Foaia noastră - Noi, românii din Ungaria, 1991 (Anul 41, nr. 1-39 - Anul 1, nr. 1-13)

1991-01-04 / nr. 1

Prima şedinţă de lucru a noului Prezidiu Conform deciziei adoptate în cadrul şe­dinţei de constituire a noului Prezidiu al Uniunii Românilor din Ungaria, act care avu­sese loc la sirşitul lucrărilor Adunării Gene­rale din 16 decembrie 1990, cu o săptămînă mai tîrziu, la 22 decembrie noul organ de conducere al O.R.U. s-a reîntîlnit intr-o şe­­ dinţă de lucru la Giula. Ordinea de zi a acestei consfătuiri n-a fost stabilită in prea­labil, in consecinţă, lucrările s-au desfăşurat pe baza unui program adoptat la faţa locu­lui, respectindu-se priorităţile de strictă ur­genţă. 1­ : (re) început de drum Evitînd formulele protoco­lare obişnuite în trecut, pre­şedintele decan de vîrstă, dr. Gheorghe Botiş a deschis şe­dinţa de lucru a Prezidiului prin cîteva precizări de or­din tehnic, după care, ca prim-pas spre o conlucrare cît mai eficientă, a cerut membrilor prezenţi să se pre­zinte prin cîteva date biogra­fice şi prin recomandări pri­vind aportul pe care îl pot aduce la o activitate colec­tivă şi rodnică a Uniunii re­înnoite. Ideea a fost adoptată fără rezerve şi, ca ur­mare, mem­brii Prezidiului au prezentat rînd pe rînd alocuţiuni — unii pe scurt alţii mai pe larg — privind viaţa şi ac­tivitatea lor publică. Majori­tatea membrilor a respectat şi partea a doua a solicitării, formulînd o serie întreagă de sarcini generale incluse şi în Programul adoptat de Adu­narea Generală. Dar au pri­mit glas şi cîteva idei care — după părerea vorbitorilor — ar fi de dorit să se ia în considerare de noua organi­zaţie obştească a minorităţii noastre. * * * Fără îndoială, această ini­ţiativă s-a dovedit a fi bine­venită, căci în afară de an­gajamentele personale expu­se în plen — în sine o ga­ranţie a conlucrării cu mai mult suflet! — cîteva suges­tii pot fi transformate, fără doar şi poate, în fapte con­crete şi utile cauzei comune. Discuţiile au primit o co­titură evidentă cînd, în urma întrebării ,,ce fel de Prezidiu ne dorim?” (Ion Budai), mulţi dintre membrii Prezidiului şi-au spus părerea pe margi­nea acestei importante pro­bleme. în fine, s-a căzut de comun­ acord ca toate drep­turile să rămînă în compe­tenţa acestui organ suprem. S-a votat pentru favoarea unui „Prezidiu puternic”, iar preşedintele să fie doar „pri­mus inter pares”, cu alte cu­vinte: „primul între egali. Acest principiu de conducere colectivă va trebui respectat cu atît mai mult, cu cît şi statutul de funcţionare al O.R.U. prevede un astfel de sistem de „autoguvernare”. Asupra formei în care va tr­ebui ales noul preşedinte n-au fost prea multe­­discuţii. Decizia a fost următoarea: fiecare membru al Prezidiu­lui să fie trecut în ordine alfabetică pe o listă, iar la rîndul său, fiecare membru să-şi dea votul pentru o sin­gură persoană în mod secret. Pentru numărarea voturilor s-a format o comisie ad-hoc din reprezentanţii invitaţi — prin aceasta s-a asigurat neutralitatea,­­ însă înainte de a se vota, s-a mai adoptat o hotărîre: la această şedinţă să se a­­leagă preşedinte doar pe un termen de un singur an. (De menţionat că asupra expiră­rii propriu-zise a mandatului şi alte amănunte legate atît de termen, cît şi de felul cum se va proceda la anul împlinit, nu s-a făcut nici o propunere, deci nici decizie nu s-a adoptat.