Foaia Noastră, 1960 (Anul 4, nr. 1-24)

1960-01-01 / nr. 1

A r^Lii lae (U iLidfid E cerul alb şi alb e satul, Parcă blăni moi de miel ţurcan Am pus de-a lungul şi de-a latul, Pe blăni să calce noul an! Il aşteptăm cu bucurie, Aşa l-am aşteptat mereu . .. El ne-a fost reazim la urgie, El ne-a-mputernicit la greu! Poate credinţa asta mare C-o să ajungem să trăim Cum descîntăm în pluguşoare, Ne-a dat puteri să biruim... Cind sforăia pe nas buhaiul Visam că sărăcia-n pod Izbită-n creştet rău cu maiul Are nevoie de prohod! Cînd răguşiţi cîntam la geamuri „Sculaţi, sculaţi, voi, boieri mari”, Visam că vor rodi pe ramuri Şi poame dulci pentru plugari! Şi cînd tilincele de-aramă Ne tremurau cîntînd în mini, Visam că ele cald ne cheamă Să fim din robi supuşi, stăpîni! El, visul, ne-a-ndreptat de şale Şi în urgii ne-a apărat, Ca după-atîta aspră cale Să fim aici unde-am urcat! Poate credinţa asta mare C-o să ajungem să trăim Cum ne uram în pluguşoare, Ne-a dat puteri să biruim ... Stă sărăcia ca-n poveste, Stă spînzurată -ntr-un copac, Boceşte ca strivită-n cleşte, Se strînge-n ea ca un colac! Şi vîntu-i cîntă-n slăvi prohodul, Cu tifla albă-i dă în nas . .. Cică ni-e plin de roade podul Şi ea nu are han de tras! E cerul alb şi alb e satul... Parcă blăni moi de miel ţurcan Am pus de-a lungul şi de-a latul, Pe blăni să calce noul an! Nu ne-ntrebăm cum o să fie — li ştim noi chipul pe de rost; Cu alte măji de vrednicie O să ni-l facem cum n-a fost! Nu ne mai ţin de mîini stăpînii, Nici sărăcia de picioare ... Trăim cum au visat bătrînii. .. Să curgă vinul în pahare! VISTILA ORSARU FOAIA NOASTRA ORGANUL UNIUNII DEMOCRATICE A ROMÂNILOR DIN UNGARIA Anul IV. Nr. 1. — Vineri, 1 ianuarie 1960. 8 pagini 60 fill. FII BINEVENIT 1960! Dacă la fiecare sfîrşit de an am pune oamenilor între­barea: ce gînduri, ce dorinţe îi cuprind în clipele despărţi­rii de anul ce trece, în clipe­le întîlnirii cu anul nou, încă necunoscut, încă oarecum străin, răspunsurile, destăi­nuirile ar fi — poate — de la cîţi oameni de atîtea feluri, nenumărate, dar toate cu o notă de nădejde. Şi chiar a­­ceastă nădăjduire face ca a­­ceste gînduri şi dorinţe ale a­­tîtor şi atîtor oameni să se­mene mult între ele. Căci în ce nădăjduiesc oamenii cin­stiţi din lume? Intr-un an şi mai bun, petrecut în pace şi muncă cinstită, cu gînduri curate de prietenie între oa­meni şi popoare — în desă­­vîrşirea bunăstării şi a ridi­cării omului şi omenirii. Cum zice cîntecul popular al plu­­guşorului: Să ne fie casa — casă, să ne fie masa — masă! Tot cu mesele întinse şi cu feţele aprinse; Tot cu casele grijite, cu buni oaspeţi locui­te ... De ce sînt încrezători oa­menii muncii în fiecare an nou ce vine, în împlinirea vi­surilor paşnice ale omenirii? încrederea răsare şi se întă­reşte în inimi o dată cu sim­­ţămîntul puterii, pe care ni-l insuflă solidaritatea şi efortu­rile comune ale oamenilor muncitori de pe întinsul ţări­lor noastre, de pe întinsul globului. încrederea ne-o că­lesc an de an măreţele roade ale minţii şi muncii omeneşti, ale străduinţelor comune pen­tru pace şi înflorire. îmi aduc aminte cît de ex­presiv şi adevărat şi-a expri­mat acum un an dorinţele de anul nou unul dintre cunoscu­ţii artişti ai poporului din Re­publica Populară Romînă, George Gorgescu: — „Ce-aş dori să-mi aducă noul an? Sănătate, că restul fac eu...” Da, sănătoşi să fim, că res­tul facem noi. . . Aşa cum am făcut în anii de mai înainte şi aşa cum am făcut în anul de care ne despărţim acum. Ba — se poate — şi mai bine ! Şi n-am făcut puţin nici pînă azi. Întorcîndu-ne privi­rile şi gîndurile de-a lungul zilelor anului 1959, ne apar clar în faţa ochilor faptele de muncă şi izbînzile poporului nostru, ale popoarelor noas­tre! Avînd călăuză sfaturile şi îndemnurile partidului cla­sei muncitoare, popoarele noastre au făcut noi paşi înainte pe drumul construirii unei vieţi mai bune, pe dru­mul socialismului. O adeve­resc fabricile, uzinele, hidro­centralele construite în de­cursul acestui an. O adeve­resc instituţiile, şcolile, cămi­nele de cultură, locuinţele