Foaia poporului, 1946 (Anul 53, nr. 1-52)

1946-03-10 / nr. 11

Arm 1 3 (carte nouă) Nr. 11 supliment tx „Poala Poporatul“ ..LUMINIlTORUL:” moina banatuuii "B"" — Redactat de Regionala „Astra“ Bănățeană — — Plugari de seamă Pe Gheorghe Boldea din Lugoj, t-am cunoscut exact acum un sfert de veac. Voinic, drept ca bradul mun­telui, ochi senini, zâmbitor, vorbă cumpănită — era omul de care te legi cu sufletul nu numai pentru în­făţişarea lui trupească, ci mai vârtos pentru valoarea morală, cere bănu­­eşti că e în el. Şi, încrederea, care mi-a inspirat-o Gheorghe Boldea din primul mo­ment, când am stat mai mult de vor­bă cu el, mi a rămas până azi, când aştern rândurile acestea. Eram pe vremea aceea proprieta­rul, directorul, scriitorul, corectorul, împachetatorul şi cel ce ducea la poş­tă, al unei reviste plugăreşti „Cartea Satului“, îndată ce a apărut primul număr­­ spre groaza socrului şi dis­perarea soţiei, care mă privea bănui­toare pentru îndrăzneala de-a scoate o revistă... agricolă. Cel dintâiu om, care a venit să achite abonamentul a fost Gheorghe Boldea. Atunci am aflat, că nu e un mare cărturar, dar i-a cetit copilul, revista mea şi crede el, că tare e de lipsă, ca poporul plugar să aibă gazete, cari să-l lumi­neze, să-l îndrumeze, să-i sporească dragul de Dumnezeu, de neam şi de glie. Şi atuncea am aflat, ceea ce caut să vă povestesc acum. Gheorghe Boldea s’a însurat des­tul de tânăr. Cum era copil sărac, deşi chipeş, nu şi-a găsit vreo fată nu ştiu ce bogată. Dar, sănătoasă, voinică, de casă, harnice. El a primit dela tată-său numai un jugăr de pământ. I a mai adus şi ne­vasta, pare-mi-se, jumătate de j­ugăr. Să tot întreba omul, de ce să se a­­puce? Cum să pornească, pentru ca să ajungă și el la o bună stare? — Dragă nevastă, știi tu ce să fa­cem noi? De când lucru în pămân­­(Continuare in paa'6-a/ trOIȘOARfl BANATULUI I Strigături — Din Banat — Asta-i nana, c'o cunosc Că la mine’n brate-a fost. Asta-i nana, c’o ştiu bine Că la mine’n brate vine. Am o mândră, n’am o sută. S’o ia dracul, tare-i slută, Dar nici dracul nu o ia Ce-i urât şi lui de ea. Nu te uita lele, hei, Nu te uita’n ochii mei, Ochii mei nu-s de oglindă Să-i­ vezi fata ta de mândră. Mândră, pentru ochii tăi Imi lesei părinții mei, Las în brazdă șase boi Numai să fim amândoi. Asistenţa culturală şi socială înfruntând greutăţile materiale ce se ivesc, „Astra Bănăţeană“, care a fost merit cu inima lângă durerile şi lipsurile neamului, se înşiră, cu tot sufletul, alăturea şi de celelalte insti­tuţii particulare şi de binefacere, vine să facă o caldă chemare către toți membrii ei, să contribue, cei avuţi din prisosul lor, ceilalţi din puţinul lor, fiecare cu cât poate, dar din toată inima. Nu este o danie, este o contribuţie la lupta pe care o duce ţara, pe care o duce lumea liberă. Sumele primite vor creia un fond care va servi la sprijinirea orfanilor de războiu, din regiunile Transilva­niei de Nord, pe unde a trecut răz­boiul, cu toate distrugerile lui, lăsând în urmă jale şi prăpăd. Astfel „Astra Bănăţeană“ vechea societate cu nobile tradiţii de civili­zaţie, neputând rămâne nesimţitoare ori de câte ori i s a cerut ajutorul pentru alinarea durerilor fraţilor noştri năpăstuiţi, va putea răspunde cu în­ţelegere frăţească