Foaia poporului, 1935 (Anul 43, nr. 1-52)

1935-09-15 / nr. 38

Pag. 2 terne, care a facut M. S. Regelui o expu­nere asupra situaţiei externe şi a lucrărilor conferinţei de la Bled. De aci dl Titulescu a plecat la Geneva. O consfătuire ministerială Tot după masă a avut loc o consfă­tuire ministerială, a membrilor din guvern prezenţi sei, consfătuire care a fost prezi­dată de dl Gh. Tătărescu, prim ministru. S-au examinat câteva din problemele dela ordinea zilei, care ar ameninţa prăbuşirea guvernului. Cu trenul regal, M. S. Regele a pă­răsit după amiazi Târgu Jiu, plecând la Arad, unde va lua parte la o vânătoare, pe domeniile Coroanei din Blat. FOAIA POPORULUI Statul ţărănesc şi învăţătorii satelor O precizare a dlui Ion Mihalache In preajma congresului învăţătorilor din România, care a avut loc la Timişoara in zilele de 8, 9 şi 10 Sept. c.,­­ dl Ion Mihalache, preşedintele partidului naţional ţărănesc, odinioară făcând şi d-sa parte din tagma apostolilor de la sate, a crezut că e un moment potrivit ca în calitatea­­ d-sale de preşedinte de partid, să-şi spună­­ părerea, în legătură cu rolul învăţătorului în viaţa satului şi în special într'un stat ţărănesc. Iată cum înţelege d-sa rostul dascălului în mijlocul poporului: Azi începe o nouă fază în viaţa pu­­­­blică a popoarelor de pretutindeni, care­­ impune şi vieţii noastre publice o nouă fază a şi şcolii şi dăscălimii, fază firească. Astăzi fiecare stat îşi aşează econo­mia naţională şi gospodăria publică pe structura economică şi socială, specifică. Astăzi România nu mai apare în angre­najul european cu grâul boeresc, produs de iobagul ţăran. Astăzi, România trebue să-şi alcătuiască cumpăna ei proprie în toate domeniile. Astăzi elementul de bază este ţăranul român, cu economia lui, cu fi­rea lui, cu forţele lui morale şi materiale. Iar ţăranul român va putea valora atât cât este capacitatea maximă de desvoltare a aptitudinilor sale. Iată câmpul uriaş de activitate, pentru educatorii ţăranului român, între cari la bază stă învăţătorimea. O mare activitate îi este rezervată dascălului român, în vre­mea care începe. Este învăţătorul român îndeajuns pre­gătit pentru această nouă chemare ? Ştie statul, statul cel nou, să preţuiască un ast­fel de învăţător, să-l răsplătească şi să-l pună în condiţii materiale şi morale — pe el şi şcoala lui — aşa ca roadele muncii lui şi roadele şcoalei să fie folositoare ţă­ranului şi neamului ? Iată marea problemă de educaţie so­cială: ce trebue să ne preocupe astăzi! * Calapoadele din ţările apusene In timp ce dl Ion Mihala­che, chiamă învăţătorimea la muncă constructivă, pen­tru sat şi ţărănime — dl dr. Angelescu, ministrul şcoalelor se complace a bate câmpii spunând: „In adevăr învăţătorimea noastră, o putem spune cu drept Cuvânt, este la înălţimea cerinţelor actuale şi com­parată cu învăţătorimea din ţările apusene, nu rămâne desigur mai prejos“. Adică ar vrea să spună dl Angelescu, că toată opera d-sale şcolară, a avut un singur punct de orientare: Să imităm şcoa­­lela din apus. Câtă rătăcire! Se compară România cu Franţa, Anglia — sau mai ştiu eu cu care alt stat de acest calibru — unde ţărănimea formează un mic procent în forţa de producţiunea naţională. E toc­mai cazul unui ţigan, care voia să se ţină la fugă cu măgăruşul său, alături de un bidiviu, pe care călărea un boer. Căci trebue să înţelegem odată : Haina apusului nu se potriveşte României, ţara , cu industrie şubredă şi cu 80 % ţărani. Şi­­ tocmai de aceia, nu trebue să imităm — ca maiamuţele — tot ce vedem la alţii. Ne trebuesc calapoade şi mustre după nevoile noastre. Şcoala primară, cât şi celelalte, trebuesc să fie înzestrate cu metode şi pro­grame potrivite aşteptărilor. Altcum — imi­tând apusul — vom avea în curând dure­rea să simţim cum apune întreagă aşezarea noastră de stat agricol... Şi atunci va fi târziu.