Foaia noastră, 1971 (Anul 15, nr. 1-24)
1971-09-15 / nr. 18
2 Timp de 4 zile Păi Losonczi, preşedintele Consiliului Prezidenţial al R.P. Ungare, a fost oaspetele Finlandei într-o vizită oficială, făcută la invitaţia preşedintelui Republicii Fin- landeze Urho Kekkonen. Vizita aceasta constituie o nouă con- tribuţie în evoluţia ascendentă a relaţiilor dintre Ungaria şi Finlanda, întemeiate pe vechi tradiţii de prietenie între cele două popoare înrudite. în timpul şederii în Finlanda, preşedintele maghiar şi oficialităţile care l-au însoţit, au fost primiţi de Urho Kekkonen, preşedintele Republicii Finlandei, Ahti Karialainen, preşedintele Consiliului de Miniştri şi de al te personalităţi de stat. Cu prilejul vizitării capitalei finlandeze Helsinki şi a oraşe- lor din apropiere (Pori, Uusikaupunki, Turku) cit şi a unor obiective economice, aşezăminte de cultură şi artă, delegaţia ma- ghiară a avut posibilitatea să facă cunoştinţă cu realităţile din Finlanda, cu munca şi realizările măreţe ale poporului finlandez. în timpul vizitei, Pál Losonczi şi Ahti Kahalainen au avut convorbiri oficiale, în care, într-o atmosferă cordială de înţelegere reciprocă, au fost examinate relaţiile bilaterale actuale, exprimîndu-se hotărîrea comună de a dezvolta în continuare legăturile multilaterale dintre cele două ţări, fapt dovedit şi prin semnarea unei convenţii consulare ungaro-finlandeze, care a avut loc cu prilejul acestor convorbiri. Cele două părţi au constatat cu deplină satisfacţie că relaţiile ungaro-finlandeze în domeniul social, economic şi cultural se dezvoltă fructuos, în interesul şi avantajul reciproc. La aceasta a contribuit, înainte de toate, vizita oficială din toamna anului 1969 a lui Urho Kekkonen, preşedintele Republici Finlandeze în Ungaria, precum şi vizita din ianuarie 1971 a lui Jeno Fock, preşedintele Consiliului de Miniştri al R.P. Ungare în Finlanda. în cursul convorbirilor cei doi preşedinţi au acordat o atenţie sporită perspectivelor de extindere a colaborării economice, tehnico-ştiinţifice şi culturale, în aceeaşi atmosferă de prietenie şi cordialitate au fost abordate unele probleme internaţionale, găsind expresie dorinţa celor două ţări, de a contribui la instaurarea unui climat de pace, încredere şi cooperare internaţională. Delegaţia maghiară a accentuat că apreciază în mod deosebit politica de neutralitate a Finlandei, a cărei scop principal este întărirea păcii şi securităţii internaţionale, iar partea finlandeză respectă politica Ungariei, orientată în direcţia întăririi colaborării şi prieteniei cu toate popoarele, care contribuie la lupta pentru pace şi dezarmare. Vizita lui Păi Losonczi în Finlanda reprezintă o nouă contribuţie la adîncirea şi extinderea relaţiilor de prietenie şi de colaborare multilaterale dintre Ungaria şi Finlanda, un exemplu de colaborare între state cu sisteme social-politice diferite şi un act pozitiv la cauza păcii şi progresului în întreaga lume. LUNEA LARGA Vizita lui Pal Losonczi în Finlanda — o nouă contribuţie la adîncirea relaţiilor ungaro-finlandeze — Păi Losonczi, însoţit de gazde, vizitînd o uzină RĂZBOIUL CHIMIC Unul din principalele subiecte înscrise pe agenda dezbaterii problemelor dezarmării este interzicerea armelor biologice şi chimice. Armele chimice sînt legate de producţia industrială a substanţelor chimice, apărute la sfîrşitul secolului XIX şi începutul secolului XX. Un prilej de experimentare l-a oferit primul război mondial. La 22 aprilie 1915, cu concursul lui Fritz Haber, autorul