Fulgerul, 1909-1910 (Anul 2, nr. 1-52)

1909-11-02 / nr. 1

o­­ lească pe cât mai mulţi părinţi să’şi dea copilele interne. El nu poate fi însă în interesul educa­­ţiunei viitoarei femei române, căci, mul­ţumită educaţiunei primită de la călugă­riţele catolice, vor căuta şi în societate să’şi ia aere de superioritate faţă de se­­menele lor. Acest sistem de educaţie o fi poate în­trebuinţat cu succes în ţările cu o aris­tocraţie veche. La noi, ţară eminamente democrată, în­să, nu are ce căuta şi de aceia atragem atenţia d-lui inspector al şcoalelor parti­culare asupra lui, pentr a lua măsuri în­­ consecinţă. CERŞETORII E spăimântător de mare numărul cer­şetorilor din Iaşi. Cine are obiceiul a vizita hramurile bi­sericilor şi mai cu samă cine s a dus să se închine la S-ta Paraschiva de hramul Sfintei, de­sigur a rămas rău impresio­nat de mulţimea celor ce-şi duc existen­ţa din cerşit, şi mai ales de infirmităţile oribile expuse prin ogrăzile bisericelor şi prin stradele din vecinătatea lor. Dar, pe lângă nenorociţii cărora infir­mităţi reale le dă dreptul la asistenţa pu­blică, mai sunt mulţime de indivizi va­lizi, cari îşi fac din cerşetorie o profesiune lucrativă, intrând prin ogrăzile oameni­lor, sub pretextul cerşetoriei, şi punând mâna pe tot ce le cade la îndemână. Şi pentru unii, şi pentru alţii ar trebui luate măsuri. Avem societăţi pentru protecţiunea a­­nimalelor, şi nimeni nu se gândeşte la protecţiunea papienilor, la adevăraţii dez­moşteniţi ai soartei cărora, dacă boala şi lipsa nu vine degrabă să pue capăt mizerabilei lor existenţi, pe vre-un gu­­noiu sau pe sub vr’un gard, şi’l pun ei singuri, cum s’a întâmplat chiar săptă­mâna aceasta cu cerşetorul Călinescu ca­re, neavând adăpost, rupt de foame şi de frig, respins de la azilul de infirmi al Comunei, unde se dusese să cerşască găzduirea, s’a aruncat cu capul în fântâ­nă, scurtându’şi ast­fel suferinţele. Sunt la Cetâţuea mulţime de clădiri cari stau pustii, la Hlincea asemenea. De ce Comuna nu stărueşte ca Statul sâ’i cedeze aceste clădiri, pentru a face în ele aziluri pentru infirmii sei, iar pe cei străini de localitate să’i trimeată la ur­ma lor? Viitorul spunea, mai dăună­zi, că I. P. S. Mitropolit ar avea intenţia să facă la Cetăţuea o şcoală de pictură, de horti­­cultură şi de grădinărie pentru călugări. N’ar fi mai nimerit oare ca I. P. S. Sa să ia iniţiativa pentru formarea unei întinse societăţi pentru protejarea milo­gilor şi internarea lor la Cetăţuea? Noi suntem siguri că nuui cetăţan, ca­re nu şi-ar da bucuros obolul seu, lu­nar, pentru acest scop, căci ar da mai puţin de­cât dă azi şi mai cu efect. Fie din iniţiativă privată, fie din iniţi­ativă publică, se impune curăţirea ora­şului de cerşetori şi mai cu samă de şar­latanii ce simulează infirmităţi. întrunirea d-lui Ioreja D. N. Iorga, deputat al colegiului II de Iaşi, şi-a convocat alegătorii, în Sala Sidoli, pentru a le da samă de modul cum s'a achitat de mandatul seu, în cele două sesiuni parlamentare, la cari­ a luat parte. Alegătorii nu s'au prea grăbit să răs­pundă chemărei d-lui N. Iorga. Cu năpaste să tot fi fost în sală 100 alegători. Restul