­­ Ecaterina Teodoroiu Când scriu aceste rânduri, gândul meu se duce departe-departe, oprindu-se, ca un fulg uşor, coborît din zările înroşite de sânge, acolo pe pajiştea pârjolită de focul mitralierelor şi a obuzelor, unde a căzut, ca un arhanghel, eroina Ecaterina Teodoroiu, strigând: „Pe aici nu se trece“! Marea faptă a eroinei plină de vir­tuţi ostăşeşti a fost din nou miruită cu recunoştinţa Neamului, cu pioasa închinare a ţării şi a Coroanei... In preajma pajiştei, pe care Ecaterina Teodoroiu, prin moartea ei, a aşezat o piatră neclintită la frontie­rele fireşti ale neamului, — ţara recunos­cătoare i-a turnat chipul său mucenicesc într'o statue, la umbra căreia, Dumineca trecută, Regele, Armata, înalţii Duhovnici şi întreagă Naţiunea, a slăvit, prin rugă­ciuni şi rostiri calde, fapta plină de virtuţi ostăşeşti a Ecaterinei Teodoroiu — eroina dela Jiu. Acolo în orăşelul Târgu-Jiu din Gor­­jul Olteniei, vatră a voevozilor şi cneajilor şi vatră de naştere a eroinei — s'a rei­­­prospătat Dumineca trecută una dintre cele mai glorioase şi pilduitoare pagini de eroism împletită pe firul luptei noastre pentru întregirea neamului. La Târgu Jiu o ţărancă albită de ani..., de durere... şi lacrimi — măicuţa îndoliată a Ecaterinei — în faptul unui revărsat de zori din dimineaţa duminicală, a privit cu ochii împreteniţi de lacrimi chipul de piatră cioplită al fiicei sale, pe care a crescut-o şi alăptat-o cu rodul pieptului ei. In sufletul ei de mamă s'au împletit, în acele clipe două fire: unul negru, cu lacrimi şi durere şi unul alb, cu mândria ei de româncă, mândrie care i-a produs-o moartea atât de vitejească a eroinei. Parc'o văd, de aci înainte pe măicuţa bătrână, pe ţă­ranca de la Gorj, în fiecare zi de Duminecă şi Sărbătoare, mergând cu buchet de flori, culese de pe câmp, cu mâini curate, ca să le aştearnă la picioarele eroinei, pe lespedea rece spunând cu evlavie de mamă: „Floare să-ţi fie sufletul şi'n cealaltă lume — scumpa măicuţii". E un popas vrednic de toată recu­noştinţa... Ecaterina Teodoroiu va rămâne în istoria noastră, pentru întregirea nea­mului, cea mai sfântă icoană, cea mai vie pildă de virtute mucenicească. Binecu­vântat să-fi fie pântecele tău măicuţă­­ţărancă a Olteniei, care ai odrăslit astfel de vlăstar. Nr. 38 In faţa falnicului monument naţiunea română se închină cu smerenie şi recu­noştinţă rostind împreună cu bătrâna mamă : „Floare să- ţi fie sufletul şi pe cealaltă lume — mare eroină“ ! Nic. Nicoară­ Dobărceanu Din lumea văzduhurilor o încercare de zbor a dat greş... După cum am scris la vreme, vestiţii aviatori români: căplt. Popişteanu şi Io­­cot. Papană, după ce au făcut cu succes îndrăzneţul zbor Bucureşti—Tel-Aviv, au plănuit unul şi mai îndrăzneţ: Bucureşti­— Tokio. După ce au făcut toate pregătirile, zilele trecute, cu un avion pus la dispozi­ţie de Muncipiul Bucureşti, cei doi aviatori români, luându-se „bun rămas“, de la acei cari i-au înconjurat în momentul plecării lor, s-au înălţat pe aripile văzduhului cu „vulturul de fier“, având ca ţintă: Tokio I . Avionul se prăbuşeşte . Aviatorii scapă cu paraşutele După un sfert de oră, de zbor în „lu­mea aerului“, cei doi aviatori au fost si­liţi a se arunca la pământ cu paraşutele, avionul lăsat fiind învăluit în flăcările, cari au luat naştere dela benzina şi uleurile, cari s'au aprins. Cei doi aviatori au scăpat cu viaţă, din avion însă nu s'a ales decât scheletul de fier, care s’a prăbuşit la pământ. Cu toate acestea aviatorii nu-şi pierd Curajul... Ei aşteaptă un nou avion, pe care îl va pune la dispoziţie Muncipiul Bucureşti, în vederea sborului îndrăzneţ. --—-­—------- —-...............1 Femeile şi pacea lumii — Un călduros apel — Secţiunea franceză a „Ligii interna­ţionale a femeilor, pentru pace şi libertate* a adresat delegaţiilor statelor la adunarea Soc. Naţiunilor un apel privitor la con­flictul italo-abisinian, în care spun, printre altele, următoarele: Nu numai soartea popo­rului abisinian şi aceia a poporului italian sunt în joc, ci şi soartea lumii întregi. Soar­tea acestuia atârnă, într'adevăr, de hotă­­rîrile cari vor fi luate la această adunare. Societatea Naţiunilor nu este de­cât expresiunea voinţei — bună sau rea — a guvernelor statelor, cari fac parte dintransa. Reprezentanţii lor, nu pot nesocoti marea răspundere pe care o au în faţa popoarelor şi statelor din lumea întreagă. Pentru tămăduirea crizei mondiale Se va forma o uniune europeană Delegaţia franceză la adunarea gene­rală a Soc. Naţiunilor are de gând să supu­nă instituţiei de la Geneva un nou raport asupra Uniuni europene, precum şi asupra momentului potrivit de a se lua măsuri economice generale, spre a înlesni sfârşitul crizei mondiale. Prezenţa la adunare a d-lor Herriot, Boncur şi Benet prevesteşte că se va încerce ceva şi că delegaţii Franţei vor avea foarte serioase convorbiri cu re­prezentanţi Uniuni Sovietice, cu privire la raporturile dintre Franţa, Rusia Sovie­tică și Mica Ințelegere. Plătiți-vă abonamentul ! E o datorie de onoare !

Next