Foaia poporului, 1911 (Anul 19, nr. 1-52)

1911-06-11 / nr. 22

Nr. 22 FOAIA POPORULUI­ ­ ihlete. Cererile acestea ale şovinismului­­ maghiar au fost până acuma mereu res-­­ pin­se, pentrucă ele însemnează ruperea ar­­i matei în două şi prin aceasta slăbirea îm­părăţiei şi o nouă nedreptate făcute celor­lalte naţionalităţi din Ungaria, cari for­mează majoritatea poporaţiunii. Cei din fruntea armatei s’au­ împotrivit miereu până acum să îndeplinească dorinţa guvernelor maghiare şoviniste, dar nemai putând amână mărirea armatei, pe de altă parte fiind prea slabe, ca să mai lupte con­tra asalturilor şoviniste, au primit o parte din condiţiunile puse de guvernul unguresc. Două sunt proiectele mai însemnate, pe cari le-a prezentat guvernul dietei din Budapesta. Unul este legea pentru apă­rarea ţării, al doilea legea pentru proce­dura penală în procesele militare. Prin proiectul cel dintâiu, serviciul mi­litar se reduce la infanterie la doi ani, cum e şi în Franţa, Germania, Italia şi Româ­nia. Pentru cavalerie (husari) şi artilerie (tunari) rămân tot trei ani, în schimb însă aceste două arme fac numai şapte ani în rezervă, infanteria însă zece. Cel recrutat odată pentru armata comună (împărătea­scă) nu mai e trecut şi la honvezi, încă din anul acesta vor începe să concedieze (să dea Urlaub) la un număr mare de sol­daţi, cari au făcut doi ani la infanterie. După proiectul cel nou, voluntari (cu serviciul de un an) pot fi şi cei ce au ter­minat şase clase gimnaziale, dacă se su­pun unui examen. Contingentul (numărul) de recruţi va fî, după votarea legii, de 212.300 de ficieri, între cari 25.000 honvezi. Legea aceasta e bună, pentru că mă­­rindu-se armata împărăţiei, dujmanul nu va cuteză aşa de uşor să nu atace ţara şi ,astfel vom fi mai mult feriţi de războaiele ucigătoare de oameni şi nimicitoare de a­­vere. Afară de aceea vor ajunge şi mai mulţi din ficiorii noştri să servească în ar­mată, unde învaţă rânduială, îşi întăresc corpul şi se deprind cu mânuirea armei, ceea ce îi face bărbaţi deplini. Din punctul nostru de vedere naţional e rea înmulţirea honvezimii, al carei nu­măr se îndoieşte, şi e rea dispoziţia, ca învăţătorii noştri să servească de-acum nu­mai la honvezime, pentru că aceasta e so­cotită la noi nu atât ca o instituţiune pen­tru apărarea patriei comune, ci ca o ar­mată a naţionalităţii maghiare şi totodată un nou prilej de maghiarizare a sufletelor noastre. O nedreptate strigătoare la cer se fa­ce însă naţionalităţilor din Ungaria prin le­gea despre procedura penala (forma cum se va judeca) în procesele militare. Aici adecă se hotăreşte, că singura limbă de pertractare în aceste procese să fie la toate regimentele din Ungaria numai cea maghia­ră, fie că o pricep, fie că nu o pricep cei împricinaţi. Nedreptatea e cu atât mai mare, că noi Românii dăm ţarii nu numai două regimente de infanterie în majoritate româneşti (regimentele 31, 50, 51, 62, 63, 64 din Ardeal şi 33, 37 şi 43 în Ungaria), pe lângă alte trei aproape pe jumătate ro­mâneşti, dar şi în regimentele de husari avem escadroane întregi de Români, iar la artilerie (tunari) regimentele de pe teri­torul locuit de Români încă sunt în majo­ritate româneşti. Ingăduirea făcută şovinismului ma­ghiar a indignat pe toţi Românii, cari au trebuit să constate, cu durere, că factorii hotărîtori din Viena au jertfit şi de data aceasta interesele dinastiei, ale monarhiei şi ale naţionalităţilor numai de teama şovi­­niştilor maghiari. Comitetul şi deputaţii partidului na­ţional român se pregătesc la o luptă as­pră, în dietă şi afară de dietă, pentru com­baterea acestei legi nouă de maghiarizare,­­ care loveşte chiar în unitatea armatei. Nu vom reuşi, să împedecăm acest nou pas pentru spargerea armatei, dar cei din Vie- I nu vor înţelege, că nu mai suferim ca şi ei să-şi bată joc de naţionalităţile nemaghiare­­ din Longaria şi de credinţa lor încercată­­ faţă de dinastia şi monarhia Habsburgilor. Noi însă ne vom îngriji, ca părinţii ficiorilor noştri înrolaţi în armată, precum­­ şi ficiorii înşişi să nu-şi uite de datoria, ce s o au înainte de toate şi faţă de naţiunea lor, care e naţiunea românească, şi mereu vom zice, ca odinioară Horia şi ceialalţi­­ martiri ai neamului nostru împărate, fă dreptate!