Foaia poporului, 1934 (Anul 42, nr. 1-52)

1934-01-01 / nr. 1

Pag. 2 m mai mult de 18 voturi, s-au gândit să facă orice pentru a zădărnici participarea con­silierilor naţional ţărănişti, din Doştat, la votare. Astfel în ziua de Crăciun, când oa­menii plăsnuiau în mijlocul familiilor ace­ste zile de creştinească sărbătoare, spre uimirea lor au fost urmăriţi de jandarmi, cari le-au cerut cărţile de alegători spunând că: „Aşa au ordin“ Unii din consilierii din Doştat, de dragul păcii şi cu oarecare compătimire faţă de biata noastră armată, care a ajuns unealtă în mâinile nechemaţilor, au predat buletinele. Alţii s-au împotrivit, voind să-şi respecte acest drept sfânt, pe care l-au câştigat în urma vredniciilor lor, de buni gospodari ai avuturilor comunale. Ameninţările jandarmilor După ce le-au ridicat cărţile de alegă­tori, jandarmii i-a ameninţat pe consilierii din comuna Doştat, că să nu cumva să în­­drăsnească a pleca la vot, căci vor fi p­­riţi atât la gară cât şi la staţia de auto­­uze din Presaca. Cu toate ameninţările consilierii noştri au plecat în ziua alegerilor să-şi facă da­toria. Jandarmii, cari nu i-au slăbit din ochi, i-au întâmpinat la Presaca unde urmau să se urce pe autobuze, împreună cu consilierii din Presaca, Păuca şi Regatul Român. Din pricina consilierilor din Doştat au fost opriţi toţi consilierii din comunele de mai sus, fiind deţinuţi sub baionetele sclipicioase ale jandarmilor. Aşa au aşteptat bieţii români, ca pe timpul ungurilor, în frig, până ce s’a in­tervenit din partea noastră şi aduşi la Sibiu,­­ ca să-şi facă datoria. La fel, consilierii din comunele Jina, Rod, Poiana şi Sălişte au fost opriţi de a participa la votare Pe vreme ce la Presaca erau deţinuţi consilierii din comunele amintite, de pe valea Secaşului, dela Sălişte ni s’a telefo­nat, că sunt opriţi peste 36 consilieri na­ţionali ţărănişti, de jandarmi, cari străjuiau în faţa autobuselor cu armele încărcate şi baionetele îndreptate spre piepturile neîn­fricate ale bravilor noştri consilieri. Consilierii din Poiana au fost opriţi, încă, în această comună, fiind nevoiţi ca să vină, unii pe­­jos, alţii cum a dat Dum­nezeu, până la Sălişte, unde întrunindu-se cu ceialalţi, din celelalte comune, au pro­testat cu îndârjire, contra acestor nedrepte şi neomeneşti încercări. Datorită intervenţiilor din partea noa­stră am putut, cu multă greutate să-i smul­g­­em din faţa jandarmilor, pentru a-i aduce a Sibiu. Unii consilieri naţional ţărănişti au venit la vot, ascunşi în cară cu paie încercările de deţinere, din partea jan­darmilor s-au făcut şi în alte părţi ale judeţului. Prigoana şi abuzurile au fost por­nite numai contra comunelor curat româneşti. Consilierul I. Ivănuş din comuna Mohu a fost urmărit de jandarmi, pentru a fi oprit de la votare. Din fericire, bietul om, a putut să se ascundă într'un car cu paie şi numai în felul acesta a putut să vină la Sibiu, pentru a-şi exprima votul. Preşedintele organizaţiei naţional ţărăniste din Chirpăr învinuit de furt Stănuleţ Miron, preşedintele organiza­­­­ţiei naţional ţărăniste din comuna Chirpăr, care fiind şi consilier, a fost denunţat de unii răi voitori, că ar fi furat un cojoc. Această iscodire a fost numai un mij- I loc, prin care s’a încercat arestarea lui şi I reţinerea dela votare. In urma acestui denunţ neîntemeiat, Stănuleţ Miron a fost adus sub escortă până la Sibiu, unde a fost depus la în-­­­chisoare. După mai multe intervenţii a­­ fost eliberat. Alte­ arestări După ce Presăcanii au fost opriţi de la votare, de baionetele jandarmilor şi numai­­ datorită intervenţiilor noastre au putut veni la Sibiu să voteze, ei au fost urmăriţi chiar şi după ce au votat, autorităţile încercând să se răsbune pe ei.