Foaia poporului, 1906 (Anul 14, nr. 1-52)

1906-07-22 / nr. 28

Pag. 878 popos®Es®i Nr. 28 Deci nu e permis să creadă învă­­ţătoriul că şi-a împlinit datorinţa cu sfirşitul propunerei in oara de instrucţie. Ar fi greşit, de sute de ori greşit a susţinea astfel, căci vedem de multe ori că sămânţa pe care o sămânăm in pământ neroditoriu, abea răsare şi nu o astfel de stare a şi păcatele societăţii rele influinţând asupra ei, o nimicesc cu desăvârşire. Adese­ori sămânţa ajunge între spini, unde nu să poate desvolta şi oare ce să întâmplă cu sămânţa ajunsă în astfel de împrejurări dacă noi nu ni­micim spinii din jurul ei? Apoi ori­cine poate cugeta, că aceea să prăpădeşte ori şi dacă işi dă o odraslă împrejinin­­du-să cu spinii, îi îmbrăţişează pe aceia şi astfel să preface şi ea în spini. Dar’ să zicem că sămânţa sămâ­­nată de învăţător ajunge în loc unde desvoaltă odrasle frumoase, cari cresc repede şi sperează să ajungă la maturitate, însă de multe ori viforul vieţii le smulge, le rupe mai nainte de a creşte aceştia pomi mari şi aşa să zăpăcesc şi prăpă­desc. Iată deci munca zeloasă din şcoală a învăţătorului, speranţa cea mai frumoasă a părinţilor se preface în ruină. Ş oare cum am putea noi face ca sămânţă sămânată în şcoală să se desvoalte fără să fie nimicită mai nainte de a să desvolta? Să înţelege că nu­mai aşa, dacă ne uităm, că aceea unde cade şi de cade în loc nefavorabil să­­ facem prin munca noastră nobilă jurul deschis şi favorabil ca să se poată des­volta. Cu alte cuvinte să va putea copi­lul desvolta de deplin, fără să cadă pe căi greşite numai aşa, dacă continuăm chemarea noastră cu un zel puternic nu numai în şcoală ci şi afară de şcoală. Educarea mai departe a copilului eşti de la şcoală, înfiinţarea societăţilor bune şi altele asemenea acestora binefăcătoare tineretului, sunt mijloacele de a înainta cultura poporului, pentru­ că trebuie să ştim că asupra tineretului nu numai şcoala înfi­inţează ci şi alţi factori cu­m sunt stă­rile politice, foile, viaţa socială familiară şi societăţile de tot soiul. Instrucţiunea de din afară de şcoală poate fi răspindită, respec­tive poate avea un cerc mare, în care dacă voim să arătăm progres bun nu ne putem odihni nici când. Deci mare muncă îl aşteaptă pe învăţător, dacă chemarea s­a vrea să şi o îndepli­nească întrun mod vrednic. Mare, dar muncă nobilă! Invăţătoriul român nu poate ţinea în manca sa pausă nici când, precum zice şi dl prof. Dr. Petru Şpan »Bazele educatori­ului trebuie să reflecteze neîntrerupt asupra poporului«. Simţul de dragoste cătră chemarea sa trebuie să-i dee învăţătorului puteri unite spre aşi îndeplini munca sa cât să poate de bine. Şi oare cum va pu­tea el desvolta cultura sau mai bine zis binele poporului? Numai şi numai aşa, dacă să va insui pe toate căile şi cu toate mijloacele să desvoalte în po­por pe toţi factorii aceia, cari contri­buie la fericirea unui popor. ______________ (Va urma.) Az când sec e coşul, punga, De bucate şi de bani, Az Ilie eară cântă »Doamne dă-ne gologani«. De, din fire aşa-i Românul Lui să-i cânţi ne’ncetat. De e trist trage-i o doină Şapoi toate le-a uitat. Şi când doina se sfârşeşte Trage-i frate mărunţica. C’atunci uită toată grijea Nu-i mai lipseşte nimica. Petru­­ Orlăţanu. Brutarul şi brânzarul. Un brutar (pec) avea obiceiu să cum­pere în fiecare zi untul de care avea lipsă, dela un brânzar din apropiere, care şi el cum­păra pâne dela acesta. Observând că de obiceiu bucata de unt pe care o plătia drept un »chilogram«, este mai mică, s’a plâns unui comisar de poliţie, care s’a dus să facă cercetare la faţa locului. Importanţa cântării in şcoala poporală — cu deosebită considerare la poporul nostru. — Lucrare cetită în conferenţa înveţătorească din Sebeşul-mare în anul 1904 de Petru Bura, înv. (Urmare.) Cel dintâiu lucru ce îl putem ajunge prin cântare în şcoalele noastre este că câştigăm iubirea copiilor şi a­­tragerea cea fără de margini a lor cătră şcoală. Ori şi care învăţător a putut constata cât de cu drag aşteaptă copii oara de cântări. Cântarea în şcoalele noastre popo­rale să împarte în doauă categorii: cân­tări bisericeşti şi naţionale sau lumeşti. Cele dintâiu