­ ­ Destăinuiri (Uspri politica lui Btaffy 1 Cu prilejul morţii Lui Banffy, foile \ jida no­ntagu­lare din Budapesta au reîmr­ .;j j prospătat deosebite fapte de-ate lui, toate îndreptate spre sugrumarea naţionalităţi­lor, îndeosebi a noastră, a Românilor. ! Mult îşi bat joc mai ales de laşitatea mem­brilor români şi saşi din congregaţiunea co­mitat­ul­ui Bistriţa-Năsăud, unde fusese f is­pân. Adunările acestui comitat erau nu-­­ I m­ai de formă, căci Banffy hotăra­ singur, fard ca membrii să cuteze să se împotri­vească. Firea aceasta de Mongol (azi a tic)­it ! făcuse vrednic să ajungă preşedinte al i­­dietei. Un tovarăş de jura de legi al lui Ban- I­­fy publică in „Budapesti Hírlap“ nişte destăinuiri interesante despre isprăvire ace­stuia după ce a ajuns preşedinte al dietei. Cam şi noi­­pe scurt cete mărturisite, adău­gând, că Banffy se deosebii de Kossuth, Justh, Csaky, Széll, Tisza, Wekerle, Zi­chy, Apponyi şi cum ii mai chiamă pe fo­ştii şi actualii miniştri maghiari numai prin faptul, că aceştia ascund mai mult sau mai puţin scopul lor de-a şterge din viaţă na­ţionalităţile din Ungaria, pe când Banffy­­ da cu....... Banffy. lată, ce ne spune prietenul lui: Indatâ ce s’a văzut preşedinte, îşi făcu­­ planuri mari pentru înăbuşirea mişcării cul­­­­turale şi politice a naţionalităţilor. El însărcina pe prietinul său Jancso I Benedek, să facă mai multe călătorii în ve-­i­derea unui studiu amănunţit al stării na­­­­ţionalităţilor. îndată după vestitul proces al Memo­randului, prietenul lui Banffy se duse în ţinuturile româneşti din Ardeal şi Unga­ria, cercetând de aproape viaţa culturală şi­­ politică a temuţilor Români. De aci, omul­­ de încredere al lui Banffy trecu în Româ­nia şi făcu un şir de studii asupra na­­­­ţionalităţilor din Dobrogea, pe care guver­­­­nele româneşti le-ar fi desnaţionalizând cu forţa (!!). Din România, prietinul lui Banffy ca­u­­­ători prin diferite state europene, unde există o chestie a naţionalităţilor şi făcu studii asupra stării politice din Alsacia- Lorena, Prusia polonă, Schleswing-Holstei­­nul danez, Belgia şi Elveţia. Experienţele sale despre administraţia de acolo faţă de naţionalităţi­le depuse într’un memoriu, împreună cu un întreg proiect de lege în chestiunea naţionalităţilor. Se aştepta numai venirea la guvern a lui Banffy, pentru reglementarea strajnică a popoarelor nemaghiare din Ungaria. In ianuarie 1903 căzu guvernul We­kerle şi Banffy ajunse prim-mi­nistru. In douăzeci şi patru de ceasuri, guvernul fu constituit spre uimirea tuturora. împăra­tul mulţumit, exclamă: „Ein pünktlicher Mensch, dieser Banffy!“ (Prompt bărbat, acest Banffy!). Fericitul prim-ministru se credea omul Împăratului şi încercă a câştigă încuviin­ţarea prea înaltă pentru proiectele sale contra naţionalităţilor. Dar se convinse re­pede, că s'a înşelat. Chiar de la început, împăratul ţinu să oblige (lege pe cuvânt) pe noul prim-mi­­nistru — precum ar fi făcând cu fiecare guvern unguresc (!) — a nu se atinge de autonomia, bisericească, şcolară şi poli­tică (!) a naţionalităţilor. împăratul ceru de la Banffy să renunţe şi la portofoliul ministerului de interne, cedând locul lui Perczel Dezső, care însă era şi el un şovinist fanatic. Astfel, marile planuri ale lui Banffy pentru deslegarea chestiei naţionalităţilor, prin legi draconice, se spulberă cât ai clipi din ochi. Spre a se mângâia de înfrângerea sa neaşteptată, Banffy înfiinţă acea faimoasă secţie a lui Jeszenszky, poreclită de naţio­­­­nalităţi „cabinetul negru“ — însărcinând pe fostul procuror în procesul Replicei a supraveghit de aproape­­mişcarea politică românească, slovacă şi sârbă. Dar isteţi­­i­mea lui Jeszenszky nu-i fu de mare aju­tor. In afară de câteva procese de presă, lucrurile îşi urmară calea obişnuită. Cân Regele Carol a vizitat pe lun­ tâ­râtul Franz Joseph la­­schi, în timpul agi­taţiunilor uriaşe pe chestia condamnărei comitetului naţional român, în procesul Memorandului, se ştia că rezultatul vizitei va fi graţierea condamnaţilor. Pană în ul­timul moment, Banffy s’a împotrivit ace­stui plan, dar în zadar. Fruntaşii Români­lor au fost graţiaţi şi Banffy a trebuit să­ se resemneze, primind să spună împăratu­lui mulţumirile celor graţiaţi. Cu toate aceste neizbânzi dureroase, Banffy a continuat să se considere încă multă vreme omul de încredere al Monar­­chului. Sprijinul cel mai puternic al lui Ban­ffy, pe lângă Monarch, era ministrul de externe, contele Goluchowsky. Acesta îl făcuse şi prim-ministru. Dar nici acest sprijin nu-l folosi până la sfârşit. Când intrigile lui Tisza şi ale altora din partidul guvernamental începură să clatine guvernul lui Banffy, acesta îşi puse toată nădejdea în Monarch. Intr’o audienţă, împăratul îl asigurase că nu va decide nimic fără să-l întrebe. Dar in aceeaşi zi fu primit în audienţă Széll, care reuşi să schimbe situaţia şi să plece de la palat cu însărcinarea de-a for­ma noul guvern. Banffy, încremenit, se duse la împă­ratul, unde stete numai cinci minute. Că­zuse în disgraţie şi nici era mai ajuns mi­nistru. Cu vremea, din om cu mâna de fel, fostul dictator al Ungariei se prefă­cuse în cel mai fanatic orator pentru vo- I tul universal 1 _ 4 ---------- Pag. 3

Next