Foaia poporului, 1912 (Anul 20, nr. 3-51)

1912-09-15 / nr. 36

Pag 4 Săpun atacurile barbare ale guvernelor din Pesta încercate mereu în contra biserici­lor, şcoalelor şi a tuturor celorlalte aşeză­minte culturale, economice şi politice ale noastre. Croaţii şi-au văzut ţara prefăcută într’un paşalâc de pe vremea lui Abdul- Hamid, de aceea au cerut în lupta lor şi sprijinul naţionalităţilor nemaghiare din Ungaria. Sârbilor li s’au furat autonomia bisericească. In faţa primejdiei, ei au uitat certele dintre ei formând un singur partid naţional, ca să poată fi mai siguri de iz­bândă. Iar Românii şi Slovacii, însufleţiţi de acelaş dor de-a nimici odată pentru tot­deauna haita de hiene, care n’o să ne mai lase în linişte nici mormintele noastre, au primit cu bucurie aceasta unire a tuturor naţiunilor apăsate şi astfel în scurt timp vom avea alianţa celor patru naţiuni: ro­mână, slovacă, sârbă şi croată. In Unire e puterea, iar dreptatea fiind de partea noastră va fi şi învingerea. O propunere de organizare. In „Românul“ de la Arad publică dl I. Ursu, profesor la universitatea din Iaşi, mai multe articole, în care arată cauzele ne­norocirilor noastre (culturale, politice şi economice) de când au năvălit în Ungaria şi Transilvania poporul maghiar. In arti­colul din urmă arată şi cum vor putea de­veni Românii o putere temută. Pentru a­­ceasta ne trebuie o strânsă organizaţie po­litică, pe care dl Ursu o înţelege în modul următor: Comitetul naţional să grupeze pe toţi Românii în cercuri electorale, în fruntea că­rora ar numi un om de încredere, care ar avea şi timpul şi înflăcărarea, ca să se ocupe de strângerea tuturor din cerc şi de ocrotirea Românilor din cercul lui pe toate terenele. El ar fi ajutat de un mic consiliu, pe care şi-l alege el cu aprobarea celor dela centru. Orice Român, care va fi înscris, va plăti o cotizaţie de cel puţin o coroană pe an.*) O parte din veniturile cercului s’ar *) Cotizaţia aceasta, mărită după puterile fiecăruia, ar trebui să o plătească şi toţi Ro­mânii de origine ardeleană şi ungureană, ca-i petrec în România. Aceştia şi-ar înainta contri­buirile la cercurile mai ameninţate. Nu există de pildă Ceh in Turcia sau alte ţă­ri afară de Aus­tria, care să nu contribuie lunar la un club po­litic şi să nu fie înscris la societăţile lor cultu­rale. Tot aşa Polonii. Red F. Pop trimite la centru, iar alta ar rămânea pen­tru trebuinţele locale. Conducătorul cer­cului va sta sub controlul şi la ordinul co­mitetului naţional, care ar delega pe unul sau mai mulţi membri să se ocupe numai cu corespondenţa (scrisorile) şi controlul cercurilor. In chipul acesta s’ar centraliza (strânge, ca să lucreze la fel după ordinele din centru — comitetul naţional) toate pu­terile naţionale şi ordinele dela centru s’ar duce prin căpeteniile cercurilor pănă la marginile cele mai dinafară. Afară de acea­sta s’ar mai strânge şi o sumă frumoasă de bani, cu care s’ar putea acoperi cheltu­ielile trebuincioase de propagande şi de îndreptare a nevoilor culturale, iar pe de altă parte s’ar putea salariza câţiva oameni cuminţi, harnici şi înflăcăraţi, cari să se ocupe numai de organizarea şi conducerea administrativă a cercurilor, precum şi alţii din comitet, cari, împărţindu-şi munca, să se ocupe cu propaganda prin străinătate, îndeosebi vor trebui salarizaţi vre­o câţi­va, cari ar avea însărcinarea gingaşe şi grea să stabilească legăturile şi unitatea de acţiune cu reprezentanţii celorlalte na­ţionalităţi din patrie. Căci nu mai încape îndoială, că dorul de-a vieţui va îndemnă şi pe Slovaci şi pe Sârbi la organizare şi la stabilirea de legături cu noi pentru apă­rarea intereselor comune. O ligă de apă­rare a Românilor, Croaţilor, Sârbilor şi Slovacilor e cu atât mai trebuincioasă, cu cât atentatele din urmă şi înţelesul, pe care vor să-l dea stăpânitorii legii viitoare electorale, au sfârşit prin a convinge pe toţi nemaghiarii de moartea, ce-i aşteaptă în viitor. Fără o organizare politică centra­­lizătoare a fiecărui popor şi fără confede­raţia (unirea) tuturor popoarelor nema­ghiare din patrie lupta va fi cu neputinţă şi biruinţa celor ce ne ocârmuesc acum de mai înainte asigurată. O întărire a fiecărui popor în parte prin o organizare trainică şi o alianţă a tuturor popoarelor nema­ghiare ar avea drept urmare, că ar opri pe ocârmuitori în mersul politicei lor de ni­micire, iar pe de altă parte ar da încredere Coroanei (împăratului) în puterile popoa­relor asuprite şi ar putea să aibă influ­­enţă în sensul, ca cumpăna graţiei (împă­răteşti) să se mute de nou spre partea ce­lor jertfiţi. Vodă, sunt încredinţat că nicăiri nu ţi se va putea dovedi măcar o faptă mişelească a Păunaşului, o picătură