Foaia poporului, 1932 (Anul 40, nr. 1-52)

1932-01-03 / nr. 1

Tug. 2 • De ce se temeau oamenii acum un veac învăţaţii de acum o sută de ani se te- j n­eau şi ei, că lumea va trece mai târziu printr’o grea strâmtorare. Insă teama lor era tocmai contraria a ceia ce s’a întâmplat şi trăim astăzi. Economistul englez Malthus, de acum un veac, îşi mărturisia îngrijorarea că va veni o vreme, nu tocmai era de în­depărtată, când omenirea sporindu-se, nu va mai avea ce mânca, fiindcă pământul nu produce îndestule roade pentru a da hrană la atâta potop de lume. Deci omenirea avea de ce să fie îngrijorată, după cum erau stările de atunci. Cine şi-ar fi închipuit, pe acele vremuri, că se vor născoci plugurile cu motor, că tot globul pământesc va fi străbătut de linii ferate, pe ceri vor alerga cu iuţeala fulge-­­ rului, trenurile cu bogăţiile dela un capăt la altul al lumii, că mările vor fi împestri­ţate cu vapoare, cari de cari mai mari, aler­­­ gând cu aceiaşi iuţeală pe întinsul apelor. Toate acestea nu erau acum o sută de ani, şi dacă ar fi îndrăznit cineva să prorocească ce se va întâmpla un veac mai târziu, ar fi fost vârât în vre­o casă de nebuni. Intr’adevăr, dacă nu sar fi întâmplat născocirile, cari au împins lumea atât de înainte pe calea desvoltării şi a civilizaţiei, atunci prorocirile învăţaţilor de acum o sută de ani s’ar­ fi împlinit întocmai. Numărul oamenilor pe pământ a crescut aşa după cum au prevăzut oamenii de ştiinţă de atunci, dar şi mai mult decât oamenii s’a sporit producţia, prin mijloacele mecanice, adică prin maşinile de tot felul, la cari nu s’a gândit nimeni pe acele vremuri. Aşa că astăzi trăim o criză contrarie aceleia, de care se temeau strămoşii noştri, când vedeau, cum se sporeşte numărul nepoţilor. Criza de astăzi constă tocmai în faptul, că s’au produs mai multe bunuri decât e în stare lumea să consume. §i prin aceasta tot la foame ajungem, fiindcă milioanele de oameni ce au lucrat la fabricarea mărfurilor, pe cari ţările industriale nu Ie pot vinde astăzi, mor de foame fără lucru. Căci degeaba au ţările agricole prea multe cereale, dacă milioanele de muncitori fără lucru din ţările străine nu au pe ce cumpăra pâne. lată deci cum poate suferi omenirea nu numai atunci când e foamete în lume, ci şi atunci când e prea mare belşug. Dar cine mai ştie cum va fi criza eco­nomică peste o sută de ani de aici încolo. Căci crize au fost de­­când e lumea și vor fi cât va mai dăinui omenirea Fiecare veac cu criza lui. Partidul naţional-ţărănesc şi datoriile agricole înainte de a se fi amânat votarea legii pentru preluarea datoriilor plugarilor de către stat, guvernul prin ministrul de finanţe Arge­­toianu a cerut partidelor, ca să-şi dea con­simţământul la această amânare până după Crăciun, pentru ca ea să poată fi studiată mai cu deamănuntul. Partidul naţional-ţără­­nesc prin şeful său, fostul­­ministru Ion Mi­­halache, a consimţit la această amânare. A cerut în schimb, ca în lege să se introducă propunerea partidului naţional-ţărănesc de a se prelua şi datoriile acelor plagari cari au până la 25 hectare­ de pământ şi nu numai a celor cu 5 cum e prevăzut în planul gu­vernului. In comisia care a studiat legea şi-a numit şi partidul naţional-ţărănesc oamenii lui de încredere şi cu pricepere. Cum însă guvernul nu a voit să ţină seamă de pro­­­punerile făcute de partidul naţional-ţărănesc pentru a se îmbunătăţi legea astfel, ca să se poată împărtăşi de ea şi plugarii, cari au mai mult de cinci hectare de pământ, dele­gaţii naţio­nal-ţărănişti s’au retras din comisie. In privinţa aceasta fostul ministru Miha­­lache a declarat, că partidul naţional-ţărănesc, a înţeles să dea sprijin guvernului şi să lucreze alături de el pentru a aduce ceva bun în fo­­os­ul ţărănimii. Dacă guvernul s’a răsgândit mai târziu şi nu vrea să consimtă la aceasta, să poarte el singur răspunderea, stare şi introduse şi în celelalte părţi ale ţării Tot aşa trebue păstrate părţile bune din le­gile vechiului regat. Trebue să se aibă grije ca prin unifi­care să nu se aducă deloc o îngreunare în mersul judecăţilor. Unificarea trebue să fie un progres, adică un pas înainte spre mai bine, faţă de trecut. O astfel de unificare este de mult dorită şi aşteptată de toată su­flarea românească din Ardeal. Rău ar fi insă atunci când nu, s’ar ţinea seamă de ea şi s’ar face o unificare în fugă, numai de dragul de a face legi. Să ne închipuim de pildă ce încurcături s’ar întâmpla în Ardeal, când printr’o unificare de mântuială, s’ar desfiinţa cărţile funduare, cari sunt o insti­tuţie atât de bună şi folositoare, care nu o are vechiul regat. In schimb dacă se vor introduce şi acolo cărţile funduare din Ar­deal, aceasta va fi o foarte mare înlesnire pentru proprietarii de pământuri şi de case din satele şi oraşele de acolo. O uşurare şi mai mare va fi atunci când vor încheia afa­ceri, împrumuturi sau vor avea