Fotbal, iulie-decembrie 1973 (Anul 8, nr. 371-396)
1973-07-04 / nr. 371
v Pag. 2 . Ion lonescu, antrenorul Politehnicii din Timişoara, trăieşte momente de mulţumire. El a reuşit să promoveze echipa in prima divizie, după ce, timp de ciţiva ani, „Poli“ lăsase impresia că drumul Golgotei sale va fi mult mai lung. Ion lonescu n-a fost fotbalist de performanţă, dar pasiunea lui pentru fotbal este incontestabilă. Obsedat de studierea tainelor fotbalului, el s-a transferat, după un plan dinainte stabilit, ca antrenor secund la U.T.A., pentru a învăța cîte ceva din arta excelentului practician care este Dumitrescu III. Revenirea la Politehnica a coincis cu succesul promovării. în cursul aceluiaşi an, Ion Ionescu a publicat o lucrare de metodică, in colaborare cu Angelo Niculescu. Pe masa lui de lucru mai figurează un titlu consacrat tot fotbalului. Pentru toate aceste motive, reporterul are speranţa că subiectul „Interviului" de astăzi va răspunde curiozităţii cititorilor. — Felicitări pentru revenirea Timişoarei în A ! — Mulţumesc. A fost un an de muncă foarte tenace. Planurile mele nu întruniseră toate adeziunile. îmi aduc aminte, înainte de campionatul trecut, în cadrul unei şedinţe, am simţit nevoia să fiu foarte tranşant : „Dacă nu promovez un decurs de un an, voi trece automat la munca cu copiii !“ — Credeţi că un transfer la munca cu copiii este un fel de autosancţiune în fotbal ? — Nu. Dimpotrivă ! Copiii — fotbalişti n-au parte, din păcate, de condiţii foarte bune. In acest oraş, care a produs echipe de aur, copiiifotbalişti se dezvoltă cu foarte mare greutate. Există o lipsă de entuziasm, mai ales din partea antrenorilor care au trăit, ca jucători, vremuri de glorie. în cinci ani de zile, aici, în Timişoara, centrul de copii şi juniori a dat, paremi-se, un singur fotbalist pentru Divizia C. îl cheamă Boici, ca pe medicul care a stîrnit atîta vîlvă. — Cine lucrează, în principal, cu copiii ? — Mai mulţi antrenori. Itineanu, Florescu... . — Florescu ? — Nu e Florescu pe care-1 cunoaştem, fostul divizionar A. E un alt Florescu. Numele lor nu spun mare lucru. E păcat că vechii fotbalişti, al căror nume se rosteşte şi astăzi cu veneraţie, nu simt o atracţie pentru munca cu copiii, deşi ei ar fi adevăraţii îndrumători ai copiilor, prin experienţă, vîrstă şi mai ales prin... nume. — Aşadar, provocarea a fost realizată, astfel incit antrenorul Ion Ionescu şi-a îndeplinit planul. Ce reprezintă astăzi Politehnica ? — O echipă care a reuşit unele jocuri bune. Cred că valoarea de ansamblu a Politehnicii de astăzi este superioară, de pildă, valorii lui C.S.M. Reşiţa, în momentul promovării. După părerea mea, C.S.M. Reşiţa a echivalat această valoare în momentul in care i-a dobîndit pe Beldeanu şi Georgevici. O dată cu venirea lui Dudu Georgescu, echipa reşiţeană a căpătat o culoare în pine faţă de ceea ce avem noi astăzi. Spun toate acestea pentru a nu evita ideea că o echipă promovată trebuie să se întărească. Nouă ne lipsește un constructor la mijlocul terenului, de tipul Beldeanu, ca să nu zic Radu Nunweiller... Am mai avea nevoie de un apărător și de un vîrf de atac. Politehnica se va baza, însă, in primul rînd pe lotul său, în care excelează — prin seriozitate — Mehedinţi, Mayer, Şchiopu— Cum a fost realizată această promovare ? — Am găsit, la „Poli“, o atmosferă de resemnare şi, — lucru mai grav, — o stare de mulţumire cu puţin. Cred că am contribuit cu ceva la mobilizarea echipei. Am muncit mult. Am făcut şase antrenamente pe săptămînă. Am urmărit cu insistenţă viaţa extrasportivă a fotbaliştilor. Avantajat de faptul că fotbaliştii studenţi pot fi înmănunchiaţi intr-un cămin, am putut să verific pînă şi ora lor de culcare... Nu vă speriaţi ! A fost un program absolut necesar pentru acest an hotăritor. Sper ca, odată cu trecerea