Fotbal, iulie-decembrie 1973 (Anul 8, nr. 371-396)

1973-07-04 / nr. 371

v Pag. 2 . Ion lonescu, antrenorul Politehnicii din Timişoara, trăieşte momente de mulţumire. El a reuşit să promoveze echipa in prima divizie, după ce, timp de ciţiva ani, „Poli“ lăsase impresia că drumul Golgotei sale va fi mult mai lung. Ion lonescu n-a fost fotbalist de performanţă, dar pasiunea lui pentru fotbal este incontestabilă. Obsedat de studierea tainelor fotbalului, el s-a transferat, după un plan dinainte stabilit, ca antrenor secund la U.T.A., pentru a învăța cîte ceva din arta excelentului practician care este Dumitrescu III. Revenirea la Politehnica a coincis cu succesul promovării. în cursul aceluiaşi an, Ion Ionescu a publicat o lucrare de metodică, in colaborare cu Angelo Niculescu. Pe masa lui de lucru mai figurează un titlu consacrat tot fotbalului. Pentru toate aceste motive, reporterul are speranţa că subiec­tul „Interviului" de astăzi va răspunde curiozităţii cititorilor. — Felicitări pentru re­venirea Timişoarei în A ! — Mulţumesc. A fost un an de muncă foarte tenace. Pla­nurile mele nu întruniseră toate adeziunile. îmi aduc a­­minte, înainte de campionatul trecut, în cadrul unei şedinţe, am simţit nevoia să fiu foarte tranşant : „Dacă nu promovez un decurs de un an, voi trece automat la munca cu copiii !“ — Credeţi că un trans­fer la munca cu copiii este un fel de autosanc­­ţiune în fotbal ? — Nu. Dimpotrivă ! Copiii — fotbalişti n-au parte, din păcate, de condiţii foarte bune. In acest oraş, care a produs echipe de aur, copiii­­fotbalişti se dezvoltă cu foarte mare greutate. Există o lipsă de entuziasm, mai ales din partea antrenorilor care au trăit, ca jucători, vremuri de glorie. în cinci ani de zile, aici, în Timişoara, centrul de copii şi juniori a dat, pare­­mi-se, un singur­ fotbalist pentru Divizia C. îl cheamă Boici, ca pe medicul care a stîrnit atîta vîlvă. — Cine lucrează, în principal, cu copiii ? — Mai mulţi antrenori. Iti­neanu, Florescu... . — Florescu ? — Nu e Florescu pe care-1 cunoaştem, fostul divizionar A. E un alt Florescu. Nu­mele lor nu spun mare lucru. E păcat că vechii fotbalişti, al căror nume se rosteşte şi astăzi cu veneraţie, nu simt o atracţie pentru munca cu copiii, deşi ei ar fi adevăraţii îndrumători ai copiilor, prin experienţă, vîrstă şi mai ales prin... nume. — Aşadar, provocarea a fost realizată, astfel incit antrenorul Ion Io­­nescu şi-a îndeplinit planul. Ce reprezintă astăzi Politehnica ? — O echipă care a reuşit unele jocuri bune. Cred că valoarea de ansamblu a Po­litehnicii de astăzi este supe­rioară, de pildă, valorii lui C.S.M. Reşiţa, în momentul promovării. După părerea mea, C.S.M. Reşiţa a echiva­lat această valoare în momen­tul in care i-a dobîndit pe Beldeanu şi Georgevici. O dată cu venirea lui Dudu Georgescu, echipa reşiţeană a căpătat o culoare în pine faţă de ceea ce avem noi astăzi. Spun toate acestea pentru a nu evita ideea că o echipă promovată trebuie să se în­tărească. Nouă ne lipsește un constructor la mijlocul tere­nului, de tipul Beldeanu, ca să nu zic Radu Nunweiller... Am mai avea nevoie de un apărător și de un vîrf de a­­tac. Politehnica se va baza, însă, in primul rînd pe lotul său, în care excelează — prin seriozitate — Mehedinţi, Ma­yer, Şchiopu­— Cum a fost realizată această promovare ? — Am găsit, la „Poli“, o atmosferă de resemnare şi, — lucru mai grav, — o stare de mulţumire cu puţin. Cred că am contribuit cu ceva la mo­bilizarea echipei. Am muncit mult. Am făcut şase antrena­mente pe săptămînă. Am ur­mărit cu insistenţă viaţa ex­­trasportivă a fotbaliştilor. A­­vantajat de faptul că fotba­liştii studenţi pot fi înmănun­­chiaţi intr-un cămin, am pu­tut să verific pînă şi ora lor de culcare... Nu vă speriaţi ! A fost un program absolut necesar pentru acest an hotă­­ritor. Sper ca, odată cu tre­cerea timpului, participarea