Foaia poporului, 1911 (Anul 19, nr. 1-52)
1911-06-11 / nr. 22
Nr. 22 FOAIA POPORULUI ihlete. Cererile acestea ale şovinismului maghiar au fost până acuma mereu res- pinse, pentrucă ele însemnează ruperea ari matei în două şi prin aceasta slăbirea împărăţiei şi o nouă nedreptate făcute celorlalte naţionalităţi din Ungaria, cari formează majoritatea poporaţiunii. Cei din fruntea armatei s’au împotrivit miereu până acum să îndeplinească dorinţa guvernelor maghiare şoviniste, dar nemai putând amână mărirea armatei, pe de altă parte fiind prea slabe, ca să mai lupte contra asalturilor şoviniste, au primit o parte din condiţiunile puse de guvernul unguresc. Două sunt proiectele mai însemnate, pe cari le-a prezentat guvernul dietei din Budapesta. Unul este legea pentru apărarea ţării, al doilea legea pentru procedura penală în procesele militare. Prin proiectul cel dintâiu, serviciul militar se reduce la infanterie la doi ani, cum e şi în Franţa, Germania, Italia şi România. Pentru cavalerie (husari) şi artilerie (tunari) rămân tot trei ani, în schimb însă aceste două arme fac numai şapte ani în rezervă, infanteria însă zece. Cel recrutat odată pentru armata comună (împărătească) nu mai e trecut şi la honvezi, încă din anul acesta vor începe să concedieze (să dea Urlaub) la un număr mare de soldaţi, cari au făcut doi ani la infanterie. După proiectul cel nou, voluntari (cu serviciul de un an) pot fi şi cei ce au terminat şase clase gimnaziale, dacă se supun unui examen. Contingentul (numărul) de recruţi va fî, după votarea legii, de 212.300 de ficieri, între cari 25.000 honvezi. Legea aceasta e bună, pentru că mărindu-se armata împărăţiei, dujmanul nu va cuteză aşa de uşor să nu atace ţara şi ,astfel vom fi mai mult feriţi de războaiele ucigătoare de oameni şi nimicitoare de avere. Afară de aceea vor ajunge şi mai mulţi din ficiorii noştri să servească în armată, unde învaţă rânduială, îşi întăresc corpul şi se deprind cu mânuirea armei, ceea ce îi face bărbaţi deplini. Din punctul nostru de vedere naţional e rea înmulţirea honvezimii, al carei număr se îndoieşte, şi e rea dispoziţia, ca învăţătorii noştri să servească de-acum numai la honvezime, pentru că aceasta e socotită la noi nu atât ca o instituţiune pentru apărarea patriei comune, ci ca o armată a naţionalităţii maghiare şi totodată un nou prilej de maghiarizare a sufletelor noastre. O nedreptate strigătoare la cer se face însă naţionalităţilor din Ungaria prin legea despre procedura penala (forma cum se va judeca) în procesele militare. Aici adecă se hotăreşte, că singura limbă de pertractare în aceste procese să fie la toate regimentele din Ungaria numai cea maghiară, fie că o pricep, fie că nu o pricep cei împricinaţi. Nedreptatea e cu atât mai mare, că noi Românii dăm ţarii nu numai două regimente de infanterie în majoritate româneşti (regimentele 31, 50, 51, 62, 63, 64 din Ardeal şi 33, 37 şi 43 în Ungaria), pe lângă alte trei aproape pe jumătate româneşti, dar şi în regimentele de husari avem escadroane întregi de Români, iar la artilerie (tunari) regimentele de pe teritorul locuit de Români încă sunt în majoritate româneşti. Ingăduirea făcută şovinismului maghiar a indignat pe toţi Românii, cari au trebuit să constate, cu durere, că factorii hotărîtori din Viena au jertfit şi de data aceasta interesele dinastiei, ale monarhiei şi ale naţionalităţilor numai de teama şoviniştilor maghiari. Comitetul şi deputaţii partidului naţional român se pregătesc la o luptă aspră, în dietă şi afară de dietă, pentru combaterea acestei legi nouă de maghiarizare, care loveşte chiar în unitatea armatei. Nu vom reuşi, să împedecăm acest nou pas pentru spargerea armatei, dar cei din Vie- I nu vor înţelege, că nu mai suferim ca şi ei să-şi bată joc de naţionalităţile nemaghiare din Longaria şi de credinţa lor încercată faţă de dinastia şi monarhia Habsburgilor. Noi însă ne vom îngriji, ca părinţii ficiorilor noştri înrolaţi în armată, precum şi ficiorii înşişi să nu-şi uite de datoria, ce s o au înainte de toate şi faţă de naţiunea lor, care e naţiunea românească, şi mereu vom zice, ca odinioară Horia şi ceialalţi martiri ai neamului nostru împărate, fă dreptate! Destăinuiri (Uspri politica lui Btaffy 1 Cu prilejul morţii Lui Banffy, foile \ jida nontagulare din Budapesta au reîmr .;j j prospătat deosebite fapte de-ate lui, toate îndreptate spre sugrumarea naţionalităţilor, îndeosebi a noastră, a Românilor. ! Mult îşi bat joc mai ales de laşitatea membrilor români şi saşi din congregaţiunea comitatului Bistriţa-Năsăud, unde fusese f ispân. Adunările acestui comitat erau nu- I mai de formă, căci Banffy