Noi, săptămînal al românilor din Ungaria, 1996 (Anul 6, nr. 1-52)

1996-01-05 / nr. 1

N IW 3R O JFfc JUK JSL T X I Dragi cititori! în zilele şi săptămînile trecute, au sosit la adresa redacţiei noastre multe felicitări, scrisori, cărţi poştale cu urări de bine, de noroc, prin care expeditorii ne doresc multă sănătate şi succese în muncă. MULŢUMIM tuturor cititorilor, colectivelor de muncă, organizaţiilor civile care ne-au adresat aceste salutări la răscruce de an. DORIM încă o dată multă sănătate şi fericire tuturor celor care au citit şi pînă acum şi celora care vor citi de acum încolo săptămînalul nostru. Gînduri - reflecţii la o ştire Am urmărit cu atenţie ştirea decernării în Parlament a Premiului pentru minorităţi în ziua de 18 decembrie 1995, în următoarea zi am citit în ziarul Népszabadság scurta ştire cu înşirarea celor premiaţi, iar în 20 decembrie - ca în fiecare seară - am ascultat la radio emisiunea noastră, a românilor din Ungaria, comentariul redactorului Petr Cîmpian. Cu multă tristeţe am luat la cunoştinţă că din rîndurile noastre, a românilor, nimeni nu a meritat acest premiu de prestigiu. Oare să fie adevărat că românii nu sunt capabili să obţină acest premiu, sau - cu toate că e democraţie şi libertate - unele minorităţi, ca şi de-a rindul secolelor şi deceniilor trecute, sunt cumva şi acum aservite politicii, fiind victime sau, mai precis, unelte? Aş putea să înşir dezavantajele pe care le-am trăit pentru că aparţin minorităţii române, dar nu este cazul să vorbim despre dureri personale. E vorba de o problemă a românilor în ansamblu. Cred că ar fi timpul să se întărească unitatea, înţelegerea în rîndurile românilor din Ungaria, să nu fie cel puţin între noi dezbinări şi neînţelegeri. Avem deja o intelectualitate, un nucleu de cercetători ştiinţifici, o generaţie mai tînără, talentată care trebuie - aş dori să fie aşa - să se întărească, să dovedească că nu sîntem mai prejos celorlalte minorităţi din ţară şi de peste hotare. Cu aceste gînduri le doresc un an nou fericit şi multă tărie sufletească, succese în munca lor şi pe mai departe. Caterina Tiritean în ultimele zile ale anului Am mai informat despre adunarea constitutivă a Uniunii Culturale a Românilor din Ungaria, din 9 decembrie 1995. Atunci a fost ales şi noul Prezidiu, format din dr. Mária Herényi, Tiberiu Boca, Tiberiu Herdean, Emilia Martin Nagy, Ştefan Oroian, dr. Gheorghe Petruşan şi Florica Santău. Cu cîteva zile mai tîrziu, la a doua şedinţă a Prezidiului a fost ales singurul demnitar al organizaţiei civile cu caracter cultural şi profesional: preşedintele Uniunii a devenit Tiberiu Herdean. AUTOGUVERNAREA PE ŢARĂ A ROMÂNILOR DIN UNGARIA» publică CONCURS pentru ocuparea: A. postului de conducător al Oficiului Autoguvernării, B. postului de referent principal al Oficiului Autoguvernării. Pentru ambele posturi pot concura doar acei cetăţeni de naţionalitate română din ţară care dispun de: - studii superioare; - cunoştinţe de limbă română la nivel înalt; - cel puţin 5 ani de experienţă în domeniul coordonării unor munci desfăşurate în cadrl vreunei comunităţi române; - certificat de conduită morală (eliberat în ultimele 30 de zile de forul competent de poliţie). Dosarul fiecărui candidat trebuie să cuprindă: - o autobiografie succintă; - copia, copiile actelor care adeveresc absolvirea vreunui institut de învăţămînt de grad superior; - schiţarea unui proiect de acţiuni privind sarcinile care îi revin din Programul de muncă al Autoguvernării pe Ţară a Românilor din