Foaia Noastră, 1966 (Anul 10, nr. 1-24)

1966-01-01 / nr. 1

IN ROMINIA PLUGUŞORUL este un pluguleţ făcut din lemn şi vopsit, ori îmbrăcat în hîrtie colorată. De coarne ori de grînden se atîrna un clopo­ţel, pe care-l sună colindăto­rii, cînd vin la fereastră. Ei colindă în grupuri de cîte 4—5 copii în ajunul Anului Nou. Unul dintre copii recită cunoscutul „Pluguşor”. O urare de prosperitate, belşug, roade bogate în viitorul an. Flăcăii îşi pregătesc biciuri mari şi groase făcute din fuior de cînepă, cu sficlni de mătase (ori de borangic) ca să trosnească mai zdravăn, în seara de ajun a Anului Nou pornesc mai mulţi flăcăi cu biciurile-n mină şi merg din casă în casă, cu pluguşo­­rul sau, alteori, cu un plug autentic cu boi înjugaţi. în curtea gospodarului, flăcăii se aşază pe un rînd sau două depărtaţi de la 3—4 paşi între ei pentru a nu se lovi unul de altul cînd poc­nesc din bice. Un colindător are în mînâ un clopoţel sau chiar o ta­­langă, mai mare. El recită la fereastră „Pluguşorul”. La încheierea fiecărei strofe zi­ce: „Ia mai minaţi băieţi, hăi! hăi!” şi sună clopoţelul, pocnesc din bice. Cînd sînt cu plug autentic trag brazda peste care se aruncă o mină de boabe de grîu. Aceasta simbolizează rod bogat, ferti­litatea solului, în multe regiuni ale ţării se umblă cu „TURCA” cum i se spune prin Oltenia şi prin Ardeal, „cerbul-cerbule­­ţul” ori „brezaia” prin păr­ţile Muscelului, sau „capra” prin Moldova. „Turca” o joacă flăcăii ce poartă pe ei o haină lungă cu flori şi panglici de dife­rite culori, iar pe cap o mas­că de animal cut bot, sau de pasăre cu cioc, pe care, prin­­tr-o sfoară ţinută cu mina, este mişcată şi clămpăne ca o capră, ţap, lup, barză, cocoş sau păun. Astfel travestiţi, jucătorii joacă şi-şi modulează mişcă­rile botului sau ale ciocului după cîntecul celor ce-l în­soţesc. Jocul „turcii” cere o mare îndemînare. în acest scop se aleg feciorii cei mai pricepuţi la joc. în casele pe unde po­posesc cei cu turca se în­cinge întotdeauna un ospăţ plin de veselie. SORCOVA populară cu care umblă copiii să-i felicite pe cei maturi de Anul Nou este unul din obiceiurile stră ■ vechi ale poporului nostru. Ea simbolizează tinereţea, sănătatea înfloritoare şi viaţa lungă. Prin părţile de sus ale Moldovei se obişnuieşte să se semene grîu în cutii de lemn cu care în ziua de Anul Nou se felicitau rudele şi prietenii. IN ITALIA există tradiţia ca în noaptea de Anul Nou să se arunce unele obiecte casnice consi­derate vechi. în mod special se aruncă mături, oale şi clătiţi de tot felul uzate, obicei pentru ca­re, în noaptea de Anul Nou, oamenii nu mai ies pe străzi, evitînd astfel pericolul de a se trezi cu diferite obiecte în cap. A doua zi, serviciile muni­cipale nelucrînd, trecătorii calcă pe tot felul de lucruri care umplu străzile şi care dau oraşelor un aspect deose­bit de caracteristic. ÎN INDIA Anul Nou se sărbătoreşte în diferite anotimpuri, în unele regiuni Anul Nou se sărbătoreşte primăva­ra, în altele — toamna. A­­ceasta se explică prin faptul că în India trăiesc numeroase popoare, fiecare cu tradiţii şi obiceiiuri proprii. De Anul Nou, care se sărbătoreşte o dată cu apariţia primăverii, femeile pictează şi împodo­besc coarnele vacilor cu ghir­lande de flori, în care atîrnă fel de fel de dulciuri, prăji­turi şi fructe. La o mişcare bruscă a animalelor, fructele şi dulciurile cad şi copiii se grăbesc să le culeagă. Tradi­ţia spune că cei care le gustă sunt feriţi de boli. Anul Nou durează trei zile. A treia zi florile cu care au ■fost im­podobite coarnele vacilor sînt strînse de tinere fete şi arun­cate în rîu. Pe malul lui se organizează aşa-numitele dan­suri