Foaia Noastră, 1960 (Anul 4, nr. 1-24)
1960-01-01 / nr. 1
A r^Lii lae (U iLidfid E cerul alb şi alb e satul, Parcă blăni moi de miel ţurcan Am pus de-a lungul şi de-a latul, Pe blăni să calce noul an! Il aşteptăm cu bucurie, Aşa l-am aşteptat mereu . .. El ne-a fost reazim la urgie, El ne-a-mputernicit la greu! Poate credinţa asta mare C-o să ajungem să trăim Cum descîntăm în pluguşoare, Ne-a dat puteri să biruim... Cind sforăia pe nas buhaiul Visam că sărăcia-n pod Izbită-n creştet rău cu maiul Are nevoie de prohod! Cînd răguşiţi cîntam la geamuri „Sculaţi, sculaţi, voi, boieri mari”, Visam că vor rodi pe ramuri Şi poame dulci pentru plugari! Şi cînd tilincele de-aramă Ne tremurau cîntînd în mini, Visam că ele cald ne cheamă Să fim din robi supuşi, stăpîni! El, visul, ne-a-ndreptat de şale Şi în urgii ne-a apărat, Ca după-atîta aspră cale Să fim aici unde-am urcat! Poate credinţa asta mare C-o să ajungem să trăim Cum ne uram în pluguşoare, Ne-a dat puteri să biruim ... Stă sărăcia ca-n poveste, Stă spînzurată -ntr-un copac, Boceşte ca strivită-n cleşte, Se strînge-n ea ca un colac! Şi vîntu-i cîntă-n slăvi prohodul, Cu tifla albă-i dă în nas . .. Cică ni-e plin de roade podul Şi ea nu are han de tras! E cerul alb şi alb e satul... Parcă blăni moi de miel ţurcan Am pus de-a lungul şi de-a latul, Pe blăni să calce noul an! Nu ne-ntrebăm cum o să fie — li ştim noi chipul pe de rost; Cu alte măji de vrednicie O să ni-l facem cum n-a fost! Nu ne mai ţin de mîini stăpînii, Nici sărăcia de picioare ... Trăim cum au visat bătrînii. .. Să curgă vinul în pahare! VISTILA ORSARU FOAIA NOASTRA ORGANUL UNIUNII DEMOCRATICE A ROMÂNILOR DIN UNGARIA Anul IV. Nr. 1. — Vineri, 1 ianuarie 1960. 8 pagini 60 fill. FII BINEVENIT 1960! Dacă la fiecare sfîrşit de an am pune oamenilor întrebarea: ce gînduri, ce dorinţe îi cuprind în clipele despărţirii de anul ce trece, în clipele întîlnirii cu anul nou, încă necunoscut, încă oarecum străin, răspunsurile, destăinuirile ar fi — poate — de la cîţi oameni de atîtea feluri, nenumărate, dar toate cu o notă de nădejde. Şi chiar această nădăjduire face ca aceste gînduri şi dorinţe ale atîtor şi atîtor oameni să semene mult între ele. Căci în ce nădăjduiesc oamenii cinstiţi din lume? Intr-un an şi mai bun, petrecut în pace şi muncă cinstită, cu gînduri curate de prietenie între oameni şi popoare — în desăvîrşirea bunăstării şi a ridicării omului şi omenirii. Cum zice cîntecul popular al pluguşorului: Să ne fie casa — casă, să ne fie masa — masă! Tot cu mesele întinse şi cu feţele aprinse; Tot cu casele grijite, cu buni oaspeţi locuite ... De ce sînt încrezători oamenii muncii în fiecare an nou ce vine, în împlinirea visurilor paşnice ale omenirii? încrederea răsare şi se întăreşte în inimi o dată cu simţămîntul puterii, pe care ni-l insuflă solidaritatea şi eforturile comune ale oamenilor muncitori de pe întinsul ţărilor noastre, de pe întinsul globului. încrederea ne-o călesc an de an măreţele roade ale minţii şi muncii omeneşti, ale străduinţelor comune pentru pace şi înflorire. îmi aduc aminte cît de expresiv şi adevărat şi-a exprimat acum un an dorinţele de anul nou unul dintre cunoscuţii artişti ai poporului din Republica Populară Romînă, George Gorgescu: — „Ce-aş dori să-mi aducă noul an? Sănătate, că restul fac eu...” Da, sănătoşi să fim, că restul facem noi. . . Aşa cum am făcut în anii de mai înainte şi aşa cum am făcut în anul de care ne despărţim acum. Ba — se poate — şi mai bine ! Şi n-am făcut puţin nici pînă azi. Întorcîndu-ne privirile şi gîndurile de-a lungul zilelor anului 1959, ne apar clar în faţa ochilor faptele de muncă şi izbînzile poporului nostru, ale popoarelor noastre! Avînd călăuză sfaturile şi îndemnurile partidului clasei muncitoare, popoarele noastre au făcut noi paşi înainte pe drumul construirii unei vieţi mai bune, pe drumul socialismului. O adeveresc fabricile, uzinele, hidrocentralele construite în decursul acestui an. O adeveresc instituţiile, şcolile, căminele de