Libertatea Noastră, 1950 (Anul 1, nr. 1)

1950-06-01 / nr. 1

2 LIBERTATEA NOASTRĂ Pe drumul LENINIST-STALINIST al politicii de naţionalităţi In ziua de 4 Aprilie 1945 Glorioasa Armata Roşie a înfrânt şi a alungat din ţara noastră ultimele trupe fasciste. Cu ajutorul prietenesc al Marii Uniuni Sovi­etice şi sub conducerea Partidului Comunist Maghiar, poporul muncitor al Ungariei a început lichidarea regimului capitalist şi în acelaşi timp s’a început şi ridicarea vieţii culturale şi ecomonice a poporului muncitor din Ungaria. Politica de naţionalităţi, ce urma imediat după eliberarea noastră, a asigurat prin măsuri pozitive, instrucţia naţionalităţilor. Părinţilor români li s-a dat posibilitatea ca copiii lor să frecventeze şcoli româ­neşti. Aceasta însă nu era suficient, fiindcă în amin­­tirea masselor mari ale muncitorilor români trăia asuprirea de naţionalităţi din regimul horthyst. Dacă se ia în considerare şi faptul că în aparatul de stat s’au furişat elemente reacţionare şoviniste, care sabotau înfiinţarea şcolilor române, lipsa de instrucţiune a naţionalităţilor este şi mai mult evidentă. In afară de aceasta, alături de şoviniştii maghiari se găseau şi cei români, care aveau intenţia de a injecta în populaţia română deja maghiarizată veninul naţionalismului şi s’au folosit în acest scop şi de amvon. Anul cotiturii a adus o schimbare fundamentală pe tărâmul instrucţiunii de naţionalităţi. Sub condu­­cerea Partidului Muncitoresc Maghiar, Ministerul învă­ţământului Public a pornit lupta în contra primejdio­sului naţionalism maghiar şi român. Lupta dusă împotriva naţionalismului burghez şi-a avut rezultatele. Drumul politicii de naţionalităţi, făcută în spirit leninist-stalinist, e marcat cu înfiinţarea grădinilor de copii, a­ şcolilor generale, a colegiilor, a liceului cu limba de predare romănâ, a Şcoalei Superioare Peda­gogice şi cu editarea cărţilor româneşti. Trebue să accentuăm în deosebi importanţa liceu­lui român şi a Şcoalei Superioare Pedagogice. Urmarea politicii de desnaţionalizare a regimului horthyst a fost că Românii din Ungaria nu aveau intelectualitatea lor proprie. Şcolile acestei noui intelectualităţi române — care iese din rândurile muncitorimii şi ţărănimii muncitoare asuprite în ce trecut — sunt: liceul românesc înfiinţat anul trecut, catedra română a Şcolii Superi­oare Pedagogice şi colegiile care funcţionează alături de acestea. Colegiile, care funcţionează pe lângă şcolile gene­rale române, au şi ele o deosebită importanţă. Aceste colegii - ca şi cele maghiare-asigură condiţii de studii, potrivite copiilor muncitorilor români, ce trăesc împrăş­tiaţi. Impopularea colegiilor întâmpina multe greutăţi. Atât reacţiunea maghiară cât şi cea română a făcut tot posibilul, pentru ca să reţină pe copiii muncitori­lor de la colegiile ce erau în curs de deschidere. Cu toate că rezultatele sunt considerabile, sunt mari şi acele sarcini pe care le mai avem. Trebue să asigurăm înscrierea în şcoală a fiecărui copil cu limba maternă română. Pentru a putea realiza aceasta, trebue să ducem lupta împotriva naţionalismului maghiar şi român, care mai dăinueşte, punând piedici în calea înscrierilor în şcoli. Vom desvolta mai departe liceul ro­mânesc,Şcoala Superioară Pedagogică şi colegiile noastre. înscrierea în şcoli nu e o sarcină mică, aci e nevoie de o mare muncă de luminare şi de convin­gere. Suntem siguri că poporul muncitor român va recunoaşte importanţa continuării studiilor şi va tri­mite în şcoli pe cei mai buni dintre fiii şi fiicele sale, pentru ca ei să-şi poată însuşi şi mai