Foaia poporului, 1929 (Anul 37, nr. 1-52)

1929-09-15 / nr. 38

trug. 2 boiu să-și plătească datoriile de răsboiu 91 pe optanii. A fost apoi numit ca raportor, în locul dlui Chanberlain, di Henderson. Contele Appony sa împotrivit numirii raportorului. Afacerea a fost din nou amânată, pentru ca să aibă Henderson timp să o studieze. Ungurii, în frunte cu contele Appony, s’au supărat foc și se spune, că o să protesteze la adunarea Ligii Naţiunilor împotriva hotă­rârii Consiliului. In cazul acesta dl Titulescu îi va răspunde si acolo. După nouă luni Dl profesor N. Iorga publică în foaia d-sale „Neemul Românesc" din 8 Septemvrie, acest articol despre guvernul Iuliu Meniu: vSunt nouă luni de când guvernată naţional, ţărăniştii, adecă, înainte de toate, dl Maniu. Opera îndeplinită in acest timp, poate fi judecată in multe feluri, după ideile dela care pleacă fiecare, după sentimentele care-l însufleţesc, după interesele pe cari le serveşte. Două lucruri însemnate se desfac dintr’insa Intăiu o netăgăduită dorinţă de a ierte ceva, de a înot, de a deschide drumuri. E aşa de mare acest câştig în marasmul de până ieri, încât multe grele păcate, ca şi atâtea nevinovate rătăciri, se pot ierta. Dar şi mai important e faptul că, în ciuda asigurărilor liberalilor, — cari luase în stăpânire mintea nobilului rege Ferdinand, — se dovedeşte că nu numai liberalii şi nu numai cu ajutorul liberalilor se poate guverna in România. De aceea mă bucur, că după nouă luni, dl Maniu e la locul său. E pentru mine şi o oarecare revanşă pentru „isgonirea“ din 1920“. N. Iorga Apel către toată suflarea românească din Sibiu Urmaţi exemplul compatrioţilor noştri saşi, să îngrijiţi ca nici un suflet românesc să nu rămână neînscris la Primărie, în timpul din 9—21 Septemvrie, aşa după cum e arătat în Publicaţiunea af­rică în tot oraşul ! Fiecare să se intereseze personal atât pentru sine şi ai săi, cât chiar 31 P­entru alte suflete româneşti, ca să fie negreşit în listele ce se întocmesc in zilele arătate la Primărie, îndemnul nostru se bazează pe următoarele: Legea administrativă cea nouă la art. 10 prevede, că fiecare cetăţean al ţării române — fără deosebire de vârstă, sex, origina etnică sau religiune, — trebue să fie membru al unei comune. Ori, listele cari se întocmesc acum, tre­bue să cuprindă pe toţi aceia, cari de prezent aparţin ca membri (cetăţeni) ai oraşului Sibiu. One nu se va afla cuprins în aceste liste şi în registrele (matricolele) ce se fac acum anume, pe viitor nu va mai putea primi certificatele (atestate), de care are nevoe fiecare la tot pasul şi nu va putea exercita nici un drept de cetăţean al oraşului, cum e de exemplu de a fi alegător, de a fi ales, de a se bucura de sprijinul comunei şi multe alte foloase legate de calitatea de membru. E drept, că Primăria e îndatorată să facă d­e oficiu aceste liste şi registre. Tot atât de adevărat este însă şi acela, că fără concursul şi ajutorul efectiv al fie­cărui cetăţean interesat este cu neputinţă a face o atare lucrare bună, fără greşeli şi fără omisiuni (lăsăm­ afară). Vom fi chemaţi de multe ori să ne mă­surăm puterile cu ceilalţi concetăţeni ai noştri la alegerile comunale şi alte ocaziuni. La luptele aceste pot lua parte numai cei înscrişi în liste. Vă rugăm deci, spre binele Vostru, nu cruţaţi puţinul timp şi puţina osteneală, mer­geţi la Primărie 31 interveniţi să nu rămână nici un suflet de român neînscris. Sibiu, Septemvrie 1929. Mai mulţi buni români. FOAIA POPORULUI Nr.­­ 8 plugari, gripaţi şi tirilngiţi semănăturile A treia scrisoare către plugari Dacă mi-a venit lesne să vă îndemn în scrisoarea întâia să intoerceţi miriştile mai repede, şi în scrisoarea a doua să semănaţi sămânţă aleasă, apoi, trebue să vă mărtu­risesc, că nu-mi vine de loc uşor să vă în­demn, acum în scrisoarea a treia, să grăpati şi să tăvâlugiti semănăturile. . . Poete că unii veţi zice: „d’apoi altă treabă n’are ministrul decât să ne înveţe, el pe noi, grăpetul ei tăvălugitul?