timpului, participarea conştientă a fotbalistului student să cîştige teren. — In legătură cu asta, aş avea o întrebare. Se spune, în general, că o echipă studenţească poate face faţă cu mare greutate programului foarte exigent al fotbalului de performanţă. Sînteţi de acord ? — Nu. Simplul fapt că am reuşit să fac şase antrenamente pe săptămînă e un început de probă. In anumite perioade, o echipă studenţească poate face chiar două antrenamente pe zi dacă este cazul. Mă veţi întreba, desigur, dacă în aceste condiţii studentul mai are timpul necesar studiului. Daţi-mi voie să vă spun că marea masă a studenţilor nu depăşeşte cu mult timpul afectat studiului de către fotbaliştii studenţi. Totul e ca timpul fotbalistului student să fie bine organizat. Şi încă ceva, la fel de important : e anacronic să priveşti cu scepticism fotbalul studenţesc într-o ţară şi intr-o perioadă în care aproape toţi fotbaliştii vor să şi înveţe , după cum e la fel de anacronic — în condiţiile vieţii noi — să te gîndeşti la idealul fotbalistului născut exclusiv pentru fotbal. Repet, însă, fotbalul modern necesită o perfectă organizare a vieţii tînărului fotbalist. Abia in aceste condiţii se poate vorbi despre realizări de performanţă în fotbalul studenţesc. — Aveţi o pregătire teoretică solidă. Aţi muncit cu succes în calitate de practician la U.T.A. Ştiu că aţi valorificat toate deplasările cu U.T.A., pentru a studia fotbalul în străinătate. Aveţi o experienţă concretă în anul care s-a scurs. Aţi amintit de faptul că fotbaliştii dv. au fost supuşi la şase antrenamente pe săptămînă. Ce părere aveţi, în general, despre antrenamentele din fotbalul nostru? — Eu nu sunt prea entuziasmat de felul în care noi, profesioniştii fotbalului, am reuşit să săpăm în adincime. Dacă nu mă înşel, în coloanele revistei FOTBAL, Ştefan Covaci s-a referit în termeni laudativi la activitatea antrenorilor noştri. Complimentul e frumos. Daţi-mi voie, însă, să cred că în multe cazuri se fac prea puţine eforturi pentru adîncirea procesului de antrenament. Antrenamentele la Divizia B, de pildă, — această a doua grupă de elită a fotbalului nostru — nu au rezolvată nici cota de volum, nici cota de intensitate şi, lucrul cel mai important, cota dozajului. — Credeţi că antrenorii din străinătate deţin aceste secrete ? — Nu cred. Antrenorii din străinătate beneficiază de fotbalişti care exercită un autocontrol deosebit, ceea ce permite stabilirea unor cote de volum, intensitate şi dozaj într-o formulă de spontaneitate absolut naturală. — Ce concluzii aţi tras de pe urma activităţii de antrenor ? —O singură concluzie. E nevoie de mai multă muncă în profunzime, pentru deslușirea, cit de cît a secretelor infinite ale fotbalului. Sînt hotărît să dublez timpul necesar acestui studiu, paralel cu munca practică. Iată, de pildă, am constatat că la antrenamentul de luni fotbaliştii au o excelentă dispoziţie, aproape paradoxală după efortul de duminică. Concluzia simplistă ar impune organizarea unui antrenament simbăta, pentru crearea unei stări de excitaţie favorabilă duminică. Dar, pînă atunci, e nevoie de alte investigaţii. Am mai constatat că marţi fotbalistul nostru are momentul său cel mai scăzut. Veţi spune că fenomenul e aproape firesc, dat fiind că intervine relaxarea „extrasportivă“. Trebuie să vă răspund, insă, că această stare de scădere psiho-fizică se manifestă chiar la fotbaliştii care nu abuzează de ziua lor de odihnă. In aceste situaţii se ridică tot felul de probleme, a căror rezolvare trebuie căutată cu insistenţă. Dr. Rădulescu din Cluj a practicat în ultima vreme metoda antrenamente „E TARE GREU SA FII ANTRENOR ÎNTRUN ORAŞ DOMINAT DE AMINTIREA LUI BINDEA ŞI DOBAY lor scurte, duminică dimineaţă, înainte de meciul oficial. Ideea ar putea să pară abracadabrantă, dar ea merită să fie