Foaia Românească, 1999 (Anul 2, nr. 1-52)
1999-01-08 / nr. 1
„Cu credinţa că va fi mai bine" Pămîntul nostru iar a mai îmbătrinit cu un an. La fel şi noi. Ne apropiem de acel sfîrşit de mileniu de care multora dintre noi le este teamă. Vom mai fi? Ne va mai răbda Dumnezeu în acest colţ de galaxie pe care ni l-a ales ca să trăim, să ne înmulţim, să ştim ce este bucuria şi amarul, ce înseamnă bunătatea şi răutatea, speranţa şi deznădejdea. Nu ştim răspunsul. Şi poate că e mai bine dacă nu-l ştim, fiindcă în caz contrar am avea parte de un haos şi mai mare, însă pînă atunci ar trebui să ne vedem de treburile, lucrurile noastre în mod conştient şi devotat. Să fim mai umani, mai buni, să trăim în armonie. Să începem Anul Nou cu credinţa că va fi mai bine. Acest gînd este singurul care ne poate uni. Şi cel sărac, şi cel bogat, şi copiii, şi adulţii, toată lumea ar dori să trăiască mai bine. Pentru a atinge acest „mai bine", la început de an ca de obicei facem tot felul de promisiuni. Vrem să începem o viaţă nouă, cu fapte nobile, cu idei de înnoire, prin care să trăim mai chibzuit. Dorim să ne debarasăm de tot ce se părea nepotrivit, inutil sau rău în viaţă. Anul Nou, de cînd lumea este şi o răscruce, un moment al nădejdii, încercând să ne convingem că ne va aduce îndeplinirea unor idealuri pe care Ie urmărim o viaţă întreagă. De aici chiar esenţa idealurilor, fără de care viaţa noastră ar fi mai săracă şi lipsită de speranţa dătătoare de viaţă. Anul care a trecut ne-a dăruit pace relativă. Anul 1999, dorim să fie la fel, dar un an cu mai multă prosperitate şi reconciliere, în care noi toţi românii de pe aceste meleaguri - indiferent de credinţa ce o avem - să ne putem realiza năzuinţele, realizînd bucurii noi. - Juhász - ANUL NOU Bunul Dumnezeu ne-a ajutat să urcăm pe scara vieţii şi să păşim şi în anul 1999. Să mulţumim lui Dumnezeu că am ajuns această zi, acest an, cu sănătate, dar fiecare dintre noi cu speranţe în viitor. O clipă pămîntească raportată la veşnicie este o bogăţie incomensurabilă. O deosebită emoţie se pogoară în sufletele noastre cînd prezentăm buchetul dragostei şi a urărilor de Anul Nou, fiind o retrospectivă în trecut şi o privire spre viitor, cu întrebările lor fireşti. Mare forţă este timpul, dacă îl privim prin prisma creştinătăţii şi altfel în concepţia lumii profane. După concepţia profană, timpul creează valori trecătoare, iar după cea creştină valori netrecătoare, trainice. Să dăm mărire lui Dumnezeu pentru fiecare clipă în plus cu care El, Creatorul, ne binecuvîntează viaţa fiecăruia dintre noi. Să preţuim această clipă care este o biruinţă a vieţii împotriva morţii ca pe biruinţă a fiinţa împotriva neantului. Fie ca acest început de an, să fie pentru fiecare dintre noi un nou şi preţios imbold spre preţuirea clipei, a existenţei noastre, a acestui extraordinar dar a lui Dumnezeu, în ziua dintîi anului nou fiecare dintre noi îşi face bilanţul existenţa sale în societate şi în familie, ne întrebăm cu ce realizări am încheiat anul trecut. Ar fi bine la răscrucea dintre ani, să mai facem un bilanţ şi anume un riguros bilanţ al conştiinţei, un bilanţ a ceea ce am realizat cu noi înşine, ce am reuşit să facem cu propria noastră viaţă, ce orizonturi ne deschide Noul An şi ce sperăm că vom putea face cu propria noastră viaţă de azi încolo. Să ne hotărim ca în noul an să avem mai multă grijă de noi înşine, de familie, de toţi ce dragi sufletului nostru, de ceea ce avem de gînd să facem şi să creem. Dar să avem gînd anume şi faţă de sufletul nostru, de lăuntrul nostru. Să găsim în Anul Nou cîteva clipe în care să ne adîncim în noi înşine, să-l căutăm pe Dumnezeu părinte şi să-L găsim şi să-L rugăm să ne facă parte de un An fericit, un an în care slava împărăţirii Lui şi poruncile Lui de-a pururi drepte. Aici ori dincolo. El este viaţa, speranţa şi mântuirea noastră a tuturor. La mulţi ani fericiţi! Pr. Dr. I. C. Rudeanu Cu prilejul sărbătorilor de iarnă au sosit foarte multe felicitări şi urări de bine din toate colţurile ţării şi de peste hotare la adresa redacţiei noastre. La rîndul nostru mulţumim pe această cale tuturor acelora care ne-au scris şi ne-au învrednicit cu gîndurile lor de bine. Dorim multă sănătate, prosperare şi fericire tuturor celora care au citit şi pînă acum, dar şi celora care vor citi de acum încolo săptămînalul nostru. Colectivul de redacţie 1---------------------------------------1 Vineri 8 ianuarie 1999 final II Nr. 1 (Serie noua) ----------------------------------------1 Săptăminal al românilor din Ungaria ❖ Fondat in 1951 ❖ 8 pagini ❖ 20 forinți Bilanţ de activitate La-nceputul anului calendaristic 1999 Despre comuna Vecherd în ultimii ani am relatat foarte puţin, prin cîteva ştiri, dat fiind că după părerea mea personală, această aşezare din judeţul Hajdú- Bihar ni se pare situată la „capătul lumii". Conform unor