auditorilor şi aplauda­­torilor sei, cari ocupau mai puţin de ju­mătatea locurilor disponibile din sală galeria şi balconul erau goale—îl formau băeţii d-lui N. Iorga, adică elevii de şcoală şi vr'o trei-patru dame. E drept că şi d-sa a nimerit cu ţine-­ rea intrunirei ca Irimia cu oiştea’n gard, într’o zi de lucru, şi la ciasurile când băeţii iesă de la şcoală rupţi de foame, în­cât preferă hrana materială, înaintea celei morale ce le-o oferă d. N. Iorga ; iar damele cari, de obiceiu, formează de­corul întrunirilor iorghiste, erau ocupate F U L C E R U L SA TIRA ZILEI Ferice muritorul ce ’n tot­de­auna crede Ca Dumnezeu ne-ajută şi Dumnezeu ne vede Şi care’şi pleacă capul şi face rugăciuni Ca sufletu­ i să meargă în dreapta celor buni. Ferice de cei care plutind pe-a lumei valuri In haosul acesta —, râvneşte idealuri Când ştie c’un Episcop—din cei mai cumpăniţi, Califică nemernici pe doi «Mitropoliţi». Ferice şi poporul lui Izrael ce spune Că Dumnezeu e-un Rabin şi Rabinul minune Şi care nu'şi dă seamă—în judecata lui—, Că Rabinul nu-i Domnul şi Domnul Rabin nu-i. Ferice şi Sultanul ce vrea „Poligamia“ —Crezînd că dânsa este, un spor pentru „Turcia“ Şi nu’şi închipueşte că-i omul animal, Lipsit de conştiinţă, lipsit de-un ideal ! I* Ferice e şi „Papa“ ce-i zic supuşii „tată“ Când singur recunoaşte că n'a fost nici­odată, Şi dacă „Papa-Tată", ar fi făcut copii, Tot nu era s’ajungă la sutele de mii. Eus, cu pregătirea bucatelor, cu spălatul ru­felor şi cu alte îndeletniciri gospodăreşti, şi e de mirat că chiar cele trei-patru şi­­au lăsat acasă sarmalele, pentru a în­ghiţi la Circ găluştile d-lui Iorga. Oratorul, şi de astă dată, a dovedit că nici a deprins nimic nou, dar nici n’a uitat nimic. D-sa a dovedit, încă odată, în aplau­zele băeţilor, pornite după semnalul dat de­ un servitor dintre culise, că a rămas acelaş jongleur de cuvinte, acelaş pan­glicar politic, care zadarnic se încearcă să producă efecte retorice. Dar, asupra întrunirei d-lui Iorga vom reveni. „Ziarist“ Naţionalist La berăria «Zimbrul», în Piaţa­ Unirei, stăm la o masă, în dreptul ferestrei, în tovărăşia unui simpatic căpitan, a unui pensionar militar şi a unui drăguţ co­merciant ieşan. Pe trotuar trece un individ sgribulit, cu paltonul între umere. — Cine’i Jidanul ista? întrebă căpi­tanul. — D.lui trebue să’l cunoască—zice pen­sionarul militar, arătându-mă pe mine— căci e ziarist. — II cunosc şi nu prea—zic eu.—E drept, l-am avut ca măturător în Redac­ţia noastră, cu salar de 20 lei lunar. Nu l-am putut ţinea, însă, fiind epileptic şi suferind de cleptomanie. In fie­care zi, în loc să’şi facă datoria şi să ţie curăţe­nie în Redacţia, făcea gunoiu, îşi luase obiceiul să fure, cu braţul, manuscriptele din Redacţia «Evenimentului» şi să ni le aducă nouă. Aceste apucături ne-au făcut să-i dăm socoteala, întovărăşită de un picior în partea cea mai ma­ră a tru­pului, şi să’l facem să se îmbrace cu uşa ca c'o haină. Cine’i şi de unde vine ? ha­bar nu am. — Eu îl cunosc mai bine—zice comer­ciantul dintre noi.