Foaia poporului, 1901 (Anul 9, nr. 1-52)

1901-09-15 / nr. 36

Nr. 86 POAIA POPORULUI Pag. 427­ D­acă primăvara e foarte călduroasă, încă la finea lui Martie), când se împăre­­chează gărgărițele pe ramuri şi le scutu­răm pe un lepedeu sau cenuşar în­tins sub pom şi apoi le opărim cu apă ferbinte. De­oare­ce femeiuşcă are lipsă de mai multe zile, ba chiar și de 2 septemâni pentru a-­şi depune ouăle, trebue să repeţim de mai multe­ ori lu­crarea de mai sus şi să o continuăm până­ când scuturând pomul, nu va mai căde nici o gărgăriţă Ca să stârpim şi gărgăriţele, ce ar mai rămâne cumva în vieaţa, toamna (în decursul lui Septemvrie) facem în jurul trunchiului aproape de coroană o legătură de fân sau de paie şi gărgăriţele cari se adună aici la iernat în decursul iernii (în Decemvrie, Ianuarie) le ardem împreună cu legătura. Budapesta, Martie 1899. Staţiunea ung. reg. de stat entomologiei­. Deosebitele specii de gunoiu. Puţine ţinuturi sunt la noi, în cari pământul să nu aibă lipsă de gunoiu. Ba sunt unele cu pământ mai sterp şi neroditor, unde nu se poate produce mai nimica fără o gunoire îmbelşugată, în asemenea ţinuturi apoi gunoiul este adevărata »baia de aur« a economului, baia, care dă isvorul de lipsă la nutri­­rea plantelor cultivate în economia câm­pului. Pe unele locuri, pământul supus culturii bucatelor sau plantelor de nu­treţ, îl putem asemena cu un sac plin de făină. Dacă tot luăm din acesta, care de pus nu mai punem nimica, este în­deobşte cunoscut, că odată dăm de fund. Aşa se întâmplă şi cu pământul! Dacă tot luăm de pe el, în tot anul bucatele de lipsă pentru nutrirea oamenilor, sau că luăm nutreţul de lipsă pentru nutri­rea animalelor de casă, car’ de gunoit nu-’l mai gunoim, odată numai ce seacă şi se împuţinează şi roadele de pe acela. Când am lăsa roadele, cari se pro­duc din pământ, ca să se nimicească neadunate tot acolo, după­ cum se în­tâmplă aceasta pe unele locuri în ţârile necivilisate şi sălbatice, pământul nu ar avu mai nici o lipsă de gunoiu, căci plantele prin nimicirea lor de acolo, îm­prăştie totodată şi sămânţa de lipsă pen­tru viitoarele plante şi astfel îşi asigu­­rează generaţiunea din an în an, care prin foile şi trunchiurile lor gunoesc şi îngraşă totodată şi pământul acela, pe care au crescut, în lumea plantelor şi a unor ani­male, vieaţa şi moartea nu sunt nimici­rea totală, ci în cele mai multe caşuri numai schimbarea materiei şi a formei. Legea vechnică a naturii nu este alta, decât shimbarea şi crearea continuă a nouelor specii de plante şi animale. In lumea minerală sau a petrilor încă se întâmplă unele schimbări, de pildă : sfar­­marea petrilor în nisip şi prefacerea acestuia în pământ roditor, dar’ schim­bările acestea aşa se întâmplă de încet, încât omul abia le poate băga în seamă. Peste tot­ gunoiu numim toate ace­­lea materii, cari sau servesc de-a gata plantelor intrământul, sau ridică prin înrîurinţa lor puterea roditoare a pă­mântului. Gunoiul este după-cum îşi trage şi obârşia din lumea animală, sau­­ vegetală (a plantelor), sau minerală. Gu-­­ noiul provenit dela cele două dintâiu se­­ numeşte »organic«, fiindcă provine din­­ organele moarte ale animalelor sau plan­telor, care cel din urmă se numeşte »anor­ganic«, fiindcă mineralele nu au organe. Gunoaiele se împart mai departe în alte două părţi, şi anume: în gunoaie absolute şi relative. Gunoaie absolute se numesc acelea, cari cuprind în sine­­ partea cea mai însemnată a intrămân­­tului, de care plantele au trebuinţă şi pe lângă aceasta prin descompunerea , lor încălzesc totodată şi pământul şi-­i I dau puterea de lipsă, de-a pută reţină­­ apa şi căldura în sine. Astfel de gu­noaie sânt: gunoiul din grajd, mustul I de gunoiu, escrementele omeneşti, com­postul şi gunoiul verde. Gunoaie relative (adecă în parte) se numesc acelea, cari cuprind în sine numai o parte mică a nutremântului, de care plantele au lipsă, sau că nu conţin nici un fel de nutremânt şi nu înrîuresc mai cu nimica nici la îmbună­tăţirea pământului. Astfel de gunoaie sunt: varul, sarea, cenuşa, guano ş. a. Nutremântul plantelor constă din zece elemente (materii) mai însemnate, I cari sunt: oxigenul, azotul, nitrogenul, I carbonul, ferul, sulfurul, chalium, mag­ii nesiul și varul. Fiecare din acestea tre­­­­bue să se afle într’un pământ, ca acesta I să poată fi roditor. Pe unele din aceste ■ elemente le produce însăşi natura, fără ■ întrevenirea omului. Astfel oxigenul­­ şi nitrogenul se află