prin melodia lor melanco­lică şi duioasă şi prin simplitatea în melodie fac că de­şi să cântă în toată Dumineca şi serbătoarea şi tot nu te ureşti cu ele nici când. Este deci de lipsă ca în prima linie să se ia în con­siderare cântările bisericeşti. Cine nu a esperiat, că cântând la serviciul D­­zsese respunsurile liturgice un cor bine disciplinat, simţeşti că ţi se înalţă inima cătră creatorul lumei, transpunându-te în o lume ideală. Dar’ ce va simţi po­porul nostru, care de la firea lui este înclinat spre o mai mare religiositate, şi apoi copilul acela care cântă? Fără de nici o exagerare putem zice, că, folosul cântărilor netăgăduit — Ai cântat? (cumpănă, funt) întrebă comisarul pe brânzar. — Negreşit. . . — Dar’ greutăţi ai? — Nu. — Atunci cum cântăreşti untul? — Foarte simplu; pâinele pe cari le vinde vecinul meu sunt de un chilogram. Pui deci o pâne în cântar şi în partea cea­laltă unt şi dau astfel... un chilogram. Brutarul a retras plângerea. M­ărunţişuri. S’a ştiut scoate. Jupânul Kohn a dat în judecată pe Smitle, că acesta i-ar fi zis, că i-a furat o băncuţă de zece. Smüle. M€ rog, die jude, eu numai atâta am zis, că dacă Kohn nu ar fi căutat împreună cu mine băncuţa perdută, eu aş fi găsit-o, este mare din causa aceea, că câştigăm nu numai copii, ci şi poporul credin­cios cătră biserică şi şcoală, făcând că atât cei dintâi, cât şi cei din urmă să le iubească şi cerceteze mai regulat şi să jertfească mai cu dragă inimă ca până aci pentru ele. Pe lângă aceasta cântarea mai are şi altă importanţă. Cine nu a putut esperia că auzind nişte cântări bisericeşti în cor frumos căutate, în textul cărora se preamăreşte D zeu şi tainele Dumnezeirii celei ne­pătrunse de mintea omenească, ni se înalţă inima şi îşi simte cuprinsă întreaga fiinţa s­a de fiorul acel neesplicabil, care a-l esprima nu este cu putinţă şi care te face tare în credinţă ca peatra. Precum vedem de aci, e destul de învederat, că prin cântările bise­riceşti pe lângă aceia că îi atra­gem cătră biserică şi şcoală şi li aducem pănă în atâta ca să le iubească atât şcolarii cât şi poporul, ajungem acolo că desvoltăm în ei simţul religos moral, care nici la un cas nu trebuie să slă­bească în poporul nostru. Nu, de do­uă ori zic nu, pentru că prin religiositate ne-am susţinut limba, legea şi caracterul nostru naţional. Religiositatea poporului a fost care i-a dat curaj şi tărie de vo­inţă, de a trecut prin atâtea încercări, ea a fost care­­ a ţinut să nu pără­sească viaţa lui strămoşească. Şi acum îndată ce poporul nostru se va lipsi de religiositate suntem perduţi, deci trebue folosite toate mijloacele posibile prin ce am putea mări religiositatea lui. Mai de mult în timpurile de grea încercare a poporului nostru, îl sileau cu arma aşa zicând a-şi părăsi ca­racterul naţional, legea şi neamul, adecă cu arma văzută, azi unse nu­ se între­buinţează armele acestea văzute, ci fo­losesc altele cu mult mai periculoase şi anume, vorbele dulci ale şarlatanilor socialişti şi oameni de toată caterogia, cari îi înşeală şi ademenesc mai cu multă înlesnire. Văzând așa dar­ acum că prin cântări întărim și desvol­tăm simțul religios în popor, trebue luate în o deosebită considerare, pu­­nându-se un deosebit pond pe ele in școala noastră poporală ca și prin aces­tea se putem sana nu câtva real. (Va urma). Turnul cu comorile. Povestire istorică de Silvestru Moldovan. (Urmare.) In curend după ce a fost gata tumul, măiestru zidar s’a bolnăvit greu şi a murit. Pe patul de moarte Iusé el a împărtăşit celor doi feciori, ce-i avea, o taină, despre care ni­menea nu avea cunoştinţă. După­ ce bătrânul zidar depărtă din casă pe femeia sa, el grăi fiilor sei: — Dragii mei, eu simt, că acuș mi să gată viața pământească și sufletul meu se va înfățișa în curând înaintea zeului Oziris, judecă­torul sufletelor morților. înainte fusă de-a vă părăsi pe vecie, vreau să vă destăinuesc un lucru, care vă va prinde bine în viaţă. Voi ştiţi, că eu am zidit fumul cu comorile regelui în de aşa, încât suflet de om nu poate să pă­trundă în lăuntrul lui şi să se atingă de co­mori. Voi înse veţi putea să intraţi în el, dacă veţi lua seamă bine la cele ca vă spun acum.

Next