Ungaria. Dosarele de candidare trebuie înaintate sau depuse la biroul Autoguvernării pe Ţară a Românilor din Ungaria - adresa: 5701 Gyula, Vár u. 1., Pf.: 165 - pînă pe data de 15 ianuarie 1996. Termenul aprecierii și deciziei: 1 februarie 1996. Prezidiul Autoguvernării pe Țară a Românilor din Ungaria Românii, occidentalii şi antisemitismul Modelul evreiesc 1996 în 1989 s-a pus problema „cine este în măsură să refacă legătura românilor cu Occidentul?", pentru că prăbuşirea dictaturii de dezvoltare ortodoxo-comunistă s-a datorat faptului că era îndreptată împotriva capitaliştilor, a culturii creştinilor occidentali. Conflictul religios era mascat de aşa-zisa incompatibilitate ideologică Est-Vest. în decembrie ’89 răspunsul nu-l puteau sau nu-i voiau da ortodocşii români (foştii prim-miniştri Dăscălescu sau Verdeţ, generalii Vlad sau Guşă etc.), aşa că s-au oferit profesorii evrei Silviu Brucan, Petre Roman, Andrei Severin etc. să redeschidă dialogul. Imediat guvernul Roman-Severin şi-a „luat mîna de pe economie”, a declarat industria românească „un morman de fiare vechi”, a început spirala datoriilor externe etc., nu înainte de a reface structurile orientale din agricultură, „omul şi pogonul”. Pe scurt, drumul spre subdezvoltare şi aservire totală occidentalilor a fost un fiasco, care a făcut că minerii să-i înlăture în 1991 de la putere, fără a oferi o nouă platformă politică. Următorii prim-miniştri, d-nii Stolojan şi Văcăroiu continuă aşadar vechiul „model evreiesc”, cu o mică corecţie naţional-ortodoxă, de supravieţuire în izolarea tradiţională. Chestiunea fundamentală a românilor, a dialogului deschis, constructiv, de fapt singurul autentic şi eliberator între ortodocşi şi Roma este ocolit în continuare cu mare grijă în public, pentru a nu deranja suspiciunile greco-slavone (Moscova şi Constantinopolul), care-i îndrumă şi încurajează pe români să intre în legătură cu apusenii, cu Roma, numai pe o filieră neutră, evreiască, masonică, liber cugetătoare etc. Eşecul acestei politici este evident... vinovaţii fiind, din perspectiva ortodoxă, din nou evreii. Această duplicitate duce în mod necesar la antisemitism. Astfel, opinii legate de „stăpînirea lumii de finanţă, ocultă evreiască sau/ şi masonică” sînt la ordinea zilei. Antisemitismul românesc nu se deosebeşte de cel ortodox de pretutindeni. Evreii sînt „vinovaţi” că fac casă bună cu occidentalii şi că sînt cu arme şi bagaje în slujba lor. Şi pentru că la Bucureşti, Moscova etc. nu îi dă nimănui astăzi mîna sa mai fie antioccidental ca în trecut, pe faţă, cum era încă uzul pe vremea aşa-ziselor blocuri ideologice, toată agresivitatea mascată antioccidentală se îndreaptă... împotriva evreilor. „Ei conduc lumea, ei sînt vinovaţi!". Probabil ca izolarea intelectuală şi mizeria cronică din spaţiul ortodox îi împiedică pe oameni să vadă realităţile la dimensiuni universale în care evreii sunt numai o mică parte şi în slujba Occidentului, care într-adevăr hotăreşte destinele lumii, şi nici întrun caz, nu invers. Dar să urmărim evoluţia relaţiilor românilor cu Roma, cu Occidentul. Perioada romană pe teritoriul de astăzi a României a fost scurtă, nici două secole, totuşi a imprimat acestor locuri sigiliul Romei. A urmat rebarbarizarea locuitorilor, care au supravieţuit invaziilor printr-un creştinism primitiv, fără ierarhie legată de Roma. Invazia slavilor era cît pe aici să înăbuşe spiritul latin, dacă nu veneau maghiarii în misiune apostolică romano-catolică. Nelichidarea românilor de către maghiari