Foaia poporului, 1900 (Anul 8, nr. 2-52)

1900-10-14 / nr. 40

Nr. 40 FOAIA POPORULUI Pag 475 cu atât aerul nu s'a strica aşa curând în ea.­­ Unii, chiar având modru, nu-’şi fac casele de­stul de încăpătoare, sub cuvânt că se încăl­zesc greu, că mănâncă multe lemne ş. a. Dar g­reu fac. Cu deosebire economii noştri au lipsă de locuinţe foarte încăpătoare, că ei au multe de toate de ţinut în casă, mai ales în timpul iernii. 4. Să nu fie prea apropiată de casa vecinului ori de alte clădiri, ca la cas de un foc mare, să fie mai uşor de apărat, ori cel puţin de scos din ea câte ceva. 5. Dacă numai se poate, între casă şi celelalte clădiri să facem fântâna. Prin aceea curtea dinaintea casei se ţine mai curată, că vitele, când merg la apă, n'au să vină pe acolo. Şi, curate fiind curtea, nu ducem în casă pe picioare atâta tină şi deci casa o pu­tem păstra mai curată şi prin aceea mai să­nătoasă. Dar’ vorba vorbe scoate: din ce mate­rial să ne clădim locuinţele? Aceasta atîrnă de puterea omului. Dacă cineva e în stare mai bună, îşi va face locuinţa din material mai bun, mai scump; dacă nu prea este în stare bună, şi o va face din ce-­i vine mai ieftin. Afară de aceea, unele ţinuturi sunt avute de lemne; acolo vezi bine că de lemn vor face locuinţele, că le vin mult mai ieftine şi făcute bine, sânt cele mai sănătoase că sânt mai slicite decât cele făcute din alt material; alte ţinuturi sânt avute de piatră, dar­ sânt sărace în lemn. Acolo, vezi bine, ar fi daună să lăsăm piatra nefolosită şi să cumpărăm lemn scump cine ştie de pe unde. Sânt apoi ţinuturi sărace şi în lemn şi în piatră, cum sânt unele părţi ale Câmpiei. Acolo trebue se facem piatră măiestrită, tre­­bue să facem cărămidă. Dar­ omul sărac cu ce să ardă cărămida ? Deci fac bieţii oameni cărămida şi o pun de se uscă la soare şi o folosesc la facerea păreţilor aşa ne­arsă, sub nume de vaioage. Unii nu fac nici atâta, ci construesc păreţii din lutul cleios mestecat cu multă pleavă, pun nişte grinduţe, ceva corni­­şori şi lăturele şi o acoper cu paie ori cu trestie, de care este multă pe acele locuri. Adecă fac bieţii oameni cum pot, nu cum ar voi. Acum să ne punem întrebarea, din ce material să-’şi facă casa, cel­ ce poate alege, cel­ ce are cu ce ? De sigur că mai trainice, mai frumoase şi mai sigure în contra focului ,sânt cele de nintră fărămidă variacie ori din pământ. Dar’ mai sănătoase sânt cele pe lemn, cu deosebire de lemn de brad ori molid; după ele urmează cele de cărămidă, apoi cele de piatră, după aceea cele de vaioage şi mai puţin sănătoase sânt cele de pământ şi cele de grădele, care sânt şi cele mai slabe tot­odată. Bine ar fi deci dacă fiecare s’ar năzui să-’şi facă locuinţa cât numai se poate de po­trivită traiului seu şi de sănătoasă. Cine are modru, ’şi-o va face mai mare, mai scumpă, cel mai sărac ’şi-o va face după a lui putere, dar’ lipsită de lumina soarelui să nu o facă. Că soarele are atâta putere binefăcătoare asu­pra omului (ca şi asupra tuturor făptuirilor) cât popoarele '­ au numit sfânt. Chiar şi poporul nostru ţine că soarele e sfânt, că altcum dimineaţa când se scoală nu s’ar înturna cu faţa spre răsărit şi nu ar rosti vorbele: «Sfânt răsărit de soare ajută-mi /« Şi încă aceste vorbe le rosteşte făcându-’şi cruce! Drept aceea: De ne facem căsuţa ori chiar bordeiul cât de mic, cât de sărăcăcios să ni-’l facem, se ştim că e al nostru, să nu umblăm ca bieţii ţigani cu cortul dintr’un loc într’altul. De ni­ l-am face chiar pe o coastă starpă, chiar în fundul hotarului, să ştim că­’i al nostru. Şi, ori­unde nu-’l-am face, pom­pos ori sărăcăcios, să nu-’l lipsim de lumina binefăcătoare a soarelui. (Va urma), deşi bea în toată ziua, totuşi are bani. Ba spunea şi cu gura, că el cu lingura se mânce banii totuşi nu-’i gată. Această purtare a lui Todor o ve­dea şi auzia lumea, o vedeau şi auziau fetele şi tătanii lor, între aceştia cel mai deaproape interesat era Pătruţ Preda, tatăl Floricii. S’a schimbat Pătruţ Preda omul nostru, nu era voios şi glumeţ cum era înainte, viitorul Floricii îl pusese pe gân­duri. Da! căci era tată, avea o fată la care veniseră peţitori şi o mare între­bare şi batere de minte a alege soţ cu care fata să se fericească. Avea şi Pătruţ Preda ochi, urechi şi minte ca ceealaltă lume, de unde putea cunoaşte şi pricepe causa pentru care Florica nu a vrut să meargă de soţie lui Todor. Lumea încă nu avea ce lucra, începuse a vorbi pe ici pe co­lea că Florica cea frumoasă nu alege avuţie ca să o mănânce cu chiu şi cu suspin, ci alege ochi frumoşi şi