Foaia poporului, 1900 (Anul 8, nr. 2-52)

1900-01-21 / nr. 2

Nr. 2 FOAIA POPORULUI Pag. 15 Ian fiind în prepus că ar fi înstrăinat nişte saci goli încă de pe timpul treetatului, de la proprietarul mare de pământ (spăie), a doua zi de Crăciun (nuşi-au găsit altă zi! Red.) a fost deţinut de cătră gendarmi, după ce mai nainte au căutat prin casă, prin pod, în paturi, în grajd etc. — după furătură. Numai cotarea de cucuruz şi hambarul de grâu au rămas neroscolite, din causă că erau încuiate şi cheile erau la tatăl seu, — dar’ şi pe acestea le-au pecetluit. Deşi nu au aflat nimic compromiţător pentru copil, totuşi ’l-au escortat la casa comunală, şi aicil-au pus să stee cu capul spre părete. In posiţiunea asta fiind îl găseşte tatăl seu, care tocmai venia cu judele comunal. Văzendu-’şi tatăl pe fiiul seu cu capul spre părete, îl strigă numai decât să se întoarcă. Dar’ copilul, ştiind cu cine are de lucru de frică n’a cutezat să-’şi clătească capul. Atunci tatăl seu a strigat mai tare să se întoarcă să vorbească cu el, că ell-a făcut şi crescut. Nici n’a sfîrşit bine vorba şi şi cade mort străpuns fiind de baionetă. Este fapt constatat, că omul acesta n’a avut nimic cu gendarmii şi nici nu ’l-a vătămat cu nimic pe gendarmi. A voit să afle că ce a făcut copilul lui del-au deţinut şi ’l-au pus cu capul spre părete. Aceasta a fost în drept să o pretindă şi nu numai dela fiiul lui, ci chiar dela gendarmi. Este ştiut mai departe, că gendarmii nu de flori de măr îl vor fi pus pe copil cu capul în părete, — ci ca prin bătăi şi torturi să-’l facă să mărturisească ceea ce n’a făcut. Ni’s încă în proaspătă memorie torturele mai multor fruntaşi din Remetea-Lunca din partea gendarmilor în scopul de-a mărturisi, că ei au atentat la vieaţa notarului ctibuntil Milan. Nu ştiu: ce va fi constatat comisiunea esmisă la faţa locului; — în tot caşul ar trebui să se facă dreptate nenorocitei familii, care a căzut jertfă barbariei gendarmereşti, guri, care sânt atât de... Unguri cu popoarele nemaghiare, de unde vine apoi, năcazul ţărilor vecine cari au fraţi în ţeara noastră. »Dar’ să nădăjduim, a zis deputatul austriac, că credinţa înălţată a popoarelor nemaghiare, în monarchie, va ave de urmare, că ele vor ajunge la conştienţă (trezire) naţională deplină, şi atunci va fi bătut ciasul din urmă al politicei din lăuntru ungureşti! Ungurii înghit găluşca şi nu prea sbiară, — dar’ noi ar trebui să vedem tot mai limpede, ce aşteaptă şi lumea străină dela noi: să ne îmbărbătăm noi naţionalităţile, căci şi ei ar dori să vadă odată capăt îngâmfărei nebune ungureşti ! în străinătate Lumea franceză, ca şi cea nefranceză care ştie franţozeşte, are iarăşi prilej a pute ceti un mănunchiu de adevăruri spuse verde şi cu temeiu asupra stărilor din Ungaria. Zelosul tinăr naţionalist Ioan T. Ghica a scris şi a tipărit o carte asupra »Neatîrnărei Ardealului« (»Autonomia Transilvaniei«), în care arată cât drept au Ardelenii a cere neatîrnarea Ardealului, cum au Cehii neatîrnarea lor în Austria, şi Polonii şi Croaţii şi alţii, şi ce mare nedreptate ni s’a făcut când ni s’a răpit cu puterea la 1848 şi 1867 de cătră Unguri această neatîrnare, în Austria. Austria e iarăşi cât cu guvern, cât fără. De când Cehii deteră trânteală lui Clary, doi bărbaţi se sfarmă să înjghebe un ministeriu nou, şi amândoi simt de ce lucru greu s’au apucat. Pentru a mulcumi pe Cehi însă, fiecare din ei vreau să fee în ministeriu şi câte un Ceh. Cehii nu’s faţă de Nemţi mai mulţi !a noi Românii faţă, de Ull£JUri. Dar’ când oare vom ajunge şi noi a sili pe Unguri să fee şi câte un ministru român în guvern?... în foile străine. Numele de Român face earăşi drum prin foile străine. Foaia partidului creştin din Viena,Deutsches Volksblatt, a primit săptămâna trecută un articol mai lung de la dl Dr. Ales. Vaida-Voevod, pe care ziarul mare german, declară că cu plăcere îl