hotăra singur, fard ca membrii să cuteze să se împotrivească. Firea aceasta de Mongol (azi a tic)it ! făcuse vrednic să ajungă preşedinte al idietei. Un tovarăş de jura de legi al lui Ban- Ify publică in „Budapesti Hírlap“ nişte destăinuiri interesante despre isprăvire acestuia după ce a ajuns preşedinte al dietei. Cam şi noipe scurt cete mărturisite, adăugând, că Banffy se deosebii de Kossuth, Justh, Csaky, Széll, Tisza, Wekerle, Zichy, Apponyi şi cum ii mai chiamă pe foştii şi actualii miniştri maghiari numai prin faptul, că aceştia ascund mai mult sau mai puţin scopul lor de-a şterge din viaţă naţionalităţile din Ungaria, pe când Banffy da cu....... Banffy. lată, ce ne spune prietenul lui: Indatâ ce s’a văzut preşedinte, îşi făcu planuri mari pentru înăbuşirea mişcării culturale şi politice a naţionalităţilor. El însărcina pe prietinul său Jancso I Benedek, să facă mai multe călătorii în ve-iderea unui studiu amănunţit al stării naţionalităţilor. îndată după vestitul proces al Memorandului, prietenul lui Banffy se duse în ţinuturile româneşti din Ardeal şi Ungaria, cercetând de aproape viaţa culturală şi politică a temuţilor Români. De aci, omul de încredere al lui Banffy trecu în România şi făcu un şir de studii asupra naţionalităţilor din Dobrogea, pe care guvernele româneşti le-ar fi desnaţionalizând cu forţa (!!). Din România, prietinul lui Banffy cauători prin diferite state europene, unde există o chestie a naţionalităţilor şi făcu studii asupra stării politice din Alsacia- Lorena, Prusia polonă, Schleswing-Holsteinul danez, Belgia şi Elveţia. Experienţele sale despre administraţia de acolo faţă de naţionalităţile depuse într’un memoriu, împreună cu un întreg proiect de lege în chestiunea naţionalităţilor. Se aştepta numai venirea la guvern a lui Banffy, pentru reglementarea strajnică a popoarelor nemaghiare din Ungaria. In ianuarie 1903 căzu guvernul Wekerle şi Banffy ajunse prim-ministru. In douăzeci şi patru de ceasuri, guvernul fu constituit spre uimirea tuturora. împăratul mulţumit, exclamă: „Ein pünktlicher Mensch, dieser Banffy!“ (Prompt bărbat, acest Banffy!). Fericitul prim-ministru se credea omul Împăratului şi încercă a câştigă încuviinţarea prea înaltă pentru proiectele sale contra naţionalităţilor. Dar se convinse repede, că s'a înşelat. Chiar de la început, împăratul ţinu să oblige (lege pe cuvânt) pe noul prim-ministru — precum ar fi făcând cu fiecare guvern unguresc (!) — a nu se atinge de autonomia, bisericească, şcolară şi politică (!) a naţionalităţilor. împăratul ceru de la Banffy să renunţe şi la portofoliul ministerului de interne, cedând locul lui Perczel Dezső, care însă era şi el un şovinist fanatic. Astfel, marile planuri ale lui Banffy pentru deslegarea chestiei naţionalităţilor, prin legi draconice, se spulberă cât ai clipi din ochi. Spre a se mângâia de înfrângerea sa neaşteptată, Banffy înfiinţă acea faimoasă secţie a lui Jeszenszky, poreclită de naţionalităţi „cabinetul negru“ — însărcinând pe fostul procuror în procesul Replicei a supraveghit de aproapemişcarea politică românească, slovacă şi sârbă. Dar isteţiimea lui Jeszenszky nu-i fu de mare ajutor. In afară de câteva procese de presă, lucrurile îşi urmară calea obişnuită. Cân Regele Carol a vizitat pe lun târâtul Franz Joseph laschi, în timpul agitaţiunilor uriaşe pe chestia condamnărei comitetului naţional român, în procesul Memorandului, se ştia că rezultatul vizitei va fi graţierea condamnaţilor. Pană în ultimul moment, Banffy s’a împotrivit acestui plan, dar în zadar. Fruntaşii Românilor au fost graţiaţi şi Banffy a trebuit să se resemneze, primind să spună împăratului mulţumirile celor graţiaţi. Cu toate aceste neizbânzi dureroase, Banffy a continuat să se considere încă multă vreme omul de încredere al Monarchului. Sprijinul cel mai puternic al lui Banffy, pe lângă Monarch, era ministrul de externe, contele Goluchowsky. Acesta îl făcuse şi prim-ministru. Dar nici acest sprijin nu-l folosi până la sfârşit. Când intrigile lui Tisza şi ale altora din partidul guvernamental începură să clatine guvernul lui Banffy, acesta îşi puse toată nădejdea în Monarch. Intr’o audienţă, împăratul îl asigurase că nu va decide nimic fără să-l întrebe. Dar in aceeaşi zi fu primit în audienţă Széll, care reuşi să schimbe situaţia şi să plece de la palat cu însărcinarea de-a forma noul guvern. Banffy, încremenit, se duse la împăratul, unde stete numai cinci minute. Căzuse în disgraţie şi nici era mai ajuns ministru. Cu vremea, din om cu mâna de fel, fostul dictator al Ungariei se prefăcuse în cel mai fanatic orator pentru vo- I tul universal 1 _ 4 ---------- Pag. 3