Foaia poporului, 1907 (Anul 15, nr. 1-52)

1907-09-15 / nr. 36

Nr. 36 WQAEA P­OPO&OkSn Grupa Ill-a. Mărimea In cm. 35/50 45/62 52/65 63/79 70/92 Coroane. . . 8.20 9.90 12.­ 16.18 24.40 De grupa aceasta să ţin următoarele icoane: Botezul D-lui, Costandin şi Elena, sft. Dumitru călare, sft. George călare, Maica D-lui, Petru şi Pavel, sft. Trăime, Archan, Mihail şi Gavriil. Grupa IV-a. Mărimea în cm. 35/50 45/62 52/65 63/79 70/92 Coroane. . . 7.­­8.40 10.40 15.60 22.60 De grupa aceasta să ţin următoarele icoane:­­ Arch. Mihail, Arch. Gavril, Apostol (fie­care), Dl Christos, Isus în muntele Măslinilor, Sft. Dumitru, Evangheliştii (fiecare) Sft. Ghe­­orghe, Ilie prorocul, loan în pustie, Sft. Ni­­colae, Dreptul Simion. Afară de aceste se primesc şi reparaturi de icoane sfinte bis, pe lângă preţuri conve­nabile. Aceste să se trimită spre reparare dlui loan Tudor în Şeiea (Nagyselyk). La comandă să pictează şi icoane sfinte pentru iconostas in diferite mărimi. Comande primeşte admini­straţia „Foii Poporului“ str. Măcelarilor nr. 12, Sibiiu. Isus răstignit pe cruce (pictat pe tablă de fier pentru pus pe cruci de lemn între ho­­tară sau la intrarea în sat). Mărimea în centimetri 30/50 65/100 Preţul în coroane . . 11.60 27.— îndemnăm deci din nou pe iubiţii no­ştri cetitorii, cari vreau să aibă icoane sfinte, să facă comande la noi, amintind, că preţurile de mai sus sunt cu mult mai ieftine ca la alţi vânzători.* Amintita, că dl Tudor a primit deja prin noi mai multe comande, pe cari le-a Îndeplinit spre mulţumirea celor ce­­ au încredinţat cu lucrările. Scrisori cătră săteni. II Fraţilor săteni iubiţi! Şi mai mult să vă siliţi Pe copii să-i fericiţi. Să-i trimiteţi dar la şcoală Şi să le spuneţi anume Că azi mintea luminată Este întâia armă în lume­. Şi de-ţi şti că ei învaţă. Şi aveţi cu ce­­ purta Şi la şcoale mai înalte, Să-i lăsaţi să meargă aşa; Iară de-ţi vedea că şcoala Li-i urâtă ca un jug, Atunci să-i luaţi la muncă, Ori să i daţi la meşteşug Că azi meşteşugul are Mare trecere în lume Şi ori­cui îi poate aduce Şi avere şi bun nume. — Nu gândiţi că numai cartea Face pe om fericit, Ci mai mult îl face starea, Pentru care e menit; Dară carte fiecare / Trebue ceva să ştie, Dacă vrea să nu rămâe In orbie şi ’n prostie, Cartea-i azi lumina minţii. Căutaţi dar cu grăbire Să vă faceţi în tot satul însoţiri pentru cetire, Şi ’n Dumineci, sărbători Prin crâşme nu mai intraţi, Ci la însoţiri să mergeţi Mintea să vă luminaţi! In sfârşit v’aşi sfătui Să 'nvăţaţi a mai gândi Pe la zilele bătrâne, Nu numai de azi pe mâne. Deci cruţaţi la tinereţe, Ca s’aveţi la bătrâneţe! Sfatul meu de veţi urma Starea voastră s’a ’ndrepta: Că nu ve­ţi fi bîutori, Nimănui nu ţi fi datori, Locurile veţi păstra, Flenduri nu-ţi mai cumpăra, Ci-ţi purta straie curate, Trainice, de voi lucrate; Veţi şti cum să fericiţi Copilaşi­ vă iubiţi, Şi când veţi îmbătrâni, Veţi avea cu ce trăi Şi-ţi privi cu mulţămire La trecuta vieţuire. ţv» unaa.) FELURIMI. Originea loteriei. O ştire din Italia vesteşte, ca marele scriitor italian D’A­­nunzio a pus la loteria din Florenţa 10 lire pe­­ numeri şi au ieşit toţi trei, fâcând astfel un câştig de 50 mii de lire. Numerii cu cari D’Anunzio a făcut acest tem­e sunt: 68, 13 şi 14. Cu toţii ne aducem aminte de mica loterie cu 90 de mni, care la noi s’a şters, întroducându să în locul ei loteria de clasă. In Italia însă să susţine a­­ceasta loterie şi guvernul nu cutează să o şteargă, atât de iubită este ea in toate straturile poporaţiunii. In loteria aceasta a câştigat D’Anunzio. Trebuie să ştim de altcum, că lo­teria mică, mama celorlalte loterii, îşi are obârşia in Italia, in oraşul Genua. Aici mai de mult să alegeau in fiecare an câte 5 senatori pentru ocârmuirea oraşului, din 