maria-ta Păsăruică trece Iancu merge ! Spa Vandalisms dela Turda ajunse la tribunal. In 10, 11 şi 12 Ianuarie n. 1896 s’a pertractat înaintea tribunalului regesc din Turda un proces foarte însemnat şi carac­teristic, care pe toţi Românii îi priveşte dea­­proape. Vorba este de afacerea cunoscutelor van­­dalisme săvîrşite la Turda. Aceste în vara anu­lui 1892 şi 1893 revoltaseră spiritele tuturor oamenilor de bine, nu numai de aici dela noi, ci şi din toată Europa cultă, pe unde numai străbătuse vestea lor. Trei ani şi jumătate au trecut de atunci. Dr. I. Raţiu, preşedintele partidului naţional, contra căruia s’au inscenat acele vandalisme, a fost pîrît, judecat, a stat şi peste un an în închi­soarea din Seghedin. Afară de cei judecaţi în pîra „Memorandului“ câţi preoţi, câţi învăţători şi plugari români din toate părţile ţerii au mai fost siliţi de atunci să îndure temniţe şi pedepse mari tot numai in urma agitaţiunilor puse la cale prin vandalismele dela Turda? Şi pe când acestea s’au petre­cut cu Românii, pe atunci autorii vandalis­­melor, cari erau Maghiari, au fost lăsaţi în pace până azi. Dar, se vedem cel puţin acum, după trei ani şi jumătate, cum ştie justiţia ungu­rească să dee dreptate Românilor batjocoriţi şi care este asprimea legii faţă cu cei vino­vaţi. O mică descriere a faptelor petrecute vorbeşte ea de sine. Iată-o. Se ştie, că primul vandalism ’l-au să­vârşit Ungurii dela Turda în vara anului 1892, anume în 13 Iunie, când s’a reîntors dela Viena dl Dr. Raţiu. Acesta luase parte ca president şi factor de frunte în deputaţiunea ce merse cu Memorandul. Faţă cu vandalis­mul săvîrşit atunci contra dlui Dr. Raţiu, care numai prin fugă îşi scăpă vieaţa cât şi con­tra respectabilei sale familie, tribunalul n’a găsit să pună sub acusaţiune, decât pe doi croitori: Jenei Samu şi Tímár János. Despre Jenei s’a putut constata numai atâta, că după săvîrşirea acelui „sari-vari“ („macskazene“) ar fi zis cătră trei „Valahi“ „în glumă“ , şi eu am fost acolo şi am condus tabăra — stând călare, car’ Timár János a recunoscut, că, ce e drept, fiind el cu desăvîrşire beat, s’a în­făţoşat la demonstraţia, ce s’a făcut înaintea casei lui Raţiu, şi acolo, la oare-care depăr­tare dela locul, unde se svîrlea cu pietri, „a urlat" în mijlocul mulţimii strigătoare dar’ n’a luat parte la derimările făcute car’ la de­­monstraţiunea, ce se făcea în acelaşi timp la Mesaroşiu şi la Vlăduţiu, el nici nu s’a înfăţoşat. * Al doilea vandalism s’a întâmplat în 26 Iulie 1893, când s’a reîntors dela conferenţa din Sibiiu dl Iuliu Vlăduţiu, despre care se lăţise vestea, că ar fi insultat pe un ziarist ungur. Pîrîţi în causa aceasta au fost 17 inşi, dintre cari însă 2 nu s’au înfăţoşat la pertractare din pricină de boală, având a se ţine cu aceştia o nouă pertractare. Dar’ să vezi minune, nici în afacerea aceasta „nu s’a putut adeveri“ la pertractarea finală nici o vină asupra acusaţilor. Nu­mai faţă cu 4 dintre ei s’au ivit oare-cari bănueli: anume despre acusatul lenei József a mărturisit un păzitor de noapte, că ’l-ar fi văzut aruncând cu petri asupra casei lui Chioreanu. Despre Szebeni József, un alt acu­­sat, a mărturisit un gendarm, că văzându-’l aruncând cu petri, ’l a prins şi i-a predat unui poliţist, de la care a auzit, că l-ar chema Szebeni József. Pe acusatul Benkis Józef gendarmul l-a prins tocmai în momentul, când voia să ridice o peatră de jos; fiind însă prins, el începu­ să plângă. în urmă despre al patrulea paric, cu numele Kis József, ca întâm­plare îngreunătoare a fost împregiurarea, că un alt gendarm l-a pușcat printr’un picior toc­mai în momentul, când pentru a doua­ oară voia să arunce cu petii asupra gendarmului. Faţă cu ceialalţi pîrîţi nu s’a putut ade­veri nimic. Acusatorul public, care era representat prin subprocurorul Vajna Vincze, a cerut să fie toţi aceşti­a declaraţi de vinovaţi şi pe­depsiţi pentru crima prevăzută în §. 16 al codului penal. Tribunalul însă pe toţi şese ’i-a achitat, car’ pe păgubaşi, cari prin repre­­sentantul dlui Dr. Raţiu au cerut o despă­gubire de 1500 fl., ’i-a îndrumat să-’şi caute dreptul pe „calea obicinuită a legii...“ Procu­rorul a apelat. La pertractare au luat parte dintre pă­gubiţi domnii: Vlăduţiu, Mesaroş, David Ku­­gler, d-na Chioreanu, Iacob Lugoşianu, care Dr. Raţiu a fost representat prin dl advocat Dr. George Popescu. Dacă vandalismul ar fi fost săvîrşit de Români, oare ar fi fost judecătorii atât de fa­­voritori? Aceasta este întrebarea, care ne lasă să ne socotim și resocotim asupra afacerii.

Next