Foaia Noastră, 1961 (Anul 5, nr. 1-24)

1961-01-01 / nr. 1

G­irare Meştere neîntrecut, Ger al lui Undrea — pe geamuri Fă-mi o sorcovă din ramuri De argint cu flori de lună Şi un clopot care sună, Glas de prunci Şi joc de lunci. Să urez, să sorcovesc Umărul muncitoresc; Să-i urez şi să-i ajung Visul lui veghiat la strung; Să-i urez să-i fie casa Cum îi patria — frumoasă! Meştere neîntrecut, Fă-mi harapnic cu fuior Să trăznesc de-un pluguşor; Fă-mi şi mai puternic graiul, Munţii să-l audă, plaiul, Să ureze la plugari Pe la colective mari. Auzit-am şi-am trăit, Cînd în vremi s-a sorcovit Pe la cei cu cheag şi seu, Nu la cei cu traiul greu. Şi cînd s-a urat la cei Împănaţi cu aur, grei; Azi, uratu-i la strungari, La plugari, la cărturari. Ei sínt munca şi bogaţii; Muncii lor — sínt împăraţii. RADU BOUREANU FOAIA H­O­ASTRA ORGANUL UNIUNII DEMOCRATICE A ROMÎNILOR DIN UNGARIA Anul V. Nr. 1. — Duminică, 1 ianuarie 1961. 8 pagini 60 fill. JUBILEU... A trecut un an plin de suc­cese, de cînd la marginea ora­şului Giula a fost fixată tăbli­ţa proaspăt vopsită: „Giula, oraş cooperativizat”. Mulţi îşi amintesc că după cel de-al VII-lea Congres al Partidului, postul de radio maghiar şi presa au salutat Giula, ca pri­mul oraş colectivizat, în ace­le săptămîni chiar şi în cele mai ascunse colţuri din lumea cătunelor era forfotă mare, ca intr-un adevărat furnicar. Conducătorii organizaţiilor de partid şi ai sfaturilor popula­re, muncitori de fabrică, membri vechi ai gospodării­lor colective, vizitau lumea cătunelor, discutînd de multe ori pînă în zorii zilei cu ţăra­nii care au păşit pe drumul cel nou. în centrele cătunelor situa­te la mai mulţi km. de oraş, s-au format una după alta noile gospodării colective. Dar chiar şi după intrarea în colectiv, gospodarii erau fră­­mîntaţi de mii şi mii de gîn­­duri. Au întrebat unul de la altul, ori de la conducători, cum o să fie de acum înainte! Ce se întîmplă cu parcelele mici nearate încă, ce despă­gubiri vor primi pentru se­mănăturile de toamnă, pen­tru îngrăşările efectuate, cîte vite pot rămîne în gospodăria lor proprie, cum vor vinde în viitor laptele din gospodăriile lor, doar nu o să aibă timp de mers la piaţă. Discuţiile care au ţinut pînă noaptea tîrziu, erau pline de îngrijorare, dar cu sosirea primăverii s-au a­­pucat cu toţii de lucru. Acum, cu ocazia jubileului de un an, să vedem cum au reuşit în colectiv, ce au dat statului şi la ce se pot aştepta membrii? De fapt bilanţul fi­nal încă nu e gata, dar un lucru e cert: atît membrii vechi, cît şi cei noi din gospo­dăriile colective din Giula şi-au făcut pe deplin datoria: în muncile sezoniere au fost totdeauna fruntaşi. Noua gos­podărie colectivă „Cîmpul verde”, de exemplu, a semă­nat pîinea anului viitor — prima pe plasă, în hotarul ce­lor opt gospodării colective, pe șase mii de iugăre înver­zeşte grîul de toamnă. Au vîn­­dut printre altele, 1000 va­goane de sfeclă de zahăr, au livrat 250 de vagoane zarza­vat proaspăt, din care o mare parte pentru export­ au re­zervat pentru efectivul comun de vite 380 de vagoane de nutreţuri concentrate. Pe anul 1961 au încheiat contracte pentru a livra statului peste şase mii de porci graşi, din care o treime va fi dată de gospodăriile individuale. In a­­nul 1960 au învestit 13 mi­lioane forinţi pentru construc­ţii, au fost ridicate numeroa­se