Foaia poporului, 1900 (Anul 8, nr. 2-52)

1900-07-22 / nr. 28

Nr. 28 FOAIA POPORULUI Pag. 331 crește și exista nici o plantă nobilă pe ei, ci numai buruieni nefolositoare, ba unele chiar și veninoase. Fiecare sămănătură după recoltă lasă pământul, pe care a fost cultivată, într’o stare mai rea și mai săracă în materii iftitritoare, ca cum a fost acela înainte de semănat. De aci s’a ivit trebuinţa, de a lucra pămentul în fiecare an de nou, dacă voim a cultiva noue plante pe el. Prin lucrarea curentă, pămentul îşi capătă toate acelea însuşiri, cari se recer pentru încolţirea, creşterea şi coacerea nouelor plante. Acela devine mai permeabil, afânat sau pufăios, aşa căcăldura, aerul, umezeala şi lumina îl pot străbate mai uşor. Prin lucrare şi întoarcere, pe o parte şi pe alta, sărurile aflătoare înpământ se smăruntă mai uşor şi cu prilejul ploilor se topesc în leşii, după cum am zis şi mai sus, cari sunt de neapărată trebuinţă pentru nutrirea plantelor. Prin lucrare şi întoarcere, pământul se amestecă şi întrupează şi mai bine cu gunoiul, ce se întinde pe el, se mai sparg şi nimicesc şi cuiburile de şoareci şi alte animale de pe sub pământ, apoi se mai nimicesc mulţime de ouă şi insecte stricăcioase sămănăturilor şiîn urmă acela îşi recâştigă în parte puterea perdută prin desele recolte sau culesuri. Lucrarea curentă şi îngrijirea pământului supus culturii, vădeşte totdeauna pe economul harnic şi practic în economie, pe când cel nelucrat şi neîngrijit corespunzător, vădeşte pe economul mai puţin harnic şi practic în cele economice. Astfel dintr’o singură privire a pământului supus culturii, omul îşi poate face judecată şi asupra proprietarului respectiv. Aşa stând lucrul, este prea firesc, ca fiecare econom, să caute şi aplice toate acelea unelte practice în economie, cu ajutorul cărora poate să facă din pământurile supuse culturii plantelor, un adevărat raiu pământesc. loan (Georgeieazându-o căţărându-se tot pe copaci şi ciocănind’i-au pus numele »Ciocănitoare*. Ear’ ciocul ei cel lung şi ascuţit cu care prinde gângăniile, e nasul ei de odinioară, căci ca femeie avea un nas lung, care ’şi-’l băga în tot locul şi nimic nu rămânea necăutat, nevăzut şi nepovestit de dînsa, precum şi de atunci încoace de când e pasăre nu rămâne nici un pomişor, mai ales de cei putregăioşi, ca să nu fie cercetat de dînsa căutând gângăniile ce le-a scăpat odată din sac, şi nu le mai poate găta de prins nici până în ziua de astăzi. Un prânz chinezesc. Iată cum povesteşte G. Kennan, vestitul călător despre prânzul la care a fost învitat de un Chinez bogat: «Ne aşezarăm vreo opt inşi, toţi poftiţi de Hai-lu-co, la o masă rotundă, destul de joasă pentru a fi comodă. După ce gazda ne zise să fim fără sfiială, sluga aduse o butelie mare cu un fel de oţăt şi fiecare dintre noi turnă în ceaşca (ulcica) lui puţin din acesta*. — Ce întrebuinţare are oţătul ? — întrebaiu pe vecinul meu. — Chinezii înting într’însul tot ce mănâncă, — răspunse dînsul, — nu e lucru rău, gustă. »Aduseră după aceasta cea dintâiu mâncare. E greu de spus, ce era, totuși se părea, că e o buruiană sau iarbă de mare, la gust amară și sărată ; dacă era feartă sau prăjită, nu pot spune, ştiu atât că avea o înfăţoşare respingătoare şi se mânca rece muiată în oţăt. Abia m’am putut reţine să nu vărs după prima înghiţitură şi mă uitai să văd ce simt şi ceialalţi meseni şi m’am liniştit după ce văzui ce silinţe îşi dădeau şi dînşii ca să nu verse. Se aduse în curând alte mâncări, cari erau următoarele: Bucăţele de carne rece, înfăşurate într’un fel de aspică. Mânătărci de o coloare neagră, şi de un miros de stelniţe. Sărată de ceapi, amestecată cu bucăţele de iarbă. Muşchiu muiat în apă sărată, la gust iute. Felii subţirele de un fel de cârnaţ. Aceste felii erau albicioase şi cu un miros care fără voe te făcea să te ţii de nas. Bucăţele mici de ouă ferte şi lioite în fel de fel de colori. Gâturi de raci, arse până la cărbune. Iarbă de mare cu o coloare verzue. Nişte bucăţele de iarbă tare ca talpa de la cisme. Fiecare mâncare se uda cu oţăt şi după fiecare trebuia să