Foaia Românească, 1999 (Anul 2, nr. 1-52)

1999-06-25 / nr. 25

( Septemrial al românilor din Ungaria ❖ Fondat In 1951 ❖ 8 pagini ❖ 70 forinți ) Giula Şedinţă în deplasare a Comisiei Culturale a Parlamentului Maghiar în prima decadă a lunii iunie, Comisia Culturală a Parlamentului Maghiar a fost invitată de Imre Tóth, deputatul acestui sector în oraşul Giula, unde s-a ţinut o şedinţă în deplasare, în sala festivă a Primăriei. Comisia, condusă de pre­şedintele Szilárd Sasvári, a urmărit un referat despre si­tuaţia cetăţii medievale din Giula şi despre monumen­tele istorice ale acestui oraş. Documentul a fost prezen­tat de dr. Gyula Erdmann, comisarul cultural al Consi­liului orăşenesc. Acest refe­rat a fost întregit cu comple­tări orale şi de Imre Tóth. Printre altele, au fost subli­niate principalele funcţii ale cetăţii: funcţionarea ca mo­­­e­nument istoric, ca muzeu şi ca teatru. în acest sens, membrii Comisiei Cultura­le au fost solicitaţi să spriji­ne reconstrucţia în aşa fel, ca într-un timp cît mai scurt cetatea din cărămidă să-şi poată îndeplini în mod cu­venit funcţiile.­­ József Gedeon, directo­rul Teatrului Cetăţii a subli­­niat că acum 11 ani, condu­cerea Teatrului Cetăţii a so­licitat reconstrucţia cetăţii » » pentru ca în acest fel să se îmbunătăţească condiţiile de funcţionare a teatrului. » De atunci încoace au fost irosiţi mulţi bani pentru pro­iectări, planuri şi concepţii de reconstrucţie - dar bani­i aruncaţi pe fereastră, căci nici de atunci situaţia monu­mentului istoric nu s-a schimbat, ba chiar s-a înră­utăţit. » La această şedinţă au par­ticipat ca specialişti din par­tea Ministerului dr. Zsolt Visy, secretar de stat şi Tibor Wehner, director principal. Ca buni cunoscă­tori ai acestui domeniu, aceşti înalţi funcţionari au » » » cerut să se facă neapărat demersuri concrete în aceas­tă problemă. Secretarul de stat a amintit şi contractul dintre România şi Ungaria în care ambele părţi s-au în­ţeles reciproc în reconstruc­ţia unor monumente istori­c­­i­ce. In acest cadru intră şi programul de renovare a bi­sericilor care aparţin de Episcopia Ortodoxă Româ­nă din Ungaria şi a acelor catolice şi reformate ungu­reşti din România, în cadrul acestui amplu program s-ar înfiinţa un centru internaţi­o­­­onal cultural în clădirea fos­tului Castel din Banloc (Ro­mânia). Comisia Culturală a Par­lamentului a vizitat cetatea medievală, castelul Almăş­­e­sy, Băile Cetăţii, Galeria „Dürer” şi Cofetăria „Rein­hardt”. După această şedinţă - la care membrii opoziţiei nu au participat - s-a conturat ne­cesitatea de a face un pas ca­tegoric pentru ca să înceapă cît mai degrabă reconstruc­ţiile cetăţii medievale. ? . St. Inventar de război Unsprezece săptămîni de război, o mie de avioane de vînătoare. O sută de avioane iugoslave doborîte, o sută cincizeci de tancuri nimicite. Alarme aeriene, bombe, presiuni atmosferice. Victime: sute de civili şi militari peste zece mii de morţi albanezi ucişi, ex­terminaţi în Kosovo. Trupuri de copii mutilate, bătrîni dezolaţi, femei dez­nădăjduite, sînge şi prăpăd. In plus: pierderi colaterale inevitabile într-o confruntare militară. Rechizitoriu la Haga. Miloşevics şi pe mai departe la putere. Urme pierdute, cadavre arse. Victorie­­ apreciază Clinton. Victorie — apreciază Solana. Victorie — apre­ciază Milosevics. Cincizeci de mii de militari în Kosovo, mii de militari în Macedonia şi Albania. Autonomie în Kosovo - Iugoslavie unită. Protocol de pace. Se desluşeşte viitorul în Bal­cani. Promisiuni, pact de stabilire po­litică, conferinţe internaţionale. Insta­bilitate, agenţi comerciali îngrijoraţi, proiecte economice. Păstrarea păcii - tratat de pace. Tratative între NATO şi Rusia. Trupe ruseşti care îşi reven­dică singur independenţa. îngrijorare în Montenegro şi în Voivodina. O nouă strategie economi­că și militară. NATO deschide calea spre secolul XXI. Război, pace... - Juhász - Oaspeţi din Arad Relaţiile cu România devin în ultimul timp tot mai complexe. în acest sens trebuie evidenţiate, în plus, legăturile dintre judeţele li­mitrofe, printre care se înşiră şi re­p­e­laţiile dintre jude­ţul Bichiş şi Arad.­­ /s î » In săptămîna trecută, o delega­ţie a judeţului ve­cin, Arad s-a în­treţinut la Békéscsaba şi Giula, într-o vizită oficială de lucru. Din delegaţie a făcut parte Dan Ioan, preşedintele Con­siliului judeţean Arad, Achim Alexa, vicepreşedintele Consiliului judeţean, precum şi Consilierul Kálmán Cziszter. Cu ocazia vizitei la Békéscsaba, oas­peţii au purtat convorbiri cu conducă­torii Autoguvernării judeţului Bichiş şi au vizitat Târgul Internaţional „Csaba Expo”. La Giula, delegaţia din judeţul Arad a făcut o scurtă vizită şi la sediul Uniu­nii Autoguvernărilor Româneşti din Ungaria. Aici oaspeţii români, ca de altfel şi însoţitorii din reşedinţa judeţu­lui Bichiş, au fost informaţi despre si­tuaţia actuală a minorităţii române din­­ » Ungaria. Traian Cresta, preşedintele U.A.R.U., în calitate de gazdă, le-a vor­bit oaspeţilor despre preocupările ac­tuale ale Uniunii, despre proiectele de modificare a Legii privind Drepturile Minorităţilor Naţionale si Etnice. 