om har­nic şi zdravăn cu minte bărbătească şi cu fire aşezată. Pătruţ Preda auzia aceste vorbe şi par’că nu le credea, dar’ văzând cu ochii că Florica în horă joacă totdeauna bu­curos cu Linu, car’ Linu tractează cu Florica ca şi cu oul roşu, n’avea ce face, da din umeri şi trebuia să creadă ba­­remi atâta că vorbele nu sânt de totului tot mincinoase, că Linu zău are pentru­­ce să-’i fie drag de Florica, apoi nici Florica n’are rău gust de ales. O luptă mare curgea în inima lui Pătruţ Preda, două figuri erau imagi­nate în sufletul lui, şi era mare batere de cap a alege dintre aceste două figuri care să se întipărească şi care să dispară. O figură era Linu, alta era­­ Todor. De un timp încoace se pare că lupta se apropie de sfîrşit. O figură se răceşte şi întunecă, ceealaltă se încălzeşte şi luminează. Cu toate acestea lupta nu era de­cisă. Pătruţ Preda nu era încă hotărît cu sine, nu ştia nici el ce va se urmeze. — Eu aş fi pe lângă Todor, — se cugeta Pătruţ Preda, — căci e avut şi cu stare bună, pe când Linu, e sărac sărac; însă ştiu că Florica nu iubeşte pe Todor, mintea ei stă la Linu aceasta o am auzit şi priceput-o. Dar’ ear’ mă întorc, Todor tocmai pentru­ că e avut e şi îngâmfat şi măreţ, ear’ Linu e blând şi bun; Todor e leneş de şepte sate, Linu e sîrguincios cum numai se poate; Todor e moale şi fără socoteală, Linu e sprinten ca piperul. Todor ar cugeta că el mă fericeşte, Linu din contră că eu îl fericesc. O fi! o fi! va are drept şi Florica, în urmă ce plăteşte avuţia crâsnicului pe lângă năravurile rele ? Avuţia astăzi este, mâne trece şi se duce, dar’ năravul din fire n’are lecuire. Mâne poimâne şi feciorul lui va ajunge ca crâsnicul, de care să spicoşează oamenii şi tremură copiii când îl văd. Linu e umilit şi blând, tăcut şi plăcut, un su­flet bun de om care plăteşte o comoară Esposiţie de vite în Mercurea. Mercurea, 24 Sept. 1900. în conformitate cu programul de lucru, stabilit de comitetul central al »Reuniunii române de agricultură din comitatul Sibiiu«, pentru aranjarea es­­posiţiei de vite împreunată cu distri­buire de premii în bani, pentru a. c. s’a ales opidul nostru Mercurea. în acest respect părintele protopresbiter dl Ioan Droc, însărcinat din partea comi­tetului central al Reuniunii noastre agricole cu organizarea afacerilor ţină­­toare de esposiţie, a convocat pe 8/21 Septemvrie c. o conferenţă a fruntaşilor economi şi inteligenţi din loc şi din co­munele vecine, cărora supunând aface­rea, au luat următoarele hotărîri: Esposiţia să se ţină la 4 Noemvrie n. c. pe locul numit »tîrgul de vite« sau la cas de timp nefavorabil sub sopul dela ospătăria »La pomul verde«. Pen­tru Drei?âtirea tuturor lucrurilor s’a con­stituit un comitet aranjator local, con­sistă­tor din domnii: loan Droc, proto­presbiter totodată president; Nicolae Si­­mulescu, înv. totodată secretar; George Munteanu, Daniil Stroia, loan Nicoară, loan Dăian, loan I. Heljiu, Nicolae Albu, loan Câmpean şi Nicolae Presăcan. La esposiţie vor fi admise vitele locuitorilor din următoarele comune aparţinătoare cercului pretorial al Mercu­­rei: Mercurea, Poiana, Rod, Dobârca, Apoldul-de-sus şi de jos, Ludoş, Gârbova, Reciu şi Cărpeniş. Pentru compunerea juriului s-au propus din Mercurea 5 persoane, din Apoldul-de-sus 3 persoane, din Ludoş 3 persoane etc. etc. Comitetul aranjator local, ce este a se întregi ulterior cu câte 2-3 frun­taşi din fiecare comună admisă, a luat angajamentul de a lucra din răsputeri, ca esposiţia din Mercurea să nu rămână întru nimic îndărătul celor anterioare aranjate de harnica noastră Reuniune economică. Un econom. SFATURI. Tămăduirea ranelor de la genunchii cailor. Dacă un cal cade pe genunchi, poate să-ș i crepe pielea şi să capete o­are­care rană. în asemenea caşuri ducem calul rănit în grajd şi vărsăm pe ge­­nunchul rănit, cam două vedre de apă rece, fără a freca rana făcută. După aceea luăm un petec de postav şi apă­­săm mereu pe rană până când aceasta s’a svântat bine, apoi punem, nişte scame de bumbac şi legăm rana cu un po­stav de flanel. în starea aceasta se lasă legătura în decurs de trei zile, până când s’a prins ceva scoarţă. Atunci se scoate calul din grajd şi se preumblă puţin în pas, ca să nu ples­nească scoarţa cea fragedă, apoi pe sca­unele vechi să mai pun altele proaspete şi se bagă din nou. După două săptă­mâni se desleagă legătura, sub care se poate vede apoi că rana e deplin vin­decată şi a început a creşte şi părul pe aceea. Acest mijloc de tămăduire este atât de simplu, încât fiecare econom îl poate cerea.

Next