Foaia poporului, 1900 (Anul 8, nr. 2-52)
1900-11-25 / nr. 46
Anal VIII Sibiia, Duminecă, 12/25 Noemvrie 1900. Nr. 46 Prețul abonamentului: Fi UD an................................................4 coroane. Pe o jumătate de an ....... 2 coroane. Pentru România 10 lei anual. Abonamentele se fac la „Tipografia“, soc. pe acțiuni, Sibiun. X Apare In fiecare Duminecă INSERATE se primesc în biroul administraţiunei (strad Poplăcii nr. 15). Un şir garmond prima dată 14 bani, a doua-oară 12 bani a treia-oară 10 bani. Stăruinţă. Săptămâna trecută ministrul de comerciu al Franciei, Millerand, care e socialist, a înaintat corpurilor legiuitoare franceze un proiect de lege, menit a veni în ajutorul lucrătorilor din fabrici şi alte întreprinderi. Iată starea lucrului, din care putem trage şi noi o învăţătură. Prin ţările mai culte şi mai înaintate, ca ale noastre, sunt o mare mulţime de fabrici, în cari lucră sute de mii de lucrători, având plată hotărîtă. S’a întâmplat însă, că în mai multe locuri mai marii de pe la fabrici au prea apăsat pe sărmanii lucrători, sau au cerut să lucre prea multe ciasuri pe zi, sau le-au dat plată prea puţină şi n’au voit să le-o mai îmbunătăţească etc. Lucrătorii au cerut, s’au rugat şi de unul şi de altul şi văzând că rugările le sânt de giaba, s’au hotărît să încete cu toţii lucrul, câtă vreme nu li se îmbunătăţeşte soartea. Această mişcare se numeşte grevă (nemţeşte: Streik) şi cetitorii noştri ştim, că vor fi cetit adese că la cutare fabrică ori mină lucrătorii s’au pus în grevă, adecă au încetat lucrul. Greva, se înţelege, e păgubitoare pentru proprietarii de fabrici, căci le stă lucrul în loc, dar’ e greu de suportat şi pentru lucrători, căci câtă vreme nu lucră, nu capătă plata, singurul lor venit din care trăesc. Cu toate aceste lucrătorii de fabrici, de mine şi de alte întreprinderi, chiar şi angajaţii pe la tramvaiuri (căi ferate pe uliţele oraşelor mari) etc., dacă s’au simţit prea împovăraţi sau nedreptăţiţi, pretutindenea, fie în Germania, în Francia, în Anglia sau în alte state, s'au pus în grevă, cerându-şi drepturile, ce li se cuveniau. în privinţa aceasta lucrătorii de pretutindenea purcedeau în acelaşi fel, părându-se căşi-au dat mâna. Şi acest fel de mişcări se continuă de ani de zile, cu stăruinţă de fel, neobosită, în unele caşuri lucrătorii puşi în grevă n'au dobândit nimic, în cele mai multe însă li s’au recunoscut drepturile şi li s’a îmbunătăţit soartea. Apoi prin stăruinţa lor nestrămutată, iată, lucrătorii au ajuns acolo, de un ministru vine cu un proiect de lege, care să reguleze grevele, aşa, că lucrătorii să fie scutiţi de apăsări şi şicanări, dar nici proprietarii să nu sufere, încât se poate, perderi şi pagube. Astfel între altele se statoreşte în ei, că grevă nu se poate face, decât dacă o hotăresc majoritatea lucrătorilor de la o fabrică, prin votare; atunci apoi greva e obligătoare pentru toţi lucrătorii ca acea fabrică; în acest caz cererile se supun judecătorilor, aleşi anume spre acest scop etc. în orice caz acest proiect de lege este spre binele lucrătorilor şi este un câştig de drepturi pentru ei. Şi la aceasta au ajuns lucrătorii prin stăruinţă, cerând şi pretinzând într’una, ce li se cuvenia şi luptând şi punându-se în grevă, pentru ei împovorătoare, dacă trebuia. Iată pilda vie, din care putem învăţa noi, ca singuratici şi ca popor. Stăruinţă şi răbdare ne trebue pe toate terenele, fie terenul public, economic, cultural, fie privat. Când ne apucăm de un lucru, de o acţiune, bine să chibzuim, şi dacă ne am apucat să fim stăruitori în lucrarea noastră şi tot cu stăruinţă să cerem şi să pretindem, ce ştim că ni se cuvine după drept şi lege. Lucruri mari şi însemnate numai cu stăruinţă se pot ajunge. FOIŢA. 