ale florilor de apă, în care fetele dansează şi se stropesc cu apă. Apa rîului este considerată purtătoare de noroc. IN PERU ŞI ECUADOR Anul Nou se sărbătoreşte o dată cu apariţia solstiţiului de vară. Vechii locuitori de pe aceste teritorii se soco­teau descendenţi ai Soarelui. Obiceiurile şi tradiţiile lega­te de sărbătorirea Anului Nou au ca bază sărbătorirea astrului solar. La Quitor (Ecuador) şi Cuzco (Peru) precum şi în alte localităţi se adună încă de dimineaţă localnicii, de la mic la mare, în jurul unei coloane înalte, unde se face întîmpinarea Noului An. Copiii sunt toţi cu ghirlande de flori pregă­tite de ei, iar fetele au adus cu ele plăcinte făcute din făină şi apă, pe care le îm­part apoi copiilor ca dar din partea Soarelui. Bărbaţii au adus miei tineri pentru ospăţ. în timpul acesta, Soa­rele se ridică şi, curînd, ajunge deasupra coloanei. în momentul cînd Soarele nu va mai face nici un fel de um­bră deasupra coloanei, se vesteşte începerea Noului An. în acel moment din mul­ţime ies copiii şi împodobesc coloanele cu ghirlande de flori, cîntînd cîntece despre Soare şi recoltele bogate pe care le va aduce Anul Nou, care începe. Fetele împart copiilor prăjituri, iar bărbaţii frig mieii pe jeratic şi începe ospăţul. în toiul ospăţului so­sesc dansatorii cu măşti pe faţă, începe dansul la care sunt antrenaţi toţi participan­ţii. ÎN JAPONIA ziua Anului Nou este soco­tită cea mai mare sărbătoare. Fiecare familie se pregăteşte din timp pentru a o sărbă­tori cu mare veselie. La in­trările caselor se aşază bra­zi, iar deasupra porţii se pun legături de paie de care sunt agăţate panglici de hîr­tie albă. în timpul sărbători­lor se organizează diferite jocuri. Băieţii se joacă cu titirez şi cu artificii*, iar fe­tele preferă un joc plăcut, cu imagini artistice, făcute din stofă şi lipite pe o bu­cată de lemn, care reprezin­tă personaje din basme popu­lare japoneze. Prietenia este caracteristică atmosferei ge­nerale de Anul Nou. Nume­roşi prieteni îşi fac urări reciproce, primesc şi fac vizi­te. La intrarea caselor se a­şază vase mari în care vizi­tatorii îşi depun felicitările, în zilele următoare Anului Nou are loc la oraşe defila­rea pompierilor, deosebit de pitorească prin figurile fan­tastice purtate la extremita­tea unor scări de bambus. O altă atracţie a Anului Nou este „shishi” (dansul leului). Dansatorii, acompaniaţi de o orchestră compusă din fluiere şi tobe, intră în case şi exe­cută dansul unui leu mitolo­gic. IN BIRMANIA Anul Nou se sărbătoreşte la 14 aprilie. Sosirea Noului An este anunţată prin sune­te de ţimbale şi fluiere. Săr­bătoarea Anului Nou are ca simbol apa, iar Anul Nou se celebrează printr-o stropire uriaşă. Toţi birmanii se stro­pesc între ei cu apă. Copiii şi tinerii întreabă veseli: „Pot oare să vă urez un an bun?” şi varsă din plin, în faţa celui căruia-i urează, o găleată mare de apă, rîzînd din toată inima. Trecătorii sînt stropiţi pe stradă cu fur­tunurile. Acest carnaval apoi durează 4 zile, timp în care veseli, birmanii nu îşi încetează stropirile lor co­mice. Pe străzi trec grupuri de oameni precedate de vi­ţei acoperiţi cu ghirlande de flori şi de femei care poartă borcane pline cu peşti. Peştii sunt aruncaţi în rîu, iar viţeii puşi în libertate. LA DIFERITE POPOARE Din Yokohama în Pirinei, din Norvegia în Patagonia, de la New York la Moscova... în fiecare colţ al lumii se sărbătoreşte începerea Noului An. Fiecare popor sărbătoreşte Anul Nou după obiceiurile şi tradiţiile locale. Toate au o caracteristică: veselia, bucuria de­ a întâm­pina Noul An care va veni, poate, cu recolte mai îmbelşugate, cu speranţa unei vieţi mai bune.

Next