Foaia noastră, 1985 (Anul 35, nr. 1-52)

1985-01-04 / nr. 1

Aprecierea muncii din anul trecut Planul de muncă pe anul nou Şedinţa Prezidiului Uniunii Organizată in pragul sărbătorilor, ultima şedinţă din anul tre­cut a Prezidiului Uniunii a avut loc la 20 decembrie, la Ciula. Cu acest prilej Gheorghe Marc, secretand general al Uniunii Demo­cratice a Românilor din Ungaria, a prezentat darea de seamă a Prezidiului cu privire la activitatea Uniunii din anul recent înche­iat, după care Gheorghe Martin a fost solicitat să prezinte planul de muncă pe anul 1985, acestea fiind totodată și cele mai de sea­mă două puncte de pe ordinea de zi­ * * * în spiritul lărgirii democratismului In introducerea dării de sea­mă se constată următoarele: Consiliul General, Prezidiul, co­misiile de muncă, deţinătorii de funcţii şi activiştii de pe teren şi-au îndeplinit sarcinile din a­­nul 1984 pe baza rezoluţiilor a­­doptate de cel de-al V­­-lea Congres, conform prevederilor stat­utului modi­ficat şi in spiri­­tul lărgirii democratismului so­cialist. Tot la acest capitol, făcîn­­du-se unele aprecieri generale asupra activităţii organului nos­tru de conducere obştească, in document se arată: Şi in anul 1984 Uniunea şi-a desfăşurat activitatea pe baza politicii par­tidului, în cadrul mişcării Fron­tului Popular Patriotic şi in strinsă colaborare cu organele de partid, de stat şi obşteşti de pe teren. Sarcina noastră princi­pală a fost popularizarea­­ in rindul maselor de naţionalitate română­­ a politicii partidului. Şi în acest an am avut relaţii strinse cu comitetele F.P.P., cu comisiile de naţionalitate jude­ţene şi cu populaţia de naţio­nalitate. Părerea noastră este că Uniu­nea şi-a­­îndeplinit misiunea şi in anul trecut cu succes şi a rea­lizat toate acele sarcini care de­rivă din hotăririle congresului. Învăţămîntul de limba maternă în plin acord cu însemnăta­tea pe care o are dezvoltarea continuă a invăţămîntului de limbă maternă, şi în darea de seamă a Prezidiului acest do­meniu capătă un loc de seamă. Să remarcăm din document un pasaj rezumativ: în privinţa in­văţămîntului în­ limba română, structura reţelei şcolilor de pre­dare a limbii poate fi conside­rată drept realizată. Efectivul elevilor care învaţă limba, deşi numai în număr redus, dar a crescut, într-o anumită măsură a crescut eficienţa în şcolariza­rea pentru instituţiile superioa­re pedagogice, dar trebuie ridi­cat nivelul şcolarizării educatoa­relor de grădiniţe. La liceu se desfăşoară o activitate instruc­­tiv-educativă rodnică. In legătură cu sarcinile de viitor, printre altele, putem citi următoarele: In scopul ridicării nivelului învăţă­mint­ului de na­ţionalitate trebuie să ne stră­duim in întocmirea unei progra­me şcolare care va sluji mai bi­ne întărirea conştiinţei de naţio­nalitate şi cunoaşterea mai adin­­cita a propriului nostru trecut istoric, inclusiv valorile cultura­le moştenite. Aceste necesităţi au primit glas şi cu prilejul con­ferinţei pedagogilor români, la realizarea cărora vom solicita şi sprijinul forurilor competente. Culturalizarea maselor Tot in spiritul prezentării re­zultatelor obţinute şi al sarcini­lor care sînt menite să sporeas­că succesul muncii este redactat şi capitolul destinat vastei acti­vităţi de culturalizare a mase­lor de naţionalitate română. Ia­tă citeva citate în acest sens: Pe lingă grijile şi problemele existente putem relata că în in­stituţiile noastre s-a desfăşurat şi în anul 1984 o muncă rodni­că. Despre o activitate multico­loră mărturisesc acele acţiuni lo­cale şi naţionale care au avut loc sub auspiciile Uniunii, dar prin contribuţia directă a insti­tuţiilor de culturalizare, acţiuni cum sunt: festivaluri, tabere, competiţii, turnee culturale­, in­­tilniri ale cluburilor şi ale tine­retului, răspindirea cunoştinţe­lor, cursuri, zile ale presei, schimburi de experienţe ş.a.m.d. în timpul dezvoltării culturii dansului şi muzicii populare tre­buie accelerată culegerea şi pre­lucrarea acestor valori. E necesară stimularea şi mai accentuată a cluburilor româ­neşti spre evocarea şi introdu­cerea in programul lor a unor tradiţii culturale. In cadrul activităţii noastre literare şi editoriale am obţinut rezultate frumoase. Pe lingă pu­blicaţiile îngrijite de Editura