Foaia poporului, 1940 (Anul 48, nr. 1-52)

1940-09-15 / nr. 38

Pag. 4 FOAIA POPORULUI Cauzele prăbușirii fostului regim — Lămuririle d-lui Iuliu Maniu — In zilele acestea de grea încercare este necesar să se stabilească adevărul cu pri­vire la desfășurarea evenimentelor, cari au culminat prin abdicarea Regelui Carol II Am fost dela început, încă din anul 1926, împotriva înlăturării principelui Carol îşi pentru revenirea lui în ţară, nu numai spre a satisface opinia publică, care se mani­festa din ce în ce mai puternic, ci şi pen­tru a se asigura continuitatea dinastică şi o cârmuire normală a ţării. Deşi înalţii regenţi îşi împlineau dato­ria înţelept şi patriotic, Instituţia Regenţii nu inspira destule garanţii pentru a conduce ţara în vremuri atât de grele şi un timp atât de în le­ungă­­ până la majoratul Prin­cipelui moştenitor Mihai. De aceea, în calitatea mea de Preşedinte al Consiliului de Miniştri, am fost favo­rabil ideii revenirii Principelui Carol, însă în anume condiţiuni bine stabilite şi dela început puse în execuţiune. DUPĂ RESTAURAŢIE Dar curând, după câteva săptămâni de domnie, am constatat cu durere că acele condiţiuni nu se respectă. Astfel între al­tele încoronarea Regelui Carol II împreună cu Regina Elena fixată pentru luna Sep­temvrie 1930 s’a amânat fără termen. In loc de aceasta, sfidând morala creş­tină, el şi-a compromis domnia cu o viaţă împotriva căreia nu am încetat să protes­tez timp de 10 ani de zile. Convingându-mă că în asemenea condi­ţiuni nu p­ot purta răspunderea revenirii pe tron a Principelui Carol şi a domniei sale am demisionat, mărginindu-mă la o a­­titudine protestată, manifestată cu toată e­­nergia, fără întrerupere. S’au ivit continuu dificultăţi importante, atât în ce priveşte viaţa naţiunii, cât şi situaţia dinastiei. In toamna anului 1932, după repetate insistenţe ale Regelui, am­ primit din nou preşedinţia consiliului, dar în anume condiţiuni acceptate de Suveran. Cum nici de data aceasta condiţiunile fixate nu au fost respectate, în ianuarie 1933 am demisionat. Am prevăzut că prin felul cum înţelege să domnească, Regele Carol II va duce ţara la mari dificultăţi şi viaţa publică la o decădere morală şi corupţiune, preludii ale unui mare dezastru naţional. REGIMUL PERSONAL Din acel moment, Regele Carol II a re­curs la diverse expediente şi manopere cu scopul de a introduce şi consolida un re­gim personal, grupând în jurul său ele­mente iresponsabile şi politiciani neprevă­zători, terorizaţi sau ademeniţi prin fa­voruri. Pentru instaurarea acestui regim politic personal, Regele a urmărit cu stăruinţă distrugerea autorităţii puterilor constituite în stat şi izolarea oamenilor­­ politici, cari prin trecutul lor de muncă închinată binelui obştesc se bucur­ă de încrederea ţării. In acelaş scop el s’a nizuit a destrăma par­tidele politice, considerându-le ca obstacole serioase în calea planurilor sale. După ce a reuşit prin aceste mijloace să înjghebeze un regim personal, prin lo­vitura de Stat din Februarie 1938 a înlăturat constituţia pe care jurase şi a ocurpat ţării o nouă constituţie, prin care a suprimat toate drepturile naţiunii, sporind preroga­tivele (drepturile) regale, pentru a putea da liber curs înclinărilor sale autocratice şi pasiunilor sale personale, exploatate de o clică de favoriţi fără scrupule de morali­tate şi de patriotism. În cadrul acestui regim autocratic, în or­dinea internă, ţara a fost aruncată în mâi­nile plutocraţiei exploatatoare, care a călcat în picioare toate consideraţiunile de drep­tate socială, a pauperizat (sărăcit) ţara, şi, la adăpost de orice control public, a jefuit fără milă banul public. Cetăţeanul s’a văzut lipsit de orice a­­părare legală, justiţia fiind transformată într’o instituţie dependentă (atârnătoare) de puterea exclusivă. Iar în ordinea externă, printr’o politică incoherentă, care a deş­teptat neîncredere în toate statele, a dus la izolarea totală a ţării, tocmai într’un mo­ment în care am fi avut mai multă nevoie de sprijin prietenesc. In această stare de lucruri nu era greu de prevăzut că ţara se apropie de dezastru. PROTESTE ŞI MEMORII Atât eu personal, cât şi partidul naţio­nal ţărănesc am reacţionat în mod public şi continuu, cât timp nu am fost împiede­caţi prin forţa baionetelor. După ce glasul mulţimei a fost în altu­­l sit, prin diverse memorii adresate perso­nal Regelui Carol II şi prin nenumărate declaraţiuni şi interview-uri, toate comuni­cate şi Curţii Regale, am atras atenţiunea guvernului şi a ţării că dacă regimul nu va fi grabnic schimbat, va veni distruge­rea autorităţii purtătorului