Foaia poporului, 1906 (Anul 14, nr. 1-52)
1906-10-21 / nr. 41
Nr. 41 FOAIA POPORULUI Pag. 555 culturală o vom mai Întări şi prin desvoltarea şcoalei confesionale, conform cerinţelor timpului. Căci precum biserica a Întemeiat şcoala, pe care cu mari greutăţi o şi susţine, tot asemenea, în faţa împrejurărilor schimbate, şi şcoala are a sprijini biserica, ca pe maica ei. Pentru a conlucra împreună la conservarea, întărirea şi desvoltarea acestor aşezăminte sfinte şi prin ele la ajungerea posibilului bine vremelnic şi a fericirii eterne, după cum oftăm, ne-am Întrunit şi noi cei de o credinţă şi de o limbă în acest congres naţionalbisericesc, în care culminează unitatea şi solidaritatea noastră. Chiar şi numai din acestea vom înţelege, domnilor, ce tezaure nepreţuite sunt pentru noi, biserica noastră naţională şi şcoala noastră confesională concrezute îngrijirii noastre şi tot asemenea vom înţelege, domnilor, că este nu numai datorinţa, dar şi interesul nostru bine înţeles a conserva şi desvolta acestea în folosul nostru şi al iubitei noastre patrii, precum au făcut aceasta, în toate timpurile şi fericiţii noştri înaintaşi. Pentru a conlucra cu bun succes la conservarea şi întărirea acelor preţioase tezaure părinteşti, este neapărat de lipsă, domnilor, ca în toate sfaturile noastre să urmăm înţeleptelor Învăţături ale sfântului apostol Pavel cătră Efeseni: »Ca fii luminii să umblăm, răscumpărând vremea, căci zilele rele sunt«. Cu alte cuvinte să avem in vedere greutatea timpurilor, In cari trăim, şi mai ales feluritele curente periculoase contra bisericii, şi aşa în toate lucrările noastre să ne inspirăm de lumina cea adevărată a aceluia, care a zis despre sine: »Eu sunt lumina lumii«, alegând ceea ce e bun şi folositor şi lăpădând ceea ce e rău şi păgubitor............ ... Numai lucrând aşa vom putea înfrunta şi paraliza periculoasele curente ale timpului şi vom ajunge a ne întări tot mai mult în sfânta credinţă, cu a cărei putere vom învinge obstacolele, ce ar sta in calea înaintării noastre. Prin asemenea lucruri folositoare, sufletul nostru se va inspira tot mai mult de puterea cea mare a credinţei, care Învinge toate, ba după zisa sfintei evanghelii: »strămută şi munţii«, iar prin credinţă sufletul nostru se va încălzi şi de sacrul foc al dragostei creştineşti, din care rezultă toate cele bune şi folositoare. De aceea toate consultările noastre se emaneze numai din adevărata credinţă şi dragoste creştinească spre mărirea lui Dumnezeu, spre folosul bisericei noastre celei vii şi al patriei noastre iubite. Vorbirea a fost întreruptă adeseori de aprobări şi în urmă Escel. S- a fost viu aclamat. Şedinţele. După deschidere deputaţii şi au prezentat credenţionalele. Au fost de faţă 62 de deputaţi din 90. Deputaţii se constituie în comisii de verificare şi cu aceasta şedinţa primă se încheie. Şedinţa a doua s'a ţinut luni, în care s’au făcut verificările deputaţilor. Au fost verificate 73 mandate, iar celelalte 17 au fost predate comisiei statornice de verificare. S’au ales comisiile, cărora s’au predat spre studiare şi raportare rapoartele conzistorului metropolitan şi alte acte întrate la congres. Dintre aceste amintim, ca de mare însemnătate : Memorandul Bănăţenilor în chestia episcopiei ce e de înfiinţat în Timişoara, şi propunerea conzistoriului metropolitan în afacerea îmbunătăţirii salariilor înveţătoreşti la şcoalele confesionale gr. or. române. In şedinţa a treia, de Marţi, s’a prezentat adresa învăţătorilor gr. or. în afacerea îmbunătăţirii salarelor, pe care o publicăm în întregime un alt loc al foaiei. Preacuvioşia Sa Dr. Eusebiu R. Roşea, din prilejul, că la 1908 se împlinesc 100 de ani dela naşterea marelui Archiereu Şaguna, face următoarea propunere: »Conzistoriul metropolitan se însărcinează, ca din bun timp să fee dispoziţiunile necesare, ca In anul 1908, când se împlinesc 100 de anii dela naşterea fericitului în Domnul, marele şi neuitatul arhiepiscop şi metropolit Andrem-baron de Şaguna, la timp adecvat, din partea credincioşilor în cadrele instituţiunilor noastre bisericeşti şi şcolare să i se serbeze amintirea cu solemnitatea şi devotamentul cuvenit, scoţându- se la iveală şi cu această ocaziune faptele măreţe pentru neam şi biserică«. Propunerea a fost primită cu vii aprobări. După ce s’au verificat câţiva deputaţi, şedinţa a fost închisă. Miercuri, 16 Oct. c. în