Foaia poporului, 1940 (Anul 48, nr. 1-52)

1940-09-15 / nr. 38

Nr. 38 FOAIA POPORULUI Declaraţiile făcute de d-l Iuliu Maniu la Consiliul de Coroană, în ziua de 30 August 1940, cu ocazia discuţiei asupra rezultatului arbitrajului de la Viena Mulţumesc Majestăţii Voastre că mi-a ■dat ocazie să arăt înaintea acestei distinse reuniuni punctul de vedere al Transilvaniei, privitor la ultimatul din Viena. Mă simt în drept a afirma că reprezint Transilvania, în deosebi când iau cuvântul în problema deslipirei de la Patria Mamă- Adunarea de la Alba Iulia, care a decretat Unirea, m’a însărcinat pe mine să pun în aplicare, în calitatea mea de prezident al Consiliului Dirigent, hotărârile de la Alba Iulia şi în special realizarea alipirii Transilvaniei la Vechiul Regat. Pot s­ă afirm că m-am silit totdeauna să satisfac cu conștiinciozitate jurământul ce am depus înaintea celor patru Arhierei, de a păstra integritatea Ardealului încor­porat la România şi drepturile poporului Român. Nu m’am abătut un moment de la calea ce mi-a dictat acest jurământ şi nu mă voiu abate nici în momentul de faţă, când duşmanii noştri vor stă ia din nou Transilvania. In faţa acestei tentative, declar că Tran­silvania işi cu ea împreună şi eu, suntem categoric împotriva deslipirii de România şi în contra fărămicirii ei. Nu putem ad­mite să ni se răpească nici cea mai mică parte din ea. Sunt revoltat adânc atunci când aud că chestiunea­­Transilvaniei se aduce în legătură cu Tratatul de la Trianon. Unirea Ardealului cu Patria Mamă nu se­­ întemeiază pe Tratatul de la Trianon, ci ur­mează din dreptul de autodeterminare al poporului român din Transilvania,­ mani­festat în mod liber la 1 Decemvrie 1918, în Alba Iulia. Noi am luat în stăpânire Transilvania în baza acestui drept, însă înainte de înche­ierea Tratatului de la Trianon şi chiar îna­inte de armistiţiu. Am organizat viaţa de stat românească în Dacia Superioară, îna­inte de încheierea şi ratificarea Tratatului de la Trianon, organizând o armată regulată, care, împreună cu armata venită din Re­gatul Vechiu, a dat dovadă eminentă despre buna sa organizare şi impresionanta sa vi­tejie, rupând linia dem­arcaţională, î­ntâiu, şi apoi trecând Tisa. Asupra Ardealului nu poate dispune ni­meni altul, decât poporul român din Tran­silvania, care a avut şi are dreptul firesc ide a uni Ardealul cu Vechiul Regat, pentru a realiza marele ideal al Unităţii Naţio­nale. Poporul român are acest drept, pentru că formează majoritatea locuitorilor­­ din Transilvania, şi pentru că unitatea geo­grafică a Vechiului Regat şi împrejurările sociale-economice pretind această unitate. Am aflat că, delegaţii maghiari, ştiind acest lucru, au refuzat consecvent să discute­­ problema din punct de vedere etnografic şi social-economic, ci au argumentat exclu­siv cu argumentul fals că Ungaria are drept istoric asupra Transilvaniei, argument ab­solut neîntemeiat, pentru că Transilvania nu a fost niciodată a Ungariei, ci a fost tot­deauna independentă, până la 1867, când, împotriva voinţei noastre, în urma războa­ielor pierdute faţă de Prusia, Dinastia Hab­­sburgică a fost nevoită să sacrifice Ar­dealul Ungurilor. La început au fost Voe­­vodatele, după aceia Principatul şi apoi Ma­rele Principat de sub suveranitatea împă­ratului Austriei, care era şi Rege al Ungariei cu Locotenenţă la Viena. Protestez deci cu cea din aripă ener­gie în contra hotărîrii de arbitraj şi pro­testez ca această hotărîre să fie pusă în aplicare. Aceasta şi pentru motivul formal, că Guvernul actual care a hotărît accep­tarea arbitrajului îşi care a semnat hotă­rârea, nu are nici un drept să lucreze în, numele Naţiunii Române. Guvernul actual nu are nici un mandat de la Naţiune. El este un guvern dictatorial, eşit dintr’o lo­vitură de stat, şi nu are nici-o legătură­ de drept cu cetăţenii acestui, stat, deci sem­nătura lui nu are nici-o valoare. Este foarte important lucru de a con­stata aceasta, deoarece un ..document nu poate fi izvor de drept decât atunci, când semnatarii lui sunt mandatari­­legitimaţi, ceiace nu e cazul în problema actuală.