Fulgerul, 1888-1889 (Anul 1, nr. 1-84)
1889-04-06 / nr. 72
Un ]No. IO *banî. AXUL I No. n Joi 0 Aprilie 1889. 3pic^^ IliTIDEDF’IDliTIDEliT'T Apare Joia ţi Duminica. Redacţia şi Administraţia la Tipografia Lucrătorilor Români Asociaţi Iaşi strada Baston No. 7, Iaşi, în 5 aprile 1889. Strângă’şi rândurile liberalii Cu venirea guvernului conservator, sub d. Lascar Catargiu, se pare că ţara a intrat in legalitate întru atâta că ea a fost scăpată de guvernul personal care acaparasă puterea cu intenţiunea de a se mănţinea şi chiar a se perpetua acolo. Deci, atârnă de la aleşii naţiunei şi de la guvernile ce pe viitor se vor succeda la putere a face ca regimul personal să fie înmormântat pe vecie și nici să i se mai pomenescă macar de nume. Urmeză deci că, pe viitor, jocul partidelor, un moment întrerupt prin regimele bunului plac, cărora nu le plăceau aceste partide și intrigau pentru disbinarea lor să reîncepă. Astfel fiind lucrurile, vechile partide de guvernământ trebue să caute a se reorganisa. Partidul conservator, deşi astă-zi desbinat întru câtva în vechi conservatori şi junimişti, fiind la putere, desigur că aceste fragmente se vor contopi din nou şi se vor reorganisa pentru a se putea reânţine mai departe la putere. Pentru partidul liberal lucrul este mai greu şi tocmai pentru acesta şefii ei liberali au de datorie a -şi da tote silinţele pentru a ajunge la un bun resultat. In cursul a doisprezece ani de guvernământ, partidul liberal-naţional, nimeni nu o pote tăgădui, a ridicat forte multe nemulţumiri în tota ţara, de aceia, pentru moment, în interesul isbândei ideilor liberale, toţi liberalii cinstiţi sunt datori a se mulţumi cu un rol secundar, a rămânea pe al doilea plan, a renunţa la individualitatea grupărei lor anteriore şi a veni să îngroşe şirurile liberalilor disidenţi, formând un redutabil partid căruia nimeni să nu-i potă resista. Astăzi când noi partide politice se ivesc la orizont, partide ce ameninţă a lua de la partidul liberal o bună parte din contigente, şi încă dintre elementele cele mai sănătose, şefii liberali trebue să înţelegă că timpul hesitărei a trecut şi să se puie cu seriositate la lucru. Cu programul de la 1848 nu mai merge. In urma progreselor realizate de la acea dată în cece, ţara simte trebuinţa de reforme şi de îmbunătăţiri nouă, pentru a cărora realizare partidul liberal, căruia totdeaunai-a plăcut a se numi partidul progresului, trebue să lupte din răsputeri. Aşadar, pentru moment, două lucruri mai însămnate au de făcut şefii liberali dacă voesc a asigura existenţa acestui partid : 1) unificarea şi purificarea partidului de tote elementele inciuse, de tot ce este conrupt sau conrupător şi stabilirea lui pe baze solide ; 2) alcătuirea unui program liberal, în adevăratul înţeles al cuvântului, care să aibă în vedere interesele tuturor clastelor sociale, care să găsească remediul tuturor relelor de cari are a se plânge societate, în care să se prevadă tote îmbunătăţirile şi reformele pe cari ţara le aşteaptă cu atâta nerăbdare. Şi tote acestea trebue să se facă nu numai ca reclamă electorală pentru a câştiga un număr precare de voturi în alegeri, ci cu sinceritate şi cu nestrămutata dorinţă de a ajunge, cât se va putea mai degrabă, la realizarea lor. Numai astfel partidul liberal astăzi,fi slab, divisat şi în bună parte chiar compromis, va putea deveni partidul viitorului şi singurul în stare a duce destinele ţărei spre bine şi progres. La o parte deci cu ambiţiunile personale. La o parte cu intrigile meschine şi cu interesele de gaşcă. Eată care trebue să fie deviza tuturor liberalilor cinstiţi. Al VI-lea Congres didactic. Şedinţa de la 3 Aprilie 1889. Luni 3 aprilie, în teatrul Pastia, s’a deschis al VI-lea congres al corpului didactic din România, în asistenţa a vre-o două sute de profesori, din dinferite părţi ale ţărei. Se proclamă, după propunerea d-lui Mirescu, de preşedinte pe rectorul Universităţei d. N. Culianu. D. Culianu mulţumeşte pentru acesta onore. Soluţiunile ce dăm în acest congres, zice d-sa, nu sunt pentru nimeni obligătore, dar cu tote acestea contribuim fiecare la realisarea unor îmbunătăţiri în înveţăment. Di rector arată că parte din desideratele congresului din 1885 s’au realisat de autorităţile administrative. D. Troteanu arată scopul congresului de a aduna masa întreagă a profesorilor, de a cimenta legăturile în corpul profesoral, şi de a se ridica cultura la nivelul trebuitor. Laudă pe iniţiatorii congresului. B. Aramă propune ca preşedintele să aducă la cunoştinţa M. S. Regelui omagiele congresului. Se redactează şi se trimete următorea telegramă : M. S Carol I Acrele României Bucureşt. Sire, »Corpul didactic al României, întrunuit în a VI-lea congres, pentru a discuta „organisarea şcolelor normale primare, vine »respectuos a pune lucrările sale sub înaltul „patonagiu al Majestăţei Vostre şi a vces„prima sentimente profunde de devotament „şi gratitudine pentru sprijinul bine-voitor „dat de guvernul Majestăţei Vostre, pentru »întrunirea acestui congres. »Să trăiţi Majestatea Vostrâ, ani mulţi fericiţi pe Tronul României.