Foaia poporului, 1945 (Anul 52, nr. 1-50)

1945-01-01 / nr. 1

Pan 2 Rugăciunea creştinului La plinirea vremurilor, când Fiul ui Dumnezeu a'a făcut om şi s'a nă­­at din Preacurata Fecioară Maria, ’ligia evreilor era în mare decădere, ş tfiii mai erau între fiii lui Israel ori trăiau în spiritul Legii; cei mai vroiţi nu mai înţelegeau, ori se mul­ţi­meau cu formele ei. Şi ţinând foi­ţele, riturile, li se părea că fin însăşi ,­gra dată lor de Moise. Astfel unii dintre ei, şi anume chiar­­,cia cari erau mai învățaţi, fariseii cărturarii, făceau milostenie nu în îritul Legii, ci pentru a se mândri ea înaintea altora. Şi tot aşa fă­­cau şi ca rugăciunea: nu se mai ru­in ca gândul la Dumnezeu, ci la rmeni. De aceea nu se sfiau să se age cu glas tare, şi pe uliţă şi în lunări, pentru ca să vadă alţii cât mi­ei de credincioşi. Ori tăceau ru­­b­iuni lungi, pentru a se deosebi în fiul acesta de muritorii ceilalţi, arl­­ăndu se că sunt mai cu credinţă de­­ât alţii. Aşa s’a întâmplat cu toate religiile nbătrănite: la un moment dat oame­­ni le-au mai practicat din inimă, frica lui Dumnezeu, ci numai pe l­­a ochii lumii, pentru a se mândri mintea altora, sau numai de mân­iaic. D aceea pe farisei şi pe toţi cei se aseamănă lor, Mântuitorul îi urneşte „morminte spoite frumos pe dinafară, dar cari pe dinlăuntru sunt dine de oase goale“. Astfel de oa­­meni minţesc şi când se roagă, căci ni le este gândul la Dumnezeu, ci la tăciunea lor, că, în predica de pe Munte, Isus, arată care-i adevărata „n...« şi cum trebuie să se roage unul în Legea Nouă, Şi când te rogi — spune Măntui­­t — nu fi ca făţarnicii, căci le e să se roagi în adunări stând,­­ colţurile uliţelor, ca să se arate renilor; adevăr zic vouă că şi-au f plata lor. Iară tu când te rogi fă în casa ta şi încuind uşa te igă — şi Tatăl tău cel ce vede tu ascuns, da-va ţie la arătare. ,Şi, iarăşi, când vă rugaţi nu grăiţi fie ca păgânii, căci li se pare că­­tru multă vorba lor vor fi ascul- Deci să nu vă asemănaţi lor, o,‘ic Fatăl vostru cele ce vă tre­­mai înainte de ce cereţi la dânsult.­ăciunea creştinului trebue să fie rugăciune adevărată, nu formă --*ntru ochii lumii, mpede că aici Domnul Isus reşte să ne rugăm şi în bi­­văzul altora, cu alţii îm­­nâ, căci tot El a zis: „Unde sunt sau trei, adunaţi întru numele u, acolo sunt şi Ea în mijlocul lor". Um că încă Apostolii şi ucenicii lomnului se adunau şi se rugau npreună. A te încuia în casa ta şi a te ruga, spus numai în asemănare cu furi­­,i cari eşiau in colţurile uliţelor să se roage, să fie văzuţi, însemnează a te ruga in sinceritate, cu credinţă şi cu smerenie, panăndu-te în faţa lui Dumnezeu, nu a oamenilor. Dacă te rogi din suflet lui Dumnezeu, cu frică şi cutremur, dar şi cu credinţă şi nă­dejde, în gând te poţi ruga ori unde ai fi: acasă, pe drum, pe câmp, in pădure, fără a fi fariseu. Dar nici­odată, — nici acasă, nici în biserică — să nu te rogi cu gândul să vadă oamenii cât eşti tu de credincios. Şi aici tot creştinul să fie cu grije, căci