cultură, locuinţele şi atîtea alte multe realizări ale oamenilor muncii din ţările noastre. Ne este mărturie îmbunătăţirea continuă a nivelului de trai şi a culturii, care este astăzi a noastră şi este pentru noi. Ne-a devenit pe drept cuvînt casa — casă şi masa — masă! Nu de mult s-a desfăşurat în ţara noastră cel de-al VII-lea Congres al Partidului Muncitoresc Socialist Ungar. Munca Congresului, perspectivele pe care le-a dat ţării pentru anii care urmează, ne îndreptăţesc să ne lărgim încrederea pînă la hotarele inimii. Să ne însufleţească şi mai mult la tot ceea ce suntem în stare să facem prin muncă cinstită şi înfrăţire de oameni muncitori. Greutăţile, necazurile, grijile — mai mici ori mai mari — de toate zilele? Sănătoşi să fim, că tot le facem noi faţă! Cum le-am făcut faţă în anii de mai înainte şi în anul al 1959-lea, de la care ne luăm astăzi rămas bun. Educarea omului nou, constructor îndrăzneţ al socialismului, e şi ea una din operele tot mai aproape de realizare ale vieţii noastre noi. O adevereşte procesul de transformare ce se desfăşoară tot mai simţitor în rîndurile şi mentalitatea ţărănimii noastre. Ţăranul obidit de ieri a făcut în anul acesta ce a trecut, un nou pas pe calea cunoaşterii valorii sale, căpătînd mai multă încredere în sine însuşi, în capacitatea sa creatoare, în demnitatea vieţii pe care este chemat s-o construiască. Zeci de mii de ţărani muncitori au păşit pe calea belşugului, unindu-se în noi gospodării colective, căutînd tot mai multă lumină la izvoarele culturii, la carte, la literatură, la înţeleptele slove ale ştiinţei omeneşti. Şi în timp ce popoarele noastre, lărgind calea înfrăţirii şi colaborării între graiuri, s-au străduit ca anul nou să le găsească „tot cu casele grijite, cu buni oaspeţi locuite”, n-au uitat nici o clipă de măreaţa chemare a zilelor noastre, de apărarea celui mai de seamă bun al omenirii: pacea. Şi astfel în anul 1959 în lume s-au desfăşurat evenimente într-adevăr îmbucurătoare. Străduinţele marelui popor sovietic, ajutat ca de fraţi buni de popoarele lagărului socialist şi de oamenii cinstiţi şi iubitori de pace din lumea întreagă, au făcut să pălească umbrele negre ale războiului rece, au împrăştiat norii întunecaţi care aduceau primejdia, în timp ce rachetele cosmice sovietice, puse în slujba ştiinţei şi a ridicării omului răzbăteau pînă la lună, schimburile de păreri, politica de pace exprimată în toate declaraţiile şi faptele guvernului sovietic, a răzbătut pînă şi în ungherele şi tainiţele cele mai friguroase ale politicii mondiale, aducînd căldura binefăcătoare a apropierii între ţări şi continente, dezgheţul şi destinderea în încordarea internaţională, cu un cuvînt: înflorirea speranţelor de pace ale oamenilor cinstiţi. Vizitele lui N. S. Hruşciov în lume, întîlnirea sa cu preşedintele S.U.A., mai devreme cu şeful guvernului englez, întîlnirea care va urma cu preşedintele Franţei, vizita din primăvară a lui Eisenhower în Uniunea Sovietică, vizita apropiată a lui Gronchi, preşedintele Republicii Italia, la Moscova, consfătuirile la nivel înalt între şefii de guverne, tot în primăvară la Paris, perspectiva unei a doua consfătuiri apropiate — tot la nivel înalt, la Moscova — toate aceste şi multe alte semne de destindere în politica internaţională întăresc convingerea în oameni că se poate şi trebuie să se trăiască în pace, că mîna ridicată să omoare şi să distrugă, mîna care caută să împingă omenirea în prăpastia războiului, poate fi făcută neputincioasă de către forţele care iubesc şi doresc pacea, ori chiar înţeleg numai necesitatea ei. Iată ce a săvîrşit voinţa omului în anul pe care l-am cunoscut sub numele: 1959. Şi iată ce va trebui să desăvîrşim în noul an, în 1960. Se împlinesc visuri măreţe, visuri care an de an devin realitate. Şi împletind cuvintele lui George Georgescu, cu cele ale pluguşorului, iată dorinţa noastră pentru toţi, de anul nou. Sănătoşi să fim, căci casa ne e casă, masa ne e masă, şi ce mai avem de făcut, o să facem! La mulţi ani!