­ Alegerea noului preşedin­te s-a desfăşurat foarte repe­de şi corect, toate cele 14 vo­turi depuse au fost valabile, iar rezultatul a fost următo­rul: Gheorghe Petruşan (6 voturi), dr. Gheorghe Botiş (4), Ion Budai (2), Tiberiu Her­dean (1) şi Florica Santău (1 1). în continuare preşedintele prezident l-a solicitat pe Gheorghe Petruşan să accep­te şi să îndeplinească postul de preşedinte al U.R.U. în calitate­ de preşedinte, Gheorghe Petruşan a rostit o mică cuvîntare în care, printre altele, a spus: — Preşedintele s-a ales nu­mai pe un an, cu precizare că la fiecare Adunare gene­rală anuală ar fi sau nu îm­puternicit de către acest or­gan al delegaţilor. — Sarcina noastră va fi se stabilim noi r­elaţii cu toţi românii din ţară. — Dacă nu vom şti să pre­zentăm rezultate noi, ne vom­­pierde încrederea primită pr la Adunarea Generală şi cea a­ forurilor de stat. Apoi vorbitorul şi-a pre­zentat părerea privind felul funcţionării noii str­ucturi, a Stimaţi­­Cititori, Cu ocazia sărbătorilor de iarnă am primit multe urări de bine, felicitări, aprecieri, de care ne-am bucurat foarte mult. La fel ne-au bu­crat şi dorinţele privitoare la viitorul săptămînalului nostru, sosite la adresa redac­ţiei. Mulţumim şi pe această cale tuturor Prietenilor noştri, tuturor Cititorilor noştri, care ne-au onorat prin scrisorile lor, urîndu-le încă o dată şi pe această cale un an rodnic, fericit, cu multe succese în viaţa personală şi publică. Colectivul redacţional Ute-Hofe». SĂPTĂMÂNAL­UL UNIUNII ROMÂNILOR DIN UNGARIA ANUL XLI, NR. 1. VINERI 4 IANUARIE 1991 8 PAGINI 5 FT MHitM JMtWii mait í­rt . m şi­ Colindat­­ de neuitat Timpul aşteptării îndelungate a sfintelor sărbători de Cră­ciun a fost ca în ceilalţi ani, pentru familii întregi timpul drag, atît de firesc, atît de tulburător. Pierzîndu-ne obiceiurile vechi, legate de această sărbă­toare a dragostei, a înţelegerii, a liniştei, copiii mici şi mă­rişori, fetiţele şi băieţi deopotrivă, îşi doreau sub Pomul de Crăciun haine noi, jucării — adică nelipsitele cadouri. Cîndva feciorii aveau alte gînduri — cum să meargă cu uratul ,,cu colinda”, să se îmbrace cît mai frumos, să fie veseli, să placă fetelor. Iar fetele­­ la Ajun nu prea dor­meau, aşteptau cu emoţie şi nerăbdare colindătorii. Pe vremuri, Crăciunul nu se putea imagina fără colindat, un vechi ritual păstrat din moşi-strămoşi. Colindătorii cu traistele pentru cîrnaţi şi colaci pe umăr, au fost purtăto­rii de noroc şi fericire, întrunind într-o simfonie cosmică toate durerile, bucuriile, aspiraţiile noastre. Colindele noastre „Puică neagră, bagă-n sac”, „Sus la poarta raiului”, „Ciucuri — muguri dă mătasă” şi cîte al­tele, sînt sunete cristaline de harfă, ce ne mîngîie sufletele obosite şi împovărate, aducînd bucurii nemărginite pentru tineri şi bâtrîni. Am cr­ezut cu toţii că acest obicei emoţionant şi înălţător l-am pierdut pe veci. Spre bucuria noastră, şi mai ales a copiilor noştri, acest praznic s-a dovedit altfel. La Giula în marele oraş românesc — am avut colindători din oraş, dar şi din Apateu şi Săcal. Pe mulţi români giulani ne-a înduioşat întrebarea din zori: „Lăsa-mi gazdă-n casă?”, la care am ră­spuns cu bucurie, ca şi în trecut „Lăsa, dacă-i şti colinda”. Ecoul colindelor copilăriei noastre ne-au călăuzit în armonia trecutului cu prezentul: o încăpere caldă, în care domnea fericirea, cinstea şi omenia, speranţa şi dragostea. Numai fulgi de zăpadă mari şi zdrenţuroşi nu pluteau în aer, ca altă dată ... Dragi colindători, vă aşteptăm şi la anul. Fiindcă pentru noi Crăciunul numai astfel e cu adevărat Crăciun! — E.B. — rOli Lsumar : Anul 1990 (II) momente cruciale din anul trecut, text şi imagini. ^ (Pag. a 2-a) Ana Rădici: Monument eroilor căzuţi Reportaj în stil elegiac despre o frumoasă iniţiativă a micherechenilor. ^ (Pag. a 3-a)­­Mihai Cozma: Românii din Giula şi împrejurimi (I) Studiul profesorului din Seghedin rezumă stadiul actual al existenţei etniei române din Ungaria în perspectiva antecedentelor istorice.­­ (Pag. a 7-a) Programul TVR, Bucureşti şi TV Budapesta (canalul 1 şi 2) (Pag. a 8-a)

Next