judecăţi izvo­­râte din vânzări sau cumpărări de pămân­turi sau case. Iată de ce unificarea legilor cere foarte multă chibzuială şi pricepere din partea celor chemaţi să o înfăptuiască. Unificarea legilor Guvernul plănueşte unificarea legilor. Împotriva unificării nimic de zis. E lucru firesc ca după treisprezece ani ţara să-şi aibă aceleaşi legi dela un capăt la altul al ei. Ardealul şi Banatul îşi are şi astăzi le­gile rămase de la fosta stăpânire, înlocuirea lor, cu toate că a fost de mai multe ori plănuită, nu s’a făcut pentru a nu se împie­deca mersul judecăţilor şi mai cu seamă pentru a­ se găsi calea unei cât mai bune şi mai chibzuite unificări. Nădăjduim că gu­vernul de astăzi se gândeşte şi el la acea­stă cale. Legile din Ardeal au multe părţi bune, cari nu ar trebui înlocuite, ci dimpotrivă pă­ FOAIA POPORULUI treboit­l din­trăsăritul îndepărtat Răsboiul dintre China şi Japonia îşi urmează mersul său, ca şi până e ei. Japonia prin delegaţii ei de la Liga Naţiunilor susţine, că nu vrea decât pace, însă aceasta nu o împiedecă deloc ca să înainteze cu armatele ei în Manciuria şi să ocupe oraş după oraş. E in afară de orice îndoială, că Japonia vrea pace, însă după ce va fi stăpână pe toată Manciuria. Această stare de lucruri a îngrijorat foarte mult Rusia bolșevică. De aceea la Moscova s’a ținut zilele trecute o consfătuire în care s’a discutat ce este de făcut pentru a împiedeca pe japonezi, ca să ocupe toată Manciuria. Printre altele s’a hotărât, ca mi­nistrul Rusiei în capitala Japoniei să ceară guvernului japonez, ca să-și retragă trupele din Manciuria, căci altfel Rusia va fi silită să dea ajutor trupelor chineze. S’a mai hotărât însă o înarmare puter­ Nr. 1 nică a trupelor bolşevice şi adunarea lor la graniţa Manciuriei. Acestea le ştiu destul de bine japonezii. Ei ştiu, că Ru­sia bolşevică le poartă sâmbe­tele, dar se teme să le sară în spate. De aceea nu-i prea bagă în seamă ameninţările. Fapt este însă, că în Rusia este mere fierbere. Ungaria a încetat plata datoriilor către străinătate Ungaria a oprit plata tuturor datoriilor sale către străinătate. Această hotărâre neaştep­tată a guvernului ungar a atins foarte neplă­cut toate ţările, cari au dat Ungariei împru­muturi sau i-au vândut mărfurile de cari are nevoe. Totodată s-a hotărât ca plăţile cari vor trebui făcute în străinătate să nu se facă decât în bani ungureşti, cu toate că Ungaria avea înţelegere cu ţările streine ca să se plătească în bani englezi, americani sau elveţieni. Guvernul din Budapesta a arătat străi­­năţii că a trebuit să oprească plăţile în străi­nătate, fiindcă nu mai aveau cu ce să le facă Produsele Ungariei, vitele şi cerealele nu nu­mai că s’au­ ieftinit, dar nici aşa pe preţ de nimic nu le cumpără nimeni. Astfel nu mai intră de mult nici un ban străin în ţara ungu­rească. Deci e lucru natural ca Ungaria să nu-şi poată plăti datoriile către străinătate. Comercianţii unguri, ca să poată plăti ceia ce cumpără din străinătate trebue să ceară îngă­duinţa Băncii Naţionale a Ungariei, fără de care nu poate ieşi nici un ban unguresc sau strein din ţară. Această măsură a guvernului unguresc a îngrădit foarte mult comerțul și a făcut să scumpească unele mărfuri aduse din străinătate. America nu iartă pe degeaba Se ştie, că a fost de mai multe ori vorba, ca America să ierte o parte din da­toriile de răsboiu ale Franţei şi Angliei. Acum această chestiune a fost adusă în discuţie de către americani. Faden, preşedintele comi­­siunii financiare a senatului american a ro­stit o cuvântare, în care a spus, că America ar ierta o parte din datoriile Franţei şi An­gliei, dacă acestea i-ar da în schimb o parte din coloniile lor şi anume: Franţa să-i dea Americei insula Martinica, iar Anglia o parte din,Indie. Desigur, că nici Franța nici Anglia nu vor să audă de un asemenea târg. Rusia încheie pacturi cu Polonia şi Franţa Rusia este pe cale să încheie cu Franţa şi cu Polonia câte un pact, prin care să se oblige că nu se vor ataca cu armele. Dacă vre­ o ţară ar ataca Rusia, atunci Polonia sau Franţa se obligă să nu-i dea ajutor îm­potriva bolşevicilor. De asemenea Rusia so­vietică se obligă să nu dea nici un fel de ajutor duşmanilor acestor ţări Rusia se mai obligă să nu se amestece în treburile dinlă­untru ale Franţei şi Poloniei, iar acestea să nu se amestece în ciorba guvernului bolşevic. Atât Franţa cât şi Polonia, care sunt prietene şi aliate ale­ României, ţin ca Rusia să încheie o astfel de învoială şi cu ţara noastră. Franţa cere să aibă siguranţa, că nici România nu va avea da suferit pe urma Rusiei. Se pare însă că Rusia a înţeles şi ea, că nu se poate altfel, şi de aceea se arată înclinată să încheie asemenea pact. Ministrul de externe al României, Ghica, va pleca în ziua de 7 ianuarie la Varșovia. Plecarea lui este în legătură cu pactul ce urmează să se încheie între Polonia și Rusia.

Next