didactică, Uniunea a inaugurat o nouă revistă istorico-culturală cu titlul „Timpuri”. Cu privire la mişcarea forma­ţiilor artistice de amatori, in viitor va trebui acordată o şi mai mare atenţie echipelor tea­trale, de marionete şi scenelor literare. Alte activităţi1 După cele două domenii ca­pitale de activitate ale Uniunii, darea de seamă trece la insira­­rea şi prezentarea detaliată a tuturor acelor îndeletniciri şi ac­ţiuni concrete, care au intrat in sfera de competenţă a Uniunii şi a organelor sale alese. Sub titlul ,,Tabere de vară", în document sînt analizate con­cis unele aspecte ale taberelor etnografice, de lectură şi de is­torie locală, ca apoi sub titlul de „Festivaluri” să capete loc aprecieri la adresa festivalului pionierilor de naţionalitate a festivalului de muzică populară al Radiodifuziunii Maghiare, şi a festivalului pe ţară al naţiona­lităţilor. Activitatea organelor alese Darea de seamă dezbătută de către Prezidiu asigură un spaţiu larg şi o analiză amănunţită a muncii depuse în anul trecut de către organele alese ale Uniu­nii. In acest context, cu referire la sprijinul primit din partea membrilor Consiliului General se menţionează. Ei ajută reali­zarea sarcinilor de pe teren şi asigură legătura permanentă dintre Uniune şi organele loca­le. Majoritatea membrilor inter­pretează in forma cuvenită în­datoririle ce le revin, reprezintă în mod potrivit Uniunea şi inte­resele oamenilor muncii de na­ţionalitate română. In continuare, documentul se ocupă de activitatea rodnică a Prezidiului şi a celor patru co­misii de muncă, dintre care ţi­nem să cităm în citeva rînduri despre una singură: Comisia pentru tineret a fost constituită­­la cel de-al VI-lea Congres. Din acest motiv insă nu dispune de experienţe bogate in executarea sarcinilor. Totuşi putem raporta că Comisia, in anul 1984, - fă­ră a ţine seamă de unele mici scăpări - şi-a realizat planul de muncă conform celor prevăzute şi la un nivel satisfăcător. Darea de seamă şi planul de muncă au fost aprobate de că­tre Prezidiu, şedinţa închein­­du-se cu citeva informaţii de or­din general. (Planul de muncă al Uniunii îl vom prezenta în numărul ur­mător al săptămînalului nos­tru.) - ah - - ------------^ * ORGAN AL UNIUNII DEMOCRATICE A ROMÂNILOR DIN UNGARIA |____________A ANUL XXXV, NR. 1. VINERI 4 IANUARIE 1985 8 PAGINI 1,80 FT Festivitate comemorativă dr. Petru Groza In ultimele zile de decembrie, Centrul cultural „Erkel” din Giula a găzduit o frumoasă festivitate - şedinţa comemorativă închinată centenarului dr. Petru Groza. După ce presa, televiziunea şi radio­difuziunea maghiară prezentase emisiuni speciale consacrate emi­nentului om de stat român, şedinţa din 20 decembrie a încheiat în mod demn şirul acestor festivităţi. In prezenţa reprezentanţilor Ambasadei R.S. România la Bu­dapesta, fiind de faţă şi conducători de partid şi de stat ai jude­ţului Bichiş şi ai oraşului Giula, şedinţa a început printr-un scurt montaj literar prezentat de elevii liceului ,,N. Bălcescu”, prin care a putut fi apreciat dr. Petru Groza ca bun cunoscător al literaturii maghiare. Omul de mare ţinută morală şi adîncă demnitatate uma­nă a fost conturat prin frumosul referat introductiv prezentat de Gheorghe Petruşan, preşedintele Uniunii. După aceea a urmat la cu­vînt­oratorul festivităţii Daniel Csatări, cunoscutul profesor şef de catedră al Universităţii „József Attila" din Seghedin, unul dintre cei mai iluştri cunoscători ai relaţiilor româno-maghiare şi, implicit, al vieţii şi activităţii lui dr. Petru Groza. Profesorul a evocat această personalitate marcantă cu sinceră simpatie şi temeinică cunoaştere, spre admiraţia celor prezenţi care s-au delectat nu numai de stilul plăcut al prelegerii, ci au fost pătrunşi de stima cu care eminentul profesor a prezentat pe omul de stat român care a fost un neobosit militant al adincirii prieteniei dintre cele două ţări şi popoare. In holul centrului cultural giulan a fost pregătită o expoziţie cu fotografii şi articole, menită să ilustreze viaţa şi activitatea celui sărbătorit, completînd in mod izbutit programul festivităţii. Oratorul festivităţii giulane - Daniel Csatări Publicul la şedinţa festivă giulană O mică expoziţie a ilustrat viaţa şi activitatea lui dr. Petru Groza

Next