Foaia Românească, 2004 (Anul 54, nr. 1-53)

2004-01-02 / nr. 1

Renovări la sediul Uniunii Culturale începând de la 1 decembrie, la sediul din Giula al Uniunii Culturale a Românilor din Ungaria se fac lu­crări de renovare de mare amploare. Datorită aces­tora, la sediul organizaţiei româneşti din strada Gh. Doja nu se organizează nici o manifestare culturală. De la preşedintele dr. Ioan Ciotea ne-am interesat de ce tocmai acum, în toi de iarnă, se fac aceste lucrări.­ ­ Cei care ne vizitează sau cei ce participă la acţiu­nile, manifestările organiza­ţiei noastre civile ştiu că lu­crările de renovare ale clă­dirii au început cu patru ani în urmă. Prezidiul ales la sfârşitul anului 1998 a de­cis la începutul mandatului, ca aceste lucrări să înceapă și să se desfășoare în conti­nuare în patru etape. Vreau să precizez încă o dată, pen­tru cei care nu știu, că aceas­tă clădire de pe strada Gh. Doja este singurul imobil care este proprietatea co­munităţii noastre. (Mă refer bineînţeles la clădirile publi­ce.) Deci, în primul an s-a schimbat tot acoperişul clă­dirii, pentru că acesta a fost cel mai urgent lucru. Apoi am continuat cu lucrările din exterior, s-a refăcut izo­larea, au fost schimbate gea­murile mari ale coridorului şi a fost construită o nouă terasă. Acum am ajuns la o nouă fază, pe care tot n-o pot numi ultima, deoarece la o clădire întotdeauna gă­seşti ceva de făcut, dar acum suntem tocmai la eta­pa când se pot face lucrări­le din interior. Clădirea este foarte deteriorată şi pe di­năuntru, ca atare a trebuit să fie schimbată şi refăcută întreaga reţea electrică, par­chetul este putrezit din ca­uză că izolarea nu a fost bine făcută...Deci sunt foar­te-foarte multe de făcut, de refăcut şi de reparat. - Exact în ce constau aces­te lucrări? - In fiecare cameră, în fiecare încăpere se reface izolarea pereţilor la două nivele. In cele mai multe încăperi va fi pus parchet nou, în bucătărie şi în baie va fi pusă faianţă. în unele locuri pereţii trebuie sparţi, în altele trebuie ridicaţi, pen­tru a se împărţi spaţiul in­terior în alt fel. Pereţii vor fi zugrăviţi, tavanul va fi îm­brăcat cu table din ghips cartonat, se vopsesc uşile, geamurile.­­ Mulţi oameni care trec pe la acest sediu se întreabă - şi ne întreabă - de ce tocmai acum, în timpul iernii, se fac aceste lucrări?­­ Motivele sunt multiple: acum avem bani, deoarece am câştigat o sumă consi­derabilă din fondul de in­tervenţie al Oficiului pentru Minorităţi, 2,5 de milioane de forinţi, de la Ministerul Culturii am primit 200.000 de forinţi tot pentru acest scop, la fel 200.000 am obţinut de la Autoguverna­rea Românească din Giula, cu alte 400.000 ne ajută Autoguvernarea Româ­nească din sectorul III din Budapesta. La achitarea cheltuielilor va contribui parţial şi redacţia săptămâ­nalului Foaia românească, care are sediul tot în aceas­tă clădire. Deci, primul motiv este că banii pe care i-am obţinut din diferite părţi trebuie cheltuiţi, inves­tiţi cât mai repede, iar fir­ma cu care lucrăm, firma GyulaBau, cu care s-au fă­cut şi celelalte lucrări, acum s-a angajat la munca din in­teriorul clădirii. De altfel, firmele mari de construcţii, aproape numai în perioada de iarnă fac lucrări interioa­re. Bineînţeles, am contac­tat şi am cerut ofertă de pre­ţuri de la mai multe firme şi întreprinderi giulane, dar cea pe care am ales-o, deci GyulaBau, a avut cea mai avantajoasă ofertă. In altă ordine de idei, după expe­rienţele din anii trecuţi, acum este perioada când se organizează aici la noi cele mai puţine acţiuni, ca ata­re, prin lucrările acestea nu împiedicăm cu nimic pro­gramul de activitate al ca­sei. Contractul precizează că lucrările trebuie să se ter­mine la 31 ianuarie 2004. - iova - CONCURS Prezidiul Uniunii Culturale a Românilor din Unga­ria lansează un concurs pentru ocuparea funcţiei de director al Editurii „NOI”. Sarcina directorului va fi conducerea activităţii Re­dacţiei săptămânalului „Foaia românească" şi susţi­nerea funcţionării Editurii „NOI". Condiţiile de participare la concurs sunt: - cetăţenie maghiară, naţionalitate română - pregătire de grad superior - experienţă în practica jurnalistică - cunoaşterea temeinică a limbii şi culturii româ­neşti din Ungaria. Dosarele de concurs trebuie să conţină: - autobiografia profesională - concepţiile redactării săptămânalului „Foaia ro­mânească” şi ale activităţii editoriale - principiile de gospodărire a Editurii „NOI". Dosarele de concurs să fie înaintate până la 28 ianuarie 2004, la adresa: Uniunea Culturală a Ro­mânilor din Ungaria, Giula, 5700, str. Gh. Doja nr. 8. Funcția va fi ocupată începând cu data de 1 fe­bruarie 2004. Denumirea se va face pe o perioadă nelimitată. Giula, 12 decembrie 2003. Prezidiul UCRU Contract pentru construirea autostrăzii Bucureşti-Budapesta La Palatul guvernamen­tal din Bucureşti a fost sem­nat recent un contract între Ministerul român al Tran­sporturilor şi firma america­nă Bechtel International pri­vind construirea autostrăzii ce va lega Bucureştiul de Budapesta. Conform contractului, de la punctul de frontieră Borş până la Braşov, pe un sector de drum de 415 km, construirea autostrăzii va începe în luna iulie 2004 şi se va termina în anul 2012. Investiţia este evaluată la 2,5 miliarde de dolari. Tron­sonul de autostradă care se va lega de DN Bucureşti- Braşov va străbate localită­ţile Târgu Mureş, Cluj şi Oradea şi va lega capitala României de Europa Cen­trală şi de vestul continen­tului. Guvernul român va prelua un credit extern pen­tru construirea autostrăzii. Amortizarea acestui credit şi acoperirea altor cheltuieli vor fi suportate de Ministe­rul Transporturilor. Con­form prevederilor contrac­tului, firma americană va utiliza materiale şi forţă de muncă din România pentru realizarea tronsonului de autostradă dintre Borş şi Braşov. Firma de construc­ţii americană este una din­tre cele mai mari din SUA. (Rador) Prima pagină web despre românii din Ungaria Informaţii, ştiri, adrese, date utile Internet: www.romanul.hu E-mail: uniunea@romanul.hu Uniunea Culturală a Românilor din Ungaria Editura NOI

Next