Fulgerul, 1889-1890 (Anul 2, nr. 1-64)

1889-05-28 / nr. 1

fect de poliţie, care era asaltat de re­clamanţi, s’au aplicat disposiţiunele a­­liniat. II a art. 53 din reg. carence: declaraţiunile se vor face în scris sau verbal, de către întroducătorul mărfu­rilor. Ast­fel au mai încetat nelegiui­­tele ce se făceau, primindu-se decla­raţiuni st­rbile. Să cităm un fapt care a făcut sgo­­mot în lumea comercială. Comerci­antul Leon Fichtner, făcu o declaraţie prin care specifica că are 3 vase cu rachiu. De la gară însă, până la ba­rieră, spărgându-se un vas, a fost con­­strins să plătească 180 lei taxa co­munală şi pentru vasul deşert, de­oare­­ce făcuse o declaraţiune scrisă ce i s a impus contra regulamentului ! Dar n’am sfârşit; în numerul viitor vom continua. Dr. Lecomte de Nouy Şi BISERICA TREI-ERARHI. Zidirele cari închideau faţa bisericei Trei- Erarhi sunt aproape de a dispărea, lăsând rizibil acest monument al Iaşului trecători­lor de pe strada Ştefan cel Mare. Acesta ne a atras atenţiunea asupra seriei restau­­rărei bisericei ce durează de la 1882 şi care, după cât vedem­, este departe de a se ter­mina. Nu ştim pentru care causa lucrările pe anul acesta s’au suspendat cu desăvârşire căci, după cât ne aducem aminte, încât din anul trecut era prevăzută şi eliberată chiar o sumă destul de însemnată care să permită continuarea lucrului şi pe anul acesta. Suma votată trece peste 400.000 lei şi nu ne pu­tem închipui că să se fi sleit totă numai în câte­va luni ale anului trecut. După cât aflăm, s’ar fi petrecând «celea grave neregularităţi, pe tote privesc de aprope pe d. arhitect Le­comte de Nouy, care nu ne-a onorat cu visita sa de mai bine de trei ani spre a’şi inspecta macar lucrările, despre cari e răs­punzător, după socotinţa nostră. D-sa pe­trece pe la Pai­­ şi, din când în când, se repede vara şi pe la Sinaia, fără a’şi aminti macar că are obligaţiuni mari luate când FULGERUL i s’a propus de a ne restaura Trei-Erarhii. La gară sunt sosite de vre-o trei luni mai multe vagoane cu peatră, pentru m magazinalui cărora pare că va trebui să se plătască mai mult de cât face în­să­şi peatra. Sculptorii— vre-o câţi­va la numer—ştim că au fost ţi­nuţi totă carna fără viraă a lucra pe cât ar fi trebuit, din cauza tot a lipsei d- lui Le­comte. Cu toate acestea ei au trebuit să ne plătiţi pănâ în primăvară ; iar când totă Inima se aştepta să înceapă lucrul în afară, ei fură concediaţi, aşa­ că timpul cel unui bun de lucru ae perde. Ministerul ştie pre tote acestea ? Şi, dacă ştie, luat-a vre-o deposiţiune prin care să îndatorască pe d. arhitect Lecomte a ’şi căuta de lucru la care s’a angajat . Apoi, cu biserica Sf. Neculai, ce face d-sa, care a dă­râmat-o fără să se fi gândit la restaurarea ei, precum era dator? o va reedifica la loc sau e menită de a fi rasă pentru tot­deauna ? Cerem cu insistenţă o anchetă seriosa pentru desvălirea neregularitaţilor ce se află în acesta afacere şi mai cu seamă cerceta­rea compturilor celor 400.000 lei, pentru care sumă suntem siguri că nu s’a lucrat la res­taurarea bisericei Trei-Erarhi şi nici la da­­ramarea Sf. Neculai. OBEVA de la şcola militară din Iaşi. Din momentul când vestea se res­­pândi prin oraş că elevii clasei a IV-a au părăsit şcola, în puterea nopţei, o ferbere începu să domnescă pretutin­­denea. Fie­care era preocupat de a­­cesta regiv bilă întâmplare, ce se da­­toreşte unor disposiţiuni nechibzuite a millietrului de resboi. In numeral trecut am dat care-şi care detalii asupra acestui fapt. N’am vorbit însă despre ceia ce s’a întâm­plat mercuri sara, de­oare­ce aiiarul era deja sub presă. Clasa a 111-a a şcolei militare, în­­curajată de