90 de nobili, câţi să aflau în Genua. Ca să se înconjure certele alegerea să încredinţa sorţii. Să scriau pe 90 de ţidule numele nobililor şi să puneau într’o urnă (vas), apoi o fetiţă tinără, legată la ochi, scotea 5 ţidule cu numele la 5 senatori. Mai târziu unii să scoteau cu o maşinărie cu roată, □urnită roata norocului. Odată la o astfel de tragere un nobil, cu numele Benedetto Gentile, cuprins de patima câştigului, a făcut rămăşag cu mai mulţi nobili, pe cei ce vor fi scoşi din urnă. Unii au perdut rămăşagul, alţii au câ­ştigat, dar jocul acesta s’a continuat şi la alegerile următoare. Mai târziu un loc de nume s'au scris numeri pe ţidule şi aşa s’a născut loteria de 90 ari, din cari să trăgeau 5, care apoi s’a lăţit în Întreagă Europa. Partea Literară. Dor de haiducie. Aş vrea să plec în codrii deşî la vară Cântând din frunză o doină haiducească, Apoi să ies la drumul cel de ţară Şi să pândesc vre-o liftă rea, grecească. Să-i sar în drum să pun pe frâne-o mână Şi să-i opresc din cale telegarii, Pag. 469 Cu ceealaltă a aurului vână Să i-o desfund — aşa cum fac tâlharii. Inbogăţit cu poli frumoşi de aur S’alerg voios la crişma cea din vale Şi să depun întregul meu tezaur, Leliţă mândră, în mâna dumnitale. In schimb să bei cu mine dimpreună Un litru-doi din vinul cel mai tare, Să ne dedăm la dragoste nebună, Să ne înhăţăm de vin, de sărutare. La miezul nopţii vin şi poteraşii Cu gândul tău viaţa să ne-o curme. Inbrăţişaţi cu drag că hulubaşii Vom arde scrum să nu ne dea de urme. -------- ' Devate. Poveşti pentru copii. Colectate de Înv. I Crişan. Lupul şi vulpea. Un lup şi o vulpe umblaseră toată ziua, dar nu găsiră nimic de ale gurei. In urmi să întâlniră. Unde ai mai fost cumetre lup ? S întrebă vulpea. Ia am căutat ceva de mân­care, dar n’am aflat nimic şi sunt mort de foame. Şi eu, răspunse vulpea. — Ştii ce cumetre? — Ce? — Ştiu aici în sat o nuntă, haide şi mergem acolo să mâncăm. — Haide, numai să n’o păţim. — Las pe mine, răspunse vulpea. Ei plecară şi ajunseră la casa cu nunta. Intrară în pivniţă unde era carne şi vin, mân­­cară şi beură bine. — Aşa-i că tăcusem şi noi ospăţ? Aşa răspunse lupul. Dar ca să fie deplin, hai să şi jucăm şi să cuvântăm. Hai! Şi să puseră pe jucat până să osteniră, începură acum cu căutatul. Vulpea cânta nu cânta, ci să cam trăgea cătră uşă. Lupul însă urla, de te îngrozea, au alta. Oaspeţii când auziră cântecul lor, aler­gară cu ce apucară in mână la pivniţă. Când deschiseră uşa, vulpea fistic afară printre pi­cioarele lor. Iar lupul rămase în pivniţă, unde căpătă şi era mai mort când sări afară. Vulpea îl aştepta în uliţă. Cum o văzu lupul era să se repeadă la ea să-i dea vre-o câteva, căci numai ea i-o făcuse. S’a stâmpărat însă, pănă vor ajunge în pădure, căci îi era că fac larmă și iar o iau. Pe drum vulpea să făcea, că nu mai poate merge și zise: Frate lup ia-mă în spate, că numai pot merge de bătăile, ce căpătai. Lupul cu gândul, să ajungă numai în pădura o luă. Pe drum vulpea din spatele lui zicea : Duce un beteag pe un sănătos. — Ce zici tu spre vulpe? Ia și eu de ale mele. Mergând astfel ajunseră la o gaură. — Ia lasă-mă frate lup, că aici e casa mea și am ceva de lucru, dar îndată viu afară. Lupul a crezut și o lăsă din spate. Vul­pea, care înţălesese gândul lupului, nu mai eşi afară. Lupul atunci îşi făcu un cârlig, ca să o scoată afară. Băgă cârligul în gaură şi o apucă de un picior şi trase. Vulpea atunci zicea poţi trage, că e rădăcină. Lupul a lăsat-o de picior şi a apucat de o rădăcină. Acum a în­­ceput a să văita și a striga: nu trage că-mi rupi piciorul. Lupul atunci a tras cu toată puterea, cârligul s’a rupt şi el s’a dat preste cap de şi-a rupt grumazul. Apoi a plecat, cu gândul, că i-o va face: el vulpei.

Next