Foaia noastră, 1986 (Anul 36, nr. 1-52)

1986-01-03 / nr. 1

De vorbă cu Gheorghe Petruşan După doi ani de la Congres Organul nostru obştesc, Uniu­nea Democratică a Românilor din Ungaria desfăşoară o multi­laterală activitate cultural-politi­­că în rîndul maselor de naţiona­litate română din Ungaria, mo­­bilizind sub egida Frontului Po­pular Patriotic zeci şi zeci de activişti culturali, muncitori din industrie şi agricultură, intelec­tuali din cele mai variate dome­nii ale vieţii cultural-educative şi economice. Chiar dacă aceas­tă activitate nu se poate măsu­ra prin cifre concrete, prin mă­rimea producţiei, prin mărimea beneficiului concret, beneficiul realizat prin acţiunile Uniunii sînt totuşi de un real folos ge­neral societăţii noastre întregi şi comunităţii noastre româneşti restrînse, în special. Unul dintre cei mai compe­tenţi in a-şi spune părerea în acest sens este Gheorghe Petru­­şan, preşedintele Uniunii.­­ Aşadar, cum aţi putea apre­­cia pe scurt activitatea anului de activitate ’Ss? — Am ajuns la sfîrşitul celui de-al doilea an ce s-a scurs de a al VI-lea Congres al Uniunii­oastre. Activitatea desfăşurată de la ultimul congres, ce avuse­se loc la 12-13 noiembrie 1983, la Giula, se poate aprecia în mod real numai atunci, dacă ţi­nem seamă de sarcinile pe care ni le-am asumat cu acest prilej. Care au fost acestea? Crearea u­­nităţii tuturor românilor din pa­tria noastră care doresc să con­tribuie la cauza noastră comună, antrenarea tinerilor, stabilirea u­­nor relaţii directe şi mai strînse cu populaţia de naţionalitate ro­mână, convingerea naţionalităţii noastre că dispune de o limbă şi cultură valoroasă care merită să fie păstrată şi de care poate beneficia o viaţă întreagă, clari­ficarea şi rezolvarea unor pro­bleme acumulate în predarea limbii materne, intensificarea muncii de cercetare ştiinţifică şi de popularizare în rîndul româ­nilor din ţara noastră a valori­lor culturale moştenite de la î­­naintaşi, introducerea lor în în­­văţămînt, cu scopul de a trezi şi întări sentimentul naţional, in­troducerea unor noi metode în activitatea culturală şi în răspîn­­direa cunoştinţelor. Iar pentru traducerea în viaţă a acestor nă­zuinţe, ne-am propus să acordăm o mai mare atenţie formării şi perfecţionării cadrelor, înlesnin­­du-le îmbogăţirea cunoştinţelor în domeniul organizării şi con­ducerii, generalizarea stilului de muncă democratic, eliminarea u­­nor metode depăşite, comodita­tea, formalismul. Programul de acţiune şi planurile anuale de lucru au fost concepute în acest spirit. De la vorbe s-a trecut numaidecit la fapte, în centrul preocupărilor noastre au stat, în anul de care ne-am despărţit, problemele legate de învăţămînt. Cel mai însemnat şi promiţător rezultat obţinut în anul 1985 es­te, cred, consensul la care am ajuns în privinţa necesităţii de îmbunătăţire a muncii instructiv­­educative, cea mai importantă condiţie de a putea trece la e­­laborarea unei concepţii mult mai potrivite necesităţilor şi po­sibilităţilor noastre­ îrn acest do­meniu de activitate. Este vorba despre un sistem de educaţie a­­xat pe o însuşire mai bună a limbii româneşti şi folosirea ei într-un cerc mai larg, pe cunoaş­terea mai temeinică a istoriei şi culturii noastre proprii, pe edu­carea elevilor în spirit românesc, în cadrul discuţiilor purtate pe această temă au ieşit la iveală şi unele întrebări la care, în momentul de faţă, nu se poate da un răspuns concludent. Fap­tul nu trebuie să surprindă, deoarece între ideal şi realitate, între necesităţi şi posibilităţile lor de realizare există întotdeau­na o anumită discrepanţă.