grajduri moderne, coşare pentru cîte zece vagoane de porumb, sălaşuri pentru pur­cei. Brigada de construcţii a gospodăriei colective „Cîmpul verde” a construit şi un bi­rou compus din trei camere şi o sală culturală. Membrii gospodăriilor co­lective din Giula au trecut cu succes examenul primului an. Cu toate că vara a fost sece­toasă, iar toamna au căzut multe ploi, cele opt gospodării colective pot împărţi membri­lor lor cîte 31 de forinţi în medie pentru o unitate de muncă. In noua gospodărie colectivă „József Attila”, si­tuată între cele două Crişuri, înfiinţată în cea mai mare parte de membrii de naţiona­litate romînă, în primul an se va împărţi membrilor peste 40 de forinţi pentru o unitate de muncă. Paralel cu întocmi­rea socotelilor finale, în toate gospodăriile colective se în­tocmesc şi planurile pentru anul viitor. Folosind experienţele bune de pînă acum, membrii gos­­podăriilor colective din Giula, unguri, romîni şi germani, se pregătesc pentru un an nou şi mai bogat. Printre cei CARE NUMĂRĂ ANII... Anul nou întotdeauna a fost şi este un prilej de privire în trecut şi de scrutare a viitorului. Povara anilor ce au trecut este simţită mai ales de oamenii mai bătrîni. Am făcut acum, în pragul anu­lui nou, o vizită la azilul de bă­trîni din Giula, unde sînt îngrijiţi peste 550 de bătrîni, bărbaţi şi femei, veniţi aici din diferite părţi ale ţării. Cei mai mulţi sunt aduşi din capitală, dar mulţi dintre ei — aproape o sută — sunt din ju­deţul Békés. Conducătorul acestei instituţii de asistenţă socială este Stifter Ferenc, om cam între două vîrste, şi după cum am putut constata în cursul vizitei mele, este foarte activ şi punctual. Din cuvintele unora dintre bătrîni, cu care am stat de vorbă, a reieşit că în ge­neral este iubit şi stimat de cei îngrijiţi. Bătrînii sînt găzduiţi în fosta cazarmă din piaţa Kossuth, o clă­dire veche cu un etaj. In această clădire este instalat azilul de bă­trîni. Sălile şi coridoarele sînt cu­rate şi cu mobilier modest. Arun­­cînd o privire prin fereastră, în curte văd o mare cantitate de căr­bune de calitate bună. A­ceasta în­seamnă că sînt aprovizionaţi şi cu combustibil. Bătrînii au nevoie de căldură, ei rabdă mai greu frigul. Sălile azilului sînt bine încălzite şi după mărimea acestor săli, găz­duiesc cîte 4—6, sau chiar pînă la zece persoane. La femei curăţenia e mai mare, ceea ce este şi evi­dent, sălile de dormit par mai prietenoase. O bătrînă cu accent german îmi arată fotografiile fiicei ei vitrege, pe care o iubeşte mult, apoi foto­grafiile nepoţilor. Vorbind, se în­duioşează de propriul ei destin, începe să­­ spună şi să spună, cum a fost viaţa ei. O altă bătrînică îşi acuză copiii că sînt fără inimă, pentru că au părăsit-o. Toţi şi toate au cîte ceva de plîns din trecut, dar toţi simt şi înţeleg că regimul nostru a făcut mult pentru ei, i-a scutit de grija zilei de mîine şi le-a asigurat un trai liniştit. Totuşi în preajma anului nou sînt purtaţi cu gîndul în tre­cut şi regretă ceva: ... tinereţea. 1. IVANUS NICOLAE LABIŞ Şi cît alb pe-a fără! Valuri de scîntei. Iarna-n lume zboară-n Săniile ei. Trece iara, baba, Peste codrul tot. Urşii dorm cu laba Strînsă lingă bot. Q cipălil De omăt prea mare Crengile se rup. Negre-s pe cărare Urmele de lup. Dar sub geamul serii Crini lingă bujori, Visul primăverii, Aprinzînd în flori.

Next