Foaia poporului, 1901 (Anul 9, nr. 1-52)

1901-09-15 / nr. 36

Nr. 36 FOAIA POPORULUI Pag 425 Şcoala sătească (România). Revigoratul şcolar din judeţul Putna a adresat învăţătorilor­ dirigenţi din acel judeţ o circulară, care cuprinde în sine sfaturi, ce e bine să le urmeze şi învă­ţătorii noştri. Iată părţile mai princi­pale din acea circulară. Ţeara noastră a progresat destul de repede în ultimii 50 ani. Desvoltarea noastră intelectuală, morală şi economică, datorită activităţii viguroase, ce am depus, ne îndreptăţeşte a ave încredere şi mai mare în viitor şi ne îndeamnă a munci tot mai mult pentru înflorirea şi binele patriei. La acest progres, însă, în mare parte a contribuit şi corpul didactic. Şi, dacă mai avem încă mult de făcut, ba încă foarte mult, nu ne putem adresa decât tot corpului didactic, căci numai el singur întruneşte toate condiţiunile, ce se cer pentru împlinirea acestei sarcini. Numai el îşi întinde toate ramificaţiile pretutindeni, pătrunzând în toate pătu­rile naţiunii şi se confundă cu dînsele. învăţătorii de ori­ce grad au o cultură, care le lipseşte de multe­ ori altor organe obicinuite ale puterii, şi ca atare lu­crează inteligent, ştiu ce vor şi îşi dau seamă de însemnătatea scopului ce-­l urmăresc. învăţătorul, în şcoala lui, are o chemare de pace şi iubire şi aceasta îi olăteşte misiunea, pe care trebue s’o aibă şi în afară de şcoală. întocmai ca şi modeştii tovarăşi ai lui Christos, cari au schimbat faţa lumii, ei au menirea de-a sămăna vorba cea bună printre cei săraci şi ignoranţi, să aducă sfat şi îndemn celor mici şi slabi. Şi în această ordine de idei, un câmp vast şi mănos se deschide înaintea activităţii corpului didactic. Iată punctele mai însemnate asupra cărora atrag deosebita d­v. atenţiunea. Isvoare de câştig în părăsire. Să­tenii au împrejurul lor numeroase isvoare de câştig nefolosite sau lăsate în pără­sire, fie pentru­ că nu le cunosc, fie că nu-­şi dau seamă de ce mare folos le-ar fi. în această privinţă, le veţi atrage atenţiunea asupra prăsirii pasărilor, comerciului cu ouăle, asupra laptelui şi a celorlalte produse ale lui, asupra cultivării pomilor fructiferi şi­ a comer­ciului întins ce se poate face cu fructele. Să deprindem pe săteni cu ideea de a vinde cu bani buni laptele, pasările, ouăle şi fructele, căci majoritatea săte­nilor au o neînvinsă repulsiune pentru ideea de-a vinde lucruri, considerând aceasta ca ceva înjositor pentru ei. Hrana săteanului şi răspândirea cartofului. Cu toţii ştim, care e hrana săteanului nostru: mămăligă —adese­ori făcută din porumb stricat, îmbol­­năvindu-­i de pelagră — ceapă, usturoiu, mere putrăde, ferte, etc. Cultivarea cartofului și deprinderea săteanului de-a se hrăni cu el, ’i-ar aduce un imens folos, căci are o valoare nutritivă mult mai mare ca a alimentelor espuse Apoi cultivarea cartofului e mult mai rentabilă și mai asigurată pe timpuri de secetă. Luptaţi dar­ fără preget să se populari­­seze cartoful printre ţărani şi veţi fi făcut foarte mult în această privinţă. Cultivarea legumilor. Astăzi culti­­varea legumilor formează monopolul aproape esclusiv al grădinarilor bul­gari (în România dar­ şi la noi pe alocurea. Red.) E dureros se vezi că săteanul nu are în împrejurimile casei lui măcar o brazdă de ceapă, ci o cumpără de la străini. Aproape 60.000 străini scot din ţeară 20 milioane lei pe fiecare an, înfiinţaţi societăţi coopera­tive pentru încuragirea şi desvoltarea grădinăriei printre sătenii noştri. Faceţi o propagandă energică şi neîntreruptă pentru înmulţirea şi reuşita lor. Cultura plantelor şi a fânaţelor ar­tificiale. Cultivarea luţernii, trifoiului şi altor plante de nutreţ uşurează mult pe săteni în hrana şi creşterea vitelor, mai ales pe timp de secetă. Circulara onor. minister relativă la condiţiunile culturii pământurilor şcolare arondate nu trebue s’o perdeţi din vedere. Facerea lucrurilor de prima nece­sitate. Săteanul în timp de iarnă n’are aproape nici o ocupaţie. Aceasta con­­stitue pentru dînsul o îndoită pagubă pe deoparte că nu câştigă nimic şi pe de altă parte lipsa de ocupaţie il duce în mod fatal la cârcimă »ca să omoare vremea*. Dar’ cârcima îi omoară să­nătatea, liniştea căsii şi folosul muncii lui de vară. Să