Foaia poporului, 1900 (Anul 8, nr. 2-52)

1900-10-14 / nr. 40

Pag. 474 FOAIA POPORULUI Nr. 40 gării noștri au ajuns astăzi ca să poată produce de două­ ori mai mult, ca cum se producea înainte cu 40—50 de ani. Așa putem vedea acum şi pe micul plu­gar cultivând cu ajutorul mașinilor pen­tru semănatul şi săpatul cucuruzului dela 8—10 care de cucuruz pe an şi încă unii numai cu ajutorul membrilor fami­liilor lor, pe când până nu erau maşi­nile numite, abia puteau produce şi cei mai bogaţi atâta. De aceea apoi se şi zicea atunci despre asemenea plugari, »că cu lucrătorii adună, dar’ cu aceia şi mănâncă cele adunate«. Maşinile pentru semănatul şi săpa­tul cucuruzului, plugurile de fer şi cele­lalte unele mai mărunte nu sunt aşa scumpe ca să nu­­şi­ le poată procura şi singuraticii plugari. Cele pentru semă­­natul grâului şi îmbrătit, fiind însă mai scumpe nu se pot procura decât de că­­tră proprietarii mai mari sau şi de că­­tră cei mai mici, însoţindu-se mai mulţi la­olaltă. Maşinile de îmbrătit şi tinerele, ce-­i drept, se pot procura şi de cătră sin­guraticii economi, de­oare­ce cu acelea se poate lucra timp mai îndelungat şi astfel proprietarul lor, nu numai că se poate despăgubi de preţul depus în ele, ci în tot anul poate să-­i mai rămână şi un câştig oare­care. Nu tot aşa stă lucrul însă cu ma­şinile pentru sămănatul grâului! Ace­stea fiind mai scumpe, micul plugar nu ’şi­ le poate procura, deşi ar ave şi el lipsă de ele în tot anul, dare ca să le procureze oameni singuratici încă nu se prea plăteşte, fiindcă sămănatul se face deodată şi în decurs de câte-o săptă­mână, sau cel mult două, dar’ după aceea nu mai are ce face cu maşina până ea­­răşi în anul următor. Dar’ fiindcă cu aceste maşini se cruţă mai jumătate din sămânţă, ba şi holdele se fac mai fru­moase, mai mari în spic şi la bon, aşa introducerea lor încă este neapărată tre­buinţă şi pentru economiile mai mici. Tot de aşa mare trebuinţă sunt în economiile mai mici maşinile pentru tăiatul paielor, cu cari s’a adeverit, că se cruţă foarte mult fân, a cărui lipsă încă se simte din an în an tot mai tare. Aşa stând lucrul, vor înţelege foarte uşor iubiţii noştri cetitori, pentru­ ce am pus în fruntea acestui articol cuvintele: »unde-’i unul nu-’i putere« ş. c. l., vor înţelege, că trebue să se însoţească câte doi şi mai mulţi la­olaltă, pentru­ ca să-’şi poată procura maşinile neapărat de lipsă, pentru economia câmpului şi a vitelor, ca astfel ceea­ ce unul singur nu e în stare să facă, să poată face câte doi sau mai mulţi la­olaltă »cu puteri unite«. Spre scopul acesta legea şi îngădue, ca economii din ţeară să se poată însoţi în anumite »tovărăşii agricole», pe lângă anumite statute aprobate de stăpânire. Membrii acestor tovărăşii plătesc odată pentru totdeauna o taxă fundamentală de 20 coroane şi câte 2 coroane taxă de înscriere, ca şi la înfiinţarea însoţi­rilor Raiffeisen. Suma din urmă se adauge la fondul de reserve. Membrii tovărăşiei au apoi dreptul de a pute folosi în cinste toate maşinile societăţii. Pe unele locuri tovărăşiile acestea mai primesc şi câte un ajutor de la comitat în fiecare an, din care asemenea se pot procura anumite maşini, seminţe sau alte unelte economice. Tovărăşiile numite se conduc de către un preşedinte, vicepreşedinte, cas­­sar, secretar, inspector de maşini şi încă alţi doi membri, cari se aleg din sinul lor pe un timp de câte trei ani. Pentru înfiinţarea unei tovărăşii de acestea se recer cel puţin 12 membri. Când aceştia nu mai voesc să susţină societatea, aceasta se poate desfiinţa de către tribunal, care pune apoi maşinile şi celelalte unelte ale ei în lichidare (vânzare). La stăruinţa »Reuniunii eco­nomice«, în comitatul Sibiiului s au în­fiinţat mai multe tovărăşii de acestea şi după­ cum am aflat, acelea au o înrîu­­rinţă foarte însemnată asupra mersului economic din comunele respective. De aceea atragem luarea aminte şi a altor plugari asupra acestor tovărăşii, sfătu­­indu-’i cu tot adinsul, ca pe unde numai pot şi-’i iartă împrejurările locale, să înfiinţeze nesmintit asemenea tovărăşii, de­oare­ce acelea sunt de un folos ne­preţuit pentru economia de câmp şi vite. loan Georgescu. Dragoste şi inimă curată. Novelă originală de N. Trimbiţoniu. IV. Isbănda. (Urmare). O deosebită plăcere şi atragere avea Linu cătră oi, el ştia năravul şi lipsa fiecăreia, era totdeauna în jurul lor şi ele trăgeau cătră Linu cum trag puii cătră clocă, că greu se depărtau de el. Oile, fluierul şi o cărticea