sintezei amoniacului, director al departamentului războiului chimic, germanii aruncă 168 tone de clor asupra liniilor franceze. Din 15 000 soldaţi atinşi, 5 000 îşi pierd viaţa. Această dată e considerată ca marcînd începutul războiului chimic. în martie 1918, în regiunea Ypres-Saint Quentin, germanii au aruncat 500 000 de obuze de iperită, proaspătul produs al laboratoarelor germane. După război, la 17 iunie 1925, Liga Naţiunilor a redactat un protocol în sensul interzicerii armelor chimice. Un mare număr de state şi-a dat adeziunea, în anul 1934, la uzinele „Bayer” ale concernului I. G. Farben, Gerhart Schrader obţine o serie de rezultate în direcţia insecticidelor, dar cu o acţiune destul de puternică şi asupra animalelor cu sînge cald. în 1935, un decret al regimului hitlerist ordonă ca toate laboratoarele să supună Ministerului războiului invenţiile cu aplicabilitate militară. în 1938, Schrader reuşeşte sinteza şarmului, iar în 1944 sintetizează „gazul morţii”. Ambele rămîn nefolosite (cantităţile sînt încă mici, iar Germania hitleristă putea fi la rîndul ei tratată asemănător de aliaţi, ale căror laboratoare nu au stat desigur inactive). Pînă la sfîrşitul celui de-al doilea război mondial, abstracţie făcînd de lagărele de concentrare, se cunosc două cazuri de folosire a armelor chimice în război. în 1936, trupele lui Mussolini distrug în numai 4 zile unul din corpurile de elită ale armatei etiopiene care nu era prevăzut cu material protector împotriva armelor chimice. în 1941, armata japoneză foloseşte obuze cu produse chimice mortale într-un puternic bombardament asupra teritoriului chinez. Cercetările au continuat şi după război. Laboratoarele suedeze şi americane au raportat obţinerea unor toxine cu o mare forţă de distrugere. în aceste cercetări se investesc sume fabuloase, sînt imobilizaţi oameni de ştiinţă, experţi, tehnicieni. După cum afirmă „SIPRI Yearbook 1968—1969”, numai în S.U.A. se cheltuiesc într-un an peste 550 de milioane de dolari pentru bugetul războiului chimic. în trei arsenale din S.U.A. (D EdgeWood, Pine Bluff, Denver) se află utilaje în valoare de 700 milioane de dolari. Şi iată-ne ajunşi, inevitabil, la conflictul din Asia de sud-est. O lungă perioadă de timp, Administraţia americană afirma că toxinele utilizate în Vietnamul de sud au drept scop combaterea insectelor, rozătoarelor, buruienilor. Dar inofensivele ierbicide au devenit în mîna experţilor militari arme devastatoare, care nu numai că distrug recoltele, dar sterilizează solul, provoacă schimbări de climă, dispariţia unor specii de animale etc. S-au observat acţiuni puternice ale substanţelor asupra ţesuturilor animale. De asemenea, efecte puternice se observă asupra persoanelor subalimentate. Substanţele relativ puţin toxice devin mortale prin folosire repetată în cantităţi mari. O amplă mişcare de protest s-a declanşat după ce, la 14 martie 1968, la DugWay (S.U.A.), 6000 de oi au murit datorită contactului cu un nor artificial adus de vînt de pe un teren de experimentări toxice. La 18 august 1970 s-au scufundat la 5000 m adîncime rezervoare cu substanţe toxice. Nu se ştie nimic despre consecinţele ecologice pe care le-ar avea eliberarea gazului în ocean. „Scientific American” a publicat un articol din care reiese că numai în 1967, în Vietnamul de sud au fost distruse 600 000 hectare de pădure şi 90 000 de hectare de culturi. Şi 1967 nu a fost „un an de vîrf”. Organizaţia Mondială a Sănătăţii (O.M.S.) a imaginat un caz cît se poate de verosimil