1­­­­ La sfîrşitul întîlnirii, delegaţia româ­nă a vizitat şantierul de construcţie a noului centru cultural românesc din Giula. (j) Sperăm în bine! în momentul încheierii ediţiei actuale a săptămînalului în cadrul lucrărilor Parlamentului Ungariei figurează şi modificarea Legii Nr. LXXVII din 1993 PRIVIND DREPTURILE MI­­NORITĂţILOR NAŢIONALE ŞI ETNICE, care prevede mai multe modi­ficări de o importanţă deosebită pentru românimea din Ungaria, printre care asigurarea posibilităţii înfiinţări Autoguvernării pe ţară a Românilor din Ungaria. (Este cunoscut că dintre cele 13 minori­tăţi taxate din ţara noastră, numai românilor nu le-a reuşit să înfi­inţeze o autoguvernare pe ţară.) Votarea asupra modificării va avea loc cu mai multe ore după încheierea ediţiei săptămînalului nostru. în orice caz noi, românii din Ungaria sperăm în bine! Cine pentru cine? Cînd este vorba despre viitorul copiilor noştri, ne pu­nem deseori întrebarea: rolul cui este mai important în edu­caţia lor, rolul educatorilor sau al părinţilor? Cine poate face mai mult, ca generaţiile tinere să devină generaţii cu înaltă cultură, cu bogate şi largi cunoştinţe, cu convingere fermă despre capacităţile lor personale, cu năzuinţa de a-şi găsi rostul în societate şi cu cutezanţa de a duce la capăt împlinirea viselor. Responsabilitatea cui e mai mare în maturitatea copii­lor, a pedagogilor sau a părinţilor? Se mai întîmplă să arate cu mîna unul spre altul, să arun­ce vine pe celălalt, cînd un copil e greu de educat ori a păşit pe căi nedrepte. Deşi responsabilitatea e una şi ace­eaşi! Punctul de plecare l-ar însemna conlucrarea dintre pe­dagogi şi părinţi. Fiindcă, sînt situaţii cînd numai cuvîntul educatorului are influenţă, şi sunt altele, cînd numai sfatu­rile părinţilor pot primi ascultare. Copiii trebuie să simtă tot timpul că au pe cineva ală­turi, pe cineva căruia i se pot adresa, pe care pot conta, care e gata să le dea ajutor, un adult care — cu înţelepciu­nea şi experienţa anilor­ are şi poate da sfaturi în rezolva­rea dificultăţilor. Responsabilitatea părinţilor şi educatorilor constă în atenţia neschimbată, neîntreruptă faţă de viaţa şi proble­mele copiilor. Copiii au nevoie de îndrumări, de controlul adulţilor. Mari necazuri se mai întîmplă cînd un copil nu are nici baza, nici „stîlpul" necesar. M-am speriat în tre­cutul apropiat cînd în mai multe școli elevii au lansat adu­narea de semnături spre a fi reluat din nou un serial de desene animate printre programele difuzate pentru copii pe micul ecran. Serialul a fost scos din emisiune tocmai fiindcă prin agresivitatea sa a fost apreciat ca dăunător în formarea sufletească a tinerei generaţii. M-am tot între­bat: nu cumva societatea adulţilor se va lăsa şantajată de copii?! Fiindcă atunci nu vom fi departe de vremea cînd copiii vor dicta părinţilor şi educatorilor cum să fie cres­cuţi şi educaţi. Aşa ceva nu poate fi permis să se întîmple. Deocamdată firul depănării, în educaţie, este în mîna pă­rinţilor şi adulţilor şi aşa e firesc. De aceea este atît de necesar să avem cadre didactice bine pregătite, bine plăti­te, apreciate şi recunoscute. Să nu fim nevoiţi să deplîngem mereu învăţătorii de odinioară, care cu o carte, două, în mînă, cu o dragoste şi răbdare nemărginită au educat ge­neraţii întregi, educînd şi formînd oameni de cultură, oa­meni biruitori în viaţa de toate zilele. Zilnic trebuie părinţii să-şi spună: sîntem responsabili pentru copiii noştri, pînă sînt sub grija noastră. Să avem timp pentru ei, să fim receptivi şi sensibili la schimbările lor sufleteşti. Şi să nu ne fie ruşine să colaborăm cu peda­gogii devotaţi şi „implicaţi” în această muncă. Şi atunci e improbabil să se întîmple ceva rău şi iremediabil în viaţa copiilor­­ speranţelor noastre. Iar cînd va sosi acel timp, cînd părinţii trebuie să dea drumul copiilor, ca ei să-şi ia zborul din cuibul familial,­­ cei pe care i-au crescut şi i-au ocrotit ani lungi­­, să aibă curajul să-i lase în VIAŢA, să aibă încredere în deciziile „noului adult”, crescut de ei. Să-l asigure şi să-l întăreas­că în convingerea că va fi de acord în aducerea hotărîrilor, — în caz că va fi­­ am­a - ------șl va accepta calea vieţii lui şi-l va ajuta rugat­­ pînă în ziua cea din urmă.

Next