Foaia poporului, 1906 (Anul 14, nr. 1-52)

1906-10-21 / nr. 41

Nr. 41 FOAIA POPORULUI Pag. 555 culturală o vom mai Întări şi prin desvoltarea şcoalei confesionale, con­form cerinţelor timpului. Căci precum biserica a Întemeiat şcoala, pe care cu mari greutăţi o şi susţine, tot asemenea, în faţa împrejurărilor schimbate, şi şcoala are a sprijini biserica, ca pe maica ei. Pentru a conlucra împreună la conservarea, întărirea şi desvoltarea acestor aşezăminte sfinte şi prin ele la ajungerea posibilului bine vremelnic şi a fericirii eterne, după cum­ oftăm, ne-am Întrunit şi noi cei de o credinţă şi de o limbă în acest congres naţional­­bisericesc, în care culminează unitatea şi solidaritatea noastră. Chiar şi numai din acestea vom înţelege, domnilor, ce tezaure nepre­ţuite sunt pentru noi, biserica noastră naţională şi şcoala noastră confesională concrezute îngrijirii noastre şi tot ase­menea vom înţelege, domnilor, că este nu numai datorinţa, dar­ şi interesul nostru bine înţeles a conserva şi des­­volta acestea în folosul nostru şi al iu­bitei noastre patrii, precum au făcut aceasta, în toate timpurile şi fericiţii noştri înaintaşi. Pentru a conlucra cu bun succes la conservarea şi întărirea acelor pre­ţioase tezaure părinteşti, este neapărat de lipsă, domnilor, ca în toate sfaturile noastre să urmăm înţeleptelor Învăţături ale sfântului apostol Pavel cătră Efeseni: »Ca fii luminii să umblăm, răscumpă­­rând vremea, căci zilele rele sunt«. Cu alte cuvinte să avem in vedere greuta­tea timpurilor, In cari trăim, şi mai ales feluritele curente periculoase contra bi­sericii, şi aşa în toate lucrările noastre să ne inspirăm de lumina cea adevărată a aceluia, care a zis despre sine: »Eu sunt lumina lumii«, alegând ceea ce e bun şi folositor şi lăpădând ceea ce e rău şi păgubitor............ ... Numai lucrând aşa vom putea înfrunta şi paraliza periculoasele curente ale timpului şi vom ajunge a ne întări tot mai mult în sfânta credinţă, cu a cărei putere vom învinge obstacolele, ce ar sta in calea înaintării noastre. Prin asemenea lucruri folositoare, sufletul nostru se va inspira tot mai mult de puterea cea mare a credinţei, care Învinge toate, ba după zisa sfintei evanghelii: »strămută şi munţii«, iar prin credinţă sufletul nostru se va în­călzi şi de sacrul foc al dragostei creş­tineşti, din care rezultă toate cele bune şi folositoare. De aceea toate consultă­­rile noastre se emaneze numai din adevărata credinţă şi dragoste creşti­­nească spre mărirea lui Dumnezeu, spre folosul bisericei noastre celei vii şi al patriei noastre iubite. Vorbirea a fost întreruptă adeseori de aprobări şi în urmă Escel. S- a fost viu aclamat. Şedinţele. După deschidere deputaţii şi au prezen­tat credenţionalele. Au fost de faţă 62 de deputaţi din 90. Deputaţii se constituie în comisii de verificare şi cu aceasta şedinţa primă se încheie. Şedinţa a doua s'a ţinut luni, în care s’au făcut verificările deputaţilor. Au fost ve­rificate 73 mandate, iar celelalte 17 au fost predate comisiei statornice de verificare. S’au ales comisiile, cărora s’au predat spre studiare şi raportare rapoartele conzis­­torului metropolitan şi alte acte întrate la congres. Dintre aceste amintim, ca de mare în­semnătate : Memorandul Bănăţenilor în chestia episcopiei ce e de înfiinţat în Timişoara, şi propunerea conzistoriului metropolitan în afa­cerea îmbunătăţirii salariilor înveţătoreşti la şcoalele confesionale gr. or. române. In şedinţa a treia, de Marţi, s’a prezen­tat adresa învăţătorilor gr. or. în afacerea îmbunătăţirii salarelor, pe care o publicăm în întregime un alt loc al foaiei. Preacuvioşia Sa Dr. Eusebiu R. Roşea, din prilejul, că la 1908 se împlinesc 100 de ani dela naşterea marelui Archiereu Şaguna, face următoarea propunere: »Conzistoriul metropolitan se în­sărcinează, ca din bun timp să fee dis­­poziţiunile necesare, ca In anul 1908, când se împlinesc 100 de anii dela naş­terea fericitului în Domnul, marele şi neuitatul arhiepiscop şi metropolit An­drem-ba­ron­ de Şaguna, la timp adecvat, din partea credincioşilor în cadrele in­­stituţiunilor noastre bisericeşti şi şcolare să i­ se serbeze amintirea cu solemnitatea şi devotamentul cuvenit, scoţându-­ se la iveală şi cu această ocaziune faptele măreţe pentru neam şi biserică«. Propunerea a fost primită cu vii aprobări. După ce s’au verificat câţiva deputaţi, şedinţa a fost închisă. Miercuri, 16 