de sânge nevino­vat vărsat de el, o cruzime zadarnică să­vârşită, un capăt de aţă luată pe nedrept de oamenii lui fără ca fapta să nu fi fost pedepsită de dânsul de sârg şi cu cea mai neînduplecată străşnicie! Tot norodul să­rac să’nchină astăzi în numele lui, toţi îl binecuvântează. Cetele de hoţi care jupuiau ţara mai nainte au fost stinse de el şi drumeţul pa­cinic poate astăzi să doarmă cu desagii de bani şi fără arme pe drumul mare, dar fo­losul cel mai de preţ ce l’am dobândit este poate încrederea poporului în puterea lui, văzând că cu tărie de înger se poate în­frunta şi învinge stăpânirea. Da, Păunaşul Codrilor este un oştean viteaz şi drept. Dacă în luptă ’şi ascunde faţa sub un văl negru, n’o face de teamă, dar în urma poroncii mele. Acel văl nu-i­­ este de folos înpotriva armelor duşmanilor , ci este menit a-1 feri de trădare şi a în- I greuia pentru oamenii Stăpânirii urmărirea şi aflarea lui. — Și cine este oare acel voinic, în­trebă Ștefan, asupra căruia cuvintele călu­gărului lăsau o puternică întipărire. —• El este... un nepot al meu, fiul unei rude a mele, rămas la naştere orfan de tată şi de mamă şi pe care l-am crescut. Se trage din neam vechiu şi vestit, dar ia­­tă-l că soseşte, şi călugărul sculându-se de pe scaun merse de deschise uşa. Mihu îmbrăcat mocăneşte întră în pe­şteră. Luându-şi din cap pălăria de pâslă nea­gră, sărută mâna călugărului care-l sărută pe frunte şi după ce închise uşa cu îngri­jire îl luă de mână şi Îl aduse înaintea lui Ştefan, zicând: — Nepotul meu Mihu, apoi adăugă: Păunaşul Codrilor. Mihu tresări şi se uită mirat la moşul său, dar acesta îi zise: — Kneazul Ştefan Stroici, căruia i-ai scăpat viaţa, este trimisul lui Bogdan în părţile noastre cu deplină putere să în­cheie orice legătură şi să lucreze în nu­mele lui împreună cu noi la dezrobirea ob­ştească ; pentru el n’avem­ taine. Ştefan câştigat cu desăvârşire de înfă­­ţoşarea frumoasă, deschisă şi voinicească a lui Mihu, îi întinse mâna pe care acesta i-o strânse cu putere. — Sunt fericit că pot întâlni pe acel căruia îi datoresc viaţa, îi zise el. — O datoreşti mai ales unei fiinţe mult mai dulce decât mine, răspunse Mihu, dar sunt fericit că întâmplarea m’a pus în stare să fiu de ajutor trimisului Voevodului Bog­dan. După ce mai schimbară câteva cuvinte de curtenie, Mihu începu să deie seamă că­lugărului despre diferite însărcinări ce pri­mise dela el şi în curând Paisie aduse masa. Călugărul bea şi mânca puţin dar Şte­fan şi cu Mihu făcură cinste atât păstrăvi­lor şi butului de căprioară cât şi vinului de Nicoreşti cu o poftă de tânăr ieşit din boa- „FOAIA POPORULUI“ Nr. 16 Ştiri politice din străinătate Războiul italo-turc. Tratativele (con­sfătuirile) de pace între cele două popoare învrăjbite se continuă în Sviţera. Nu se ştie însă nimic pănă acum. Atâta s’a aflat, că o pedecă pune Italia prin cererea ei de-a i­ se da şi o inzulă două din cele cucerite, mai ales inzula Rodos, care e mai mare. Se pare însă, că celelalte Puteri nu vreau să lase Italiei nimic din Turcia europeană şi aziatică, căci atunci ar trebui să se în­frupte și ele cu ceva. Puterile speră, că se va găsi o for­mulă (cheie) de pace, care să nu jicnească pe Turcia silită să lase Italiei Tripolitania. Turcia. Cu toate că guvernul turcesc a făgăduit să împlinească 14 din cele 15 cereri ale Albanezilor, o parte din ei sunt tot răsculaţi, fie că nu cred în împlinirea cererilor lor, fie că le face plăcere răscoala. O ceată mare de Albanezi a intrat în ora­şul Ipec, căruia i-au dat foc, prădând ca­sele. Intru aceea în Bulgaria, acum şi în Ser­bia continuă agitaţiunile şi cererea de­ a se declara Turciei războiu, pentru că lasă pe Turci, şi mai ales pe Albanezi să omoare pe Bulgari şi pe Sârbi în Macedonia, fără să-i pedepsească. In Bulgaria opoziţia cere mereu declararea războiului, ba s’a format chiar o „Ligă a nimicirii Turcilor“, care ameninţă pe miniştri şi pe regele Bulga­riei cu moartea, de nu vor declara războiu Turciei. De altă parte ministrul de in­terne al Belgiei a declarat, că guvernul va face tot ce-i stă în putinţă ca să mulcu­­mească spiritele, numai cât şi Puterile tre­buie să silească Turcia, ca să facă dreptate Bulgarilor din Macedonia. In Serbia încă e o mişcare mare îm­potriva Turciei de când cete de tâlhari al­banezi au pustiit sate sârbeşti din Turcia silind multe mii de Sârbi să se refugieze în Serbia. Chiar şi Sârbii din Bosnia şi Herţegovina au început să se mişte. Rusia. Mai multe gazete au publicat ştiri, că între marinarii de pe flota rusea­scă din Marea­ Neagră ar fi izbugnit o re­voltă uriaşe. Gazetele ruseşti desmint şti­rea şi spun, că e vorba numai de o grevă a lucrătorilor din port.

Next