studiată. Şi mai sunt atitea lucruri de studiat în lumea fotbalului nostru, care abia de ciţiva ani încoace încearcă să desfăşoare o activitate cît de cît organizată, mai ales prin efortul original al unor animatori priviţi deseori cu scepticism. In fotbalul nostru s-a creat, din păcate, o falsă dispută între antrenorii înclinaţi spre studiu, dar cu un palmares practic mai puţin spectaculos, şi antrenorii practicieni cu un bagaj teoretic mai sărac. Tendinţele sunt aproape fireşti. Am impresia, însă, că succesele celor care au făcut o practică din pregătirea lor teoretică nu sunt mai mici decit ale celor care pretind că au făcut teorie exclusiv din practică. — Să revenim puțin la Politehnica. Am impresia că a existat un moment-cheie în acest campionat : momentul derbyului CU F. C. Bihor. — F.C. Bihor a fost un excelent stimulent pentru echipa noastră. Echipa orădeană ne-a ţinut în priză aproape tot campionatul. Dacă nu beneficiam de acest stimulent, veritabil „iepure mecanic“, probabil că am fi slăbit în final, precum cealaltă Politehnică, din Iaşi. Sper ca fotbaliştii noştri să extragă esenţialul din stimulentul de tenacitate pe care ni l-a oferit F.C. Bihor. — Pe aici, prin Timişoara, a trecut şi Tache Macri. Dacă nu mă înşel, aţi colaborat un timp. — Tache Macri a fost un fulger pe cerul foarte obosit al fotbalului timişorean. El a creat un moment de panică ponderată — dacă aş putea să mă exprim astfel. Scurta lui trecere a fost şi ea plină de învăţăminte. Adevărul e că fotbalul e un nesfîrşit prilej pentru studiu şi abnegaţie. — Cum vă simţiţi ca antrenor principal la Divizia A ? — E tare greu să fii antrenor intr-un oraş dominat de amintirea lui Bindea şi Dohay... loan CHIRILA !!!ii!!!!!!!!!!!!!!!!!ll!!!!llll!!!!!!!!!i!! lîiliihlIIIIIIlIlIlllllillIiliniiflllîtlUIIillllIlIlilIlinillItlIIlilHIlIIllItlDllîlllMDlllilIllllffllIIilîllHilîlîllii-ilIHIIIi m um KUN II Fraţii Kun au fost două mari speranţe ale fotbalului arădean. Dar oraşul din care au pornit Bodola, Baratky şi atîţia alţi fotbalişti de clasă n-a izbutit să-i reţină acasă. Aşa cum, cu 30 de ani in urmă, luliu Bodola părăsea Oradea, pentru a veni la Venus, în Capitală, tot aşa fraţii Kun aveau să-şi ia zborul spre alte zări, mai promiţătoare. Kun cel mic a ajuns astfel la Arad, împreună cu „fratele“ său nedespărţit... Popovici. Transferul lui Kun la U.T.A. a fost binevenit pentru evoluţia fotbalistului arădean. După ce a depăşit dificultăţile inerente „carantinei“, el a început să joace in echipa lui Dumitrescu III, primind perioada ei de apogeu. In tot acest timp, ochii selecţionerilor s-au îndreptat adesea spre Kun II. Din păcate, tînârul înaintaş de la U.T.A., prea puţin versat în arta reprezentării, a reuşit să stîrnească de fiecare dată îndoielile specialiştilor, cu prilejul feluritelor trnaturi din Capitală. Cu toate acestea, Kun II a continuat să se impună, mai ales acasă, la Arad, prin fineţe, tehnică şi aplomb atletic — detenta lui nu e cu nimic mai prejos ca a lui Dumitrache. Toamna trecută, odată cu regresul echipei de aur a Aradului, Kun II şi Popovici au plecat la Oradea, anunţind că nu vor mai juca la U.T.A. Antrenorul Dumitrescu III nu a părut surprins Fără să aprobe gestul celor doi orădeni, el a înţeles că U.T.A. îi va reţine cu mare greutate, tot aşa cum şi Crişul n-a putut să se împotrivească dorului de ducă al celor doi fotbalişti. Astăzi se aude că talentatul fotbalist Kun II porneşte în cucerirea Capitalei. Se spune că tratativele dintre U.T.A. şi Dinamo sunt avansate. Arădenii, convinşi de faptul că „dragostea cu sila“ e lucrul cel mai rău in fotbal, par dispuşi să-l cedeze pe înaintaşul lor. Iar numeroşii lui suporteri aşteaptă momentul în care Kun II va da primul său examen adevărat, alături de fotbaliştii consacraţi. I. CH. : Nr.371 /3000300