în cazul unui război chimic. în centrul oraşului atacat locuiesc 150 000 de oameni. în mod normal, 80 000 de persoane mor pe loc. 35 000 pot fi salvate dacă li se administrează rapid antidoţi. De aici ar rezulta 120 000 de decedaţi şi 10 000 de spitalizaţi (dar salvarea, ordinea publică, medicii, spitalele, administraţia pot fi şi ele contaminate). FOAIA NOASTRĂ UN PAS IMPORTANT PE CALEA DESTINDERII ÎNCORDĂRII DIN EUROPA După aproape un an şi jumătate de la începerea tratativelor cvadripartite în problema Berlinului occidental, iniţiate de U.R.S.S., la 23 august convorbirile s-au încheiat cu succes. Ambasadorii Uniunii Sovietice, S.U.A., Angliei şi Franţei, după convorbiri care însemnează un total de 145 de ore, au convenit asupra întregului text al unui proiect de acord în problema Berlinului occidental, proiect care urmează să fie prezentat guvernelor respective. Acest acord, primit cu viu interes şi satisfacţie de opinia publică din lumea întreagă, deschide perspectiva înlăturării situaţiei postbelice, cînd Berlinul occidental a devenit în contextul relaţiilor dintre ţările din Europa, un factor permanent de neînţelegeri, o sursă a alimentării continue a neliniştii şi încordării, înţelegerea în problema Berlinului occidental a trezit ecouri largi în diferitele ţări ale lumii, conducătorii lor declarînd că acest acord este „ . . .un pas important şi încurajator ... Acordul cu privire la Berlinul occidental este primul semn vizibil al unei înţelegeri Est- Vest de la tratatul de stat cu Austria . . . Speranţele au fost împlinite, dacă nu chiar depăşite”. E indiscutabil că acordul de la 23 august este un act pozitiv al vieţii internaţionale care deschide perspectiva şi posibilitatea transformării Berlinului occidental dintr-un factor al încordării, într-un simbol al destinderii în Europa, înţelegerea la care s-au ajuns, vizînd elementele esenţiale ale statutului Berlinului occidental, crează noi posibilităţi pentru îmbunătăţirea relaţiilor dintre cele două state germane, pentru aşezarea acestor relaţii pe baza egalităţii în drepturi între R.D.G. şi R.F.G., pentru recunoaşterea generală a R.D. Germane, şi pentru primirea în Organizaţia Naţiunilor Unite a ambelor state germane. Prin realizarea acestui acord se dovedeşte principiul care stă la baza politicii ţărilor socialiste, şi anume că problemele litigioase, oricît de complexe şi de spinoase ar fi ele, se pot reglementa pe calea tratativelor, printr-o abordare realistă şi constructivă în spiritul principiilor coexistenţei paşnice, al intereselor destinderii, securităţii şi păcii. Acesta corespunde aspiraţiilor fundamentale ale popoarelor din Europa, intereselor tuturor popoarelor lumii, care vor pace şi progres. Expoziţia mondială de vînătoare în prezenţa lui Pal Losonczi, preşedintele Consiliului Prezidenţial al R. P. Ungare, şi a altor personalităţi conducătoare de partid şi de stat, la 27 august la Budapesta s-a deschis prima expoziţie mondială de vînătoare. Organizată pe o suprafaţă de peste 80 000 metri pătraţi, expoziţia are ca teme vînătoarea şi protecţia vînatului, îmbrăţişînd în această privinţă tot ceea ce priveşte raporturile omului cu fauna şi natura. La „Expoziţia ’71” participă în total 52 de ţări care prezintă peste 6 000 de trofee. Cu privire la marele interes care se acordă expoziţiei, se poate afirma că toate ţările s-au pregătit cu cele mai valoroase trofee, care au fost trimise în Ungaria încă cu mult timp înainte. Porţile expoziţiei vor fi deschise pînă la 30 septembrie.