Foaia poporului, 1897 (Anul 5, nr. 1-52)
1897-01-24 / nr. 3
Pag. 26 FOAIA POPORULUI Nr. 3 Chiverniseala urască. Om cu bună socoteală este acela care nu cheltuește mai mult decât îi sânt venitele. Cine calcă regula aceasta, trebue să facă datorii, car’ datoriile au o foarte rea însușire, că în loc să scadă se tot înmulțesc și pe omul care s'a împrietenit cu ele îl aruncă în braţele sărăciei. Omul cu bună socoteală îşi va face dar’ totdeauna înainte planul, că ce poate cheltui şi cât poate cheltui din rodul muncii sale, car’ peste acest plan, care se numeşte preliminar nu va trece niciodată. Tot după un anumit plan, după preliminar trebue să se facă şi cheltuielile corporaţiunilor, cum e: şcoala, biserica, comuna, şi tot aşa se purcede şi cu cheltuelile ce le face guvernul din lada ţerii. Şi guvernul trebue să lucre după un preliminar, care însă se numeşte budget. Budgetul ţerii se face totdeauna pe un an, şi se desbate în dietă şi în casa magnaţilor, şi numai dacă-l primesc ambele case are putere şi poate fi executat, în caz contrar guvernul trebue să se ducă şi să facă loc altuia. În dieta ţerii chiar acum decurge desbaterea asupra budgetului, de aceea voim să facem cetitorilor noştri cunoscut cuprinsul seu Budgetul anului acesta e statolit în 475 milioane de fiorini. E cam cu un milion şi jumătate mai mare ca budgetul anului trecut. Venitele sunt proiectate tot in suma aceasta, adecă ceva mai puţin, astfel, că dacă nu se va întămpla nimic deosebit va trebui să rămână venit curat 87 mii de fiorini. Va să zică 475 de milioane de fiorini trebue să se adune din ţeara întreagă, că să se acopere toate cheltuelile ţerii. Şi se vor aduna, trebue să se adune. Aşa sună socoteala ministrului, făcută pe hârtie. Şi socoteala la care au lucrat multe capete „înţelepte“, trebue că e bună. Noi însă se facem o mică asemenare. La anul 1867, budgetul presentat parlamentului ungar din partea guvernului lui Andrássy era statorit în 130 milioane de fiorini, sumă rotundă, în treizeci de ani de „înţeleaptă“ guvernare, budgetul ţerii a ajuns dară a fi de patru ori mai mare ca la începutul chiverniselei maghiare. Ţeara are astăzi de patru ori atâtea cheltueli câte ară înainte cu 30 de ani, ar trebui dară ca şi venitele ţerii să fie tot de patru ori mai mari ca atuncia. întrebăm însă pe aceia, cari formează ţeara, pe cetăţenii cari îşi varsă denarii în acest sac fără fund al statului maghiar, numit budget, că oare bunăstarea lor tot în măsura aceasta a crescut în aceşti treizeci de ani . Suntem o ţeară care să ocupă aproape numai cu agricultura. Din rodul pământului susţinem negoţul industria şi droaia de funcţionari cu care ne-a fericit stăpânirea în decursul vremii. Din munca plugarului trăesc toţi ceilalţi, întrebăm dar’ pe ori care plugar român să ne spună, cu cât ’i s’au înmulţit venitele sale în aceşti din urmă treizeci de ani, ca să poată suporta un budget de patruori atât de mare, ca cel dintâiu? Să ne spună ce îmbunătăţiri n i s’au făcut în alte direcţiuni? E mai bună justiţia? E mai bună administrarea? T-s’au făcut îmbunătăţiri şi înlesniri pe terenul cultural? Nu credem să se afle un singur om care ne-ar pută da răspuns îmbucurător la una măcar din acestea întrebări. Toţi de o potrivă ne vor răspunde, că pământul nu s’a înmulţit în cei din urmă treizeci de ani, e tot acelaşi, a cărui rodnicie nu s’a urcat, ci a scăzut în mod înspăimântător; că înainte de treizeci de ani preţul grâului era 12—13 fi. la masă car’ azi e 6—7 fi., că înainte cu treizeci de ani se vedeau turme întregi de vite frumoase pe sate, ear’ azi vitele le poţi număra pe degete în fiecare comună, căci pe toate le-a dus darea mare, budgetul fără fund al statului maghiar. Justiţia e scumpă şi greoaie, administraţia scandaloasă, şcoala şi biserica susţinută tot de noi şi din sudoarea noastră. Unde s’au dus dar’ marile sume, multele milioane scoase în fiecare an din sudoarea bietului popor ajuns la sapă de lemn? Aşa vor întreba mulţi. Să le răspundem! S’au clădit din ele palate frumoase pentru înfrumseţarea oraşelor lor. S’au ridicat edificii culturale, luxoase