Fotbal, ianuarie-iunie 1973 (Anul 8, nr. 345-370)

1973-01-04 / nr. 345

.INTERVIU CU LAUREATUL „TROFEULUI FOTBAL 72 MINE!“ Dinu este în vacanţă. Maşina sa aleargă neobosită pe asfaltul şoselelor, la volan este un băiat tînăr, plin de freamăt şi fericit. Pen­tru că este liber, îşi poartă fericirea pe la Tîr­govişte, Rm. Vîlcea, Sinaia; este foarte greu să-i ţintuieşti locului­­ neastîmpărul lui bine­cunoscut, foamea de timp şi foamea de spaţiu fac din Cornel Dinu, in vacanţă, un trubadur al boemei de bun gust. Presupuneţi că l-am prins la un „stop“ sau la o barieră de cale ferată. A zîmbit larg şi ne-a deschis portiera. A apăsat apoi pe acceleraţie, a răsucit butonul radioului şi a potolit cu un deget ridicat ostili­tatea Gildei, care nu admite, probabil, intruşi, intr-o călătorie de plăcere. Ne f­im puţin pe banchetă şi Dinu vorbeşte primul. — Aveţi în faţă un om fericit. Tace apoi şi mă gindesc că omul acesta a spus totul într-un singur cuvînt. Nu mai poate Încăpea nimic pe lingă sentimentul acesta ro­tund şi neted ca o sferă. Acum va trebui să o scrijelez şi să mă uit înăuntru. Aproape meca­nic şi inutil, întreb ! — De ce ? — Vedeţi, eu am cîştigat „Trofeul Fotbal“ şi In 1970 şi In 1972. In ‘70 evenimentul a fost fascinant, mi se întîmpla prima oară, mă um­pluse de mîndrie şi de entuziasm. Vanitatea care există în fiecare dintre noi era satisfă­cută. Acum simţămîntul este mai complex, e vorba de o perpetuare a lucrurilor care îmi dă o siguranţă, o confirmare individuală, dacă vreţi. Incertitudini, nemulţumiri au sărit In lături ca nişte aşchii netrebnice. Desigur că „bis"-ul acesta nu mă Infatuează, mă linişteşte doar şi mă obligă. — Poate că dumitaie sau altui jucător român i-ar fi stat bine şi intr-un clasa­ment de platformă mai mare, intre cei care au punctat de pildă la „Balon d’Or“. Anul acesta de care ne-am despărţit lista s-a oprit la fundaşul francez Trésor. Nici in anii trecuţi fotbalul nostru nu a avut reprezentanţi. — Individualităţile de la noi nu sînt cu ni­mic mai prejos decit altele de aiurea. Sîntem absolut „competitivi” pe plan internaţional, dar participarea la Jocuri Internaţionale este încă săracă, presa prezintă economicos meciurile de mare atracţie. Cred că nu ştim să ne vindem marfa. Ce s-ar fi întimplat, dacă, de pildă, am fi absentat la marile tîrguri internaţionale, cu tractoarele noastre sau cu vinul nostru, să zicem ? Nu le-ar mai fi cumpărat şi preţuit nimeni, pentru că nu le-am fi cunoscut decit noi.­­ — Ce-ţi spune campionatul acesta oprit la jumătate ? — în poftica criticilor de tot felul, turul a­­cestui campionat a însemnat un oarecare salt de calitate faţă de ediţiile trecute. Dacă apre­cierea nu poate îmbrăca toate cele 16 echipe, vizează, oricum, p­upul de elită instalat In fruntea clasamentului. — Jocul dumitaie a suferit restructu­rări succesive. Oricum, tendinţa de a avansa în teren, a fost dominantă, acum s-a „oficializat" prin plasarea şi la echi­pa naţională, pe linia mijlocaşilor. — Ar fi comod să răspund că mă mina me­reu spre poarta adversă plăcerea imensă a golului, o mică refulare de fost înaintaş