a patra şedinţă, congresul a întrat în meritul lucrărilor. S’a luat la desbatere rapoartele consistoriului metropolitan plenar, bisericesc şi şcolar. Raportori au fost deputaţii Petru Truţa, (Arad) I. A. de Preda (Sibiiu) şi Arseniu Vlaicu (Braşov). Luându-se rapoartele la cunoştinţă, se exprimă dorinţa, ca datele statistice din eparchii să se culeagă mai cu exactitate. Se hotăreşte apoi, ca prin o reprezentaţie la guvern să se ceară retragerea ordonanţelor de maghiarizare ale fostului ministru Lukács. S’a discutat afacerea censurării cărţilor de şcoală şi s’a însărcinat consistorul metropolitan cu studiarea afacerii. Şedinţele continuă. Discuţiile sunt vii şi interesante, îmbunătăţirea salarelor invăţătoreşti. In pornirea pentru îmbunătăţirea salarelor învăţătoreşti vor urma în câteva zile lucruri decisive, de la cari va atârna atitudinea ce are s- o ia în viitor iubita noastră învăţătorime. Zilele aceste se va ocupa Congresul biser. ortodocs din Sibiiu cu afacerea şi ea va fi desbătută şi în cele două mari întruniri înveţătoreşti gr.-cat. din Blaj şi Bistriţa, din săptămâna viitoare. In unul de azi dăm mai departe acte şi păreri privitoare la aceasta ardentă chestie. L a adresă la congres. Invețatorii noştri gr. or. au înaintat Congresului naţional-bisericesc din Sibiiu, în afacerea îmbunătăţirii salarelor înveţătoreşti, următoarea adresă: Mărit Congres naţional-bisericesc ! Este un adevăr recunoscut de toţi fără escepţiune, că între multele soiuri de funcţionari publici în Ungaria noi învâţătorii şcoalelor poporale în privinţa situaţiei noastre materiale ocupăm locul cel din urmă. Răsplata muncii noastre oficioase este atât de neînsemnată, că nu stă în proporţiune nici cu pregătirea şi misiunea noastră culturală şi nici cu referinţele de traiu, cam pe zi ce merge devin tot mai grele şi vor ajunge în timpul cel mai apropiat insuportabile. Este constatat mai departe, că dintre toţi învâţâtorii primari în patria noastră, noi învăţătorii români confesionali suntem cei mai slab salarizaţi. Situaţia, în care ne aflăm, este atât de amară, încât nu se mai poate suferi. A trage mai departe în jugul dăscăliei, aşa cum ni s’a hotărît din moşi şi strămoşi, nu mai este compatibil nici cu demnitatea noastră ca oameni şi nici cu demnitatea patriei, neamului, bisericei şi societăţii, ale căror cele mai scumpe şi mai sfinte interese le servim cu onoare şi cu adânc devotament . .. Durerii noastre îmbătrânite datu- i am de multă vreme cu blândeţe şi cu modestie exemplară, expresiune în toate conferenţele şi întrunirile noastre, iar în timpul din urmă pressa noastră duce zilnic în toate părţile zbuciumatul glas de tânguire al dascălilor români. Avem satisfacţia sufletească, că opinia publică este unanimă întru recunoaşterea stărei noastre deplorabile şi suntem recunoscători şi forurilor noastre superioare bisericeşti, cari ne au Întins nădejdea într’o îmbunătăţire a sorţii atât de vitrege. Nimenea nu este, care să nu afle de îndreptăţită jăluirea noastră, nimenea nu este, care să nu ne dorească alinarea durerii. Dar’ signatura generală a echoului, ce l-a aflat plângerea noastră de mai ’nainte şi din timpul recent, pare că este: Fiere possumus, sediuvare non. întrebarea cea mare şi grea este: De unde să se ia mijloacele necesare pentru ridicarea salatelor învăţătorilor români confesionali ? La această întrebare se dă următorul răspuns pe cât de scurt pe atât şi de puţin cuprinzător. Bisericile noastre, ca susţinătoare de şcoale nu sunt în stare din mijloacele proprii să urce salatele învățătorilor, iar a recurge la ajutorul statului însemnează a jertfi autonomia învăţământului nostru poporal. Lucru firesc, că cu acest răspuns chestiunea devine foarte odioasă în ochii obştei româneşti şi odiul cade asupra învăţătorilor români, că în iizuinţa lor de a-şi uşura traiul propriu, ar fi aplicaţi să se facă înşişi călăii şcoalelor confesionale. Convingerea noastră îusă este, că un astfel de răspuns e nelogic şi superficial. El este o nouă dovadă despre nervositatea, pripa şi netemeinicia, cu care se tractează şi se deliberează la noi cele mai vitale chestiuni. Căci este absolut falsă presupunerea, că biserica noastră sau mai corect zis, obştia română n'ar fi în stare din mijloacele proprii să şi mai susțină şcoalele dacă cheltuielile ar fi mai mari, ca cele de pănă acuma. O astfel de presupunere