—E un bastard de-al Institutului Gregorian. Se zice că a fost lepădat în leagănul de la Institut, împre­ună cu un act de naștere, în care se in­dica a fi născut din mamă evreică şi din tată necunoscut. A fost dat în creşterea unei ţărance din Ciurbeşti, iar educaţia şi-a terminat-o la grajdiurile şi bucătăria Satului Spiridon. «De alt­mintrelea trebue să fie foarte deştept, de­oare­ce, pănă la vrâsta de 23 ani, cu toate stăruinţele Epitropilor şi intendenţilor, cu toată bine-voitoarea pro­tecţie ce profesorii o acordă, îndeobşte, dezmoşteniţilor soartei, a izbutit să aibă patru clase gimnaziale. «Văzând căi greu de învăţat carte, s’a apucat de gazetărie naţionalistă, insultând şi calomniând într’o fiţuică greţos de i­­mundă, numită „Alarma Pungaşului“, pe toţi cei cărora, fiindu-i milă de el, i-au întins mână de ajutor. — Aşa !—zice căpitanul—acum îmi es­­plic înverşunarea antisemită a individu- u lui, căci nu poate fi mai mare înverşu­nat de cât renegatul. Şi cu ce trăeşte? cu ce scoate fiţuica ? — Trăeşte cu măslinile de la mine— intervine Alecu Mihailescu, antrepreno­rul berăriei.—Nu-i chip să mai mă slă­­vesc cu măsline, domnilor. Bea câte o ţuică, pe datorie, şi mănâncă câte o far­furie de măsline şi câte-o pane, pe gra­tis. îmi datoreşte vr'o doî Iei. Cu dragă inimă aşi renunţa la ei, numai să nu’i mai calce piciorul pe aici. —Fiţuica—adaogă comerciantul din to­vărăşia noastră—o scoate din sumele ce adună din pomană, sub formă de împru­mut. Pe cărei întâlneşte, fie că’l cunoaş­te, fie că nu, cere să'i împrumute macar 50 bani, ca să se bărbierească. Şi ceia ce lipseşte, complectează prefectul poliţiei, cu care’i în strânse legături de prietenie. ,,Se vede însă că şi la poliţie s’au e­­puizat fondurile, căci, pentru ultimul nu­măr, ajutorul dat de ea ne­fiind sufici­ent, şi-a vândut nişte vechituri de strae şi ghete pe la băeţii din dugheni, ceia ce mă face a bănui că spurcăciunea de fiţuică îşi dă duhul şi că vechiturile sfâr­şite, ca şi exploatarea izvorului împru­muturilor, muribunda a scos ultima hor­­căială, şi-a vărsat cei de pe urmă clăbuci. Un accident întâmplat în Piaţa­ Unirei ne-a întrerupt convorbirea. Sfârlă. Strămutare de do­miciliu din Iaşi Ilustrul nostru concetăţan George Do­biaş, avocat şi membru marcant al parti­dului conservator, se strămută din Iaşi, cu familia, la Constanţa, unde a contrac­tat afaceri importante şi de o valoare în­semnată, luând în antrepriză, pe cinci ani, exploatarea cazinului cu cărţi de joc şi căişori, în tovărăşie cu al său frate, ca­re şi-a isprăvit pedeapsa de 6 luni pen­tru escrocherii, dată de Curtea de apel din Galaţi şi i­eşit din pension mai per­fecţionat de cum intrase, va face practi­că, în cursul iernei, cum să învârtească căişorii să se oprească calul ce va voi, făcând jocul la sigur, nu la noroc. Ase­menea vor face exerciţii de scoaterea lui 8 sau 9 la maca şi trei aşi, cu cel de­desubt 4, la pocăi. Afacerile vor merge de minune, chiar din iarna aceasta, căci au luat cu chirie o Casă mare şi frumoasă, în centrul ora­şului, unde se vor organiza dlaruri şi me­se mari, spre a atrage lume multă şi a­­leasă, de ambe sexe, cu dare de mână, aşa că se va petrece de minune, cu cărţi, cu distracţii şi în tot felul, numai bani să iasă, căci