la apelurile şi che­mările ce i se fac astăzi ca şi în trecut, contribuind la susţinerea Uni­versităţii de Vest, construcţia catedra­lei Banatului şi Spitalului de copii din Timişoara. Cerând binevoitorul sprijin pentru opera noastră socială şi nat­onală de colectare a fondurilor suntem siguri că acest apel nu ere nevoie de nicio altă susţinere. A. S. Biblioteca și lectura pattra tacmlirii («»lai­­altanl Problema mult importantă a biblio­tecilor sătești va trebui să-și găsească o folositoare deslegare prin unificarea tuturor, bibliotecilor confesionale, co­munale școlare, învățătorești­ ce se găsesc acum în toate satele. Astra Centrală dă un stoc de cărţi potrivite pentru săteni la care trebue să mai adăogăm altele din alte edi­turi, în special din ştiinţele aplicate cari contribue la îndrăgirea cărţii de către plugarii români. Deci este absolut necesar ca toate bibliotecile din sat să fie încadrate într’o singură bibliotecă astfel că po­pulaţia să poată a se bucura cu mai mult folos de binefacerile cărjii. Su­fletul unei biblioteci populare este bi­bliotecarul care trebue să fie om deş­tept, cetit, să cunoască bine cărjile şi să ştie să le împartă cu putearea lui de convingere. De el atârnă ca acest instrument de cultură — cartea — să fie răspândit, şi cetit. Pentru intelectuali ar fi bine să se aboneze revista „Transilvania,“ Revista Banatului, Revista Căminul cultural, Buletinul Eugenie şi Biopolitic, iar ziare pentru ţărani „Foaia Poporului.“ Pentru prosperitatea bibliotecilor po­­pulare „Astra Bănăţeană“ a tipărit li­teratură bună românească, întremă­toare de suflet, răspândindu-le prin Despărţăminte şi Cercurile Culturale. Astra )Mi’ai fi cxtmiaaei titit«jítajii dia­­laj De când o parte a Universităţii din Cluj a găsit caldă ospitalitate la Ti­mişoara, gruparea însufleţită a profe­sorilor universităţii de la Extensiune formează o atmosferă culturală deo­sebită şi creează o bază pentru o mişcare mai largă alături de intelec­tualii oraşului. Extensiunea Universităţii din Cluj a creiat o secţiune la Timişoara, iar activitatea ei este deoseb­t de bogată. Cu toate greutăţile crescânde, da­torite împrejurărilor grele ale războ­iului, s’au ţinut în Banat, dela 1940 până la 1944, douăsute douăzeci şi opt de conferinţe. (Continuare in cag. 6-a) Dragostea făr’ de noroc Ca şi cărţile de joc: Unul pune altul la Aşa merge dragostea! Cârtiţe bisericeşti tfts Ardeal Cele dintâi cărji româneşti tipărite în Ardeal au fost cărji religioase, puse în slujba bisericii. înainte de desco­perirea tiparului, cărţile scrise cu mâna au fost tot carji bisericeşti, dar din a­­cestea ni s’au păstrat foarte puţine. Dacă tiparul la Românii din Ardeal îl găsim mai ales în oraşele Sibiu, Bra­şov, Orăştie, Alba-Iulia şi în Blaj, cele mai vechi cărţi s’au scris cu mâna în Maramureş. Nu de mult s’au împlinit 400 de ani dela tipărirea celei dintâi cărţi româ­neşti nu numai la Românii din Ardeal, ci de pretutindeni, un Catechism, la Sibiu, în 1514. Cele mai multe s’au tipărit apoi, în acest veac al 16-lea, la Braşov de Diaconul Coresi, venit din Muntenia, cari cărji s’au trimis pe la toete bisericile româneşti din Ardeal, Muntenia şi Moldova, ca un semn că Românii de ori­unde, cu toată des­părţirea de graniţe, tot un