beai un păhar mare de rachiu de orez. După primul şir de mâncări răci, ceşcele noastre din nou fură umplute cu oţăt şi începură a aduce mâncări calde. Nişte aluat cu carne mărunţă, pisaţi şi feartă. Nr. 28,1900. lateny. biz. Cai de prăsila. Comisiunea pentru prăsitul cailor din comitatul Sibiiu publică următoarea înştiinţare depre împărţirea premiilor pentru caii de prăsilă, ce va avă loc la Sibiiu, la toamnă. Marţi, în 11 Septemvrie 1900. Cu ajutorul de 400 c. dat de Escelenţa Sa dl ministru r. u. de agricultură cu înalta ordinaţiune din 11 Martie a. c., nr. 23791, pentru premii, precum şi cu suma de 230 c. votată spre scopul acesta de comisiunea pentru prăsila de cai, comisiunea pentru prăsitul cailor a comitatului Sibiiu în conţelegere cu vicecomitele comitatului va aranja Marţi, în 11 Septemvrie a. c., la 8 ore a. m. în Sibiiu, în piaţa vitelor, o premiare pentru prăsila de cai, împărţind premii în bani şi diplome de laudă. 1. Premii în bani sunt destinate numai: a) pentru atari iepe în etate de la 4—6 ani presentate dimpreună cu mânzi deplin lăptaţi, cari sunt bine nutrite, sănătoase, puternice şi au referinţele pentru o iapă aptă de prăsilă; mai departe b) pentru astfel de mânzi în etate de 3 ani, cari promit o deosebită facultate pentru prăsilă; în fine c) pentru alţi mânzi şi mânze mai tineri, dar’ în toată privinţa escelenţi, cari nu sunt amintiţi sub p. a) şi b). 2. Iepele, precum şi mânzii, ce vor concura, sunt de a se presenta pe ziua numită în timpul dela 7—8 ore pe locul numit şi a se aşeza în rînd după comune. Presentarea şi postarea trebue să se termineze până la 8 ore a. m. Taxă pentru loc nu se sorveşte. Transportarea vitelor la locul destinat şi de acolo acasă se întâmplă pe spesele şi risicul proprietarului. 3. Despre fiecare mânz sau iapă trebue să se arete ţîdula de la vite, precum şi atestatul comunal, prin care se dovedeşte, că respectiva persoană e de 6 luni în proprietatea mânzului înfăţoşat, precum şi ţidula de mânzit. 4. Comisiunea pentru împărţirea premiilor îşi va începe activitatea la 8 ore şi o va termina la 10 ore cu distribuirea premiilor. 5. Numai acelui proprietar se vor da premii în bani şi diplome de laudă, care locueşte pe teritorul comitatului Sibiiu şi dovedeşte, că mânzul sau iapa adusă la premiare le-a crescut el însuşi sau cel puţin e proprietarul lor de 6 luni. 6. Premii în bani vor căpăta numai agricultorii, care persoane mai avute sau de rang mai înalt vor căpăta numai diplomă de laudă, în cas, când un agricultor vrednic de premiat nu ar primi premiul de bani, atunci va primi o diplomă de laudă. 7. Premii în bani sunt: I. Pentru iepe cu mânz bine lăptat: II. Pentru mânze de 3 ani: a) un premiu............................. de 50 coroane b) » « ................................»40 « c) » » .................................»30 » d) trei premii.........................de câte 20 » III. Pentru mânzi nejugăniţi și mânze de calitate eminentă sub 3 ani: a) un premiu.............................de 40 coroane b) » » pentru un mânz de 2 ani » 30 » c) » » pentru o mânză de 2 ani » 30 » d) » » » un mânz de 1 an » 20 » e) » » »o mânză de 1 an » 20 » f) » » »...........................»20» 8. Diplome de laudă se distribuesc cultivătorilor aparţinători la oricare clasă în proporţiune de calitatea calului şi după buna chibzuinţă a comisiunii premieroare, anume: diploma de clasa I. de aur, diploma de clasa II. de argint, diploma de clasa III. de bronz. 9. Sânt dară rugaţi toţi acei cultivători de cai cari doresc a concura pentru premiare, ca să-şi presenteze în ziua şi locul numit caii lor înzestraţi cu referinţele mai sus înşirate, făcăndu-se totodată şi observarea aceea, că în interesul bine priceput al prăsitului de cai e de dorit, ca concurenţi să se înfăţişeze în număr cât mai mare. Sibiiu, în 13 Maiu 1900. Comisiunea pentru prăsitul cailor a corn. Sibiiu . Thalmann, presidentul comisiunii. a) un premiu.................................de 70 coroane b) » » ..................................»60 » c) » » »50 » d) * » »40 « e) » . ...»30 » f) doua premii ....... de câte 20 .