după bani a alergat de la Iaşi tocmai la Constanţa, oraş comercial, unde se pot face multe afaceri bune şi mănoase. Felicităm pe fostul nostru concetăţan de ideia sublimă ce-a avut şi-i dorim re­uşită deplină, siguri fiind că urările ii­­re se vor realiza, căci e tare deştept, el şi frăţiorul seu, în întreprinderile şi-au ales. Şi, la urma urmei, dacă, după uimi sau doi, va vedea că nu merge aşa şi a plănuit pe faţă, uşor îi va fi să se tr mute la Constantinopoli, unde cu al­ianţă va reuşi pe dos, şi tot bine vih meri, ori unde se va stabili. Ide CANI)... (Sonet) Când mi-adâncesc privirea, cu uimin In ochi ’ţi, în privirea ta cea vagă, Găsesc ascunsă ’n ea o lume ’ntrea. De dor, de îndoeli şi de mâhnire. De ce ? ţi-am dat destulă fericire, Şi atâtea zile scumpe nu ne leagă ? De crezi că’i cu putinţă să se ştearg! Aşa de lesne-o dulce amintire ? Insă, ce-a fost, e, ori şi ce s’ar face,­ Un timp trecut, ce n'o să mai revie, Un timp plecat ce nu se mai întoarce Ce-a fost cănd­va, nu poate să mai Ori câte lacrimi să încerci a stoarce, Ce ’i mort odată, nu mai reînvie. GENI­ ERI ŞI AZI Cu ochii tăi nu ’nsufleţeşti iubirea, Cu zimbetul nu’mi aminteşti trecutul, Iar glasul tău nu’mi cântă fericirea, Nici nu’mi-e dor să’ţi mai simţesc săru Azi nu’mi inspiri sublimă poezie Şi nici nu’mi mai înflăcărezi elanul, In graţii nu există armonie. Azi ochii tăi însufleţesc doar Banul. CORNELI­ U escrocherie Îndrăzneaţi cercete Parchetul a fost sezisat şi o escrocherie îndrăzneaţă. Misitul Moritz Abramovici se prezi­da d. A. Orenstein, antreprenorul Oteluia Bristol, şi­­ solicită un împrumut 600 lei, pentru M. Moscovici, comerci din strada Sărărie. Solicitatul primi Moritz Abramovici se prezintă cu­pa subscrisă de Moscovici şi încasează sui A doua zi, d. Orenştein aflând că cerut declararea misitului Avramovici stare de faliment, se duce la Mosco­­n şi­­ întreabă dacă a primit suma. Ace­legând şi primirea banilor şi iscăli poliţei, d. Orenstein apucă pe misit,­­ declară că a plat banii lui Simcha Ks­man, cumnatul lui Moscovici, care­ a părut din oraş şi care­ a fost pus în mărire. Se pare însă că iscălitura de pe po­­nt a fost plastograf­iată, semănând perfe­n chiar de la prima­ vedere, cu iscăliţii lui Moscovici de pe alte poliţe. 1. 1. "I Informaţii Astă­zi, la ora 3, se celebrează, la­­ serica Banu, căsătoria religioasă a ge­rilei d-soare Eugenia Drăgulănescu, fii d-lui căpitan Drăgulănescu, cu d. V. A­tonescu un distins comerciant din Foc­şa Există o lege a repaosului du­mi­nic­a căreia respectare se impune la tot lumea, numai magaziei de la C. I­. . din Iaşi nu. Fie duminică, fie sărbătoare legală, ş­ful magaziei impune subalternilor sei lucreze până noaptea târziu, ca şi in toa celelalte zile de lucru. Cunoaşte d. inspector respectiv ace fapt ? Ori poate nu există vr’un regul­ment care* să fixeze zilele şi carele (­ lucru la magazia C. F. R. din Iaşi. La şcoala primară V. Alexandri, din strada Sf. Caralam­b se întrunesc astă­zi, la ora 4 p. m., membrii societăţei de mu­­zică din Iaşi şi iubitorii de muzică, spr­e a se consfătui asupra reorganizărei coral­u­lui şi orchestrei societăţei. 1­1

Next