uşor suntem ispitiţi la vanitate în ru­găciune, adică să ne rugăm pentru a vedea alţii cât suntem de credincioşi. Când ne rugăm, să nu „grăim multe ca păgânii“, zice Domnul. Nu în lun­gime sau scurţime stă bunătatea şi preţul rugăciunii, vrea să ne înveţe Mântuitorul, ci în felul cum ne ru­găm, în credinţa în care ne rugăm, în gândul înălţat la Dumnezeu, în nădejdea cu care-i cerem Căci te poţi ruga cu ceasurile, poţi citi psaltirea întreagă, şi poate că rugă adevărată nai înălţat la Dumnezeu decât o mi­­nută, pentrucă după aceea gândurile ţi s’au risipit. Rugăciunea lungă nu e condamnată prin aceasta, ci numai dacă e numai de la gură, şi inima e absentă. Tot Domnul ne-a poruncit: „Neîncetat vă rugaţi“. Priveghiaţi şi vă rugaţi ca să nu cădeţi în ispită". Cu condiţia să fie rugăciunea ru­găciune adevărată, nu vorbe înşirate în gol, in vreme ce gândul fuge cine ştie unde. „De şapte ori în zi să lău­dăm pe Domnul“, zice Psalmistul. De la începutul creştinismului rugă­ciunea multă a fost introdusă ca lege şi regulă în mănăstiri şi azi sunt sute de mii dacă nu milioane de că­lugări şi călugăriţe cari se roagă mult, şi ziua şi noaptea, şi nimeni nu se gândeşte că fac aceasta împotriva în­văţăturii Domnului. " Părintele Ion FOAIA POPORULUI DUMINECA IN SATNI mp««#« •••••• CALEEDAIUL SA­FTARA Luna Ianuarie Bum. d. Hart. C. Ev. Nat. b­. 13-23, Gl. S. St. 8. Luni (+) Imp. si st. Vasde Marţi P. Silvestru I Miercuri Pr. Malachia joi Sin. ss. 70 Ap. Vineri M. Teop. şi Teona­­ Sâmbătă (■­■) Bot. D-lui Dum­. (­f) loan Botezătorul­­ tot sărbătoare. .. 6. St. 9. Soarele 1 Ian. răs. 7 ore 52,m­. Ap. 4 ore 46 m. 15 Ian. răsare 7 ore 50 m. Ap. 5 ore 01 m. Mersul vremii (După calendarul pe 140 ani) 1-4 senin, vânt și ger, 5 ninge, 6-8 ger, 9-18 cald, 19 vânt, 20-22 moină și vânt, 23-28 ger tare, 29-31 moale. Pe urmele I! Domnului WMao—— Urarea unui meseriaş An Nou ce acuma vii Să ne transformi în bucurii Inimile îndoliate De durere sfâşiate, Să n aduci niciun cadou Ca’n alţi ani de Anul Nou... Nici haine şi nici papuci Numai pacea s'o aduci — Pacea sfântă şi curată, Dreaptă de lungă durată, Sfântă şi neprihănită De toată lumea dorită. Anule să fii mai bun Fără bubuit de tun; Amuţeşte dintr’odată Orice armă automată; Războiul să se sfârşească Printr’o minune cerească, Lumea să se pocăiască Şi în veci să preamărească Puterea Dumnezeiască... Şi „An de bună vestire“ Să rămâi ca amintire Pentru întreaga omenire. DAVID MELIŢĂ, maestru zidar ATENŢIUNE ! C. E. C.-Ul aduce la cunoştinţa clienţilor săi că, cu începere de la 1 Ia­nuarie 1945 se reiau plăţile Telegrafice între Centrala BUCUREŞTI ŞI SEDIILE SALE FIERUL de călcat electric "­ Se potriveşte bine în mână. Se m­clizeşte In câteva minute Calcă cu o temperatură constantă Este bob­ de fiecare gospodină! Prăvălie electrotehnică­­ specială MOTOR-LUXI SIBIU, PIAŢA REGELE FERDINAND 21 Anul — 52 Mr 1 MINUNAŢII ■■ In oraşele mari sunt mulţi co­pii părăsiţi de la naştere sau de mici, sugaci, de mamele lor. Pentru a