deprindem pe sătean a lucra în timpul iernii: furci de lemn cari ne vin din Braşov şi din Bulgaria, ro­gojini, don­iţi, cofe, albii, frânghii, obiecte de paie, de papură în genere, perii, cis­­măria, cojocăria, sumănăria, dogăria, ro­­tăria, jucării şi păpuşi pentru copii etc. Să luptaţi ca lucrarea îmbrăcămin­tei să rămână tot în casa lui, care nu să se înlocuiască cu produse proaste ale industriei străine, înfiinţarea de prăvălii la sate de cătră săteni pentru desfacerea produse­lor muncii lor. Se ştie că mai tot ce are ţăranul de prisos îl duce de vânzare la tîrg. Acolo, alt ţăran cumpără acelaşi lucru din mâna străinului cu preţ în­doit. De ce acest câştig în mâna străi­nului ? Fiind prăvălii în sate, sătenii vor fi scutiţi de pierderi de vreme pe la oraşe, de cheltuieli zădarnice şi de exploatarea celor necinstiţi. înfiinţarea de bănci populare şi societăţi pentru desvoltarea spiritului de asociaţie Sunt de nevoe bănci po­pulare, în care aproape fiecare sătean să poată cotiza cu ceva şi în acelaşi timp să fie ajutat în pas de nevoe pen­tru a scăpa de cămătari şi spoliatori. Să facă asociaţii pentru închiriere şi cumpărare de maşini şi unelte agricole, pentru îmbunătăţirea locurilor băltoase etc., pentru arondarea moşiilor etc. etc. Şcoli de adulţi şi adulte. învăţătorii prin aceste şcoli pot fi folositori agenţi de propagandă în favoarea creării şcoa­­lelor elementare de agricultură şi me­serii, şi prin iniţiativă privată, învăţă­toarele pot da sfaturi higienice sătenilor asupra hranei, îmbrăcămintei,menagiului, creşterii copiilor, sfaturi asupra boalelor, medicamentelor elementare, asupra cro­ielii şi facerii hainelor, etc. etc. înfiinţări de cantine şcolare. Canti­nele şcolare sunt de mare folos, pentru a atrage copiii sătenilor la şcoală, fără amendă, şi a-ş i învăţa a se hrăni mai cum se cade. Opera cantinelor poate fi complectată prin creări de mijloace de ajutor pentru haine, cărţi şi rechisite şcolare copiilor săraci. Creşterea gândacilor de metasă şi stupăritul. Altă dată aceste erau în floare. Astăzi aproape au dispărut. Şi ce poate fi mai uşor şi cu cheltuială mai puţină decât aceste două ocupaţiuni ? Cercurile Şi-a plătit-o fără vorbă, dând pe ea bune parale, Şi pe când era să plece, stă pe loc şi se opreşte, Căci întreabă cum s’o mânce, căci aşa crudă cum este ’I­ se pare o poveste, el sărmanul nu ştia, Că salama şi nefriptă o poate omul mânca. Boltaşul fără zăbavă, îi spune totul ce ştie, Că salama să o taie, feliuţe ’n farfurie Şi frumos se-’i ia petiţa, şi s'o mănânce cu ceapă, Şi de nu va ave vin, poate bea după ea apă, Ba oţet mai poate pune, c’aşa fac pe la oraş, Pun oţet, ardeiu şi ceapă, mai zice acel boltaş. Dar­ Săcuiul din atâtea, ce s’aleagă, zău, nu ştie, De aceea el se roagă de boltaş, ca să ’i-o scrie, Căci de nu, poate să-’şi uite, şi n’o mai poate mânca , atunci zeu, ar fi prea mare, pentru dînsul paguba. Boltaşul meu îl ascultă şi îi face un bilet, Pe care Săcuiu-­l pune în şerpar şi se ia ’ncet, Cu Balama subsuoară, îşi ia drumul cătră casă, Şi precum mergea el singur, vede lâng’un birt o masă Ear’ la masă se afla, un Săcuiu din satul lui, Şi încă un cunoscut, chiar vecinul domnialui. SALAMA SECUIULUI. Pentru omul dela sate o mâncare mai aleasă, Fie dintre cele bune, tot îi pare curioasă. Căci nu știe s’o gătească, și de cumva e gătită Lui nici atunci nu-’i convine, căci ar vrea să fie friptă. Bună-oară chiar salama, cum o iei din prăvălie Nu-’i mai faci nici o găteală, ci o pui pe farfurie, Şi o tai felii subţiri ’şi-o mănânci în bună pace, Căci este gătită gata, şi ori-cine aşa face. Numai un Săcuiu, sărmanul, care plecând la oraş, S’a oprit lâng-o boltiţă cu salamă şi cârnaţi. Şi se uită lung la marfa, aşezată spre vânzare, Ba întreabă chiar boltaşul, dacă marfa-’i de mâncare? Căci sărmanul de Săcuiu, aşa ceva n'a văzut Şi pe lângă toate acestea era şi nepriceput. Boltaşul îndată vede, cu cine are a face, Şi îi ese înainte, zicându-’i: pofteşte bacşi, Căci am marfă foarte bună, poţi alege ce pofteşti, Aşa marfă de-­i lua, ştiu bin’ că mă pomeneşti. Şi Săcuiul nu se trage, ci se bagă ’n prăvălie. S’apucă şi tîrgueşte, nu aşteaptă să-’l îmbie. El anume ia salamă, bucata ce-a fost mai mare.

Next