Oct. c. în a patra şedinţă, congresul a întrat în meritul lucrărilor. S’a luat la desbatere rapoartele consistoriului me­tropolitan plenar, bisericesc şi şcolar. Rapor­tori au fost deputaţii Petru Truţa, (Arad) I. A. de Preda (Sibiiu) şi Arseniu Vlaicu (Braşov). Luându-se rapoartele la cunoştinţă, se exprimă dorinţa, ca datele statistice din eparchii să se culeagă mai cu exactitate. Se hotăreşte apoi, ca prin o reprezentaţie la guvern să se ceară retragerea ordonanţelor de maghiarizare ale fostului ministru Lukács. S’a discutat afa­­cerea censurării cărţilor de şcoală şi s’a în­sărcinat consistorul metropolitan cu studiarea afacerii. Şedinţele continuă. Discuţiile sunt vii şi interesante, îmbunătăţirea salarelor invăţătoreşti. In pornirea pentru îmbunătăţirea sala­relor învăţătoreşti vor urma în câteva zile lu­cruri decisive, de la cari va atârna atitudinea ce are s- o ia în viitor iubita noastră învă­­ţătorime. Zilele aceste se va ocupa Congresul biser. ortodocs din Sibiiu cu afacerea şi ea va fi desbătută şi în cele două mari întruniri înveţătoreşti gr.-cat. din Blaj şi Bistriţa, din săptămâna viitoare. In unul de azi dăm mai departe acte şi păreri privitoare la aceasta ardentă chestie. L­ a adresă la congres. Invețatorii noştri gr. or. au înaintat Con­gresului naţional-bisericesc din Sibiiu, în afa­cerea îmbunătăţirii salarelor înveţătoreşti, ur­mătoarea adresă: Mărit Congres naţional-bisericesc ! Este un adevăr recunoscut de toţi fără escepţiune, că între multele soiuri de funcţionari publici în Ungaria noi învâţătorii şcoalelor poporale în privinţa situaţiei noastre materiale ocupăm locul cel din urmă. Răsplata muncii noastre oficioase este atât de neînsemnată, că nu stă în proporţiune nici cu pregătirea şi misiunea noastră culturală şi nici cu referinţele de traiu, cam­ pe zi ce merge devin tot mai grele şi vor ajunge în timpul cel mai apropiat insuportabile. Este constatat mai departe, că dintre toţi învâţâtorii primari în patria noastră, noi învăţătorii români confesionali sun­tem cei mai slab salarizaţi. Situaţia, în care ne aflăm, este atât de amară, încât nu se mai poate su­feri. A trage mai departe în jugul dăs­căliei, aşa cum ni s’a hotărît din moşi şi strămoşi, nu mai este compatibil nici cu demnitatea noastră ca oameni şi nici cu demnitatea patriei, neamului, bise­ricei şi societăţii, ale căror cele mai scumpe şi mai sfinte interese le servim cu onoare şi cu adânc devotament . .. Durerii noastre îmbătrânite datu- i am de multă vreme cu blândeţe şi cu modestie exemplară, expresiune în toate conferenţele şi întrunirile noastre, iar­ în timpul din urmă pressa noastră duce zilnic în toate părţile zbuciumatul glas de tânguire al dascălilor români. Avem satisfacţia sufletească, că opinia publică este unanimă întru recu­noaşterea stărei noastre deplorabile şi suntem recunoscători şi forurilor noa­­stre superioare bisericeşti, cari ne au Întins nădejdea într’o îmbunătăţire a sorţii atât de vitrege. Nimenea nu este, care să nu afle de îndreptăţită jăluirea noastră, nimenea nu este, care să nu ne dorească alinarea durerii. Dar’ sig­natura generală a echoului, ce l-a aflat plângerea noastră de mai ’nainte şi din timpul recent, pare că este: Fiere pos­­sumus, sed­iuvare non. întrebarea cea mare şi grea este: De unde să se ia mijloacele necesare pentru ridicarea salatelor învăţătorilor români confesionali ? La această întrebare se dă urmă­torul răspuns pe cât de scurt pe atât şi de puţin cuprinzător. Bisericile noa­stre, ca susţinătoare de şcoale nu sunt în stare din mijloacele proprii să urce salatele învățătorilor, iar­ a recurge la ajutorul statului însemnează a jertfi au­tonomia învăţă­mântului nostru poporal. Lucru firesc, că cu acest răspuns chestiunea devine foarte odioasă în ochii obştei româneşti şi odiul cade asupra învăţătorilor români, că în iizuinţa lor de a-şi uşura traiul propriu, ar fi apli­caţi să se facă înşişi călăii şcoalelor confesionale. Convingerea noastră îusă este, că un astfel de răspuns e nelogic şi su­perficial. El este o nouă dovadă despre nervositatea, pripa şi netemeinicia, cu care se tractează şi se deliberează la noi cele mai vitale chestiuni. Căci este absolut falsă presupunerea, că biserica noastră sau mai corect zis, obştia ro­mână n'ar fi în stare din mijloacele proprii să şi mai susțină şcoalele dacă cheltuielile ar fi mai mari, ca cele de pănă acuma. O astfel de presupunere

Next