afla şi îngriji astfel de copii, în New-York s’au luat de poliţie doice cu plată cari umblă pe străzile oraşului cu nişte cărucioare în care adună co­piii lepădaţi de femei. ■e Se spune că în unele regiuni de munţi mari, vulturii nu s’au obiş­nuit nici până acum cu aeroplanele, ci adeseori le atacă. Uneori cad ei zdrobiţi la pământ, alteori aeropla­nele, sau şi ei şi maşinile de zburat. Dar lucrul se va întâmpla mai rar, căci aeroplanele vor fi tot mai multe şi vulturii se vor obicinui cu ele, sau le vor lua frica. M In Turcia nu se poate mărita nicio femee care nu ştie ceti şi scrie. N’ar îi mai bună altă lege care să oprească dela măritat femeile cari nu ştiu face de mâncare, nu ştiu croi coase şi ţese ? ■■ Haină albă de mireasă se spu­ne că a purtat mai întâi o regină a Angliei, Maria Stuart, la cununia ei, în veacul al şaisprezecelea cu regele Francisc II. De atunci a ieşit moda hainei albe la mirese. Înainte erau de deosebite culori. ■ E o credinţă lăţită la diferite popoare că dacă răstorni sărăriţa cu sare e semn rău, că urmează ceartă. Credinţa această deşartă se face că a rămas de la unele popoare vechi cari împrăştiau sare pe ogoarele şi sămănăturile duşmanilor lor, ca să nu crească bucatele. Ştiau şi ei că locul sărat nu rodeşte. Alte popoare aveau obiceiul să arunce sare pe ruinele oraşelor cucerite, ca semn că ele trebuiau să rămână în ruine, ne­fiind îngăduit să se clădească la loc . Doi vânători francezi au aflat că caprele mănâncă bucuros hârtie, şi din 10-15 gazete mâncate, capra dă o litră de lapte. Lucrul nu-i prea de mirat după ce mai toată hârtia se fabrică azi din lemn, şi el cuprinde destule materii nutritive, ca o femee din Belgia s’a logo­dit de 65 oară şi s’a măritat de 50 de ori până a fost prinsă şi închisă. « Josul vindecă pe cei ce sufere de constipaţie (încuere). La cunoştinţa acestui leac a ajuns un doctor fran­cez, care îngrija de această boală pe o teatralistă, şi nu a putut-o vindeca prin nimic. In urmă femeia trebuia să înveţe un joc mai multă vreme şi s’a vindecat singură. Doctorul a în­cercat şi cu alţi bolnavi de consă­­paţie, şi s’a convins că dansul vin­­decă această boală. — E uşor să în­cerce oricine are acelaş necaz, pe Ce nu iscodesc hoţi şi tâlharii pentru a ajunge pe nemuncite la bu­nul altuia? Le umblă mintea ca bri­ciul ! Aşa, în America s’au ivit tâlhari, cari se folosesc de porumbeii de poştă, cari duc oamenilor bogaţi, legată de grumaz, o ameninţare scrisă, în care tâlharii cer să le trimită* tot la gâtul porumbeilor, câte un „cec" de atâtea şi atâtea mii de dolari — după cum e averea — căci altfel vor fi omorîţi. Unii se tem şi trimit cecul. („Cecul“ este o bucată de hârtie cu iscălitura celui ce are bani la banca cutare* pentru care oricine o duce la bancă primeşte suma de pe cec). ■■ In America sa făcut o între­cere între o sută de femei care poate mătura mai în grabă și mai bine o odae de patru metri pătraţi. Premiul l-a luat una care a făcut acest lucru într’o jumătate de minută.

Next