Foaia Noastră, 1961 (Anul 5, nr. 1-24)

1961-01-01 / nr. 1

N-o să se mire nimeni dacă o să vă spun că o iepuroaică bătrî­­nă ţinuse cu orice preţ să aibă în casa ei un învăţat şi de aceea îşi trimisese mezinul la şcoală într-o pădure. Stătea bătrîna la fereastră şi se­­uita prin ochelari, în fiecare sea­ră, la răsăritul stelelor, înspre soare apune. Se uita, dar nu ve­dea nimic. Numai dacă ar fi avut ochelari fermecaţi ar fi putut ve­dea poiana în care se înălţau stră­vezii zidurile şcolii şi prin ele şi-ar fi zărit feciorul cu o carte mare dinainte. Dar mai bine că nu avea ochelari fermecaţi. Une­ori, şcolarii, erau apucaţi de urechi de dascălul lor, un iepure bătrîn, cu buza de sus crăpată, cu paltonul ros, fără mustăţi, în schimb cu multe decoraţii pe piept şi foarte învăţat. Intr-o va­canţă, iepuroaica băgă de seamă că mezinul are urechile prea lungi, pentru vîrsta lui. Il întrebă care e pricina, dar mezinul în loc de răspuns îi spuse o poezie cu o varză vrăjită care nu se isprăvea niciodată. Deşi poezia nu era tris­tă, bătrîna a plîns. Dacă de multe ori iepuroaica se uitase înspre apus fără nici un rost, acum avea destule motive să se uite şi chiar să fie neliniştită, îşi aştepta băiatul să vină în va­canţă de iarnă acasă. Era ajunul Anului Nou. îi împodobise un pui de brad cu fel de fel de lucruri bune de ronţăit. îi trimisese din vreme şi bani de drum. Dar iată că se ivi întîia stea pe cer, apoi a doua, nu după multă vreme răsări luna poleind omăturile şi copacii în­cărcaţi cu promoacă, dar mezinul nu se arătă. Ei, şi cîte nu-i dau prin cap unei mame. Ba c-o fi bolnav, ba că umblă pe poteci tîl­­harii de lupi, ba că s-o fi îmbătat vizitiul... Şcolarul nostru primise din vreme banii dar, pentru că pe la poarta şcolii venea o iepuroaică bătrînă cu un coş plin cu turtă dulce şi susan cu nuci şi alune, mezinul se pomeni în ziua vacan­ţei fără nici un sfanţ în buzunar. Neavînd ce face, îşi uscă la sobă opincile, bău un ceai, îşi puse ghiozdanul în spinare şi porni. Merse şi merse şi spre seară, cînd gerul era mai straşnic, se ră­tăci. Voind să găsească drumul adevărat, se pomeni într-o pădure ciudată. Copacii erau de argint și în loc de frunze aveau zurgălăi strălucitori, care sunau la adierea vîntului. In loc de zăpadă, pe jos erau presărate stele de toate cu­lorile. Cînd se uită în sus, văzu că pădurea fermecată era acope­rită cu un clopot uriaş de cristal, începu să nu mai simtă frigul. Rămase uimit. Dar pînă să se du­mirească, auzi o cîntare de trîm­­biţe. Şi în faţa lui răsări ca din pămînt un palat albastru cu uşile şi ferestrele poleite. Trîmbiţele tăcură şi uşile palatului se deschi­seră ca prin farmec. Din ele ieşi­ră 12 făpturi care nu semănau una cu alta şi se înşirară pe o că­rare. în faţa lor veni, sprijinit în­­tr-un toiag, un bătrîn. Trecu pe la fiecare şi vorbi aşa: — Tu, Ghenar, să acoperi bine pămîntul cu omăt. Tu, Făurar, să ai grijă de ouăle corbului; tu, Mărţişor, sa împrăşiu omăturile şi să aduci păsările cîntătoare; tu, Prier, să slobozi ploile şi să scoţi plugarii la arat. Tu, Florar, să îm­braci pămîntul în flori. Tu, Cire­­şar, să dai întîile poame dulci. Tu, Cuptor, să coci pîini albe. Tu, Gustav, să rumeneşti merele şi să agumereşti strugurii. Tu, Răpciu­­ne, să deschizi cramele şi să scu­Au pornit colindătorii, Au pornit urătorii, In pragul sărbătorii, Pe la case luminate Dar nu cum pornea mai an Bădiţa Trăiau Cu pluguşorul lui vechi Tras de boi perechi, Legaţi pe plug cu orgon De aia un pogon Toată luna lui Mărţişor,­ Ci cu noul pluguşor Tras de tractor Care trage brazdă pe ogor Fără răzor. Să urăm tuturor Spor Pentru anul viitor Să răsune Plu­guşor de vremuri bune Peste dealuri, munţi şi văi Minaţi, măi flăcăi, Hăi, Hăi! Şi-om ura celor făurari Turnători, oţelari, Din uzinele cele mari Să meşterească, Să făurească Motoare Şi tractoare, Şi semănătoare Pentru întinsele ogoare Tot mai multe, tot mai bune. Şi noi, ăştea mai mici, turi nucii. Tu, Brumărel, să dai de veste păsărilor călătoare că vi­ne iarna. Tu, Brumar, să dai jos frunzele