neam sunt. Dintre cărţile coresiene mai cunoscută e Evanghelia cu învăţătură numită şi Cazania lui Coresi, tipărită în 1570, iar fiul său a lucrat, printre alţii, la Palia de la Orăştie, care se chiamă aşa fiindcă a fost tipărită în acest oraş la 1582. In veacul următor, veacul al 17 lea, din marele număr de cărţi bisericeşti tipărite mai ales la Alba-Iulia, capitala Ardealului pe atunci, sunt vrednice de pomenit: Evanghelia cu învăţătură din 1640—1641, ieşită de sub teascuri cu ajutorul Mitropolitului Chenadie, Noul Testament de la Bălgrad, din 1648, pentru care s’a ostenit Mitropolitul Si­meon Ştefan, şi­­încă o Evanghelie cu învăţătură, din 1699. Pentru cea dintâi Voevodul muntean Matei Basarab a trimis bani şi tipografi în ajutorul Vlă­­dicului român. In cea de a doua carte se găsesc frumoasele cuvinte ale Mi­­tropolitului-cărturar, Simeon Ştefan că­tre cititori, prin cari arată că s’a stră­duit să scrie româneşte pe înţelesul tuturor Românilor, încă o dovadă că Românii dacă n’au putut fi uniţi tot­deauna în aceeaşi ţară, au fost una înaintea lui Dumnezeu şi în cultură: „Aceasta încă vă rugăm să luaţi a­­minte — zice Mitropolitul — că Ro­mânii nu grăesc în toate ţările într’un chip... pentru aceea cu nevoie poate să scrie cineva să înţeleagă toţi... Bine ştim că cuvintele trebue să fie ca banii, că banii aceia sânt buni, cari umblă în toate ţările, aşa şi cuvintele acelea sânt bune, care le înţeleg toţi. Noi, drept aceea, ne am silit, de încât am putut, să iscodim aşa cum să înţeleagă toţi; iară dacă nu vor înţelege toţii nu-i de vina noastră, ce-i de vina ce. Propaganda agricolă România a suferit nespus de mult de pe urma răsboiului, iar acum supra­­fața prevăzută­­ în planul de însămân­­ţare în mare parte a rămas neînsă­­mânţată, tocmai peste părţile cele mai agricole ale ţării. Pentru asigurarea hranei populate­ pre­cum şi îndeplinirea obligaţiunilor statului faţă de aliaţi, este nevoie de întejirea propagandei agricole astfel că în campania de primăvară sa se realizeze procente maximale de însă­­mânțarea suprafeţei prevăzută în planul general. O nouă directivă a acestei probleme trebuia să aibă în vedere că proble­mele agricole actuale au întrânsele jumătate tehnică propriu zisă, iar cea­laltă jumătate formează o chestiune de conştiinţă şi educaţie a muncitori­lor agricoli. Agricultura este jumătate muncă brută şi jumătate minte. De aceea pro­paganda agricolă presupune astăzi le­gătură strânsă între societate şi plu­­gărie raţională. Propaganda, în masă, este rolul principal al Camerei de Agricultură şi al agronomilor. Propaganda în şcoli şi la conferinţe culturale, propaganda în armată printre soldaţi, cursurile de iarnă făcute cu copii mai tineri de 16 ani în sus, cursurile de iarnă, făcute cu săteni adulţi, sunt atâtea mijloace practice care trebuesc executate. Aceste cursuri de propagandă or­ganizate pe regiuni, cu şcoli de iarnă vor trebui să fie conduse de profesori ambulanţi recrutat­ dintre cei mai buni propagandişti agronomi. Preocuparea de căpetenie a Statului va fi să trimeată la ţară, acolo unde conştiinţa e neformată ori falsificată, slovă de limpezire şi de înălţare, ca­binete ieşit din silinţele de civilizare. Ales, Scripcara -■ii. ....... I ............ I ■ iii"

Next