Foaia poporului, 1944 (Anul 51, nr. 1-52)

1944-06-11 / nr. 24

,anul 51 (Serie nouă) Nr. 24 Duminecă 11 Iunie 1944 Exemplarul Lei 7 CEA MAI VECHE FOAIE POPORALĂ, ÎNFIINŢATĂ IN ANUL 18«?'’ Apare în fiecare Duminecă s­u­b direcţia unui comitet foscrisn în Reg. Publ. Ie Tribunalul Sibiu sub Nr. 67—1943. Organ al Asociaţiunii „ Astra“ Redactor responsabil: Nic. Nicoară-Dobârceanu Redacția şi Administrația: SIBIU, Str.Şaguna6. Telefon 83/A Taxa poştală plătită în numerar, conform aprobării Nr. 96.646/ 1943 CE SE FIERBE ? Se ştie că intre putinele ţări cari au putut ră­mânea până acum in afară de războiu se numără şi Portugalia, mica ţară dela apusul Spaniei. Se mai ştie că in Portugalia să făcut o bună rănduială in­ternă de către un profesor cuminte Salazar, care de câțiva ani e primul ministru al Ţârii. Partidele po­litice cu luptele între ele, duseseră ţara pe marginea prăpăstiei, în prag de revoluţie şi la prăbuşirea vieţii economice a micei republici neolatine. D. Salazar a înfiinţat atunci o uniune naţio­nală, a desfiinţat partidele politice, a refăcut econo­mia şi finanţele ţării, şi a asigurat ordinea şi sigu­ranţa, condiţiile de muncă rodnică în orice ţară. De atunci Portugalia s a inzdrăvenit şi a ajuns la o stare înfloritoare până la începutul acestui războiu. E o dovadă pentru toată lumea că numai răn­­duiala dată de d. Salazar şi uniunea naţională por­tugheză, a fost mântuitoare. Azi, după patru ani de războiu, deşi Portugalia e neutră, a început să se teamă că alte ţări şi nea­muri, cari vor eşi biruitoare se vor amesteca şi în trebile interne ale Portugaliei, schimbăndu-le după ideile lor. In tabăra anglo-americană pe de-o parte,­­ în cea rusească pe de alta, se fierbe într’adevăr aşa cu privire la organizarea lumii după războiu. Ce se fierbe nu se poate şti cu siguranţă, dar se poate bănui? Se poate bănui mai ales întro gara neutră unde se cunosc mai uşor veştile şi planurile din străinătate. Ce se fierbe ? Zilele trecute secţia de politică externă a Uniu­nii naţionale portugheze — singurul partid politic din Portugalia,—a formulat trei temeiuri pentru poli­tica externă a Portugaliei, toate apărând programul şi aşezarea politică de azi a ţării, — împotriva a ceea ce se fierbe în marele cazan al viitorului. Ce anume a declarat comisia ? Că Portugalia vrea să rămână Stat neatârnat şi suveran, cu dreptul să-şi aibă structura internă cum ii place; ca naţiune su­verană e gata să colaboreze cu toate celelalte pen­tru păstrarea păcii; naţiunea portugheză respinge orice plan de trăire internaţională în comun; nu ad­mite nici hegemonia vreunui mare Stat, nici un or­ganism peste naţiuni care ar administra afacerile internaţionale. De aici se cam vede ce se fierbe pentru viitor: cam de ce se tem portughezii! Că, adică, ţările mici să nu mai fie independente şi suverane; că în ţările mici ar putea porunci cele mari ce regim să fie; că peste grupuri de ţări mici naţionale să stăpânească un organism internaţional. Asta ar cam însemna o domnie universală vi­sată de un anumit neam fără patrie. ÎNAINTAŞII noştri La 25 Mai său împlinit cincizeci de ani de la aşa numitul proces al Memorandului. Rândurile ro­mânilor ştiutori azi de carte ştiu destul de bine ce a fost şi ce a însemnat acest Memorand şi procesul lui, pentru viitorul neamul­ui nostru. Pentru întâia oară au cunoscut popoarele Europei şi ale lumii în­tregi că în fosta împărăţie austro-ungară există un popor neîndreptăţit de veacuri, care nu vrea să moară, şi care nu-şi poate afla rostul firesc şi feri­cirea sub o stăpânire străină. Tot de atunci s’a ştiut mai bine în lume că Austro-Ungaria e o adunare de multe neamuri deosebite, cari fac împreună mai mulţi locuitori decât cele două popoare cari aveau puterea şi Ie cârmuiau pe celelalte, că toate aceste neamuri sunt tot aşa de nemulţumite ca şi românii, şi că monarhia v­eneză e în pragul de a se prăbuşi printr’o explozie lăuntrică a nemulţumirilor. Acestea sunt lucruri cari se ştiu. Dar ceea ce uităm de obiceiu este marele rol pe care l-au avut şi în Memorand, şi mai înainte în revoluţia din 1848, şi după Memorand, aceia dintre români cari au me­ritat numele de conducători, de fruntaşi. E nevoie să ne aducem mereu aminte că faptele mari, isto­rice, din viaţa unui popor nu se pot produce fără bărbaţi cari sunt gata să jertfească totul pentru na­ţie, chiar şi viaţa. E de lipsă să ne aducem aminte că ei nu ajung să fie recunoscuţi de fruntaşi şi de conducători decât atunci când se ridică peste cei­lalţi cu mintea, cu inima şi cu sufletul. E de lipsă să fim mulţumitor lui Dumnezeu că ne-a dat mereu astfel de înaintaşi cari, în toate ceasurile grele, au putut îndruma poporul către bi­ruinţa dreptăţii sale călcată de alţii în picioare. Şi