« Astfel, în urma unui denunţ făcut de­­ preotul Hăşcău din­ Reciu," prin care învi­nuia pe consilierul ImDivid, din Presaca, că­­ i-ar fi furat nişte băni, acesta a fost are­stat de poliţie. Această neruşinată faptă a preotului Hăşcău, cât şi arestarea consilierului A. Da­­i­vid a produs o adâncă indignare în rân-­­ durile consilierilor naţional ţărănişti, cari au protestat cu toată hotărîrea contra ace­stor abuzuri.­­ Intervenindu-se la poliţie, A. David a fost eliberat, dovedindu-se că iscoada preo­tului I. Hăşcău a fost neîntemeiată şi mai mult, pusă la cale. * Din cele de mai sus fiecare cetăţean al acestui judeţ îşi poate face o icoană clară despre felul cum liberalii au ştiut să smulgă voturile con­­erilor noştri, pentru j­o . nu primi lovitura mo­­c. Nota? A primit ordine stricte, ca să aducă, sub su­praveghere, pa toţi coasilerii pe la Prefectu­ră, unde li­ s-a tocat la ureche şi chiar impus să voteze cu candidatul guvernului. Alţi agenţi liberali au întâmpinat pe consileri la gară şi în faţa localului de vot, unde îi amăgeau cu diferite promisiuni. Cu toate încercările lor candidatul partidului naţional ţărănesc, dl Nicolae Bratu a obţinut un număr de 372 voturi, faţă de 566 obţinute de candidatul guver­nului Simion. Ţinând seamă, că toţi consilierii saşi şi-au dat votul candidatului guvernului, dl Nicolae Bratu se bucură de frumoase vo­turi, curat româneşti, care e o nouă dovadă de încredere pe care reprezentanţii comu­nelor noastre au exprimat-o prin votul lor, aceluia ce a făcut numai bine, pentru sa­tele noastre. Dacă liberalii nu ar fi pus la cale atâtea abuzuri şi mârşăvii, ar fi primit o bună lecţie. Dar să nu uite, domnii libe­rali, că toată fapta îşi va avea şi răsplata! Roata se învârte! FOAIA POPORULUI Ce spune dl Iuliu Maniu despre rezultatul alegerilor din ţară La rugămintea unor gazetari, dl Iuliu Maniu, a făcut următoarele declaraţii asu­pra rezultatului alegerilor la Cameră şi la Senat: Rezultatul alegerilor este un netăgă­duit insucces al partidului liberal. Cu toată teroarea asupra alegătorilor, cu toată corupţia nemaipomenită desfăşu­rată cu ajutorul organelor oficiale şi cu tot furtul de urne, liberalii n'au putut aduna pentru lista lor, nici măcar una a patra parte a alegătorilor înscrişi. Afară de dictatura comunistă din Ru­sia nu există nici un stat unde guvernul se reazimă pe un atât de restrâns număr al cetăţenilor ţării. Partidul liberal, în urma modului, cum a venit la guvern şi cum a săvârşit alege­rile, nu are îndreptăţirea morală şi politică de a guverna ţara. Cât priveşte partidul naţional ţărănesc el poate fi mulţumit cu rezultatul obţinut, în astfel de alegeri. Nenumăratele sate împiedecate de la vot, delegaţi arestaţi „suveica“ în plină funcţiune şi furtul de urne în liber curs, cu toate acestea având liberalii — ocrotiţi în case calde şi cu băuturi şi aduşi cu ca­mioane — ca abiat gerul cumplit, partidul nostru a putut obţine, totuşi, un procent de voturi, ca şi în anul 1931. Este un rezultat care ridică prestigiul partidului şi îi demonstrează, din nou vigoarea. Ntt. 1 Crăciun trist Aşa a fost Crăciunul din anul acesta. Alegerile săvârşite de guvernul