“ Ba eu am si site treburi, fraţi plugari! Dar greu îmi vine să ch­­iuesc atâţia bani ai statului cu seminţe bune, cu maşini şi unelte, cu slujbaşi 51 câte altele; şi să nu-mi stea sufletul în b­rio că plugarii fac, ori nu fac şi ei, tot ce trebue, ca să iasă din pă­mânt o roadă mai bogată şi mai frumoasă. Nu m -şr părea rău de loc să nu aveţi nevoe de sfatul meu. Dar să nu vi­ se pară că e lucru de nimic un gripat ban — şi repetat cât mai des — şi tăvălugitul la timp. O ştiu asta Bănăţenii şi plugarii înţelepţi din unele colţuri ale ţării, iar eu vreau să o ştie toţi plugarii de pretu­tindeni. Toţi ştiui că după semănat, trebue gră­­pat. Dar nu toti ştiu cât e de bun grăpatul chiar înainte de semănat, şi d­upă ce semă­năturile au răsărit; şi mulţi alţii habar n’au că trebue grăpate şi livezile de fâneţe, luter­nele şi tritiurile. Pentrucă ei nu înţeleg rostul grâpatului; ştiu doar atât, ce s’a pomenit dela Adam şi Eva, că grapa vine după plug să îngroape sămânţa, cu nişte târşuri de mără­cini cum o da Dumnezeu. Rostul grapei e însă cu mult mai mare. Ea e pentru pământ ceea ce e pieptenele pentru capul omului , tesala pentru pielea calului. Pământul trebue grăpat şi înainte de semănat: grapa netezeşte îndreptând greşelile aratului, sfărâmă bulgării mărunţind brazdele, scoate şi adună rădăcinile de pir, pălămidă, bozi, rămăşiţele miniştelor, mărăcinii şi bălă­riile cari trebuesc iese la margine şi arse. Grapa, după semănat Cu îngrijire trebuie să se grăpeze şi după semănat, uşor cu grupa de mărăcini pentru seminţele mărunte ca cele de trifoi şi lnternă, precum şi în urma maşinelor de semănat ca să mai acopere ce-a rămas deasupra; şi mai adânc şi m­­ai apăsat, cu grapa de fier, ori de lemn cu dinţii de fier pentru grâul (orzul şi ovăşul) care a fost semănat cu mâna (căci dacă i-am grăpa cu grapa de mărăcini, grăuntele nu s’ar acoperi bine, ori s’ar aduna la un loc prea multe.­ Dar grăpatul trebue dus inainte si după ce semănătura a mai crescut, si acest lucru putini săteni îl cunosc. Se trece cu grapa cu dinţi de fier prin grâul crescut ca d ’ o pal­mă, (toamna înainte d’a veni îngheţul, ori primăvara), se grăpează 31 porumbul răsărit şi alte semănături; fireşte că unele fire sunt date afară, dar prea puţine, şi ele nu înseamnă nimic pe lângă marele folos al celor rămase în urmă: aerisire, ru­perea coajei pe care o prinde f­oa pămân­tului şi păstrarea umezelii. Stăruesc mult asupra păstrării um­ezelei în pământ, pe care o aduc arăturile dese şi mai ales grăpările 31 mai dese. Pământul este ca zahărul, suge apa — de sus în jos când plouă — şi de jos în sus când e se­cetă. Cu cât e mai bolovănos si mai nem­uncit, cu atât se prind in el găurele subţiri si lungi (ca firul de păr) prin care umezeala se scurge de jos în sus (in aer). Munca deasă a pă­mântului 31 grăpatul des rupe acela găurele lungi, duce aer mult intre părticelele mărunţite ale pământului, astfel se împiedecă uscarea. O veche zicătoare spune: „nu te uita înapoi pe urma grapei". Asta înseamnă să nu te sperii când vei vedea grâul ori porumbul jumulit şi rătăcit de grapă, vino peste o săptămână şi o să vezi că râde de bucurie ca copilul după scaldă. Aceasta este pricina pentru care şi fâne­­ţele tribuase gripate cu grapa cu dinţi de f­er, îndetă după cosit, ori primăvara când începe să crească iarba, pământul scărmănat se aeriseşte, sămânţa scuturată din fioare se acoperă, muşuroaiele se netezesc, muşchiul care cuprinde câte­odată fâneţea se desprinde şi se scarmănă. In multe părţi, pentru