la echipa de copii şi juniori. Dar cred că este vorba şi de altceva. De un instinct aparte că fotbalul trebuie scos din şabloane, din idei tactice preconcepute, de sub jugul posturilor fixe. Fără falsă modestie, poate că port In mine germenul unui fotbal al viitorului. In­tuiesc exact că jocul acesta se va modifica. Va exista In teren un haos pozitiv, o anarhie bună, cel care va marca se va replia peste o secundă In poziţia de fundaş stingă, cel care a patrulat cu un minut înainte In faţa propriu­lui portar va apare imediat în careul adversa­rului. — Ai avut idoli ? — Am avut mai mulţi. In funcţie de o anu­mită perioadă, de o anumită conjunctură. Dar pe măsură ce te maturizezi, pe măsură ce an­chete de anvergură te desemnează de mai mul­te ori drept „fotbalistul anului" visezi şi tu cu ochii deschişi să te urci pe soclul pe care îl priveai odatâ cu capul răsturnat pe spate şi cu mina streaşină la ochi. Totuşi, dintre toţi pe care i-am iubit în cugetul meu, cel mai aproape mi-a rămas Suarez din perioada „In­ter”, poate şi pentru faptul că gloria lui se suprapunea peste o zonă mai romantică din biografia mea sportivă, cînd la Tîrgovişte fiind. In jocurile noastre de puştani purtam, fără excepţie, supranume celebre. — Ai prieteni ? — Foate multe cunoştinţe, oameni amabili, simpatici, deferenţi. Oameni de vîrste diferite şi din medii sociale diferite. Ei alcătuiesc o reţea de bunăvoinţă şi cumsecădenie. Mă mîn­­dresc cu ei pentru că mi i-am ales singur şi acest anturaj nu reprezintă In nici un caz, ca în atîtea exemple, o plasă de păianjen care sfîrşeşte prin a te sufoca. Prietenia adevărată este o noţiune mai pretenţioasă şi mai scumpă. Am găsit-o insă la Dumitrache, în puritatea lui sufletească, în altruismul lui fără graniţe, In disponibilitatea rară de a nu şti ce e acela ran­­chiunul sau invidia. Am avut evoluţii absolut paralele, luîndu-ne de mină acum şapte ani în curtea stadionului Dinamo, pe un drum co­mun. *— Valentin Stănescu, care a promovat Metalul Tîrgovişte in A, spunea odată MULŢUMESC TUTUROR CELOR CARE AU CREZUT • ma simt cu adevarat FERICIT • FOTBALUL SE VA MODIFICA CU SIGU­RANŢA • PRIETENUL MEU CEL MAI BUN ? DUMITRA­­CHE • CIND JUCAM LA PITICI STIAM CA VOI EVO­LUA ODATA IN ECHIPA NATIONALA • MA GIN­­DESC SA MA ÎNSOR că printre piticii de la Metalul existau elemente mai talentate decit dumneata. Unele erau de-a dreptul sclipitoare. Nici unul nu s-a realizat, iar Cornel Dinu a ajuns in virful piramidei. Cum ai pu­tea explica fenomenul ? — Eu am dorit să ajung foarte departe. Sunt un mare ambiţios şi puterea de muncă am pus-o In slujba fotbalului. Cînd jucam la pitici, eu îmi spuneam la modul cel mai se­rios că voi ajunge să evoluez In echipa naţio­nală. Treceau pe lingă mine In driblinguri subtile copiii minune de care vorbea Valentin Stănescu. Dar nici unul nu strîngea din dinţi ca Dinu. Toţi aveau un zîmbet zeflemitor pe faţă, o nonşalanţă de care nu s-au dezbărat niciodată. Ei se jucau cu mingea, eu am ju­cat-o Întotdeauna. Aici cred că a stat dife­rența care a făcut departajarea finală. — Ai afirmat pe vremuri că dacă un coechipier