Foaia Noastră,, 1969 (Anul 13, nr. 1-24)

1969-01-01 / nr. 1

2 FOAIA NOASTRĂ DIN EVENIMENTELE INTERNAŢIONALE ALE ANULUI Sub orologiul de pe peretele unei vechi clădiri, construc­torii au incrustat următorul text: „Aş dori să arăt numai orele plăcute, iar pe cele ne­plăcute să le ascund. . Zia­ristul însă, care are sarcina să treacă în revistă evenimentele vieţii politice internaţionale ale anului 1968 nu se poate ţine de această dorinţă. Tre­­­buie să arate şi binele şi răul, deoarece de ambele eveni­mente am avut parte in anul trecut. Doar atît vom reţine din dorinţa orologiului că vom enumera toate evenimentele anului trecut, deoarece ele sunt prea numeroase. Ne vom opri doar la trei probleme mai importante ca: evenimentele din Vietnam, din Cehoslova­cia şi situaţia Alianţei Atlan­tice. Consfătuirea de la Paris Cam­pe la jumătatea anului s-a părut că în războiul din Vietnam se va produce schim­bare. Deodată au început să sosească ştiri din Paris mult mai emoţionante decit cele în legătură cu luptele din Viet­nam. Guvernul Republicii De­mocrate Vietnam şi al Statelor Unite ale Americi s-au înţe­les că vor începe tratative în capitala Franţei. Presa mon­dială a folosit atributul de „prealabile” — referindu-se la tratative — şi în mod just, în cadrul acestora nu era vor­ba de pace, nici de vreun ar­mistiţiu, ci despre acele con­diţii care ar putea constitui baza începutului unor trata­tive. Părerea guvernului Re­publicii Democrate Vietnam era că nu începe tratative pînă atunci, pînă cînd ameri­canii nu vor pune capăt bom­bardărilor împotriva Vietna­mului de Nord. Şase luni a durat pînă ce Washingtonul s-a hotărît să înceteze bom­bardamentele, împotriva că­rora îşi ridicaseră cuvîntul aproape toate ţările lumii. în America se apropiau alegerile, şi Johnson a vrut să ridice prestigiul partidului său, al partidului democrat. Dar din punct de vedere al campaniei electorale a întîrziat, căci noul preşedinte a devenit Nixon, candidatul partidului republi­can, totuşi cu ziua de întîi noiembrie bombardările au fost suspendate. Deci primul obstacol din calea tratativelor a fost înlă­turat, dar au rămas încă des­tule. Republica Democrată Vietnam a propus ca tratati­vele să aibă loc între R. D. Vietnam, S.U.A., Frontul de Eliberare din Vietnamul de Sud și regimul saigonez. Cu toate că nici R. D. Vietnam, nici F.E.V.S. nu recunosc regi­mul saigonez drept reprezen­tant al poporului din Vietna­mul de Sud, s-au învoit să participe la tratative, pentru a nu mai pierde timpul. Acum s-au ivit noi greutăţi prici­nuite de Saigon. Întîi s-a opus să-şi trimită delegaţii la Paris, apoi a declarat că in locul S.U.A. el însuşi vrea să aibă rolul principal. Ba, a mai de­clarat că nu recunoaşte Fron­tul de Eliberare din Vietna­mul de Sud. Să punem şi noi întrebarea: cine sunt adevăra­tele părţi, cine are dreptul să reprezinte poporul sud-viet­­namez? Americanii au trans­portat în Vietnamul de Sud 500 000 de soldaţi, un echipa­ment tehnic şi armament uriaş, şi cu toate acestea abia pot ţine faţă atacurilor, care în lipsa americanilor ar fi mă­turat regimul saigonez. E drept însă că partizanii sud­­vietnamezi primesc ajutor de la întregul popor vietnamez, dar un război ca acesta nu se poate purta, numai dacă par­tizanii primesc ajutor din par­tea poporului din Vietnamul de Sud. Situaţia din Vietna­mul de Sud dovedeşte clar, cine este adevăratul reprezen­tant al poporului, în momen­tul de faţă însă cel mai im­portant lucru este armistiţiul şi terminarea luptelor sînge­­roase, iată de ce Republica Democrată Vietnam şi Fron­tul de Eliberare a admis să în­ceapă tratative şi cu ameri­canii şi cu reprezentanţii regi­mului saigonez. Bineînţeles, scopul final este retragerea trupelor americane, pentru ca poporul vietnamez să-şi de­cidă singur soarta. ţia a devenit inevitabilă. Pre­şedintele consiliului de miniş­tri, Jenő Fock, a declarat ur­mătoarele în legătură cu a­­ceasta: „Ţările socialiste nu au putut privi — fără să acţio­neze — faptul că în Cehoslo­vacia contrarevoluţia deveni­se un pericol real, împreună cu Uniunea Sovietică, şi cele­lalte ţări socialiste au luat măsurile necesare, care pro­vin din principiile internaţio­nalismului proletar. Am acor­dat un ajutor armat popoare­lor din Cehoslovacia pentru a putea frîna forţele contrare­voluţionare — care mai târziu ar fi atacat poate în mod făţiş şi­­armat, — şi pentru a întări ordinea şi legalitatea socia­listă.” Acţiunea ţărilor socialiste nu a fost primită cu înţelegere în unanimitate nici din par­tea tuturor ţărilor socialiste, nici din partea partidelor co­muniste. Mulţi nu au fost de acord cu acest pas. N-a fost de acord cu acestea nici Re­publica Socialistă România. Dar cum trece timpul, devine tot mai just şi clar că cele cinci ţări socialiste n-au făcut altceva decit şi-au îndeplinit datoria