Foaia poporului, 1900 (Anul 8, nr. 2-52)

1900-07-22 / nr. 28

Pag. 330 FOAIA POPORULUI Nr. 28 J­i­ s'a scris adecă din mai multe părţi, că ţărani de-ai noştri au mers se-şi direagă uneltele la meseriaşi străini în oraşe, fără se ştie, că în acele oraşe s­mnt şi meseriaşi ro­mâni buni! Mai târziu aflând acest lucru şi întălnindu-se bunii noştri ţerani cu câte unul din meseriaşii noştri, le-a zis: — Ei, domnule, ne pare rău, că n’am ştiut, că sânt şi meşteri de-ai noştri, că nu dădeam noi lucrul la străini. Iată, că necunoscendu-ne noi me­seriaşii, dăm banul pentru lucru în punga străinului! Acesta e un rău, la a căruia delăturare voim se lucrăm. De aceea am hotărît, ca deja cu numărul viitor se deschidem coloanele ,,Foii Poporului“ pentru meseriaşii şi neguţătorii noştri, dându-le prilej să se vestească ei pe ei. Anume, rugăm pe toţi mese­riaşii, cari au ori­ce meserie, chiar şi aceia cari lucră mai cu seamă iarna, (vara fiind ocupaţi cu lucrul câmpului) a ne scrie următoarele date: Numele, locuinţa (satul sau oraşul, uliţa, nr. casei etc.), poşta ultimă şi staţia căii ferate şi meseria, ce o au (d. e. măsar, rotar, faur, peptenar etc.) pre­cum şi alte lucruri, ce le află de lipsă şi prin cari se recomandă etc. Tot asemenea rugăm pe neguţă­torii noştri, aibă bolte (dughene) cât de mici, se ne scrie datele de mai sus, arătând cam ce au spre vânzare în boltă şi câte bolte străine sânt în sa­tul lor. Aceste date le vom publica în cinste în „Foaia Poporului număr de număr, ca meseriaşii şi neguţătorii no­ştri se fie cunoscuţi la toată români­­mea. Să ştie fiecare din noi, când are ceva de lucrat sau de cumpărat, la cine se se adreseze. Acest lucru va fi de mare folos meseriaşilor şi neguţătorilor noştri şi de aceea îi rugăm de nou, să ne îm­plinească, spre binele lor această rugare. Redacţia „Foii Poporului Silvestru Moldovan, conducătorul foii. Legenda Ciocănitoarei. Culeasă de I. Popa-Radu, din Viştea-inferioară. Ciocănitoarea la început n’a fost pasere, ca acuma, ci ea a fost o femeie îndărătnică, adecă o femeie de acelea, căreia îi place să le facă toate pe dos, şi să-’şi bage nasul în tot locul, chiar şi unde nu-’i ferbe oala, şi pe fiecare să-’l clevetească şi să-’l vorbească de rău, într’o zi prinzând Dumnezeu toate gânganiile de pe faţa pământului, pre­cum : vespi, gărgăuni, ţînţari, furnici, carii şi altele şi legându-le bine într’un sac, chemă pe femeia cea îndărătnică la sine şi dându-’i sacul îi zise: — Ia sacul acesta şi du-’l de-’l aruncă, aşa cum îl vezi, în mare! Dar’ caută... nu cumva să te pue păcatele, ca după­ ce vei eşi de ab­ia la largul tău, să-’l deslegi ca să vezi ce este într’însul, că apoi va fi vai şi amar de capul tău!.. Atunci ai să păţeşti ce n’ai mai păţit!« — »Ferească cerul !« —răspunse în­dărătnica, luând sacul în spate, — »unde aş face eu una ca asta, să n’ascult po­runca ta, Doamne!« — Şi cum rosti ea cuvintele acestea, eşi din pomăt afară, căci Dumnezeu, când îi dete sacul se afla într’o grădină foarte mare şi fru­moasă, împodobită cu tot felul de pomi roditori şi flori mirositoare. Dar’ ’ţi-ai aflat omul, care să-’şi ţie vorba. îndărătnica, cum eşi din pomăt afară, nu apucă a face vre-o sută de paşi, şi cuprinsă de un dor nespus, ca să vadă, că ce duce în spinare, deslega sacul. Nici n’apucase a-­l deslega bine şi gângăniile năpustiră spre gura sacu­lui cu aşa o furie, de îndărătnica de frică aruncă sacul cât colo; gângăniile vă­­zându-se iarăşi slobode începură a se răspândi în toate părţile şi a se ascunde prin iarbă, pe sub scoarţa copacilor, prin ţărînă, care pe unde apucară mai degrabă, îndărătnica de frică ca să n’o pe­depsească Dumnezeu, pentru­ că nu ’şi-a ţinut cuvântul, şi a călcat porunca, în­cepu a alerga ca o nebună în toate părţile după gângănii, voind să le bage iarăși în sac. Dar’ cine era în stare să prindă atâta amar de gângănii, câte băgase Dumnezeu în sac? Nu-’i vorbă prinse ea, ce prinse, dar’ ca să le prindă pe toate nici poveste. Dumnezeu văzând că femeia, căreia ’i-a dat sacul cu gângăniile, ca să Ie arunce în mare, nu ’l-a ascultat, s'a mâ­niat pe dînsa, și spre pedeapsă a pre­făcut-o într’o pasăre zicându-’i: »Până­ ce nu vei prinde toate gângăniile câte le-ai slobozit din sac, până atunci nici să nu mai tragi