pierde balonul din greşeală flagrantă, nu eşti dispus să faci nici un pas pentru a-i repara eroarea. Iţi men­ţii punctul de vedere ? Dinu schimbă vitezele cu gest nervos. Aruncă o privire fugară, vrea să prindă In coada ochiului dacă vorba noastră este serioa­să sau nu. Accentuez : da, da, ai spus acest lucru — Nu-mi amintesc, dar cred că am putut să spun. Acum ciţiva ani, poate, cînd ascensiunea imi inoculase, se pare, o doză de exigenţă exagerată faţă de greşelile altora. Nu eram copt, se vede. Acum îmi vine să rid de ce am putut spune, fiindcă astăzi sunt dispus să alerg 40 m pentru a nu lăsa o minge să iasă un aur. — Dacă priveşti puţin înapoi, ai mo­tive să-ţi încreţeşti fruntea ? — Mă consider norocos. Şansa s-a conjugat cu tot ceea ce am întreprins; o dată însă, o singură dată m-am clătinat. Eram foarte a­­proape de eșec. S-ar fi putut să mă opresc din drum, dar Traian Ionescu a rostit două vorbe care au valorat cu­ o frînghie aruncată unuia care se îneacă. Abia venisem la Dinamo, jucasem 3—4 meciuri, urmate de un reflux. Am fost trimis pe banca rezervelor. Eram o rezervă descurajată, inhibată, îmi spuneam că nu voi putea juca la o astfel de echipă. — Şi ce ţi-a spus Traian Ionescu ? — „Cînd prinzi acest tricou de titular, să n­u-l mai dai niciodată. M-ai înţeles ? !“ — Numeşte un jucător din „noul val" care va ajunge cu certitudine un fotba­list mare. — Bölöni. Are de toate : tehnică, capacitate fizică, intuiţie, ambiţie. Şi e rău. E rău. în terenul lui, cum poate fi cineva rău cu alt­cineva care i-a intrat în casă pe fereastră. — Poate că atingem un subiect sensi­bil, în nici un caz deconectant în acest moment de vacanță. Crezi că ne vom califica pentru München ? Dinu schimbă din nou, nervos, viteza ma­șinii. Nu mai pîndește cu coada ochiului pen­tru că știe că vorbim serios. — Foate greu, dar posibil. Pentru a izbîndi va trebui să muncim enorm și va mai trebui ca cei care nu pot sau nu vor să muncească enorm, să fie conduşi pînă la uşa cabinei tri­colorilor. Politicos dar ferm, cu cuvintele , vă mulţumim pentru tot ceea ce aţi făcut pînă a­­cum ! — Am uitat să te întreb. Cum îţi pe­treci această vacanţă ? — Plimbindu-mă, citind, dormind. Mi-am propus o dezintoxicare psihică : să nu mă mai gindesc la fotbal, să nu-1 mai comentez, să nu mai văd mingea. în aceste 12 zile, Gilda a lătrat violent din fundul mașinii. Divaghez ușor. — De unde ai cățelușa aceasta ? — Am cumpărat-o, după acel 1—1 celebru de pe Wembley. Imi plac mult animalele. Cînd eram la Tîrgovişte aveam 5—6 clini. Acum „la bloc“ mă mulțumesc cu bassetul acesta. — Am citit deunăzi că ai participat la o întrunire cu admiratori în oraşul natal. Desigur primești și o sumedenie de scrisori. In general, cum se canali­zează curiozitatea suporterilor atunci cînd pot discuta cu o vedetă ? Ce vor oamenii să ştie in primul rînd ? — Masa de suporteri nu trebuie privită ca ceva opac şi cenuşiu. Este o sumă de indivi­dualităţi sensibile care nu se mulţumesc cu răspunsuri vagi şi generale. Trebuie să fii circumspect şi să-ţi dai silinţa nu a-i mulţumi pe toţi. Sînt foarte subiectivi, pretenţioşi şi forţează iluzia unui dialog in exclusivitate, eli­­minîndu-i pe ceilalţi. Fiecare întrebare începe cu un „de ce ?