lor internaţionalistă. Azi şi partidele comuniste care au avut altă părere accen­tuează că mai presus de toate primează unitatea mişcării comuniste internaţionale şi a ţărilor, socialiste. Nicolae Ceauşescu, preşedintele Con­siliului de Stat al R. S. Ro­mânia, secretarul general al Partidului Comunist Român, în ziua de 1 decembrie a de­clarat: „Statele membre ale Tratatului de la Varşovia vor să-şi strîngă legăturile de colaborare militară şi să-şi mărească puterea armată.” In Cehoslovacia a început procesul de consolidare, dato­rită înţelegerii de la Moscova care s-a făcut între condu­cătorii cehoslovaci şi sovietici. In cursul anului, conducătorii U.R.S.S. şi R.S. Cehoslovacia s-au întîlnit în repetate rinduri. In clişeu: (de la stingă la dreaptă) Andrei Gromiko, ministrul afacerilor externe al U.R.S.S., Alexan­der Dubcek, prim-secretar al C.C. al P.C.C., Alexei Kosighin, preşedintele Consiliului de Miniştri al U.R.S.S. şi Ludvik Svoboda, preşedinte al Cehoslovaciei Semnarea tratatului de neproliferare a armelor atomice. In mijloc: Gromiko, ministrul afacerilor externe al U.R.S.S., la stingă şi la dreapta ambasadorul Statelor Unite şi al Angliei In urma războiului din Vietnam peste tot se văd astfel de aspecte Evenimentele din Cehoslovacia Esenţa evenimentelor din Cehoslovacia s-ar putea rezu­ma într-o singură frază: dîn­­du-şi seama de pericolul con­trarevoluţiei ce ameninţa, ţă­rile socialiste prietene au in­tervenit să împiedice acest eveniment atît de periculos şi din punct de vedere interna­ţional. Evenimentele din Cehoslovacia se pot împărţi în trei perioade: în primele luni ale anului s-au produs schim­bări personale în conducere şi s-a născut un nou program de partid; acţiunea ţărilor prie­tene din 21 august; primele săptămâni critice după 21 au­gust şi începutul consolidării. Atît în Ungaria, cit şi în multe alte ţări au fost primite cu mult interes şi bucurie acele veşti, acele idei refor­miste care au sosit din Praga la începutul anului. Întotdea­una suntem­ solidari cu acele popoare care vor să pună ca­păt greşelilor pricinuite de cultul personalităţii, vrînd să contribuie cu noi idei la dez­voltarea socialismului, la adîncirea democraţiei socia­liste. Oamenii politici maghia­ri, precum şi organele noastre de presă însă au anunţat din timp acel pericol, care în ţara noastră este bine cunoscut prin evenimentele din anul 1956. Din păcate, evenimentele din Cehoslovacia totuși au luat o întorsătură rea, deci interven­ Alianţa Atlantică Cînd vestea intervenţiei ce­lor cinci ţări socialiste s-a răs­­pîndit şi în capitalele ţărilor occidentale, am putut fi mar­tori a două atitudini: pînă cînd la Bonn se ţineau cuvîn­­tări isterice, celelalte capitale şi-au păstrat calmul. Se înţe­lege, dacă opinia publică din Germania de Vest în primele zile a manifestat o oarecare frică, politicienii vest-ger­­mani au vrut să se folosească în scopul lor de această situa­ţie. Guvernul vest-german a cerut imediata convocare a consiliului de miniştri al Or­ganizaţiei Tratatului Atlanti­cului de Nord, pretinzînd ridi­carea numărului armatelor în Europa de Vest. Aliaţii lor occidentali, în primul rînd americanii însă, nu au dat ascultare acestei cereri. Au vrut să evite orice incident la graniţa ţărilor Tratatului de la Varşovia şi a ţărilor NATO, însă în momentul cînd pe­ricolul acestui incident a tre­cut, în Alianţa Atlantică re­prezentanţii politicii de forţă erau aceia care dădeau tonul. La şedinţa din noiembrie a consiliului de miniştri al ţări­lor NATO, aceşti politicieni şi militari au cerut mărirea ar­matelor din Europa Occiden­tală, invocînd evenimentele din Cehoslovacia. Scopul celor cinci ţări socialiste a fost să apere integritatea Tratatului de la Varşovia, care este che­zăşia păcii europene, iar Occi­dentul, folosindu-se de acest eveniment, a intensificat înar­marea şi încordarea. Cu bilanţul evenimentelor internaţionale al acestui an orologiul amintit la începutul­­articolului nu ar fi mulţumit. Totuşi, dacă ne chibzuim, nu este tocmai atît de rău. în Vietnamul de Sud părţile se mai războiesc, totuşi tratati­vele s-au început. Ţările socia­liste din Europa au reuşit să păstreze unitatea lagărului so­cialist, împiedicînd un mare pericol. Iar în ceea ce priveşte declaraţiile politicienilor a­­depţi ai răzoiului rece, ele nu contribuie la îmbunătăţirea situaţiei europene, dar nici nu schimbă în mod fundamental anumite lucruri. Esenţa situa­ţiei europene a fost exprimat în felul următor de către Já­nos Péter, ministrul afacerilor externe cu prilejul unei con­ferinţe ţinute în decembrie: „în dosul încordărilor mereu crescînde, îşi manifestă tăria acele forţe care pînă acum, în perioada de după cel de-al doilea război mondial în atîtea cazuri critice și periculoase au putut păstra pacea pentru popoarele europene. I. Tatár

Next