Foaia poporului, 1940 (Anul 48, nr. 1-52)
1940-09-15 / nr. 38
Nr. 38 FOAIA POPORULUI Declaraţiile făcute de d-l Iuliu Maniu la Consiliul de Coroană, în ziua de 30 August 1940, cu ocazia discuţiei asupra rezultatului arbitrajului de la Viena Mulţumesc Majestăţii Voastre că mi-a ■dat ocazie să arăt înaintea acestei distinse reuniuni punctul de vedere al Transilvaniei, privitor la ultimatul din Viena. Mă simt în drept a afirma că reprezint Transilvania, în deosebi când iau cuvântul în problema deslipirei de la Patria Mamă- Adunarea de la Alba Iulia, care a decretat Unirea, m’a însărcinat pe mine să pun în aplicare, în calitatea mea de prezident al Consiliului Dirigent, hotărârile de la Alba Iulia şi în special realizarea alipirii Transilvaniei la Vechiul Regat. Pot să afirm că m-am silit totdeauna să satisfac cu conștiinciozitate jurământul ce am depus înaintea celor patru Arhierei, de a păstra integritatea Ardealului încorporat la România şi drepturile poporului Român. Nu m’am abătut un moment de la calea ce mi-a dictat acest jurământ şi nu mă voiu abate nici în momentul de faţă, când duşmanii noştri vor stă ia din nou Transilvania. In faţa acestei tentative, declar că Transilvania işi cu ea împreună şi eu, suntem categoric împotriva deslipirii de România şi în contra fărămicirii ei. Nu putem admite să ni se răpească nici cea mai mică parte din ea. Sunt revoltat adânc atunci când aud că chestiuneaTransilvaniei se aduce în legătură cu Tratatul de la Trianon. Unirea Ardealului cu Patria Mamă nu se întemeiază pe Tratatul de la Trianon, ci urmează din dreptul de autodeterminare al poporului român din Transilvania, manifestat în mod liber la 1 Decemvrie 1918, în Alba Iulia. Noi am luat în stăpânire Transilvania în baza acestui drept, însă înainte de încheierea Tratatului de la Trianon şi chiar înainte de armistiţiu. Am organizat viaţa de stat românească în Dacia Superioară, înainte de încheierea şi ratificarea Tratatului de la Trianon, organizând o armată regulată, care, împreună cu armata venită din Regatul Vechiu, a dat dovadă eminentă despre buna sa organizare şi impresionanta sa vitejie, rupând linia demarcaţională, întâiu, şi apoi trecând Tisa. Asupra Ardealului nu poate dispune nimeni altul, decât poporul român din Transilvania, care a avut şi are dreptul firesc ide a uni Ardealul cu Vechiul Regat, pentru a realiza marele ideal al Unităţii Naţionale. Poporul român are acest drept, pentru că formează majoritatea locuitorilor din Transilvania, şi pentru că unitatea geografică a Vechiului Regat şi împrejurările sociale-economice pretind această unitate. Am aflat că, delegaţii maghiari, ştiind acest lucru, au refuzat consecvent să discute problema din punct de vedere etnografic şi social-economic, ci au argumentat exclusiv cu argumentul fals că Ungaria are drept istoric asupra Transilvaniei, argument absolut neîntemeiat, pentru că Transilvania nu a fost niciodată a Ungariei, ci a fost totdeauna independentă, până la 1867, când, împotriva voinţei noastre, în urma războaielor pierdute faţă de Prusia, Dinastia Habsburgică a fost nevoită să sacrifice Ardealul Ungurilor. La început au fost Voevodatele, după aceia Principatul şi apoi Marele Principat de sub suveranitatea împăratului Austriei, care era şi Rege al Ungariei cu Locotenenţă la Viena. Protestez deci cu cea din aripă energie în contra hotărîrii de arbitraj şi protestez ca această hotărîre să fie pusă în aplicare. Aceasta şi pentru motivul formal, că Guvernul actual care a hotărît acceptarea arbitrajului îşi care a semnat hotărârea, nu are nici un drept să lucreze în, numele Naţiunii Române. Guvernul actual nu are nici un mandat de la Naţiune. El este un guvern dictatorial, eşit dintr’o lovitură de stat, şi nu are nici-o legătură de drept cu cetăţenii acestui, stat, deci semnătura lui nu are nici-o valoare. Este foarte important lucru de a constata aceasta, deoarece un ..document nu poate fi izvor de drept decât atunci, când semnatarii lui sunt mandatarilegitimaţi, ceiace nu e cazul în problema actuală. In istoria Ardealului au fost nenumărate manifestaţiuni în timp de sute de ani, al căror principiu fundamental era întotdeauna că poporul ardelean nu admite să se aducă vre-o hotărîre privitoare la Transilvania, fără a fi întrebat. Şi din motivul că adeseori s’a încercat a se hotărî in mod arbitrar, peste voia lui, poporul român din Ardeal a făcut în o sută de ani trei revoluţii, ceiace nu s’a întâmplat In istoria niciunui popor de ţărani. Protestez în contra încercării