nădejde că te vei pute pre­face oar’ în femeie, cum ai fost dela în­ceput«. De atunci apoi, de când Dumnezeu a prefăcut-o în pasăre, nu mai are astâmpăr, ci aleargă prin păduri, prin grădini, prinzând la gângănii, crezând, că dacă le va prinde pe toate se va face iarăşi femeie, cum a fost, şi oamenii vă- PARTEA ECONOMICĂ. Lucrarea pământului. La lucrarea pământului avem să ne însemnăm două lucruri mai de că­petenie, şi anume: timpul când să lucrăm pământul pentru fiecare specie şi modul cum e de a se face acea lucrare. Ce se ţine de timpul pentru lucra­rea pământului, trebue să ne însemnăm, că acela trebue ţinut întru atâta, ca pen­tru fiecare sămănătură, când se lucră pământul, acesta să nu fie nici prea moale, dar­ nici prea tare, ci să aibă gradul de mijloc între umezeală şi us­căciune. Dacă pământul se lucră în stare prea umedă, atunci la arat brazdele se ţin într'una şi uscându-se în starea acea­sta se împetreşte cu totul, aşa că semin­ţele cultivate pe acela abia pot străbate prin scoarţa dela suprafaţă, ca se ră­sară, car’ dacă acela e prea uscat, atunci se fac bolovani mari, prin cari semin­ţele cultivate, deasemenea nu pot răsări în măsură corăspunzătoare. De acea economiştii învăţaţi au calculat, că, când se lucră pământul, acesta să nu aibă mai mult ca őO°/o, adecă ca jumătate din umezeala sa. Ce se ţine de modul lucrării pă­mântului, trebue să ne însemnăm aceea referinţă, că pentru cultura fiecărei specii pe plante, acela trebue să se lucre po­trivit. Astfel pentru cultura plantelor mai mari în paiu, pământul trebue lu­crat mai afund şi mai des, car’ pentru cele mai mărunte mai pe deasupra, îndeobşte pământul la ogor, tre­bue să se lucre mai afund, ca la întors şi la sămănat. A lucra pământul şi la sămănat tot aşa de afund, ca şi la ogor, nu numai că nu e folositor, dar’ poate deveni chiar stricăcios prin aceea, că alunecând sămânţa prea afund în pă­mânt, acolo ar pută să putrezeacă şi să piară cu totul. Peste tot arăturile se împart în trei părţi: arături afunde sau de ogor, cari trec peste 20 cm., arături mijlocii cari trec peste 10 cm. şi arături superficiale sau mai la suprafaţă, cari nu trec peste 10 cm. Arăturile afunde nu trebue fă­cute dintr’odată, ci treptat, întorcându-se cu prilejul facerii ogorului câte o pă­tură mai subţire din pătura cea moartă dedesubt a pământului. Tot aşa nu tre­bue făcute arăturile, nici tot la supra­faţă, căci atunci se sleieşte pătura cea roditoare a pământului. Pământul, care se lucră şi întoarce cu plugul, sau celelalte unelte econo­mice, se numeşte pătura cea roditoare, care cel dedesuptul acesteia se numeşte pătura moartă (subsol). Pătura rodi­toare e de mare însemnătate pentru cul­tura plantelor, de­oare­ce cu cât aceea e mai groasă, cu atât au plantele o su­prafaţă mai mare, din care se se poată nutri De aceea se­ară şi sapă pământul, ca pătura roditoare să se smerunte şi ţârîneze cât mai bine, ca astfel cu pri­lejul ploilor să se poată topi mai uşor sărurile aflătoare în aceea, ca apoi plan­tele cultivate, cu ajutorul rădăcinilor se poată suge leşiile de lipsă pentru încol­­ţirea, creşterea sau coacerea lor. Dela modul acela, că cum se lucră şi îngrijeşte pământul, atîrnă totdeauna şi resultatul recoltelor, de oare­ce s’a constatat, că pe unul şi acelaşi pământ sâmânăturile pot să fie mai frumoase sau mai slabe, după­ cum adecă au fost şi referinţele de lucrat şi sămânţa să­­mănată. Peste tot uneltele pentru lucrarea pământului se împart, în unelte de mână, de vite şi maşini. La începutul econo­miei, uneltele pentru lucrarea pământului au fost numai de lemn. Cu aflarea me­talelor s’au aflat şi introdus şi uneltele de fer, cari întrec în toate privinţele pe cele de lemn. Pe întinderi mai mici, cum e la cultura legumelor în mic, pământul se sapă cu hărşeul, pe întinderi mai mari, cum e la cultura bucatelor sau a legu­melor în mare, pământul se lucră cu plugul, tras de vite sau mînat de pu­terea aborului şi al electricităţii. După socoteala unui economist, lucrul omului e de 5—6 ori mai scump, ca cel săvîrşit cu vitele şi de 40—50 ori mai scump, ca cel săvîrşit cu puterea aborului sau a electricităţii. Dacă pământul nu s’ar lucra, el s’ar îndesa şi împetri tot mai tare, aşa că în cele din urmă nu ar mai pute

Next