partidului liberal au scris noui pagini de doliu în istoria politică a ţării noastre. In loc de adevărată plăsnuire creşti­nească a sfintelor sărbători ale Naşterii Domnului, cetăţenii acestei ţări au fost sortiţi ca să petreacă aceste sărbători în atmosfera mohorîtă cu plânsuri de îngro­păciune. Porţile cimitirelor, din preajma bise­ricuţelor noastre, au trebuit să se deschidă, ca să pătrundă la locul veşniciei, corpurile reci ale victimelor răpuse de bătăuşii şi agenţii guvernului, cari au operat mai a­­marnic ca în timpul stăpânirilor maghiare. Crucile ce străjuesc pe mormintele proaspete, vor duce o bună mărturie, pentru generaţiile viitoare, cărora le va fi dat să citească încrustarea: „Aici odihneşte în Domnul răposatul... răpus de mâna nemiloasă a unui guvern de tristă pomenire“. Da! Un guvern de tristă pomenire va rămânea în memoria noastră a tuturora. Faptele şi mârşăviile lor au înegrit prea mult paginile istoriei politice a României întregite, care, astăzi este chemată să-şi vadă pe fii să­i răpuşi de acei nechemaţi cari au venit la conducerea ţării, asemenea unor corbi flămânzi şi libodiţi de toam­e. Ştirile cari sosesc din toate unghiurile ţării şi cari ne oglindesc starea tulbure şi mohorâtă, în care se găseşte neamul româ­nesc, ne face să ne amintim, cu durere, clipele de revoluţie, petrecute sub era ma­ghiară. Dacă s'ar scula din mormânt marti­rul Iancu dela Ţebea, Ştefan cel Mare dela Suceava şi gloriosul Rege Ferdinand I dela Curtea de Argeş, ne-ar privi cu ochii în­duioşaţi de lacrima durerii şi ne-ar pune întrebarea: Aşa înţeegeţi să consimţiţi jertfa celor 800.000 de eroi? Aşa înţelegeţi să stă­pâniţi sufletul blând al neamului românesc? Cu ce cuvinte vor răspunde, la toate ....doi" :i ’ib­rii, cari la n­r..3,te pântiile de drumuri nu se stingheresc să spună, că ei sunt făuritorii României în­tregite ? Dacă, au isbutit să-şi însuşească a­­ceste merite, în parte, să nu creadă că acuma au dreptul să şi distrugă sub căl­câiul lor acest neam şi această ţară. Poporul românesc este vrednic de altă soarte, ci nu de cea pe care i-o pregătesc liberalii. Cartea legilor, Constituţia, asigură deplină libertate tuturor cetăţenilor, în toate manifestările lor. Pentru ce nu se respectă aceste cuvinte evanghelice ? Dacă cetăţeanul este chemat să-şi dea votul de încredere acolo unde îi dictează conştiinţa, pentru ce este oprit de baionete şi pat de armă, care îl loveşte, fără milă, în pieptul istovit de muncă? Pentru ce sunt aruncaţi la beciuri în­tunecoase fii acestei ţării, pentru simplul motiv, că au credinţă nestrămutată faţă de conducătorii lor din trecut? Timpul va găsi taina acestor răspun­suri, odată cu îngroparea acestui regim, care prin felul cum ştie să-şi bată joc de vlăstarele Naţiunii, îşi caută un loc în ci­mitirul veşniciei. Grozăviile gerului Zeci de morţi în America şi alte ţări Gerul puternic, care domneşte de câ­teva zile în diferitele regiuni ale Statelor Unite, a provocat moartea mai multor zeci de persoane. La Wihite River (Ontario) s-a înre­gistrat în cursul zilei de 28 Decemvrie c., un ger cumplit care a atins 56 grade. Doi ciobani acoperiţi de zăpadă în Italia In regiunea munţilor din apropiere de Mesina (Italia) doi ciobani au fost surprin­şi de viscol. Amândoi ciobanii au fost acoperiţi de zăpadă, împreună cu întreaga turmă de capre. Din cauza marei cantităţi de zăpadă căzută în aceia regiune, cadavrele ciobani­lor nu au putut fi găsite.

Next