demonstraţiunea superio­rilor lor din clasa IV, a luat hotărî­­rea să părăsască şi ea, în corpore, şcola. Directorul, d. colonel Macarovici, îm­preună cu profesorii, de­şi au luat tote măsurile pentru a împedeca esecutarea hotărirei elevilor, totuşi n’au isbutit. Astfel, pe la 6 ore p. m., elevii cla­sei a IlI-a, în faţa d-lui colonel Maca­rovici şi a d-lui profesor Ralet, au pă­­răsit cu demonstraţiani şcola. In stradă, ei s'au organisat milităreşte şi au pornit cu paşi repezi în spre gară şi de aci s’au indreptat spre Schi­tul lui Târîţă, în pas gimnastic. Erau în numer de 95, îmbrăcaţi uşor, cu haine de doc şi fără nici o armă sau provisiune. Acest al doilea incident provocă în­­ oraş o legitimă îngrijire. Imediat s’au trimes, pentru a fi ur­măriţi, jandarmi sub comanda d-lui căpitan Bibiri şi calaraşi sub comanda d-lui locot. Mille. Ajunşi la Schitul lui Tariţă, şi fiind simţiţi de catră elevi, o încherare ne­însemnată şi fără nici un resultat avu loc intre trupe şi elevi. Aceştia din urmă au aruncat asupra soldaţilor cu cartofe. A doua z zi, joi, ei au fost li­niştiţi, de ore ce li se asigură că dis­­posiţiunile se vor revoca. Atunci, la ei de nopte, ei au întrate liniştiţi în oraş. Dar tocmai vineri noptea, adică după trei­­zile, s’au reintors şi elevii clasei a IV-a. Ceia ce mi-a hotărît să se reintorca, este, precum am spus, promisiunea so­lemnă că regulamentul recent se va revoca. Şi într’adevăr aflăm că joi au sosit doue telegrame, una din partea d-lui Lascar Catargiu, alta din partea d-lui general Manu, ambele adresate d-lui prefect de județ, prin cari se reco­mandă a se face tot posibilul pentru c­a elevii să se reintorca la școlă, căci regulamentul care ’i-a hotăr­ît ia acest pas se va revoca și ei nu vor prim nici o pedepsă. Greva aceasta a produs uri sgomo mare în înferc... țară. In Cameră a’ și adreaat o interpelar­e, iar mâne, du­minică, va avea loc în Iaşi o întru­nire de protestare contra disposiţiu­nilor nedrepte ale d-lui ministru de resbel. Mai multe proteste se iscălea de câtră părinţii şi rudele elevilor şco­lei militare. Se aşteptă, după cât aflăm, o an­chetă pe care d. ministr­u de resbel , orârnduit-o, pentru a cerceta minuţiat cele ce s’au întâmplat. -------—^a­­w- -----­ IXFO HM A Tl F NI Festivitatea Mare, duminică 28 mai, la or­a 12 p. m­., Va avea loc pu­nerea peti ei fundamentale a şcolei „Va­sile Lupu“, cu o deosebită solemnitate D. ministru Boerescu va asista, m­preună cu autorităţile civile din loca­ltate. Vom reve­ni cu o detailată des­criere, în numer-'l viitor. Schimbări la magistratură. — Si­dice ca în cur­ând se vor face mai mulţi schimbări şi numiri la curtea de ape şi tribunalul Iaşi. Trenurile, de când s’au făcut cel din urmă schimbări de itinerar, sosesc aprope regulat cu întârrliere de câtt două ore chiar. Ar trebui să se ia măsuri pentn ca să înceteze odata aceste neregu­larități. D. general Cantilli se află de vre-o câte­va­­Jild în orașul nostru. Rulai.— N’ar putea onorabila primă­­­rie să ne apuie pentru care motiv to­lerează ruinele din strada Halei, aco­ POILETOIT MIMAI VOl.UTZA 4. MA­RI A şi ELENA PARTEA l-ft CAPIT. I-iu. (Urmare) Slăbiciunea sa făcu aici un pas înainte, dar ruşinea de sine, ruşinea in care il în­făţoşa trecutul la privirele lumei îl acapara în întregime. El ar fi alunecat note in aceta ultimă prostraţie, dacă in acel moment, o gingaşă pogorîre nu ar fi însufleţit de­odată puţinul forţelor ramase. Şi un nume .Elena*, »e a­­gita tremurător pe buzele sale. Privi cerul, şi de astă datL rimase in uimire. O geană iutunecesft apăruse în depăr­tare, şi împinsă de un curent năvalnic se rădica cu iuţala, ştergând de pe orizon