9 ÎMPRESURAREA AMBASADELOR ÎN PEKING. Este ştiut, că la începutul răscoalei Chinezilor împotriva străinilor, ambasadorii sau trimişii statelor străine, aflători în marea capitală a Chinei, au fost împresuraţi de Boxeri (răsculaţi) şi de soldaţi chinezi, cu hotărîrea de a-i potopi. împresurarea a ţinut din 19 Iunie până în 15 Aug., adecă aproape două luni de zile, până când au sosit trupele puterilor, deşi-au mântuit. împresurarea a fost groaznică, mai cu seamă la început. Cu cât trupele străine băteau oastea chineză şi se apropiau de Peking. Chinezii deveniau mai puţin sălbatici. Ambasadorii cu puţinii oameni şi soldaţi, ce ’i-au avut, s’au purtat foarte vitejeşte, trecând prin grele suferinţe, căci erau pregătiţi zi de zi de moarte. Despre împresurare a făcut zi de zi însemnări ambasadorul Franciei din Peking, Pichon, care era şi el între cei împresuraţi. însemnările s’au publicat zilele aceste în Paris. Din ele se văd toate amănuntele groaznice ale împresurării. Iată ce scrie Pichon zi de zi: 19 Iunie. Pe la 5 ore d. a. soseşte o scrisoare dela ciung-li-iamen, în care guvernul provoacă pe ambasadori să părăsească Pekingul împreună cu familiile lor, în decurs de 24 ore. Motivul este, că Chaylard în numele admiralilor a cerut predarea fortăreţelor de la Taku. Corpul diplomatic răspunde, că este imposibil să se depărteze în decurs de 24 ore şi cer audienţă la curte pe a doua zi, 20 iunie. Neprimind răspuns am rugat ciung-li-iamenul să ne facă posibil a întră în legătură cu admiralii. Nici un răspuns. Situaţia noastră devine tot mai critică. Baronul Ketteler se decide a merge în ciung-li-iamen, îl rugăm să abzică de acest plan, îi punem în vedere pericolele, el insistă şi pleacă. E însoţit de dragomanul seu, Cordos. La un sfert de oră sosesc în fugă însoţitorii lui cu ştirea, că a fost ucis. ’L-au împuşcat soldaţii chinezi, lângă iamen. Cordos a fost rănit la pulpă, dar a scăpat. La două ore ciung-li-iamenul ne trimite un răspuns la cererea noastră de ieri, făcându-ne atenţia că e periculoasă comunicaţia între ambasade şi iamen. Facem responsabil iamenul pentru uciderea lui Ketteler. Nu răspund nimic. La patru ore ni se scrie, că ambasadorii, secretarii şi dragomanii să nu cerce a merge la Jamen, căci îi poate ajunge vre-o nenorocire pe cale. După 4 ore soldaţii chinezi deschid un foc de puşti asupra şanţurilor ambasadei austriaca. Familiile ni le strămutăm în ambasada engleză, aceasta fiind mai scutită. Cu conducerea apărării însărcinăm pe sir Claude MacDonald, ambasadorul englez, care fusese major în armată. La 9 ore seara suntem atacaţi de toate părţile. Avem 75 de oameni, 7 oficeri. Puşcăturile ţin Din Bucovina. La Românii din Bucovina sa format nu de mult partidul poporal naţional, care acum, în preajma alegerilor pentru parlamentul din Viena, în un călduros apel recomandă Românilor bucovineni să aleagă de deputaţi pe vrednicii bărbaţi Dr. George Popovici şi Eudoxie Hurmuzachi, apoi arată şi programul partidului. Apelul e iscălit de Dr. Iancu cav. de Flondor şi de 275 de alegători, în el se zice între altele următoarele : »Moştean pe pământul Bucovinei, poporul român e astăzi strîmtorit în limbă, în lege, în datini şi în avere. Aceasta îl aduce la desperare. Jalea şi durerea însă, cât de mari să fie, nu dau ajutor. Esperienţele de până acum ne au pătruns de convingerea, că dela alţii nu, ci numai dela vrednicia proprie depinde viitorul nostru. »Aceste convingeri au dat naştere partidului poporul naţional, care cu braţe deschise primeşte pe fiecare Român călăuzit de voinţa neclintită să lupte cu bărbăţie şi desinteresare pentru binele poporului român«. Programul partidului poporal naţional e următorul: JPe teremul bisericesc: Deplina autonomie a bisericei noastre ; convocarea şi instituirea definitivă