Foaia Noastră, 1968 (Anul 12, nr. 1-24)
1968-01-01 / nr. 1
2 ECUAŢIA VIITOR: ANTICIPAŢIE ŞI REALITATE Pe vremuri exista obiceiul ca de Anul Nou oamenii să se gîndească la viitor şi să-i consacre articole de anticipaţie. Pe vremuri, cînd pînă şi acela care a introdus Timpul în conştiinţa contemporană ca o a patra dimensiune, putea să-şi permită butada einsteiniană devenită celebră: „Nu mă gîndesc niciodată la viitor. Are el singur grijă să vină destul de repede”. Spun „pe vremuri” deoarece am impresia că — cel puţin în ultimul deceniu — zilele Anului Nou nu se mai deosebesc, din acest punct de vedere, de restul zilelor anului, anticipaţia nu mai e o ocupaţie rezervată zilelor festive, există o uriaşă presiune a viitorului asupra fiecărei mişcări pe care o facem, asupra fiecărei hotărîri; 365 de zile pe an, ormul şi societatea anticipează, se gîndesc la viitor, şi singura excepţie de la această regulă de fier o constituie anii bisecţi. Obsesia viitorului — o numim obsesie deşi e vorba de o preocupare justificată şi de obicei sănătoasă, dar cuvîntul preocupare nu-i destul de puternic pentru fenomenul pe care îl trăim — se explică prin vitezele colosale ale dezvoltării ştiinţifice de azi, cînd dormitezi în căruţă sau chiar cînd stai treaz la volanul unei maşini care transportă patru pasageri cu 70 de kilometri pe oră, îţi sunt permise aproximaţii de cîteva secunde, care însă pot deveni criminale la bordul unui bolid ce poartă 490 de vieţi mai repede decit sunetul. Curba realistă şi curba fantastică Marea ironie a anticipaţiei moderne stă în dezminţirile repetate de care au parte de la o vreme prevederile aparent serioase, aparent ştiinţifice, în vreme ce unele previziuni care păreau demne doar de pana scriitorului ştiinţifico-fantastic nimeresc, aproape inexplicabil, mult mai aproape de adevăr. Ce înseamnă o prevedere serioasă, ştiinţifică? în domeniul dezvoltării tehnice, de pildă, nici un savant nu-şi poate permite să facă o anticipaţie „din ochi”: el desenează o curbă precisă de probabilitate. Urmărind, de pildă, felul cum a sporit viteza vehiculelor de-a lungul timpului, inclusiv acceleraţiile, omul de ştiinţă poate aproxima anul cînd vor fi depăşite, să zicem, vitezele cosmice. Să privim acum faptele: în 1958, deci după ce fusese lansat primul satelit artificial sovietic, revista Look a întreprins o anchetă-chestionar între oamenii de ştiinţă, iar votul lor a indicat că: Prima lansare cu un om la bord va avea loc între 1970— 1980. (De fapt, 1961). Primul vehicul spre Lună cu un om la bord, între 1990—2000. Văzînd că tot felul de termene sunt depăşite şi că lansarea unui satelit cu un om la bord „pluteşte în aer”, revista i-a convocat din nou pe savanţi, în 1960, şi din nou toate prevederile lor, revizuite, au fost depăşite. Pentru a vă da o imagine mai palpabilă — dacă se poate vorbi de palpabil în materie de sateliţi — pînă nu demult spaţiul cosmic a fost aglomerat cu nu mai puţin de 1158 sateliţi (sovietici, americani, francezi, canadieni şi britanici) dintre care 274 mai emit încă; şi, pentru că vorbim de viitor, pentru 1975 e prevăzută o aglomerare de vreo 7000. Iar dacă „aglomerare” vi se pare un termen exagerat pentru spaţiul cosmic, să amintim că la un deceniu de la apariţia primului vehicul cosmic — s-a produs prima ciocnire între doi sateliţi. Rentabilitatea a sporit de cînd s-a reuşit să se lanseze chiar şapte sateliţi o dată cu o singură rachetă, iar foloasele — despre care se întreabă atîţia — se vor arăta mult mai repede decît timpul scurs de la prima locomotivă pînă la cele de uz curent. O curbă riguros exactă a probabilităţilor prevedea — în 1930 — că prima reacţie nucleară controlată nu va putea avea loc înainte de anul 2000. Nu însă orice curbe sunt fatalmente depăşite. Harry Stine, un specialist american în rachete care a publicat un studiu special în revista intitulată Analog Science Fact and Fiction (după cum arată numele, o publicaţie specializată în comparaţia dintre ştiinţă şi ştiinţifico-fantastic), după ce recunoaşte fără ezitare că a prevăzut în propriul său domeniu primul om pe un vehicul spaţial