ce se faceşi de astădată de a se hotărî asupra soartei Ardealului, fără a fi întrebat poporul român din Ardeal. Chiar în ce priveşte Consiliul de Coroană de faţă, trebue să constat respectuos, dar cu toată hotărîrea, că el nu are dreptul de a hotărî nimic îndeosebi în problema Ardealului care ne preocupă. Consiliul de Coroană nu este o corporaţiune deliberativă. Noi suntem chemaţi aici să ne exprimăm fiecare personal opinia noastră, dar nu putem hotărî nimic, mai ales, nu putem hotărî nimic privitor la Ardeal. Soarta Ardealului nu poate fi determinată la masa verde şi între patru pereţi, oricât de distinse ar fi persoanele întrunite. Soarta Transilvaniei trebue să fie hotărîtă de însuşi poporul românesc din Ardeal şi de curentele care mişcă acest popor, iar nu de persoane care nu sunt în funcţie de voinţa naţională. Drept consecinţă, protestez împotriva faptului ca, Consiliul de Coroană să se pronunţe în ce priveşte arbitrajul dela Viena, care în realitate este un dictat. Sunt de părere sei nu se accepte hotărîrea adusă la Viena, ci să o respingeml cu toată hotărîrea şi cu orice risc. Protestez, ca să se repete cu Transilvania ceea ce s’a întâmplat cu Basarabia şi Bucovina. A fost o mare greşală, care a pricinuit o demoralizare a opiniei publice, o descurajare a armatei şi o imensă pierdere în ce priveşte avuţia materială şi mândria sufletească a poporului român. Mai bine o înfrângere în lupte, decât o retragere ruşinoasă, de cât pierderea unei provincii, fără o lovitură de tun. Cei vinovaţi pentru dureroasa pierdere a Basarabiei şi Bucovinei trebue chemaţi la răspundere cu atât mai mult, că nenorocirea pe care o suferim acum cu Transilvania şi demoralizarea în care a căzut poporul român, este a se atribui catastrofei de atunci, care ne-a adus pierderi și prejudicii ireparabile. Pag. 3 O telegramă istorică D-l Iuliu Maniu, fost preşedinte al Consiliului Dirigent, a expediat Führerului Adolf Hitler şi Ducelui Mussolini,următoarea telegramă: In numele poporului românesc din Transilvania şi în calitatea mea de fost Preşedinte al Consiliului Dirigent al Transilvaniei, Consiliu ales în istorica Adunare Naţională de la Alba Iulia, ţinută la 1 Decemvrie 1918, îndată după hotărîrea de unire a Ardealului şi Banatului cu România, protestez cu toată puterea sufletului meu contra sentinţei arbitrare care atribuie Ungariei o majoritate de Români din Ardeal, pentru a îngloba ţării lor o minoritate de Maghiari. Această sentinţă nesocoteşte principiul naţionalităţilor şi concepţiile cele mai elementare de dreptate, creiând în Europa orientală un focar de nelinişte care va fi un isvor de permanentă tulburare a păcii. Solicit Excelenţa Voastră să binevoiască a anula această sentinţă şi îmi voi permite să Vă supun în curând un memoriu pentru motivarea acestei cereri. Transilvania, Banatul şi poporul românesc nu va accepta niciodată această hotărîre, care s’a adus fără consultarea sa. Cu distinsă stimă Iuliu Maniu Ieftinirea pâinei Preşedintele Consiliului de miniştri, ştiind că sunt regiuni şi oraşe lipsite de unele alimente de strictă necesitate şi de lemne, anunţă că: 1) S’au luat măsuri să se aprovizioneze depozitele cu cantităţi suficiente de sare, pietroi şi ulei; 2) Să se mărească şi să se ieftenească, cu începere de Luni, pâinea populaţiei nevoiaşe din Capitală. Măsura se va întinde şi la celelalte centre populate, de îndată ce măsurile de organizare luate în acest scop vor fi puse la punct. 3) Să se organizeze cu camioanele care stau degeaba în parcuri şi care vor deveni disponibile după evacuările în curs, aprovizionarea cu lemne a Capitalei şi econstituirea de depozite, de unde vânzătorii le pot ridica direct. 4) Să se complecteze cu grâu şi poprumb depozitele existente şi să se creieze altele. 5) Să se transporte porumb în regiunile lipsite. 6) Să se urmărească cu ultima energie aceia care au acaparat aceste materiale cu scop de speculă. 11 Septemvrie 1940. Conducătorul Statului Român şi Preşedintele Consiliului de Miniştri General ION ANTONESCU Nu vă aplecaţi urechea la svonuri Preşedinţia Consiliului de Miniştri roagă pe toţi să nu-şi plece urechea la svonurile care se răspândesc de răuvoitori. Astfel, nimic nu este adevărat în privinţa concedierii funcţionarilor publici de orice natură. Aparatul de Stat va fi simplificat de sigur. Aceasta se va face numai după ce se va fi îndeplinit reforma Statului. Dar chiar şi atunci nimeni nu va aruncat pe drumuri. Generalul Antonescu a venit să apere pe toţi şi nu să lovească.