conştientă a fotbalistului stu­dent să cîştige teren. — In legătură cu asta, aş avea o întrebare. Se spune, în general, că o echipă studenţească poate face faţă cu mare greutate programului foarte exigent al fotba­lului de performanţă. Sînteţi de acord ? — Nu. Simplul fapt că am reuşit să fac şase antrena­mente pe săptămînă e un în­ceput de probă. In anumite perioade, o echipă studenţeas­că poate face chiar două an­trenamente pe zi dacă este cazul. Mă veţi întreba, desi­gur, d­acă în aceste condiţii studentul mai are timpul ne­cesar studiului. Daţi-mi voie să vă spun că marea masă a studenţilor nu depăşeşte cu mult timpul afectat studiului de către fotbaliştii studenţi. Totul e ca timpul fotbalistului student să fie bine organizat. Şi încă ceva, la fel de impor­tant : e anacronic să priveşti cu scepticism fotbalul studen­ţesc într-o ţară şi intr-o pe­rioadă în care aproape toţi fotbaliştii vor să şi înveţe , după cum e la fel de anacro­­nic — în condiţiile vieţii noi — să te gîndeşti la idealul fot­balistului născut exclusiv pentru fotbal. Repet, însă, fotbalul modern necesită o perfectă organizare a vieţii tînărului fotbalist. Abia in a­­ceste condiţii se poate vorbi despre realizări de perfor­manţă în fotbalul studenţesc. — Aveţi o pregătire teoretică solidă. Aţi muncit cu succes în ca­litate de practician la U.T.A. Ştiu că aţi valo­rificat toate deplasă­rile cu U.T.A., pentru a studia fotbalul în străinătate. Aveţi o ex­perienţă concretă în anul care s-a scurs. Aţi amintit de faptul că fotbaliştii dv. au fost supuşi la şase antrena­mente pe săptămînă. Ce părere aveţi, în gene­ral, despre antrenamen­tele din fotbalul nostru? — Eu nu sunt prea entu­ziasmat de felul în care noi, profesioniştii fotbalului, am reuşit să săpăm în adincime. Dacă nu mă înşel, în coloa­nele revistei FOTBAL, Ştefan Covaci s-a referit în termeni laudativi la activitatea antre­norilor noştri. Complimentul e frumos. Daţi-mi voie, însă, să cred că în multe cazuri se fac prea puţine eforturi pen­tru adîncirea procesului de antrenament. Antrenamentele la Divizia B, de pildă, — a­­ceastă a doua grupă de elită a fotbalului nostru — nu au rezolvată nici cota de volum, nici cota de intensitate şi, lu­crul cel mai important, cota dozajului. — Credeţi că antrenorii din străinătate deţin a­­ceste secrete ? — Nu cred. Antrenorii din străinătate beneficiază de fotbalişti care exercită un autocontrol deosebit, ceea ce permite stabilirea unor cote de volum, intensitate şi do­zaj într-o formulă de sponta­neitate absolut naturală. — Ce concluzii aţi tras de pe urma activităţii de antrenor ? —O singură concluzie. E nevoie de mai multă muncă în profunzime, pentru deslu­șirea, cit de cît a secretelor in­finite ale fotbalului. Sînt ho­­tărît să dublez timpul nece­sar acestui studiu, paralel cu munca practică. Iată, de pil­dă, am constatat că la antre­namentul de luni fotbaliştii au o excelentă dispoziţie, a­­proape paradoxală după efor­tul de duminică. Concluzia simplistă ar impune organiza­rea unui antrenament sim­­băta, pentru crearea unei stări de excitaţie favorabilă duminică. Dar, pînă atunci, e nevoie de alte investigaţii. Am mai constatat că marţi fotba­listul nostru are momentul său cel mai scăzut. Veţi spu­ne că fenomenul e aproape fi­resc, dat fiind că intervine relaxarea „extrasportivă“. Trebuie să vă răspund, insă, că această stare de scădere psiho-fizică se manifestă chiar la fotbaliştii care nu abuzea­ză de ziua lor de odihnă. In aceste situaţii se ridică tot felul de probleme, a căror re­zolvare trebuie căutată cu in­sistenţă. Dr. Rădulescu din Cluj a practicat în ultima vreme metoda antrenamente­ „E TARE GREU SA FII ANTRENOR ÎNTRUN ORAŞ DOMINAT DE AMINTIREA LUI BINDEA ŞI DOBAY­­ lor scurte, duminică diminea­ţă, înainte de meciul oficial. Ideea ar putea să pară abra­cadabrantă, dar ea merită să fie