abia pentru 1967, arată că dezvoltarea actuală a ştiinţei ar situa pentru 1970: egalarea în calculatoare a numărului de circuite nervoase existente în creier; pentru 1981: o energie care ar putea pune la îndemîna unui singur om cantităţi de energie accesibile la ora actuală doar soarelui; iar pentru anul 2000: obţinerea nemuririi (exceptînd accidentele), date care rezultă din calculele stricte dar pe care le consideră puţin probabile. Uluiţi de concluziile fantastice la care duc unele curbe, diferiţi specialişti evocă — bizuindu-se şi pe încetiniri temporare ale progresului, cum ar fi acelea din industria automobilului, unde nu s-au mai produs de mult accelerări radicale — un „sfîrşit” al evoluţiei în diferite ramuri, desigur, nu o încetare a progresului de ansamblu al tehnicii, dar epuizarea posibilităţilor pe care le oferă unele ramuri ale ei. Dezminţirile nu lipsesc, pentru că mai toate invenţiile depăşite la un moment dat revin în arenă cu întrebuinţări noi: balonul, atît de învechit, a fost pus de un inventar în spinarea automobilului, ca soluţie pentru a trece peste blocajurile temporare de circulaţie şi chiar ca mijloc de parcare aeriană, cînd nu ai loc pe sol (cu condiţia să găseşti copacii de care să-ţi legi maşina). Dacă în privinţa evoluţiei viitoare e firesc ca părerile să fie împărţite, în privinţa celei de pînă acum există un acord deplin, pentru că se întemeiază pe fapte, faptele arată că majoritatea curbelor de probabilitate determinate de anticipaţiile ştiinţifice ale secolului XX au fost depăşite. Mîine, văzut de doi aşi ai anticipaţiei şi paradoxurile lui Azi Contrastul între posibilitatea ştiinţifică riguroasă şi piedicile de genul războiului, foametei şi întîrzierilor, este exprimat destul de plastic în două tabeluri de previziuni făcute de doi aşi ai anticipaţiei, amîndoi oameni de ştiinţă înainte de a deveni scriitori. Să luăm mai întîi tabelul lui Clarke. 1969: Primul ocol dat de om în jurul Lunii (A pariat pe 5 lire). 1970: Rachete cu combustibili nucleari. Laboratoare-staţie situate în spaţiul cosmic. 1980: Debarcarea omului pe alte planete. 2000: Colonizarea unor planete. Crearea inteligenţei artificiale. 2030: Pămîntenii realizează primul contact cu fiinţe extraterestre. 2060 : Crearea vieţii pe cale artificială. (între timp, patru savanţi chinezi au reuşit să creeze prima sinteză a unei proteine). 2080: Inteligenţa maşinilor preia de la om toate sarcinile. 2090: Oamenii realizează în practică imortalitatea. Il lăsăm pe cititor să-şi spună singur părerea. Mă voi mulţumi să remarc în treacăt că previziunile cu privire la om şi imortalitate nu ţin seama de dimensiunea timp; se uită uneori, chiar şi de către biologi, că diferite caracteristici ale omului au fost sculptate de natură cu un relief de milioane de ani : nu numai că au cerut timp pentru a ajunge unde sunt, dar au timpul încrustat în ele înseşi, ca o maşină programată cu o strictă durată de funcţionare. Iată acum şi o altfel de previziune, în aparenţă mult mai modestă, pe alocuri mai sumbră, pentru că autorul ei, Isaac Asimov, a vrut să indice, pentru anul 1990, numai lucruri care i se par extrem de probabile, aproape sigure. Aerul, folosit intensiv în industria chimică şi alte industrii, va deveni rar ca o materie primă. Populaţia (pe care demografii o socotesc de vreo şapte miliarde în anul 2000) va trebui să suporte măsuri de reglementare a consumului de aer, mergînd pînă la interdicţia de a fuma în aer liber, creîndu-se locuri speciale, „smocatorii” (smoke înseamnă în englezeşte fum). — Sursele de energie, o dată cu intensificarea construcţiei de centrale atomice (pînă şi TVA, adică Tennessee Valley Authority, comitetul creat de Roosevelt pentru administrarea celui mai mare lanţ de hidrocentrale din lume, se orientează acum spre construirea unei centrale atomice ( de două ori cîte 1100 megawaţi) vor fi absolut suficiente pe întreg globul. — Existenţa aerului condiţionat şi a iluminatului perfecţionat va face ca oamenii să nu fie deranjaţi de trecerea sub pămînt a multor căi de transport, de case subpămîntene, inclusiv construcţii