mai trebue să ne mângiem cu credinţa că şi azi Dumnezeu nu ne va lăsa în părăsire, nici orfani de asemenea bărbaţi, prin mintea şi inima că­rora să ducă neamul românesc la biruinţă. Uneori se poate părea celor mai slabi în cre­dinţă că nu suntem vrednici de înaintaşii noştri, că nu avem bărbaţi la înălţimea vremurilor. Dar să se ştie un lucru : cu cât vremile sunt mai mari şi mai grele, cu atâta omul pare mai mic celor cari trăesc cu ei împreună, între aceleaşi greutăţi. Putem fi însă siguri că Purtătorul de grije al tuturora nu şi-a uitat şi nu-şi va uita să ne dea şi azi bărbaţi vrednici de înaintaşii lor. AŞTEPTARE Bordee umile, cătune de jale, uitate, Vă întrebaţi: undei măritul Domn, unde? Lumini tânjitoare se cern pesta toate Şi vă uitaţi către cer: nu răspunde. Vă aplecaţi cătră sud, acolo-i lumină. Ţara cea dragă-i acolo’n cântări de lăute. Hei, în curând in curând o să vină Şi inima ascultă spre sud: nimic nu s’aude. Ziua s’apleacă spre sală. La vetrele dragi vă gândiţi: nici azi şi nici mâine. Mântuitorii umblă prin ţară Dar mântuirea nu vine . * . EMIL GIURGIUCA E GREU DE Războiul de azi se deosebeşte de cele trecute prin împrejurarea că, cel puţin până acum, nu­­ om pe lume care să-l înţeleagă şi să-i cuno­ască rostu­rile. In războaiele trecute se batea tară cu tară, un popor cu altul, sau mai multe neamuri cari aveau aceleaşi interese se băteau într’o singură tabără, cu neamurile care având alte interese făceau o altă ta­bără. Dacă o ţară era într’o tabără, era în duşmănie şi se lupta nu numai împotriva uneia din ţările ta­berei potrivnice, ci împotriva tuturora. In războaiele trecute nu se ştia decât de luptă pe fronturi. Acum sunt lupte şi în spatele fronturilor. Oamenii din ţările ocupate de armate potrivnice ştiau DESCURCAT că ei dacă iau arma şi atacă pe la spate, calcă le­gile războaielor, şi de aceea rar se afla câte unul care făcea aşa şi să sfârşească în spânzurătoare. In războiul de acum nimeni nu poate spune cum au ajuns ţările să se împartă în cele două ta­bere, căci nimeni nu poate înţelege ce interese co­mune ar avea cei ce se află prinşi într’o tabără sau alta. Ce-i poate uni şi lega pe englezi şi americani de bolşevici, de ruşi, când bolşevismul e cel mai mare duşman al capitalismului particular, al burghe­ziei, al actualei organizaţii sociale din Anglia sau America. Pe de altă parte bolşevismul e dictatura unui partid sau a unui om, iar democraţia Angliei şi Americii proclama toate libertăţile. In al doilea rând, în războiul de azi Japonia este aliata Germaniei, dar şi aliata Rusiei. Rusia e în războiu cu aliata aliatei sale. cu Germania, Ame­rica şi Anglia sunt în războiu de moarte cu Japonia şi sunt aliate cu Rusia, ducând împreună războiul, dar numai împotriva Germaniei, nu şi a Rusiei. Ru­sia nu atacă Japonia, ci, cât poate, îi dă din armele ce i le trimite America! Bulgaria e aliata Germaniei, dar vine legături diplomatice, deci de prietenie, cu Rusia, cu care Germania e în războiu ! In al treilea rând, cei ce iau armele în spa­tele frontului şi atacă pe la spate armatele regulate, nu mai sunt socotiţi ca nelegiuiţi, ci ca „patrioţi“, nu mai sunt condamnaţi de legile războaielor, ci sunt ajutaţi cu arme şi muniţii. Anglo-americanii tri­mit cu avioanele „patrioţilor“ sârbi arme de trei ani. Ruşii trimit celor din Ucraina şi Polonia. Cum se vede, războiul de acum e ţesut cu ire greu de descurcat. Nimeni nu-l mai poate înţelege, cel puţin până acum. El pare pornit şi purtat fără rost şi fără cap. Oraşul Roma a căzut în mâinile aliaţilor De la înaltul comandament al forţelor armate germane s-a anunţat, în cursul zilei de 5 iunie a. c., că în ciuda ofertei făcute de către armata germană, pentru a se recunoaşte Roma ca oraş deschis, trupele aliate au continuat lupta pe străzile capitalei Italiene. In momentul de faţă Roma este în mâinile armatelor aliate, fapt care a fost adus la cunoştinţa poporului italian de către însuşi Ducele Mussolini şi de Mareşalul Badoglio — primul îndemnând pe fascişti să reziste, iar al doilea le recomandă supunere şi sprijin faţă de trupele aliate. Luptele pe frontul italian continuă cu multă înverșunare, la nord de Roma. Cuvântarea Papei Pius al XII-lea In ziua de 2 Iunie a. c., Papa Pius al XIH-lea a rostit o cuvântare de la postul de radio al Vatica­nului, către toate popoarele lumii, înfăţişându-le grozăviile războiului, precum și urmările dureroase ale acestuia asupra poporului italian* „Este de cel mai mare interes pentru noi — a spus printre altele Sfântul Părinte — să vedem cum valorile creştine vor înrâuri viitoarea ordine mondială“... La sfârşit Papa şi-a exprimat nădejdea că Părintele ceresc va veghea să aşeze lumea într-o pace dreaptă şi cât mai durabilă.

Next