“ „Să trăiască M. S. Elisabeta Regina României." „Să trăiască A. S. Principele Ferdinand de „Hohenzollern, moștenitorul presumtiv al Tronului României.“ Președintele congresului didactic, N. Culianu. D. C. C. Dobrescu în calitate de secretar face o dare de seamă scurtă despre întrunirile prealabile. Chestiunea care are a se discuta este organisarea şcolelor normale primare. D. secretar,arată că învăţământul primar fie rural, fie urban, este învăţământul cel mai întins şi recrutarea profesorilor este o cestiune capitală. Insistă asupra scopului şcolei normale şi discută mijlocele pentru organizarea scolei normale proprie cu situaţiunea în România. împarte discuţiunea in două chestiuni : 1. Trebue să fie deosebire între scola normală de invitători şi intre cea de institori ? 2. Condiţiunele de admisibilitate în şcala normală. A doua cestiune depinde de resoluţiunea ce se va lua asupra celei d’intăiu. Noi vom emite ideile nostre şi vom lupta pentru îmbunătăţirea învăţământului. D. preşedinte pune în discuţiune cel d’intăiu punct şi dă cuvântul d-lui T. Savescu. D. T. Savescu vorbeşte de starea învăţământului de la 1848. Dacă se vrea ca ţeranul să aibă lumină, să i se deie cei mai eminenţi profesori fiindcă la ţeran este ignoranţa cea mai mare. Nu admite nici o deosebire intre profesori şi institutori, sfârşeşte cerând ca şi la ţară şi în oraşe, aceiaşi profesori să fie. Părintele Conon împărtăşeşte ideia d-lui Savescu. Cere şi organizarea sistematică a şcolei normale pentru profesore, care au nevoe de o cultură şi mai înaintată decât a profesorilor. Instrucţiunea secondară şi primară pentru fete să fie şi mai serioasă. D. Troteanu face o deosebire între un institutor şi un invitător. Altele sunt cunoştinţele celui d’intăiu, altele celui de al doilea. (Mai mulţi profesori cer cuvântul.) D. Ghibănescu afirmă că legea de la 1864 este o imitaţie oarbă. Arată că şcola normală e aprope totul în societate. In acesta şcelă la început nu era o instrucţiune superiora, ci era o normă pentru celelalte. Ince de pe la 1864, cunoştem şcola normală model. Intrând în fond, dovedeşte că un copi de la ţară întimpină şi astăzi dificultăţi de a intra in şcolă, deşi nu există o lege care să împedice. Satele au alimentat târgurile In privinţa legei pentru femei, ea stă astăzi ca acea a bărbaţilor din 1878. Se declară, în principiu, pentru unificarea şcolelor normale. D. C. C. Dobrescu. In principiu, dar numai în principiu, e şi a sa de aceiaşi opinie. E altceva cine predă şi altceva ce se predă Acâstă chestiune s’a hotărât in congresul trecut cerându se ca să fie acelaşi program la sate ca şi la oraşe. Nu pote să existe de cât un Învăţământ elementar egalitar. Cum să recrutăm pe învăţătorii săteşti ? acesta e o chestiune eminaminte socială. Trebue cercetată starea actuală a societăţei. Suntem noi ore de vină că şau din ţară zace într’o complectă ignoranţă şi sărăcie? Cine pote apoi educa pe ţeran ? Pentru sate trebue un profesor special şi pentru oraş tot special, învăţătorii sunt priviţi în sate forte rău de ţerani. Combate ideia unificării şi o consideră ca regresivă. D. Pop (Raducănei) susţine că şcolele normale pot fi considerate ca nişte fabrici menite a da maiştrii, cari au a forma pe viitorii cetăţeni. Dacă am voi să ştim ce va deveni Statul nostru peste câţiva ani, n avem decât să ne uităm la organisaţiunea şcolelor normale şi vom vedea oglinda fidelă a viitorilor cetăţeni. Intrând în fond, asupra unificărei şcolei normale, îşi pune întrebarea: pentru ce institutorului urban care e menit a conduce numai o clasă primară i se dă 4 clase primare, 4 gimnaziale şi şcola normală, pe când învăţătorului sătesc menit a conduce 6 clase, i se dă numai 4 clase primare şi şcola normală ? Este ore mai greu a conduce o singură clasă primara urbană, decât 6 clase primare rurale, a cărei programă oricât de îngustă ar fi, tot este egală cu materia a trei clase primare urbane ? Pentru ce dar se dă învăţătorului sătesc mai puţină lumină decât institutorului urban ? Frecvenţa la ţară este ea mai regulată decât la oraş ? Pozitiv că nu. Ştiut este că 3, 4ile de urmare sunt întrerupte prin 3 şi 4 zile de absenţă. Vin pre copii sătenilor la şcolă cu o creştere mai apropiată de şcolă, pentru ca să potă primi instrucţiunea mai cu înlesnire decât fiii orăşenilor? La ţară mai că nici există educaţia în familie. Astfel că majoritatea copiilor cresc ca buruenile, pe când la oraşe nu e aşa. Terenul nu e deci aşa sălbatic pentru a putea primi cultura mai cu înlesnire. Urmarea la şcolă e regulată. Aşadar încă odată: pentru ce mai multă lumină institutorului urban care conduce numai o clasă şi mai puţină învăţătorului sătesc care conduce 6 clase? Acolo unde e întuneric, e nevoe de mai multă lumină şi putere ştiinţifică căci sarcina instrucţiunei şi a educaţiunei e mult mai grea. Dacă aşa este, naşte întrebarea : pentru ce să nu dăm învăţătorului sătesc, instrucţiunea institutorului ur*