masive de locuinţe sub ocean, cu avantajul de a feri de înghesuială populaţia mult sporită a viitorului şi de a menţine totuşi centre de mare tradiţie şi aglomeraţie. — Circulaţia cu mijloace de zbor individual, maşini electrice piticeşi taxe exorbitante asupra maşinilor mari). — Mîncarea, cu tendinţă de alunecare de la carne spre peşte şi produse oceanice, adesea cu savoare sporită artificial, va fi mai sănătoasă dar mai puţin gustoasă „ca pe vremuri”. — Gospodina nu va mai putea să se descurce fără a şti să lucreze cu calculatoare. — învăţămîntul pentru marea masă a elevilor şi studenţilor se va face cu ajutorul maşinilor, „profesorii umani” concentrînduse doar asupra a două categorii: întîrziaţii, care au nevoie de un ajutor individualizat, şi precocii, care nu trebuie frînaţi în dezvoltarea lor din cauza mediei. — Documentarea oricărui cetăţean se va face prin proiecţia la domiciliu a microfilmului transmis de biblioteca la care s-au cerut informaţiile respective. — Videotonul va fi generalizat şi va crea probleme noi pentru codul manierelor elegante; vor dispărea şedinţele cu prezenţă fizică a tuturor membrilor, iar subalternul, avînd mereu la el telefonul portativ, va putea fi găsit de şef în orice clipă şi oriunde,singura consolare fiind că săptămîna de lucru nu va trece de 30 ore. Ca urmare, va creşte enorm rolul distracţiilor şi sporturilor, acestea evoluînd mai ales spre partide în zbor, spaţiale („Pîrcălab se îndreaptă spre etajul III, cade vertiginos la demisol şi pasează minunat, dar ah, o nouă ocazie a fost ratată din cauza gravitaţiei terestre!”). Precum vedeţi, lucruri care evită senzaţionalul şi se menţin în domeniul strictului probabil. Unul dintre contrastele cele mai violent accelerate este cel dintre aparenţa atitudinii ştiinţifice şi realitatea ştiinţei. Uneori, articolele de popularizare senzaţională sau romanele mai mult încurcă, în sensul că dau impresia că o maşină de calculat este un instrument pentru partide de şah, anecdote sau cine ştie ce isprăvi ale viitorului îndepărtat. In practică însă, acţiunea ei prezentă şi fizică e uneori mai concretă şi mai importantă decît aceea a fierului, iar a recunoaşte asta nu înseamnă a afirma o supremaţie a maşinii asupra omului, ci dimpotrivă. Spunea cineva că dacă toate aparatele medicale ar fi distruse în 24 de ore, nu s-ar întîmpla un dezastru mondial, dar dacă ar dispărea toţi medicii, ar fi o calamitate. Factorul numărul unu a rămas omul, iar maşina electronică nu e decît întruchiparea însemnătăţii numărul unu pe care a căpătat-o etajul superior al omului. Omul însă, cu tot geniul etajului său cerebral, nu a inventat încă vreo maşină de fabricat pacea. Nici nu va putea, pentru că posibilul, aici, şade în domeniul social: pacea nu poate veni decît din partea societăţii şi a organizării sociale; fericirea cere investiţii, fondurile uriaşe cheltuite acum pentru aparataj belicos se cer îndrumate pe canale prin care să alimenteze şi să asigure necesităţile omului, liniştea sa şi dreptul său la viaţă şi creaţie. Totul depinde de oameni şi de eforturile lor pentru a rezolva ecuaţia viitorului. După S. F. Mai avem mult de luptat Insă ezitarea omului de bun simţ în a admite că e înconjurat de o lume a minunilor are temeiurile ei, triste dar reale. Toţi economiştii şi demografii sînt de acord în privinţa cifrelor: globul pămîntesc are în momentul de faţă mai mulţi suferinzi de foame decît avea la începutul secolului. Nu ca procentaj faţă de populaţia totală, numai în cifre absolute şi faptul nu-i de loc o consolare. Politica de intensificare a agresiunii din Vietnam ce a urmat sub actuala administraţie Johson, arată că omenirea mai are enorm de mult de muncit şi de luptat pentru a impune leacul contra războaielor şi violenţei generate de forţele retrograde ale societăţii şi pentru a ridica organizarea socială pe glob la nivelul datelor furnizate de ştiinţa şi raţiunea omenească. FOAIA NOASTRĂ UMOR STRĂIN Statuia Libertății — 1967 * Model ,,Mini sterling" — Liniştiţi-vă, Miss. La început vi se pare shocking dar o să vă obişnuiţi şi dumneavoastră, ca toată lumea...