s-a datorat invaziei mongole, care a influenţat pozitiv conlucrarea româno-maghiară şi înfiinţarea Ţării Româneşti şi a Moldovei sub ascultarea Constantinopolului, rupt de Roma. La începutul secolului trecut instituţiile orientale sunt înlocuite treptat cu instituţii apusene şi se punea din nou vechea problemă: „cine să facă legătură între români şi Roma, Occident?". Ortodocşii români nu erau nici pregătiţi şi nici lăsaţi, aşa că evreii preiau misiunea. încercările românilor de a se ridica din groapa izolării milenare erau înăbuşite. Tudor Vladimirescu este omorît de greci, Nicolae Bălcescu şi Alexandru Ioan Cuza mor în exil. Şi dinastia germană de Hohenzollern, venită cu misiune de occidentalizare a ţării, se foloseşte în continuare în acest sens de evrei. Această cooperare dintre ortodoxie, monarhia germană şi „modelul evreiesc” a fost catastrofală, în 1938, 16 milioane de ţărani români, 80% din populaţia ţării munceau ca semianalfabeţi cu o durată medie de viaţă puţin peste 40 de ani etc. pe o „plantaţie”, pentru „oraşul parazitar” (4 milioane, cîte unul de românii occidentalizaţi, maghiari, germani şi evrei) în slujba Occidentului. A urmat prăbuşirea totală a sistemului, dictatura de dezvoltare (1938-1989), care a sfarîmat structurile subdezvoltării. Astăzi trăiesc 50% din români la oraşe, spre disperarea mai ales a maghiarilor, care vor „autonomie locală”, evreii şi germanii emigrînd în masă în perioada dictaturii, speriaţi de avalanşa mizeriei româno-ortodoxe în drum spre oraş. Marile succese ale dictaturii de dezvoltare s-au datorat şi cooperării dintre Ceauşescu şi apuseni în anii 70, tot aşa cum dezastrul din anii ’80 s-a datorat ruperii dialogului. Din aceasta trecere în revistă reiese că relaţiile româno-occidentale au fost mai tot timpul încredinţate volent, volens unor mandatari străini, în Transilvania maghiarii, iar la Bucureşti grecii şi evreii. încercările de refacere a legăturii spirituale directe a românilor cu Roma au încercat mari conducători ca Ioniţă Asan, Ştefan cel Mare, Alexandru Ioan Cuza etc. iar în Ardeal corifeii Şcolii ardelene, iniţiate de ortodocşii românii uniţi cu Roma, dar au eşuat, nu fără a lăsa urme pe care urmează a se păşi mai departe. Preşedintele Ion Iliescu urmăreşte eroic în cea mai bună tradiţie a conducătorilor naţionali, această constantă hotărîtoare. Dar, din păcate, era Ion Iliescu (1990-2000), integrarea economică în Uniunea Europeană şi cea militară în NATO, prin eludarea orientării spirituale şi a concordiei cu Roma este deja sortita eşecului. Acest defect fundamental de construcţie a politicii actuale de apropiere de apuseni este încă salvat de ochii lumii din nou de „modelul evreiesc”. Rezultatul acestor relaţii româno-occidentale duplicitare, sub auspiciu străin, îl cunoaştem deja. Este cît se poate de evident că astăzi evreii din România nu mai pot realiza - nici prin număr (ajunşi de la aproape un milion înainte de război, la cîteva zeci de mii astăzi), şi nici prin influenţa lor în lume - ceea ce românii ortodocşi nu vor sau nu li se permite încă să aspire, o legătură directă şi de perspectivă cu Roma, cu Occidentul. Aşa că eşecul „modelului evreiesc 1996”, oferit în continuare ca platformă politică pentru alegerile viitoare, chiar şi cu micile corecţii de supravieţuire ortodoxă în mizeriea şi izolarea tradiţională, este la fel de previzibil ca cel din anii 1938 sau 1991 şi ca şi, de altfel, renaşterea antisemitismului. Prof. Dr. Viorel Roman, consilier academic la Universitatea din Breme