publică. Ear’ în articol e arătată toată întâmplarea cu pricina Iancu şi e trasă o săpuneală zdravănă apăsătorilor şi prigonitorilor noştri nărozi. De peste septemână, Frecuş Ungurilor. Cătră sfîrşitul sâptemânei ce trece, deputatul neamţ Lemisch a ţinut în delegaţiuni (dieta împărăţiei) o vorbire, în care a arătat, că dacă împărăţia are greutăţi simţite şi în afară ca şi în lăuntru, o mare parte de vină cade pe UnPoartă mândru ce-ai purta Numai nu te mărita, Poartă fir de tulipan Şi mă mai aşteaptă-un an. Auzit-am, auzit, Că se sucesc mort în vânt Macină numai urît. Eu să ştiu c’a fi aşa M’aş duce şi eu la ea, Pe urît ’l-aş măcina Mai mărunt ca făina, Şi mândruţei ’i-’l-aş da Ca să-’i treacă dragostea. Foaie verde tămâioasă Mult îi mintea fetei proastă, De vine unul şi-o cere Ea iute zice c’oi mere, Nu vede sări’iar ochii Că n’are cu ce trăi. Haida mândro după mine Că cu mine-’i trăi bine, Că eu sânt o gazdă bună N'am mâncat de-o săptămână, Şi eu sânt o gazdă mare Am o pipă şi-o căldare, Numai fund şi toartă n’are; Lapte dulce nu ’ţi-oi da Să te bolnăveşti cumva, Boii nu te vor împunge Nici vacile nu li-’i mulge, Pe cai nu-’i merge călare. Să te-arunce oarecare, Saci la moară n’o să duci De nu-’ţi trebue să mânci, Raţe, gâşte n’or oua, Nici scoafele n’or făta, în frig nu te voiu culca Că-’i durmi tu dacă-’i vrea, Mai am mândre şi coşare Cu cucuruz şi hambare, Şepte coşuri de bucate Patru’s rupte şi trei sparte, Trei coşuri cu grâu frumos, întoarse cu gura-’n jos, Patru sânt cu cucuruz întoarse cu fundu-’n sus, Prin pod poţi merge desculţă Nu vei călca pe grăunţă, Poţi merge făr' de lumină Nu te loveşti de slănină, Poţi merge cu ochii scoşi Nu te lupţi cu cârtaboşi, Du-te cu ochii legaţi Nu te-’mpedeci de cârnaţi, Casa în păreţi e mare Doi coţi înălţime are, Nu trebue s’aştepţi noaptea Că noaptea-’i în casa mea, Dacă-’ţi trebue lumină O cari cu troaca din tindă, „ Coperişu-’i foare-’nalt Numai cam plecat spre sat,. Ear’ pe partea cătră soare Are şi-o răsuflătoare, Pe laturea cătră lună Păstrează-o gaură bună, Şi pe partea cătră stele Mai multe miei găurele, în cămară-’i ca şi-afară SCRISORI. Fapte frumoase. Agnita, la 29 Decemvrie 1899, în seara de ajunul Naşterei Domnului am avut iarăşi ocasiunea a ne bucura de ostenelile şi jertfele neobositului nostru învăţător Ioan Paicu, care le aduce necontenit atât pentru luminarea elevilor d-lui şi pentru a noastră a tuturor. E vorba de a doua serată literară, despre care aţi dat veste în anul trecut. în preseara zilei de Crăciun pe la 71, ore, sala de învăţământ a şcoalei era înţesată de public. în curând păşi pe scenă (pentru că era făcută ca o bună) dl învăţător Paicu şi începând cu cuvintele »Mărire întru cei de sus etc. etc.«, vorbeşte despre raiu şi om, ne arată decadenţa de mai târziu a întregului neam omenesc, că tocmai când mai greu bântuia putregaiul imoralităţei între oameni, a trimis D-zeu pe Fiiul seu Isus Christos în lume, care a răscumpărat neamul omenesc din mânile diavolului. Trecând la starea actuală, sbiciueşte fără cruţare imoralitatea, nepriceperea şi nepăsarea ce s’a ivit icîcolea prin straturile poporului român, în fine roagă pe D-zeul devenit om, a trimite între oameni »pace« şi »bunăvoire«. Urmează producţiunea »Naşterei lui Christos«, o piesă în 4 acte, predată minunat de copii şi copile de şcoală, în rîndul al treilea vine flăcăul C. Radu, îmbrăcat în o mantie călugărească cu barbă albă şi şchiop, să suie pe bună şi ceteşte un articol publicat oarecând în o foaie, »Moş Crăciun«. Bine a fost cetită şi cu viu interes ascultată. Ca să înşir apoi numele tuturor colindelor, cântărilor şi declamărilor priviritoare la Naşterea lui Christos, e de prisos , ci cred a fi de ajuns amintind, că au urmat cu astfel de declamări etc. vre-o 15 elevi şi eleve şi apoi vre-o alţi 40 elevi şi eleve au declamat alte declamări cu privire la alte învățături.