Coroanei şi pră­buşirea ţării. Acelaş lucru l-a făcut prin di­ferite memorii şi în audienţe d. I. Miha­­lache cât timp a fost preşedintele parti­dului naţional ţărănesc. Disoluţia organismului de stat îşi arăta simptomele în deosebi în provinciile unite, cari erau în mod firesc mai sensibile, fiindcă presimţeau că slăbirea şi eventuala prăbu­şire a ordinei interne le va lovi în chip catastrofal în primul rând pe ele. Aceasta explică pentru ce în ziua de 15 Decembrie 1938 împreună cu reprezentanţii autorizaţi şi consfinţiţi prin lupta lor din trecut, am prezentat Regelui un „memo­rand”, prin care am urm­­ărit să trezim con­ştiinţa adormită a Suveranului în faţa pri­mejdiei ce se apropia. REFUZUL REGELUI CAROL Dar Regele Carol II a refuzat să pri­mească delegaţia venită din toate părţile Ardealului şi Banatului şi în loc de orice răspuns a decretat chiar în aceeaş seară dizolvarea partidelor şi a înfiinţat forma­ţiunea ridicolă întitulată „Frontul Renaş­terii Naţionale”. In memorandul citat am afirmat că „a­­cum când în viaţa internaţională se produc evenimente externe de extremă importanţă şi când altele mai grave se pot prevedea„ starea de conflict dintre Coroană şi Naţiune nu poate fi menţinută”. In loc de a reintrona, după cum se ce­rea în memorand, ordinea constituţionala şi un regim de legalitate, respectos faţă de drepturile civile şi politice ale tuturor cetăţenilor, pentru, a împăca naţiunea, Re­gele nu numai că a continuat a merge pe calea pierzării naţionale, dar a adâncit con­flictul dintre Coroană şi Naţiune. Nr. 38 OMORUL DIN ORDIN In deosebi, în urma omorîrii din ordin şi fără judecată a lui Corneliu Codreanu şi a altor condamnaţi politici, scoşi din închisoare şi împuşcaţi mişeleşte şi a ex­terminării tot fără judecată a celor care au atentat la viaţa fostului prim ministru şi a câtorva sute de tineri aleşi la întâm­plare, după bunul plac al comandanţilor de jandarmi şi al prefecţilor, între Suve­ran şi Naţiune s’a săpat o prăpastie de neînlăturat. Zadarnic am încercat pe calea unui me­moriu prezentat Suveranului să ridicăm pro­testul nostru şi să cerem sancţionarea celor vinovaţi de acest măcel, unic în istoria ro­mânească. Glasul nostru a răsunat din nou în pustiu. Regimul de teroare a făcut numeroase victime între prietenii noştri rămaşi cre­dincioşi partidului naţional ţărănesc, care au fost ţinuţi arestaţi fără judecată­, înce­pând cu însuş Secretarul general al parti­dului, d. V. Madgearu. Cu toată agravarea situaţiei internaţio­nale, Regele Carol II n’a simţit nici­ până în ultimul moment nevoia unei destinderi politice interne, care să trezească elanul naţional, absolut necesar pentru apărarea graniţelor ţării. MICŞORAREA AUTORITĂŢII In loc de a urmări, cel puţin în ceasul al doisprezecelea să realizeze o uniune na­ţională, El a decretat constituirea unei for­maţiuni politice „totalitare” „Partidul Na­ţiunii” şi şi-a luat rolul de şef de partid politic, micşorându-şi astfel autoritatea şi creind o nouă ficţiune politică. Este dureros să amintim, că trei-patru zile în urmă a intervenit ultimatum­ul sovie­tic şi pierderea Basarabiei. DUPĂ PIERDEREA BASARABIEI Nici după acest eveniment tragic, Regele I Carol II n’a Înţeles să strângă în jurul Tronului forţele vii ale Naţiunii. In audienţa colectivă a unui număr de 12 foşti miniştri, în frunte cu şeful par­tidului naţional liberal, d. C. I. Brătianu şi cu mine, Regele Carol II a respins so­luţia unui guvern naţional, cu toate că i­­ s’a atras atenţia asupra gravităţii situaţiei pro­vocate de ruşinoasa cedare a Basarabiei şi Bucovinei şi a primejdiei pierderii altor părţi din teritoriul naţional. Faptul că Basarabia şi Bucovina au fost cedate fără a se schiţa cea mai mică re­zistenţă şi faptul că Suveranul acceptas­e să se trateze cu Ungaria, au produs în opinia publică românească o dezagregare sufletească, o descurajare în armată şi to­tala dispariţie a încrederii ţării şi armatei în Suveran. Regele devine un obiectiv al criticei i şi ironiei generale. Prestigiul lui se măcinase complect. CONSILIUL DE COROANĂ In această situaţie am fost chemat pen­tru prima­ oară la o şedinţă a aşa zisului Consiliu de Coroană. N’am putut participa la şedinţa din 30 August. La această şedinţă însă, d-nii Ion Mihalache şi Mihai Popovici dimpreună cu şeful partidului liberal, d. C. I. Brătianu, susţinuseră cu hotărîre necesitatea rezisten­ţei naţionale şi a apărării Ardealului. In şedinţa următoare din 31 August m’am­ rostit împotriva hotărîrii arbitrajului de la Viena şi am contestat guvernului personal al Regelui şi Consiliului de Coroană drept­

Next