uşor, în limba lor maternă, cultura socialistă, care formează deopotrivă bunurile oricărui popor progresist. Republica Populară Maghiară urmează principiile leniniste-staliniste ale politicii de naţionalităţi. Repu­blica noastră sprijină şi ajută naţionalitatea română din Ungaria în ridicarea vieţii ei economice şi culturale asigurându-i instrucţia în limba ei maternă. Republica Populară Maghiară şi cea Română ur­mează exemplul Marii Uniuni Sovietice: în ţările lor ele asigură reciproc drepturile economice şi culturale ale naţionalităţii maghiare şi române ; împreună cu celelalte ţări cu democraţie populară, ele construesc în comun socialismul, stând ferme alături de tabăra păcii, condusă de Uniunea Sovietică. La luptă pentru Pace ! Sarcini de cinste stau în faţa Comitetelor de luptă pentru pace. Din ţara între­agă sosesc hotărîri din partea muncitorilor şi ţăranilor mun­citori că vor sprijini din toate puterile acţiunile Co­mitetelor de luptă pentru pace deoarece ştiu că apă­­rând pacea vor putea ajunge la o vieaţă mai bună şi feri­cită. Hotărîrea muncitorilor şi ţăranilor muncitori de a lupta din răsputeri pentru pa­ce, împotriva imperialiştilor anglo americani, aţâţători la război, este fără îndoială şi hotărîrea întregii ţărănimi muncitoare dornică de pro­păşire, de un viitor îmbelşu­gat şi luminos. Faptele de fiecare zi dovedesc cu pri­sosinţă acest lucru. Comite­tele de luptă pentru pace din satele ţării noastre duc o rodnică activitate sub îndru­marea organizaţiilor de Par­tid, cu sprijinul din ce în ce mai puternic al ţărănimii muncitoare. E lucru limpede că, în ţara noastră, în care oamenii muncii conduşi de Partid construiesc socialismul, orân­duirea dreptăţii şi a fericirii, sarcina cea mai însemnată a ţărănimii muncitoare în lupta pentru pace este munca ne­obosită pentru îndeplinirea la timp şi cât mai bine a lucrărilor agricole. Cu cât vom culege mai mult rod, cu atât mai mult vom ajuta la întărirea Republicii noas­tre Populare şi, prin aceasta la întărirea frontului păcii condus de marea Uniune Sovietică. Traiul mai bun şi pacea nu pot fi cucerite decât lup­tând împotriva duşmanilor păcii. Chiaburul care sabo­tează planul lucrărilor agri-­ cole, care încearcă să încalce­ măsurile Statului nostru de democraţie populară, este de­opotrivă duşman al poporului muncitor cât şi al păcii. O sarcină de seamă a Co­mitetelor de luptă pentru pace este popularizarea în rândurile ţărănimii munci­toare a marilor biruinţi pe care tabăra păcii, în frunte cu Uniunea Sovietică, le cucereşte neîncetat. Ţăranii muncitori să cunoască mă­reţele succese ale Uniunii Sovietice, precum şi succe­sele ţărilor de democraţie populară, să cunoască de­­asemeni lupta pentru pace a popoarelor din ţările capita­liste şi a celor din colonii. Comitetele de luptă pentru pace să înfăţişeze ţăranilor muncitori traiul nenorocit, mizeria şi apăsarea în care vieţuiesc oamenii muncii din ţările înrobite de imperia­liştii anglo-americani, mize­ria şi teroarea din satele Iugoslaviei, trădată şi vân­dută de banda de spioni a lui Iuda-Tito. Pe de o parte mobilizând ţărănimea muncitoare pen­tru dobândirea unei recolte bogate, pe de altă parte or­ganizând lupta împotriva duşmanilor poporului , îm­potriva chiaburimii şi a răs­­pânditorilor de zvonuri, membrii Comitetelor de luptă pentru pace trebue să mun­cească neobosiţi pentru înde­plinirea sarcinei de cinste ce li s’a încredinţat de a fi frun­taşi în lupta măreaţă pentru asigurarea unui viitor mai bun poporului nostru munci­tor, a l­i­n­i­şt­ei şi fericirii că­minelor noastre.

Next