de ver­suri erau ocupaţiunea zilnică a lui Linu, o cărticică pe care o cumpărase nu de mult dela oraş, fiindcă aflase în ea multe versuri cari îi plăceau inimii sale; nu a cumpărat numai una, ci două, una pentru sine şi una pentru Florica. Succesul asentării, care era să fie cât de în grabă, nu-­l supăra pe Linu, era convins pe deplin că precum în două rînduri­­i-au fost primite lăcrămă­­ţiile, vor fi primite şi acum şi va veni timpul care-’i va arăta cum se deschide vieaţa, îşi făcea Linu judecata, că tocmai să-’l înroleze la miliţie, tatăl-seu, deşi cu năcaz, totuşi se va pută susţină în tim­pul cât va fi el dus la arme, car’ din el se va alege un soldat de care are lipsă împăratul. Ştia binişor carte, era de­ştept la minte şi nu-­i era teamă ca la miliţie sa rămână înd­rept, cătră cei mai mari ştia să fie cu ascultare, au­zise că şi în miliţie soldaţii au şcoală, deci spera că va fi ales între alţii. Tot cugetul şi sufletul era la Flo­rica, îl durea inima, că atunci ar trebui să o lase, n'avea însă ce face, dacă îl strigă împăratul trebue să se ducă, ear’ pentru Florica se mângâia cu gândul, că dacă întru adevăr îl iubeşte precum îi spune, nu se va mărita după altul, ear’ dacă nu-’l iubeşte tot n’are să fie a lui şi atunci de giaba se topeşte. Aşa cugeta Linu, aşa vorbeşte tot junele de Român în timpul când împă­ratul îşi alege feciorii. Bucuros aleargă sub steagul împărătesc când sunt che­maţi şi se duc acolo unde-­i mână, căci aşa ştiu, au auzit de la moşi-strămoşii lor. Nu se gândesc mult la ce lasă acasă, vorba împăratului e sfântă, pentru ea trebue să se despartă multe inimi încă­tuşate. Intre aceste, timpul îşi căuta de cale, zilele treceau unele după altele. Crâsnicul avea multe căi pe la sol­­găbirău. Când se întorcea acasă, îşi fă­cea cruci, da din cap şi vorbia cu sine singur vorbe înţelese şi neînţelese, şi nu observa că alţii încă îşi fac cruci, muie­rile scuipă în sîn şi se miră de ce face el. Ajunsese în aşa stare, încât şi cei mai deaproape ai lui se îndoiau că e cu mintea la loc, căci numai nebunii vorbesc singuri, îşi fac cruci, dau din cap şi strigă ca Iuda: bani! bani! Singur Todor era voios şi nu-­şi încăpea în piele. De fericirea cea mare pe care o spera, nu bea acasă, ci se du­cea la cârcîmă și arăta oamenilor că el Locuința omului. 3 III. Cum să ne facem locuința? La această întrebare par’că văd pe fie­care răspunzând: »Aș ști eu cum să­­mi-o fac, numai să am modru«. Da, e așa și nu-’i așa. Că unul ’și-ar face-o, se poată, ca a nănaşu-sa, altul ca a primarului, altul ce cea parochială. Dar’ sânt prea puţini cari se so­­cot, chiar având ceva modru, că nu toate casele cele pompoase sânt şi în adevér sănă­toase şi potrivite modului seu de vieaţă. Şi de aci, din acaastă nesocotinţă urmează multe rele pentru oamenii noştri. Aşa de ex. am pus seamă că cine face o casă nouă nu ia mult în socotinţă cum îi stă grădina, ci o pune pe chibşuite, şi când e gata vede că-­i cu dosul cătră soare, încât numai după ameazi are lumină destulă în ea; ori că atunci vede că ar fi trebuit mai ridicată puţin, că toată tina-’i întră 'n tindă, car’ în casă toate ’i­ se mucezesc de jilăvală, ori că după casă a ră­mas prea mult loc şi pe dinaintea casei de abia poate întră cu carul încărcat. Trebue pricepere şi la aşezarea unei case, dacă-’i vorba să fie şi bună şi sănătoasă şi frumoasă. Deci când facem o casă nouă, să luăm în socotință următoarele: 1. Să o punem cu fața cătră răsărit ori cătră mează-zi. Să nu ne uităm că a ve­cinului nu e aşa, nu, vecinul a făcut-o cum a ştiut el, car’ noi să o facem cum se aduce mai bine. Că nu-’i cel lucru mare. Nu ne vine mai scumpă că o vom face cu faţa de cătră soare, decât atunci când o facem cu faţa în umbră. Dar­ folosul nimenea nu-­l poate socoti. Casa făcută cu faţa spre soare e mai sbicită, mai călduroasă, mai luminoasă, se poate aerisi mai lesne, deci e mai sănătoasă. De ce dară să ne facem pe spesele noastre o casă nesănătoasă, când tot cu acei bani putem face una sănătoasă? 2. Cât numai putem, să o facem bine ridicată. Prin aceasta va fi cu atât mai scu­tită de umezeală. Că nimic nu-­i mai nesă­nătos şi neplăcut ca o locuinţă jilavă. Acolo ni­ se mucezesc toate cele: mobile, haine, vase, mâncări. Locuinţa jilavă este cuibul multor morburi, de care nu este medic să ne scape: mătrici, oftică, scorbut, ş. a. 3. Cât numai ne stă în putinţă locuinţa să o facem destul de mare, lungă, largă şi înaltă. Cu cât este mai spaţioasă (încăpătoare).

Next