Fulgerul, 1889-1890 (Anul 2, nr. 1-64)
1889-06-25 / nr. 8
ASt L II >o 8, (ffi).0 M ' < | — Un I> o. IO bani, — Duminica 25 Iunie ip X.Â.E3IXTIDEX^XTIDIEXTT Apare Joia şi Duminica. Redacţia şi Administraţia la Tipografia Lucrătorilor Români Asociaţi laşi strada de Sus ANUNCIURI. r agili a 1\ ‘20 b. rândul „ IU 30. . 1 aserţiuni şi reclom Riuidu!\i)/ .... 50. ' M ‘h ; ' »' \ ■:& iî M. V & ; No. 168. Inşi, în ai iunie 1889 în vorbă cu „Naţiunea“ ii*, Ia loc de bârfituri, de calomnii, de insinuaţiuni injuriose, ce unii cu intenţiune, alţii din naivitate pete, aruncă la adresa liberalilor disidenţi din laşi, In loc ca „Naţiunea“ să reproşeze, cu o iritaţiune neesplicabilă, fraţilor ei din Iaşi, diverginţa de aprecieri cer netă intre ea şi nu numai liberalii sidenţi din Iaşi, dar şi majoritatea seralilor disidenţi din Cameră . Nu ar fi fost mai bine, ne întrebăm, ar fi fost mai demn şi mai folosir pentru toţi de a discuta, in mod niştit, chestiunea antetere cu privire , atitudinea şi datoria partidelor din ameră faţă cu guvernul conservator? Şi mai ales, nu ar fi fost oaremerios comandat, ca să se facă o înţelgere bine chibzuită asupra modului asupra punctelor, asupra eficacităţii şi cortunităţei, de a face o opoziţiune , resturnare? Cum ? A ataca imediat cabnetul, cu ocaunea unei interpelări sarbede şi a stărei budgetelor, să fi fost oare aăsta indicat faţă cu guvernul d-lui . Catargiu ? Când guvernul junimist a fost atuit de tote grupuri e opoziţioniste, asta se făcea pe motive solide, alăurea cu cari ţara întreaga se afla. Acel guvern pică, având de succesor o corabinaţiune de guvernământ ce negreşit numai adevăratele aspiraţiuni ale ţerei nu representa. Care era situaţiunea noului guvern şi care era atitudinea ce liberalii disidenţi din Cameră trebuiau să aibă faţă cu el? Iată, ni se pare, două întrebări, la cari trebuiam să respundem cu argumente temeinice, dar nu cu injurii. Constituţiunea prescrie că budgetele trebue să fie presentate Camerei cu un an înainte de punerea lor în aplicaţiune. Pentru un motiv, sau pentru altul, aceasta prescripţiune înţeleptă a Constituţiunei a fot totdeauna înlăturată. Este evident că budgetele, că legile financiare cer o discuţiune seriosă , este evident că mandatarii ţărei nu’şi pot îndeplini, întrun mod mai util şi mai sacru, importanta lor misiune, decât exercitând, in mod real şi larg, acesta insemnată parte din mandatul lor. Aşezarea unui budget, cu tote părţile din care el se compune în întregimea lui, este temelia solida pe care se află aşezate liniştea, propăşirea, înavuţirea şi prin urmare întărirea unei naţionalităţi. Cum deci, conecrarea la întocmirea acelei temelii să nu fie resultatul unor lucrări şi unor disenţiuni întinse şi adinei ? Dar dacă guvernul junimist nu putu e presanta budgetile in conformit-tei cu preacupţiunea tonstituţi mei, presentatu-le-a ce puţin la începutul sesunei din 1888 ? Nici acesta. Budgetile, dimpreună cu tote legile financiare importante, dimpreună cu o serie de modificări introduse, in mod nepriceput, în o serie de legi însemnate, fură depuse pe biuroul Camerei tocmai la fiuitul sesiunei Nici Camera, nici comisiunea budgetară nu începuseră încă bine a intra in cercetarea lor, că ministerul junimist îşi dădu ultima respiraţiune.... Sosi guvernul pronumit conservator. Prelungirea Camenilor fu recunoscută ca necesară. Sesiunea extraordinară nu avea altă misiune —acest lucru este clar—de cât a da budgetile şi vre-o câteva legi financiare. S’a reproşat majontaţei liberalilor disidenţi şi celor din Iaşi, în special, că, prin atitudinea lor, ar fi impedecat ca ministerul Catargiu să pice şi că ei nu ar fi discutat nici budgetile, nici legile financiare, înlesnind prin acesta dobândirea lor de către guvernul actual. Apoi, dacă este vorba să spunem franc părerile nostre, acei ce susţin o asemenea părere, ori sunt de o ignoranţă intristatere în materie financiară şi economică, ori sunt de o rea credinţă ce nu putea