livezi se aduc grape anume făcute, cu dinţi mai mărunţi 31 cu încheieturi mai dese ca să se târască ca şarpele după forma pământului. Un grăpat bun primăvara, peste ogorul de toamnă, adeseori ne scuteşte de o arătură. Numai ogoarele de toamnă nu trebuesc gră­pate, ca să cuprindă gerul iernei bulgării pe toate părţile: săi degere şi să-i mărunţească. Şi ca la orice lucru, trebue băgare de seamă cu privire la timp şi la felul pămân­tului: să nu fie nici prea uscat; iar la pă­mânturile grele, îndată după arat, când in­­horeşte brazda. Şi acum să vedem ce-i şi cu tăvălugitul. Tăvălugitul D’eşa ceva, pe la sătenii noştri, mai ales cei din Vechiul Regat, nu se prea pomeneşte. Când am fost în Cehoslovacia, acum vre-o doi ani, n’am văzut plugar fără tăvălug: ori un trunchiu rotund de lemn (de ulm­enit stejar) cu două cuie la capete, ori un sul de fier rotund sau cu discuri, ori cuie pe ei, o i 2—3 bucăţi de sul legate unul de altul. Cât despre munca şi roada pământului acolo, fată de aici, nici nu poate fi asemănare, măcar că la ei pământul e sărac de tot Ei îngrijesc de pământ ca mama de copil şi fac tot ce trebie ca să aibă spor la roade. Ier tăvălugitul e tot aşa de preţuit ca arabul şi săgetul la noi. Tăvălugesc pământul şi înainte de se­mănat şi după semănat, şi toamna şi primă­vara, ori numai câte odată, după cum e nevoia şi după cum e pământul. Ineinte da sătr­ânat, tăvălugesc cu tă­vălug cu dinţi, ori cu discuri, pentru a fă­râma bulgării (când s’a arat pe secetă) şi pentru a netezi pământul. După semănat, cu tăvălugul neted, pentru a apăsa pământul pe sămânţă ca să-i fie cald şi umed şi s’o apere de vânt şi de gerul iernei. Pământul este pentru sămânţă ca haina pentru corpul omului: la vânt şi la frig ţinem haina strâns; aşa face tăvăugul: stânga haina (pământul) de corp (firul de grai). Acest lucru e folositor mai ales la seminţele mărunte rămase ca deasupra. Semănătura tăvălugită iese din pământ cu câteva zile mai repede, fiindcă tăvălugitul lipeşte să­mânţa de pământ şi atrage apa de jos în sus spre sămânţă. Iar primăvara după îngheţ, tăvălugul stânge iarăş pământul degerat la rădăcină smulsă uşor de ger dela locul ei. înfrăţirea grâului şi păstrarea umezelii se ajută p­iit tăvălugii. Când semănăturile cresc prea repede e nevoie să ne întârziem creşterea, se trece iarăş peste ele cu tăvălugul — şi treaba e gria: până să-şi vină la loc, se luptă câteva zile cu viaţa. Şi la tăvălugit însă, ca şi la grăpat tre­buie ţinut seama de vreme şi de loc. Timpul cel mai potrivit e când pământul e bine svântat. Dacă e umed tăvălugul lipeşte se­minţele de el şi pământul prinde coaje. Câ­teodată se pune grapa în urma tăvălugului (uşoară cu dinţii inapoi, ca să nu lase coaie şi să împiedice astfel uscarea). Tăvălugul foloseşte mai ales pământu­rilor uşoare (la cele grele cari ţin apă, se poate chiar vătăma). Tare aş fi bucuros să ştiu, care vă ho­tărâţi s’o faceţi d­eci în colo, aşa precum se face de orice plugar luminat in ţările inaintate. Iar dacă din o sută ar face-o numai unul, eu aş fi mulţumit, că producţia ţării a sporit cât de puţin de pe urma minţii lui şi că dela el ar lua pildă mâine şi cei cari astăzi sunt ca Tom­a Necredinciosul: „Nu cred — până ce nu văd". Ministrul Agriculturii­­, Mihalache Şi încă un lucru, nu mă rabdă inima să nu vă îndemn, acum când închei această scrisoare: când isprăviţi arătura, trageţi brazde drepte şi frumoase la capătul locului, să­­ stea şi bine. Sunt unii cari isprăvesc o brazdă scurtă, alta lungă, alta în mijlocul drumului de parcă-ţi zgârie ochii când te uiţi la ară­tură. O fi lene, o fi neştiinţă, o fi nesimţ re, nu ştiu. Dar pământul cere să fie 3*1 el fru­mos — şi cui ii place frumosul, dă dovadă că e om cu simţire. I. Mihalache.

Next