ultimele lumini ale amurgului. In apropiere mugea strigătul răguşit al unui cioban care, desfătându-se in doinele buciumului, nu ob­servase venirea furtunei şi grăbit işi mâna turma la stână. Rânduneile stateau triste prin crângul cel mai stufos, şi l a tăcerea lor nu se audtea de­cât câte­odată glasul stri­dent al cucuveicei anunţând pleea, sus, flacăra unui fulger, aprindea vineţeala ticurilor, iar un vent ingrozitor străbătând aerul, scotea şuerături ascuţite. El privea trezit. Nu-i mai remarca îndo­­eala că în curând, asupra pământului, avea sa se reverse furia clocotitore a cerului, se afla locuinţa unui bătrân pădurar. Un­de putea găsi adăpost la acea ameninţare? îşi reaminti îndată că’n întinderea calei, la marginea cea mai retrasă a pădurei este un mic b­ordeiu ce i se închipui apoi în minte, a cărui configuraţiuni rămâneau perdute în în­tunericul celor trei ani dispărţitori. O jumătate de oră în urmă, in acelaşi timp, când plaea strecura cele dintâi picături printre frunzele arborilor, el se oprea nu departe de bordeiu. Situat lângă desişul intunecos al pădurei, unde sereie ruplată numai pe furiş razele tale lucitare, încunjurat aproape din tote păr­ţile de cornul regulat al arborilor seculari, acel bordeiu avea înfăţişarea cea mai fantastică. Lipsit de păreţi exteriori, de ore­ce pă­mântul le ţinea locul ei şaman, mai degra­bă cu un beciu în ruină. Acoperământul, alcătuit din stuh, slăbăno­gii de furtuni şi ploi, zăcea sub pătura ver­de a unei vegetaţiuni de muşchi. E­­r în faţă, aprope îngropată ’n pâuient, mai resista o mică uşă, putredă, gata a se sfărăma la o lovitură mai puternică, şi prin a cărei în­­cheituri răslăţite se năpusteau grelele ge­mete ale vântului rostogolitor. Ca fereastă un singur ochiu de geam, a căruia capacitate părea a se mai îmbrăcă cu o palidă geană de lumină. De altmintrelea noptea se per­petuase în acel cuib subteran. Se putea crede că acolo fusese când­va locuinţa unui sarman care, depărtat de mult, lăsase «sil­ire unui pretins personagiu mis­terios şi invisibil. Singur, rătăcitor, aruncat de acestă dată ca jucărie a acelor pericule pe unde gândul meu nu lerăsdase încă, Alexandru presimţi lim­pede eventualitatea unei critice situaţiuni. Zadarnic privirile sale duiose cătau o zim­­­bire încurajatore la rândunica surprinsă ; ea dispărea repede prin retragerea cea mai tai­nică. O agonie de morte se încingea în ju­rul seii, pe când deasupra, precedate de ex­­presiunea tapetului, elementele naturei îşi revărsă mânia. Şi acel spectacol măreţ, dar înfricoşit­or, disvulea iu el sensaţii neobicinuite. încetul cu încetul incepea a se revela slaba ener­gie a unei vrîsta în adolescenţii. Idei intunecate, amintiri de grâs­ ă, isvo­rau în spiritul seu. Cugeta la nenumăratele fapte ce alcâtueau renumele acelei păduri. II. câte rânduri nu fusese ea teatrul drumelor sângerose, de câte ori prin tainicele şi inaccesibilele ei poteci, fâcetorii de rele nu despoiase victimile lor? Ei trăeau acolo, dedaţi sălbâtâciunei, sfâşiaţi de turbarea do­rinţei de pradă, pribegind ca animalele prin acea ţară abătută de sub privigherea cerului. Şi acel bordeiu atât de posomorit în as­pectul seu, părea că traduce vre­o legendă a pădurei. In faţă, la câţi­va paşi uun­li­, Alexandru stătea impasibil. Din ce in ce momentele se întunecau pentru el. Vedea înainte posibili­tatea unui pericol, dar, fără nici un resultat, căuta a’l precisa. V.jbuea să 'și conlinue calea, înfruntând gâna naturel, ori să stre­­buta misterios« toropeală a acelui locaș ? Aici rătăcirea spiritului îi lua puterea de a atinge vre-o lămurir­i. Puținul curaj ce’i mai rămasese avea singur sâ’l decidă. (Va urma.)

Next