izvoare documentare în trecutul apropiat am aflat cîteva date caracteristice acestei localităţi. Prin urmare am dat de că primele surse car au apărut în scris despre sătuleţ datează din anul 1480. Vecherdul în secolul XIII—XIV figura sub denumirea variantelor: Vened şi Verneld. în 1552 în localitate se găsesc în total şase gospodării populate iar în urma războiului de 15 ani (1591 -1606) satul s-a depopularizat, rămînînd pustiu, fără populaţie, precum reiese din rezultatele recensămintelor din anii 1715-1720. După această perioadă s-a schimbat cu totul populaţia. Chiar pe la mijlocul secolului XIX la Vecherd trăiau în marea majoritate oameni care se declarau de origine română însă care erau pe calea maghiarizării. Sătuleţul se mîndreşte cu un singur monument istoric, anume: biserica ortodoxă română, care a fost ridicată la sfîrşitul secolului al XVIII-lea. Efectivul localităţii care e populat mai ales de oameni vîrstnici cu pensii reduse, din an în an a scăzut. în 1870 de pildă aici locuiau 469 vecherdeni însă din anii 1950 scade treptat numărul acestora. Chiar în anul 1996 la Vecherd nu s-a născut nici un copil, însă au decedat cinci locuitori. Precum am aflat de la primarul Imre Nagy, azi îi linişteşte puţin faptul că deocamdată efectivul stagnează. Astfel azi la Vecherd locuiesc în total 212 de locuitori, dintre care 14 sînt copii. Familiile locuiesc în 85 de case, iar în sat există 130 de loturi. Pentru mine sînt interesante aceste cifre, sper să nu plictisesc cititorii cu aceste informaţii, însă sînt sigură că dacă s-ar fi deplasat cu mine cineva acolo, ar retrăi şi mai mult situaţia reală, decît relatarea mea alb pe negru. După ce am stabilit cu primarul că doresc mult să vizitez localitatea unde am umblat aproape cu un deceniu în urmă, am început să-mi imaginez vechiul sat, adunîndu-mi fotografiile pregătite odinioară la faţa locului. Drumul mi-a părut nesfîrşit, avînd impresia că satul nu se mai apropie. Dintro dată totuşi am zărit tăbliţa bilingvă, Vekerd-Vecherd, care indică denumirea comunei populată şi de oameni de naţionalitate română. M-am bucurat, cînd am aflat o altă imagine a satului, care din punct de vedere al infrastructurii s-a dezvoltat. La Primărie eram aşteptată cu o căldură deosebită, amabilitate care nu se poate exprima prin scris, de domnul primar, de Iulia Monok, Rozalia Nagy şi Alexandru Nemeş, econom al satului. Bucurîndu-ne de revedere, am depănat firele amintirilor din trecut ilustrate şi de fotografiile din arhivă colecţionate de mine, de care s-au bucurat mult gazdele. Discuţia „oficială" a pornit cam greu, fiind rugată să vorbim mai-nainte despre anii ce-au zburat, în fine la întrebarea referitoare la bilanţul de activitate specific anului calendaristic '98, ba chiar celor două cicluri de cînd conduce satul primarul Imre Nagy, planurile ciclului de muncă (al treilea) care a început de la alegerile din toamnă, domnul Nagy m-a informat astfel: - Ani la tind comuna noastră i-a aparţinut administrativ comună Jaca. Din 1990, de cînd sînt primar, satul a devenit independent, cu notariat de circumscripție (la Jaca, notar: Irina Szörnyű). Pînă-n '98 dealtfel îndeplinesc o funcţie obştească, iar din ciclul acesta sînt angajat pe post de bază, principal. Pe vremuri, între 1990-94, conducerea era compusă din trei membri, iar din '94 Autoguvernarea constă din şase membri cu primarul. Ceea ce e o noutate pentru noi, de la alegerile din octombrie 198 la noi funcţionează Autoguvernare minoritară locală, ca în judeţul Bichiş, la Micherechi şi Otlaca- Pustă, împreună cu consilierii ne-am proclamat Autoguvernare de naţionalitate română, amintindu-i nominal pe colegii mei: Iosif Brumar, Iosif German (viceprimar), Ioan Mezei şi Alexandru Nemeş. Neam conturat ca scop principal: promovarea şi păstrarea culturii locale, cultivarea limbii materne a consătenilor români (cam 50 procente ale populaţiei), împiedicarea procesului de pierdere a identităţii, conştiinţa de naţionalitate. în această cauză o să ne folosim de orice sprijin, mînă de ajutor din partea forurilor româneşti din ţară dar am încercat să „ deschidem" şi spre România, dorind să stabilim relaţii de înfrăţire cu localitatea Remeteu. Tot aici aminti o „doleanţă", a vecherdienilor. în urma problemelor care sau prezentat în legătură cu fostul preot român, dorinţa localnicilor e ca să aibă preotul lor propriu în bisericuţa lor sau la serviciile respective pentru că ei ţin mult la religia lor, sînt creştini devotaţi, astfel păstrîndu-şi în aceeaşi timp şi limba maternă, tradiţiile locale strămoşeşti specifice diferitelor sărbători, ceremonii familiale. In prezent creştinii se bucură de rezolvarea provizorie, deplasîndu-se din trei în tra săptămîni (duminica) părintele Teodor Marc, însă şi-a dori cu topi o rezolvare definitivă ca şi comuna Jaca, la 7 km de noi. (Continuare în pag. a 3-a)