copacilor. Tu, Undrea, să înveseleşti cu un strai alb semă­năturile şi să spui, la gura sobei poveşti. Rămîneţi cu bine. Vom ura la bunici Mamelor, taţilor, Unchilor şi fraţilor, Care s-au întovărăşit Şi au muncit Pe cele ogoare Fără răzoare, Să le aducă Noul An Bogăţie şi mai multă-n lan, Să fie plinul spicului Cît mustaţa bunicului, Să se legene în vîrf de pai Soarele bălai Iară la vară Să venim iară Şi noi La culesul pîinii noi, Să dăm o mînă de ajutor La strînsul roadelor Şi la clădit de snopi în clăi, Minaţi, măi flăcăi, Hăi! Hăi! Şi mai avem de urat Celor care au lucrat S-au străduit Şi s-au îngrijit Să avem haine şi ghete, Şi ghiozdane şi caiete, Şi paltoane, Şi creioane, Şi rochiţe, Anul bătrîn, căci el era cel care vorbise, se risipi ca un fum şi în locul lui se ivi un băiat vesel, îm­brăcat în strai strălucitor, şi cele douăsprezece luni i se închinară noului an. Apoi intrară în palatul albastru. Palatul se mistui în pă­mînt şi noul an porni ca fulgerul să aprindă luminile din toţi brazii împodobiţi de pe pămînt. Aşteptă bătrîna iepuroaică la geam, aşteptă. Şi cum era tristă, nici nu băgă de seamă scîrţîitul unei cizme sub fereastră. Abia cînd cineva bătu în acoperişul ca­sei, tresări. Era un vînător uriaș, cu o pușcă mare și cu tolbă și mai mare la șold. Iepuroaica în­cremeni de spaimă. — Nu te teme, spuse blind vî­­nătorul... Am în traistă un ie­puraș aproape mort de ger. L-am găsit în marginea unei păduri cu ghiozdanul în spinare. Uite-l. Nu-i cumva feciorul dumitale cel tri­mis la învăţătură? Iepuroaica se repezi speriată. El era. Şcolarul­ îl frecă cu zăpadă, cu apă rece, îi dădu un ceai fier­binte şi iepuraşul îşi veni repede în fire. — Mulţumesc, bunule vînător. Te-aş pofti să facem Anul Nou împreună, dar nu încapi în casa noastră. — Nu-i nimic îi răspunse vînă­­torul. Am să stau la fereastră. Și uitîndu-se la ceas, îi spuse iepuroaicei că mai este un minut şi vine Anul Nou. Minutul trecu repede. — La mulți ani! strigă vînăto­­rul. — La mulți ani! îi răspunseră iepuroaica şi iepuraşul. De la acel vînător am aflat eu povestea asta. Şi peniţe, Şi atlasuri cu hărţi, Şi minunatele cărţi, Minaţi, măi flăcăi, Hăi! Hăi! Şi-om ura tovarăşilor profesori Să aibă numai elevi silitori Care să nu lase mingea şi plasa! Dar să treacă fruntaşi clasa! Şi cuvîntul dat Pionierul ştie Să şi-l ţie! Minaţi, măi flăcăi, Hăi! Hăi! De urat am mai ura Dar ni-i c-om întîrzia Şi avem mult pină-acasă Unde ne aşteaptă masă Aleasă, Ca la început de an. Dar înainte de plecare Mai facem o urare Patriei noastre iubite: Să înflorească, Să se întărească Să fie aceeaşi luptătoare Pentru pace-ntre popoare Şi temută de duşmani, La anul şi la mulţi ani! FLORIN IORDACHESCU CALIN GRUIA: r­oneste de comil­atoiii PLUGUŞORUL Un elev bine pregătit — Elev Moş Gerilă! — Prezent! — Poftim la tablă. — îndată, la să vedem, cum stai cu ţi­nuta? Mda, nu-i rău. Barba ţi-e pieptănată, cizmele făcute, şuba periată ... Foarte bine. Ţi-ai pre­gătit temele? — Da... — Mi se pare că unul dintre colegii tăi te ajută. — întocmai. Anul 1960. — Foarte bine. E destoinic! Ne mîndrim cu el! Acum spune-mi ce teme ai avut pentru astăzi? — Mai intii, geografia. Aici am avut despre orientare: cum să mă orientez printre case și școli cons­truite anul acesta! — Bun. Mai departe. — Mai departe, fizica. Aici am avut despre rachetele cosmice. După cum se ştie, am renunţat la caleaşca-aurită-şi-de-telegab­­­urnită! Acum călătoresc cu racheta­­minunată-de-stea-roşie-luminată! — Bravo! Văd că ai învăţat. Mai departe. — Mai departe ... — Ia stai! Mi se pare că-ţi suflă cineva! Cine suflă? — E un elev nou. Anul 1961. — Ah, îl ştiu, am auzit de el! îndată îi vine şi lui rîndul la răspuns! Are să ne povestească o mulţime de lucruri frumoase, de aceea e nerăbdător! Tu, Moş Ge­rilă, ai răspuns bine, te-ai pregă­tit cu sîrguinţă. Poţi deci merge în mijlocul copiilor să-i învese­leşti cu glume şi darurile tale. Cu siguranţă că ai să te descurci de minune! Cum va fi vremea ? Dacă la ora 12 noaptea plouă, credeţi că peste 72 de ore o să fie frumos, şi soare?

Next