şi atîtea alte multe realizări ale oamenilor muncii din ţările noastre. Ne este mărturie îm­bunătăţirea continuă a nive­lului de trai şi a culturii, ca­re este astăzi a noastră şi este pentru noi. Ne-a devenit pe drept cuvînt casa — casă şi masa — masă! Nu de mult s-a desfăşurat în ţara noastră cel de-al VII-lea Congres al Partidului Muncitoresc Socialist Ungar. Munca Congresului, perspec­tivele pe care le-a dat ţării pentru anii care urmează, ne îndreptăţesc să ne lărgim în­crederea pînă la hotarele ini­mii. Să ne însufleţească şi mai mult la tot ceea ce sun­tem­ în stare să facem prin muncă cinstită şi înfrăţire de oameni muncitori. Greu­tăţile, necazurile, grijile — mai mici ori mai mari — de toate zilele? Sănătoşi să fim, că tot le facem noi faţă! Cum le-am făcut faţă în anii de mai înainte şi în anul al 1959-lea, de la care ne luăm astăzi rămas bun. Educarea omului nou, con­structor îndrăzneţ al socialis­mului, e şi ea una din operele tot mai aproape de realizare ale vieţii noastre noi. O ade­vereşte procesul de transfor­mare ce se desfăşoară tot mai simţitor în rîndurile şi men­talitatea ţărănimii noastre. Ţăranul obidit de ieri a făcut în anul acesta ce a trecut, un nou pas pe calea cunoaşterii valorii sale, căpătînd mai multă încredere în sine în­suşi, în capacitatea sa crea­toare, în demnitatea vieţii pe care este chemat s-o constru­iască. Zeci de mii de ţărani muncitori au păşit pe calea belşugului, unindu-se în noi gospodării colective, căutînd tot mai multă lumină la iz­voarele culturii, la carte, la literatură, la înţeleptele slove ale ştiinţei omeneşti. Şi în timp ce popoarele noastre, lărgind calea înfrăţi­rii şi colaborării între graiuri, s-au străduit ca anul nou să le găsească „tot cu casele gri­jite, cu buni oaspeţi locuite”, n-au uitat nici o clipă de mă­reaţa chemare a zilelor noas­tre, de apărarea celui mai de seamă bun al omenirii: pa­cea. Şi astfel în anul 1959 în lume s-au desfăşurat eveni­mente într-adevăr îmbucură­toare. Străduinţele marelui popor sovietic, ajutat ca de fraţi buni de popoarele lagărului socialist şi de oamenii cinstiţi şi iubitori de pace din lumea întreagă, au făcut să pălească umbrele negre ale războiului rece, au împrăştiat norii în­tunecaţi care aduceau pri­mejdia, în timp ce rachetele cosmice sovietice, puse în slujba ştiinţei şi a ridicării omului răzbăteau pînă la lu­nă, schimburile de păreri, po­litica de pace exprimată în toate declaraţiile şi faptele guvernului sovietic, a răzbă­tut pînă şi în ungherele şi tainiţele cele mai friguroase ale politicii mondiale, adu­­cînd căldura binefăcătoare a apropierii între ţări şi conti­nente, dezgheţul şi destinde­rea în încordarea internaţio­nală, cu un cuvînt: înflorirea speranţelor de pace ale oame­nilor cinstiţi. Vizitele lui N. S. Hruşciov în lume, întîlni­­rea sa cu preşedintele S.U.A., mai devreme cu şeful guver­nului englez, întîlnirea care va urma cu preşedintele Franţei, vizita din primăvară a lui Eisenhower în Uniunea Sovietică, vizita apropiată a lui Gronchi, preşedintele Re­publicii Italia, la Moscova, consfătuirile la nivel înalt între şefii de guverne, tot în primăvară la Paris, perspec­tiva unei a doua consfătuiri apropiate — tot la nivel înalt, la Moscova — toate aceste şi multe alte semne de destin­dere în politica internaţiona­lă întăresc convingerea în oa­meni că se poate şi trebuie să se trăiască în pace, că mîna ridicată să omoare şi să dis­trugă, mîna care caută să împingă omenirea în prăpas­tia războiului, poate fi făcu­tă neputincioasă de către for­ţele care iubesc şi doresc pa­cea, ori chiar înţeleg numai necesitatea ei. Iată ce a săvîrşit voinţa omului în anul pe care l-am cunoscut sub numele: 1959. Şi iată ce va trebui să desă­­vîrşim în noul an, în 1960. Se împlinesc visuri măreţe, vi­suri care an de an devin rea­litate. Şi împletind cuvintele lui George Georgescu, cu cele ale pluguşorului, iată dorinţa noastră pentru toţi, de anul nou. Sănătoşi să fim, căci ca­sa ne e casă, masa ne e masă, şi ce mai avem de făcut, o să facem! La mulţi ani!

Next