“ răspicat. — Ce-ţi doreşti, pentru 1973? proaspete laureat. — Să mulţumesc tuturor celor care au cre­zut in mine. Să ne calificăm în turneul final C.M. Să cîştigăm campionatul cu Dinamo, ar fi o recompensă minunată pentru acest om minunat care este Nelu Nunweiller. Să con­firm succesul din '72. Şi să mă gindesc, să Încep să mă gindesc la însurătoare. Vine o vreme cînd jinduieşti după un cămin şi cînd cineva trebuie să-ţi spună : nu­m­e ai meci şi trebuie să te culci devreme ! Da, da, după 25 de ani, nu mai ai voie să te culci decit de­vreme. Dacă vrei să fii, în continuare, primul. N­­E I ff­­ I DUMITRIU III §3 E foarte greu să fii fratele unui •— fotbalist de clasă ■ Dumitriu 111 nu face excepţie, în 3S calitatea lui de frate a­ lui „Nichi“, 35 aşa cum nici fratele mai mic al lui — Mazzola, Ferruccino, n-a putut să 35 ţină pasul celebrului Sandro Dumitriu III a pornit pe potecile = fotbalului vizibil stinjenit de re­=== flectoarele care se plimbau pentru a === se încrucişa în jurul lui „Nichi“. In anul în care „Nichi“ devenea lau­­reat al turneului U.E.F.A. de la Bu­=Br­cureşti, fratele al treilea se străduia­u să înveţe cîte ceva din arta care nu se poate învăţa a lui .JSIichi“. Cînd 53 „Nichi“ a început să conducă întrea-53 ga echipă a Rapidului, fratele lui încerca marea cu degetul la Petro-3?­şani. in speranţa că se va înscrie pe 53 orbita lui .JSIichi“. Dumitriu III a început să apară In ochii lumii după scurtul sau pasaj de la Metalul Tîrgovişte Se pare că lui i-a priit integrarea intr-o echipă militară cum a fost A.S Armata la Sibiu, şi apoi A.S. Armata la Tg. Mureş. La Tg. Mureş, Bucureştiul începe să rege­te neluarea în consideraţie a lui Dumitriu III. Astfel se produce un transfer neaşteptat: Dumitriu 111 la Steaua! Aşa începe Jocul cel mare al lui .■Ţiţi“ cu puternicii săi coechipieri. Timp de trei ani, el va încerca să se fixeze intr-un post precis la Steaua, dar nu va reuşi, tot datorită penumbrei în care e expus, fatal­mente, ca frate al lui „Nichi“, care, pe deasupra, in anul de graţie 1967 reuşeşte marea performanţă de a conduce Rapidul la victorie in cam­pionat. In ciuda nefixării sale pe un post precis, Dumitriu 111 a ajuns în lotul naţional, antrenorii apreciindu-i forţa, abilitatea tehnică şi frazarea subtilă a multor faze. (Întotdeauna s-a văzut, de altfel, în mişcarea lui Dumitriu III, ceva din şcoala de velocitate a fotbaliştilor giuleşteni). Astăzi, Dumitriu III joacă la Ra­pid. Deşi acest transfer nu a avut — la început — darul să stimuleze visurile fratelui lui „Nichi“, el a fost bine venit. Prin revenirea lui „Nichi“ la Rapid, „Tiţi“ are, poate pentru prima oară, prilejul de a de­monstra ceea ce poate. O primă mostră de coeziune fră­ţească am avut-o în ultimul meci al diviziei, Rapid — Sport Club Bacău. Cele 3 goluri feroviare au fost în­scrise de fraţii Dumitriu. „Nichi“ s-a mulţumit cu unul singur, vrind parcă să-i promită fratelui său că e decis să-l relanseze în fotbalul românesc... Ioan CHIRILA

Next