şi pompoase, pe seama lor. S’au clădit localuri elegante de petrecere, opere, teatre, tot pe seama lor. S’au creat funcţiuni peste funcţiuni, dotate bine şi scutite de muncă şi răspundere, îndeplinite toate numai cu oameni din sînul lor. Cu un cuvânt, tot ce s’a făcut în aceşti treizeci de ani, s’a făcut pe seama lor, adecă pe seama Maghiarilor, car’ pentru noi, popoarele nemaghiare din ţeară, statul ungar nu a sperat un crucer măcar, în schimb însă a luat dela noi tot ce a putut lua. Şi de ar fi numai atâta, ar mai fi cum ar fi. Dar, „înţeleptele“ guverne maghiare ne-au încărcat ţeara în aceşti treizeci de ani cu atâtea datorii, încât astăzi numai ca interese după ele se plătesc 130 de milioane la an, adecă atâta, cât făcea la început întregul budget anual al ţerii. Astăzi, după socoteala fostului ministru Wekerle, datoriile făcute de patrioţii noştri în dicarsul acestor 30 de ani abia se pot acoperi cu jumătate din întreaga avere ce o are Ungaria. Va se zică jumătate din Ungaria e azi a creditorilor ei, a acelora cari i-au dat banii împrumut, încă treizeci de ani tot o astfel de chiverniseală, şi întreaga ţeară cade pe mâna creditorilor, adecă a Jidanilor. FOIŢA. Învăţături de aur de la cei vechi. (Urmare din nr. 51 şi fine.) Ceva mai mult decât atât. Timpul e vieaţă, pentru că timpul e materia din care constă vieaţa noastră. Cine perde din timp, perde din vieaţă. Şi cine omoară timpul cu nimicuri sau nefăcând nimic, îşi omoară vieaţa, care cine îşi omoară vieaţa, se face ucigaşul seu însuşi. Şi câţi ucigaşi de aceştia nu întâlnim zilnic în lume! Deci nu omorî vremea cu fleacuri, că te omori pe tine, şi dacă te omori pe tine, săvârşeşti păcatul cel mai greu, pe care nu ’ţi-’l iartă nici sfântul Dumnezeu. Periandru zicea aşa: „ Cugetă-te înainte la tot ce faci. Adecă cu alte cuvinte: înainte de a te apuca de orice lucru, mai ântâiu gândeşte-te bine, cum ai se-’l faci, ca să ’l faci bine şi se-’l faci In timp mai scurt. în urmă să te gândeşti, că ce folos poţi avâ dela el şi că nu cumva el ’ţi-ar fi numai ţie de folos, ear’ altora spre stricăciune, căci un astfel de lucru n’ar fi lucru cinstit şi prin urmare nici ţie de mare folos. Nici-odată să nu căutăm a ne fi folositori numai nouă, car’ altora păgubitori. Oamenii ceialalţi sânt de aproapele nostru şi după cum ne-a învăţat Christos, sântem datori a-’i iubi şi pe ei, ca şi pe noi înşine. Dacă nu le putem fi folositori într’un chip sau altul, cel puţin se nu le fim stricători. Cele mai multe şi mai păgubitoare greşeli în lume s’au sevîrşit din pricina, că oamenii n’au cugetat bine înainte, că ce fac şi ce urmări pot să aibă lucrările şi faptele lor. De aceea orice faci, fă cu socoteală şi te gândeşte la sfîrşit, ca să n’ai pe urmă căială şi bănuială, căci cu căiala şi cu bănuiala nu se îndreptează greşeala. Ghilon îşi regula vieaţa după învăţătura aceasta a sa: „La toate lucrurile să alergăm încet“. Orice lucru bun cere timp, căci el se face încet şi cu socoteală. Mulţî se apucă de lucru cu mare grabă, ca se-l isprăvească mai curând, şi pe urmă îl greşesc. Astfel ei perd timp îndoit şi-şi Întrebuinţează puterile în zădar şi strică degeaba, şi materia ce o lucrează. De pildă, un croitor lacom după câştig, ca să isprăvească o haină mai curând, se apucă cu grăbire la croit, nu ia bine seama din pripă la măsură şi croeşte haina prea strimtă. Ce urmează de aci? Se o întinză, nu mai poate, ci din mare poţi face mic, dar’ din mic mare, mai anevoe. Se ’i-o dee aşa muşteriului, el nu ’i-o primeşte. Astfel croitorul din pricina nebăgării sale de seamă trebue să cump°re frumuşel altă materie de felul acela pe cheltueala sa, şi să mai pearză timpul tacă odată cu croitul şi cu cusutul, car’ pe cea greşită să o dee la altul pe nimica toată. Necazul e şi mai mare, când croitorul nu mai găseşte altă materie la fel cu cea dintâiu; atunci muşteriul ti şicanează cum îi place, şi bine-’i face, ca să aibă altădată grije, să nu mai dee de bilă. Altă pildă. Un cărăuş mînă caii, ca sfântul Die, prin gloduri şi prin gropi, numai ca se ajungă mai curând la locul hotârît.