conveni majorităţei liberalilor disidenţi. Oare, să vorbească serios de finanţe şi de chestiuni economice aceştieic de la Mirandoli ai României când ei susţin că un minister, proaspăt venit la putere, pote să admită o discuţiune oarecare, asupra principiilor ce compoartă intrega gospodărie a unei ţeri şi acesta pentru un budget şi o situaţiune eonomică în care incă nici nasul nu’şi vărăse, cum dice Românul ? Apoi financiari, apoi economişti sunt aseminea scărţuitori de condei şi vorbitori cu ceasul in Cameră ? Apoi, ce mai mare probă despre complecta lor ignoranţă în asemenea materie, de cât pretenţiunea de a discuta serios, cu pamienii cari nu sunt încă în stare de a respunde serios. Reforme financiare ? Reforme economice? Dar să vede că nici habar n’au acei ce vorbesc cu atâta emiză de ele deoarece, discutarea şi mai ales aplicarea lor, implică o stare de lucruri care să facă posibila o asemenea pretenţiune. Ce era deci de făcut ? A examina în mod sumar, este evident, budgetele cu anexele lor, şi a reserva discuţiunea cea mare, cea folositoare, cea instructivă pentru sesiunea viitore. Putea oare să ieie numele de oposiţiune, de partid serios, un sistem de gălăgie şi o discuţiune stearpă şi obositoare, ca cea adusă de unii din confraţii noştri? Că junimiştii să fi fost interesaţi de a arăta Coroanei, cu dânşii despre ţară nici nu poate fi vorba—că noul cabinet se află in Parlament în aceiaşi zăpăceală ca şi ei, acesta era lucru foarte firesc, dar ca oameni serioşi şi respectabili, cum sunt cei de la „Naţiunea“, să se facă instrumentul sgomotos al unor asemenea procedări interesate, aceasta este.... regretabil ! Se cerea în Cameră ca budgetele să se discute şi când guvernul însuşi ori prelungea sesiunea, în acest scop, ori cerea prelungirea şedinţelor, atunci tot unii din confraţii noştrii, dimpreună cu celelalte elemente paraponisite din Cameră, impedecau sistematic prelungirea şedinţelor şi chiar protestau cu sgomot contra unor asemenea prelungiri. Să se cheme oposiţiune oare şi aceasta ? Oposiţiune cu ce fel ? Oposiţiune cu ce resultat ? Oposiţiune în folosul cui ? Vom respunde în numerul viitor, încă câteva neadevăruri de ale Insultătorului public. In numerul ziarului seu de batjocuri şi scandal din 15 iunie a. c., d. Gheorghe Paul. i^ice la adresa mi a următorele : „Cu un caracter ca acela al d-lui „Tzoni, ’şi pote închipui că el nu pote „fi decât linguşitorul tuturor regimurilor.— Câteva exemple nu strică. „Când în 1876 liberalii cu L Brătianu vin la putere, d. Tzoni este acela din fracţiune care profită mai mult „d re venirea liberalilor. Cu o rapacitate „rară el ia vre-o nei ocupaţii“. Neadevăr sfruntat, demn de pana mânjită prin tot, felul d turpitudini al acestui insultător public. Când liberalii au ajuns în 1876 la putere, eu me aflam profisora universităţei de Iaşi, şi inginer de control al căii ferate Iţeam - Roman — Iaşi;—, culte cuvinte cumulam doue funcţiuni de specialitatea mea, pe cari nici legea votată acum de curînd, nu le interzice unui profesor, ce este în acelaş timp şi inginer. I*e la mijlocul lui iunie 1876, d. Manoliiche Costache, preşedinte al Conciliului şi ministru de lucrări publice in noul guvern, vedându-se nevoit, de a se desface de d. Charlier şeful serviciului de control al drumurilor de fer, şi prin urmare şeful meu direct, în urma unei interpelări produse in Adunare, — mea telegrafia!, propuindu mi această posiţiune cu salarul de 1 1000 lei pe an. Era o simpla inaintuein hierarhia administrativă în care serveam n’am piimit însă posiţiunea de inspector al controlului de cât în mod cu totul provizoriu, pănă când ministrul va găsi o altă pir.ouă mai demnă de cât mine, căruia să’i o potă iu redinţa în mod definitiv.—De fapt, şase luni după acea, la 1 ianuarie 1877, m’an» reîntors m laşi, cu tote ateruinţile d-lui I Brâtianu şi a d-lui Dim. Sturza, devenit în interval ministru de lucrări publice,—cari ’mi propuneau de a părăsi Catedra universității d©