cu prisos în apa­­ de ploaie. Carbonul se produce în aer, prin răsuflarea contrară a animalelor şi a plantelor. Sulfurul (pucioasa), ferul şi magnesiul se află cu prisos în fiecare pământ. Nu se află de prisos, ba în unele pământuri chiar lipseşte azotul (lejia), chalium (cenuşa), fosforul (gră­simea) şi varul. Acestea trebuesc apoi adaose pământului, dacă voim, ca acesta să devină roditor. Azotul se află într’o măsură mai mare în gunoiul animalelor din grajd. Cenuşa nu se află mai de loc în gunoiul animalelor din grajd, de aceea ea trebue adaosă pământului pe cale măiestrită. Tot aşa nu se află nici grăsimea, care trebue adaosă prin pregătirea de compost. Pe când pentru unele plante gu­noiul are o înrîurinţă foarte binefăcă­toare îndată în anul ântâiu, precum e la cucuruz, napii de nutreţ, rapiţă şi măzăriche, pe atunci la spicoase în anul ântâiu gunoiul poate avă o înrîurinţă mai mult păgubitoare, cu deosebire pen­tru formarea şi desvoltarea grăunţelor. Tot o astfel de înrîurinţă o mai poate ave gunoiul şi în pământurile năsi­­poase, unde pe timp de secetă poate arde şi nimici prin căldura lui plantele cultivate pe acelea. De aceea economul harnic trebue să cunoască bine natura pământului seu, pe care voeşte a-­l gunoi, precum şi plantele, ce voeşte a le cultiva după gunoiu, ca acesta să poată ave o în­rîurinţă binefăcătoare, care nu păgubi­toare asupra sămănăturilor cultivate. în unele ţinuturi, după­ cum am zis şi la început, producerea unui gunoiu bun de vite este o referinţă de cea mai mare însemnătate pentru plugărit, de la care atîrnă mai totdeauna buna reuşire a recoltelor (culesurilor). Ca să putem produce un gunoiu bun, avem lipsă de trei lucruri mai însemnate. Acestea sânt: vitele, nutreţul acestora şi aşternutul. Cel mai bun aşternut de gunoiu sânt paiele bucatelor. Când economul nu are nutreţ destul pentru nutrirea vitelor, atunci o parte a paielor se în­trebuinţează mai întâi, singure sau amestecate cu fân, ca nutreţ şi numai după aceea se aştern sub vite. în lipsa paielor se mai întrebuinţează ca aşternut şi paiele de bob, de măzăriche, de cartofi, apoi rogozul, papura, frunzele de arbori ş. a., dar­ acestea neavând goluri aşa mari în lăuntru, ca paiele bucatelor, nu pot absoarbe toate părţile moi ale gunoiului şi astfel mai mult sporesc materia uscată a aceluia. De aceea ele nici nu prea putrezesc în platformă (grămadă), ci mai mult stau uscate sau mucezite. Aşternutul se lasă sub vite, până­­când golurile aceluia s’au umplut cu părţile moi ale bălegarului şi ale udului. Atunci se ridică şi se cară pe platformă. Căratul gunoiului pe platformă trebue să se facă cât mai în grabă şi cu multă grijă, căci la din contră se perde o parte însemnată de amoniac şi alte materii nutritoare din el. (Va urma). Prăsirea galiţelor. Fasanii. (Urmare). Dacă fasanul ouă, dar’ nu cloceşte, punem să clocească ouăle găini comune pitice, dar’ nu de cele mari, căci acestea ar zdrobi cu greutatea trupului lor ouăle cele micuţe ale găinii de fasan. Găina de fasan de comun începe a oua în pri­mele zile ale lunei Martie şi ouă tot a doua zi, până are vre­o 8—20 bucăţi, când apoi pausează 8 zile. Ouăle sunt a se lua din cuib în fiecare zi aşezân­­du-le în tărîţe, la loc răcoros. Luarea ouălor din cuib se face în timpul nutririi găinilor. Este consult, că în fasanaria să între tot una şi aceeaş persoană, ca să se dedee şi fasanii. Sub o găină engleză de Bantam sau alta comună pitică se pun pentru clocire 12 ouă. Glocirea ouălor de fasani cere timp mai îndelungat ca a ouălor de găină, de aceea se întâmplă une­ori, de găinile co­mune văzând, că în 20—22 zile nu es puii, părăsesc cuibul. E deci de lipsă, ca să mai avem vre-o clocă sau două pusă să clocească mai târziu, ca la timp să putem pune sub acestea ouăle părăsite de cloca cea dintâiu. Fasanii eşiţi din ouă clocite de găini obicinuite îşi însuşesc încâtva firea mai blândă a acestora. Găina comună se aşează cu puii sei de fasani într’un loc despărţit prin un rociu de sîrmă şi împreunat cu locul deschis, unde puii se pot mişca li­ber şi unde se pot reîntoarce sub ari­pile clocii. Puii de fasan cunosc vocea clocii şi fiind chemaţi, o urmează. Nu­trământul cel dintâiu al puilor este un aluat făcut din pâne, din ouă ferte rare şi mărunţite, sau din ouă de furnică. La tot caşul trebue să capete la început ouă de furnică. Vrând să adunăm ouă­­ de furnici (păpuşile lor, saci), merg 2 inşi în pădure, având o lopată şi un sac de

Next