studiată. Şi mai sunt atitea lucruri de studiat în lumea fotbalului nostru, care abia de ciţiva ani încoace în­cearcă să desfăşoare o acti­vitate cît de cît organizată, mai ales prin efortul original al unor animatori priviţi de­seori cu scepticism. In fotba­lul nostru s-a creat, din pă­cate, o falsă dispută între an­trenorii înclinaţi spre studiu, dar cu un palmares practic mai puţin spectaculos, şi an­trenorii practicieni cu un ba­gaj teoretic mai sărac. Ten­dinţele sunt­ aproape fireşti. Am impresia, însă, că succese­­le celor care au făcut o practi­că din pregătirea lor teoreti­că nu sunt mai mici decit ale celor care pretind că au fă­cut teorie exclusiv din prac­tică. — Să revenim puțin la Politehnica. Am impre­sia că a existat un mo­­ment-cheie în acest campionat : momentul derbyului CU F. C. Bi­hor. — F.C. Bihor a fost un ex­celent stimulent pentru echi­pa noastră. Echipa orădeană ne-a ţinut în priză aproape tot campionatul. Dacă nu be­­neficiam de acest stimulent, veritabil „iepure mecanic“, probabil că am fi slăbit în final, precum cealaltă Poli­tehnică, din Iaşi. Sper ca fotbaliştii noştri să extragă esenţialul din stimulentul de tenacitate pe care ni l-a o­­ferit F.C. Bihor. — Pe aici, prin Timi­şoara, a trecut şi Tache Macri. Dacă nu mă în­şel, aţi colaborat un timp. — Tache Macri a fost un fulger pe cerul foarte obosit al fotbalului timişorean. El a creat un moment de pani­că ponderată — dacă aş pu­tea să mă exprim astfel. Scurta lui trecere a fost şi ea plină de învăţăminte. Ade­vărul e că fotbalul e un ne­­sfîrşit prilej pentru studiu şi abnegaţie. — Cum vă simţiţi ca antrenor principal la Divizia A ? — E tare greu să fii antre­nor intr-un oraş dominat de amintirea lui Bindea şi Do­­hay... loan CHIRI­LA !!!ii!!!!!!!!!!!!!!!!!ll!!!!llll!!!!!!!!!i!! lîiliihlIIIIIIlIlIlllllillIiliniiflllîtlUIIillllIlIlilIlinillItlIIlilHIlIIllItlDllîlllMDlllilIllllffllIIilîllHilîlîllii-ilIHIIIi m um KUN II Fraţii Kun au fost două mari speranţe ale fotbalului arădean. Dar oraşul din care au pornit Bodola, Baratky şi atîţia alţi fotbalişti de clasă n-a izbutit să-i reţină acasă. Aşa cum, cu 30 de ani in urmă, luliu Bodola pă­răsea Oradea, pentru a veni la Venus, în Ca­pitală, tot aşa fraţii Kun aveau să-şi ia zbo­rul spre alte zări, mai promiţătoare. Kun cel mic a ajuns astfel la Arad, împreună cu „fratele“ său nedespărţit... Popovici. Transferul lui Kun la U.T.A. a fost bine­venit pentru evoluţia fotbalistului arădean. După ce a depăşit dificultăţile inerente „ca­rantinei“, el a început să joace in echipa lui Dumitrescu III, primind perioada ei de apogeu. In tot acest timp, ochii selecţioneri­lor s-au îndreptat adesea spre Kun II. Din păcate, tînârul înaintaş de la U.T.A., prea puţin versat în arta reprezentării, a reuşit să stîrnească de fiecare dată îndoielile spe­cialiştilor, cu prilejul feluritelor trnaturi din Capitală. Cu toate acestea, Kun II a conti­nuat să se impună, mai ales acasă, la Arad, prin fineţe, tehnică şi aplomb atletic — detenta lui nu e cu nimic mai prejos ca a lui Dumitrache. Toamna trecută, odată cu­ regresul echipei de aur a Aradului, Kun II şi Popovici au plecat la Oradea, anunţind că nu vor mai juca la U.T.A. Antrenorul Dumitrescu III nu a părut surprins Fără să aprobe gestul celor doi orădeni, el a înţeles că U.T.A. îi va re­ţine cu mare greutate, tot aşa cum şi Crişul n-a putut să se împotrivească dorului de du­că al celor doi fotbalişti. Astăzi se aude că talentatul fotbalist Kun II porneşte în cucerirea Capitalei. Se spune că tratativele dintre U.T.A. şi Dinamo sunt avansate. Arădenii, convinşi de faptul că „dragostea cu sila“ e lucrul cel mai rău in fotbal, par dispuşi să-l cedeze pe înaintaşul lor. Iar numeroşii lui suporteri aşteaptă mo­mentul în care Kun II va da primul său e­­xamen adevărat, alături de fotbaliştii con­sacraţi. I. CH. : Nr.371 /3000300

Next