­­ Ce părere aveţi, în ce di­recţie evoluează condiţiile socia­­le­ şi materiale în care se depune azi munca în folosul populaţiei noastre de naţionalitate?­­ Condiţiile politice, constitu­ţionale sînt favorabile, iar cele materiale, financiare, într-o bu­nă măsură asigurate, făcind po­sibilă o oarecare creştere canti­tativă, lărgirea sferei de mani­festare a politicii faţă de naţio­nalităţi, îmbunătăţirea condiţii­lor de muncă. După cum văd, şi redacţia „Foii noastre”, unde ne aflăm în momentul de faţă, dispune de o ambianţă conforta­bilă, de toate mijloacele necesa­re. Satisfacerea unor necesităţi mai costisitoare, ca de exemplu, construirea unor case de cultu­ră, şcoli, renovarea căminului ro­mânesc din Giur etc. constituie o problemă mult mai complicată şi depinde de posibilităţile eco­nomiei naţionale. în ultimii ani - în ciuda greutăţilor ivite în viaţa economică - în comunele locuite şi de români s-a construit destul de mult, iar venitul po­pulaţiei a crescut în mod consi­derabil. - Înseamnă oare dezvoltarea cantitativă a posibilităţilor şi un salt calitativ? - Fireşte că, în mod automa­tic, nu. De la posibilităţi pînă la transformarea lor în rezultate es­te, de cele mai multe ori, o ca­le destul de lungă, mai ales cînd este vorba despre un domeniu politic şi cultural ca acela în ca­re ne desfăşurăm şi noi activi­tatea. în ultima vreme, în ţara noastră s-a scris şi s-a vorbit mult despre legătura dintre ten­dinţele de restructurare a poli­ticii economice şi dezvoltarea vieţii culturale, punînd în lumi­nă o mulţime de manifestări ne­gative. Deceniul cuprins între a­­nii 1968-1978 a adus un salt cantitativ fără precedent în via­ţa economică a patriei noastre, dezlănţuind un evident proces de acumulare a bunurilor mate­riale.­­ In ciuda unor factori de or­din material pozitiv, se poate constata o lîncezeală spirituală­­ în general. Cum se prezintă si­tuaţia__in cazul naţionalităţii noastre? ______ - Nu cred că se poate vorbi despre o „lîncezeală” spirituală generală. Este vorba în primul rînd de nişte mutaţii care mo­difică în mod considerabil no­ţiunea de cultură. Marea majo­ritate a românilor din patria noastră trăieşte la sate. Se ştie (Continuare în pag. a 3a) Oaspetele redacţiei - preşedintele Uniunii noastre ----------------­+ ORGAN AL UNIUNII DEMOCRATICE A ROMÂNILOR DIN UNGARIA ANUL XXXVI NR. 1. VINERI 3 IANUARIE 1986 8 PAGINI 1,80 FT Pulsul dezvoltării Chiar dacă în actualele condiţii economice ritmul construcţiilor şi al noilor investiţii a scăzut, totuşi se edifică multe în oraşele şi sa­tele ţării. In ciuda constrîngerilor, unde fondurile centrale nu a­­jung sau nu asigură construcţii noi, acolo se fac reparaţii din fon­duri locale, se înnoiesc clădiri, se renovează, se transformă. In imaginile de mai jos trei posibilităţi ilustrează grăitor această si­tuaţie. CHITIGHAZ: Şcoala de mecanici agricoli este un centru şcolar de seamă din judeţul Bichiş. Conducerea şcolii este preocupată să îmbunătăţească în permanenţă condiţiile şi posibilităţile instructiv­­educativă. în anul trecut a fost recepţionată această nouă clădire din incinta şcolii, care se îmbină armonios în peisajul general al centrului şcolar. GIULA: ,,Cofetăria seculară” care se afla la parterul imobilu­lui din imagine este una dintre atracţiile turistice ale oraşului. A­­cum întreaga clădire a fost reconstruită şi modernizată, iar încă­perile cofetăriei se renovează în întregime, putîndu-şi primi oas­peţii din vara viitoare în ,,haine noi”. ALETEA: Şcoala generală cu limba de predare română se află în centrul comunei, fiind una dintre cele mai frumoase case din Aletea. In anul trecut, clădirea a fost renovată, iar faţada a fost zugrăvită cu bun simţ, evidenţiind frumuseţea clădirii.

Next