­­ In istoria Ardealului au fost nenumă­rate manifestaţiuni în timp de s­ute de ani, al căror principiu fundamental era întot­deauna că poporul ardelean nu admite să se aducă vre-o hotărîre privitoare la Tran­silvania, fără a fi întrebat. Şi din motivul că adeseori s’a încercat a se hotărî in mod arbitrar, peste voia lui, poporul rom­ân din Ardeal a făcut în o sută de ani trei re­voluţii, ceiace nu s’a întâmplat In istoria niciunui popor de ţărani. Protestez în contra încercării ce se face­­şi de astădată de a se hotărî asupra soar­tei Ardealului, fără a fi întrebat poporul român din Ardeal. Chiar în ce priveşte Consiliul de Co­roană de faţă, trebue să constat respec­tuos, dar cu toată hotărîrea, că el nu are dreptul de a hotărî nimic îndeosebi în pro­blema Ardealului care ne preocupă. Con­siliul de Coroană nu este o corporaţiune deliberativă. Noi suntem chemaţi aici să ne exprimăm fiecare personal opinia noa­stră, dar nu putem hotărî nimic, mai ales, nu putem hotărî nimic privitor la Ardeal. Soarta Ardealului nu poate fi determinată­ la masa verde şi între patru pereţi, oricât de distinse ar fi persoanele întrunite. Soarta Transilvaniei trebue să fie hotărîtă de în­suşi poporul românesc din Ardeal şi de curentele care mişcă acest popor, iar nu de persoane care nu sunt în funcţie de voinţa naţională. Drept consecinţă, protestez împotriva faptului ca, Consiliul de Coroană să se pronunţe în ce priveşte arbitrajul dela Viena, care în realitate este un dictat. Sunt de părere sei nu se accepte ho­­tărîrea adusă la Viena, ci să o­ respingeml cu toată hotărîrea şi cu orice risc. Protestez, ca să se repete cu Transil­vania ceea ce s’a întâmplat cu Basarabia şi Bucovina. A fost o mare greşală, care a pricinuit o demoralizare a opiniei publice, o descurajare a armatei şi o imensă pier­dere în ce priveşte avuţia materială şi mân­dria sufletească a poporului român. Mai bine o înfrângere în lupte, de­cât o retra­gere ruşinoasă, de cât pierderea unei pro­vincii, fără o lovitură de tun. Cei vinovaţi pentru dureroasa pierdere a Basarabiei şi Bucovinei trebue chemaţi la răspundere cu atât mai mult, că neno­rocirea pe care o suferim acum cu Tran­silvania şi demoralizarea în care a căzut poporul român, este a se atribui catastro­fei de atunci, care ne-a adus pierderi și prejudicii ireparabile. Pag. 3 O telegramă istorică D-l Iuliu Maniu, fost preşedinte al Con­siliului Dirigent, a expediat Führerului A­­dolf Hitler şi Ducelui Mussolini,­­următoarea telegramă: In numele poporului românesc din Tran­silvania şi în calitatea mea de fost Preşe­dinte al Consiliului Dirigent al Transilva­niei, Consiliu ales în istorica Adunare Na­ţională de la Alba Iulia, ţinută la 1 Decem­vrie 1918, îndată după hotărîrea de unire a Ardealului şi Banatului cu România, pro­testez cu toată puterea sufletului meu contra sentinţei arbitrare care atribuie Ungariei o majoritate de Români din Ardeal, pentru a îngloba ţării lor o minoritate de Maghiari. Această sentinţă nesocoteşte principiul naţionalităţilor şi concepţiile cele mai ele­mentare de dreptate, creiând în Europa ori­entală un focar de nelinişte care va fi un isvor de permanentă tulburare a păcii. Solicit Excelenţa Voastră să binevoiască a anula această sentinţă şi îmi voi per­mite să Vă supun în curând un memoriu pentru motivarea acestei cereri. Transilvania, Banatul şi poporul româ­nesc nu va accepta niciodată această hotă­rîre, care s’a adus fără consultarea sa. Cu distinsă stimă Iuliu Maniu Ieftinirea pâinei Preşedintele Consiliului de miniştri, ştiind că sunt regiuni şi oraşe lipsite de unele alimente de strictă necesitate şi de lemne, anunţă că: 1) S’au luat măsuri să se aprovizioneze depozitele cu cantităţi suficiente de sare, pietroi şi ulei; 2) Să se mărească şi să se ieftenească, cu începere de Luni, pâinea populaţiei ne­voiaşe din Capitală. Măsura se va întinde şi la celelalte centre populate, de îndată ce măsurile de organi­zare lua­te în acest scop vor fi puse la punct. 3) Să se organizeze cu camioanele care stau degeaba în parcuri şi care vor deveni disponibile după evacuările în curs, apro­vizionarea cu lemne a Capitalei şi econsti­­tuirea de depozite, de unde vânzătorii le pot ridica direct. 4) Să se complecteze cu grâu şi pop­rumb depozitele existente şi să se creieze altele. 5) Să se transporte porumb în regiu­nile lipsite. 6) Să se urmărească cu ultima energie aceia care au acaparat aceste materiale cu scop de speculă. 11 Septemvrie 1940. Conducătorul Statului Român şi Preşedintele Consiliului de Min­iştri General ION ANTONESCU Nu vă aplecaţi urechea la svonuri Preşedinţia Consiliului de Miniştri roagă pe toţi să nu-şi plece urechea la svonurile care se răspândesc de răuvoitori. Astfel, nimic nu este adevărat în pri­vinţa concedierii funcţionarilor publici de orice natură. Aparatul de Stat va fi sim­plificat de sigur. Aceasta se va face numai după ce se va fi îndeplinit reforma Statului. Dar chiar şi atunci nimeni nu va­­ aruncat pe dru­muri. Generalul Antonescu a venit să apere pe toţi şi nu să lovească.

Next