Fulgerul, 1910-1911 (Anul 3, nr. 1-62)

1910-11-01 / nr. 1

Piaţa Unirei pentru aşezarea statuei cu boclucul, va da-o, fana nici un sacrificiu bănesc, însă, din partea comunei. Cum mutarea statuei lui Cuza-Vodă dintr’o piaţă în cealaltă reclamă o chel­tuială de vr­o 20—25 mii lei, şi cum co­mitetul nu dispune de această sumă, era natural să se recurgă la o nouă sub­scripţie publică. Consequenţi atitudinei lor, conservato­rii democraţi au şi deschis o listă de subscripţie, cu care­ au adunat, până a­­cum, suma de vreo două mii lei. Un lucru însă: în lista de subscripţie publicată de Opinia nu am putut găsi, cu toată osteneala ce ne-am dat, tocmai pe cei mai gălăgioşi agitatori. In ea nu figurează, până în prezent, numele nici a mărinimosului naţionalist d. N. Iorga, nici a galantomului d. A. C. Cuza, nici a d-lor locotenent-colonel Ioan­ Manolescu- Mladian, dr. Corneliu Şumuleanu sau dr. Leon Cosmovici, ba nici macar acel al darnicului domn Abgar Baid­iu. Haide domnilor naţionalişti, deschideţi baerile pungei—ca să mă servesc de-o expresie a d-lui A. C. Cuza—şi subscrieţi pe lista opiniei suma ce mai e de tre­buinţă. Nu lăsaţi să se acrediteze păre­rea că sunteţi galantonii numai la limbă, nu şi la pungă. Ori poate vă jenaţi să subscrieţi pe lista tovarăşilor d-voastră de luptă? Atunci n’aveţi decât să faceţi listă a­­parte. Dar faceţi-o, pentru Dumnezeu, căci altmintrelea vă faceţi de râs, printre picături _________ Femeile noastre ele astâ­zi nu ştiu să facă deosebire între cuvintele flirt“ şi „dragoste“ , între „a flirta“ şi „a face dragoste­“.­­ ] Domniele lor îşi însuşesc întotdeauna [gloria de a fi plăcut tinerilor ce le cunosc, personal sau din vedere, fără a-şi da sa­pă că, în majoritatea cazurilor, tinerii din cestiune sunt obligaţi a fi plicticoşi cu foi­ lor, distrându-le într’un mod sau în altul. Ştiut fiind însă că singura distrac­ţie, singurul mijloc de a place femeilor e­ste flirtul, de aceea, în atari ocaziuni, inerii ,,flirtează“, adică interpun, cu sau f­ără dibăcie, în cursul unei convorbiri lîanale, o serie de complimente bine sau r­ău făcute, cari complimente, de cele mai Hie multe ori nu sunt pricinuite de ade- V­ăr, ci de un obiceiu firesc și lăudabil Iile a drege lucrurile. K Femeea, în genere, e deprinsă a fi cău- t­ată. Pentru ce? I Pentru că ’şi închipuește că nu se poa­te ca ea să iasă undeva, fără ca să fe­ie fermecat pe macar unul din tinerii reri întâlneşte. I Imaginaţia ei fiind puţin variată, ea simte numaidecât nevoea de a vedea a­­plicate dorinţele, pasiunile ei, aşa în­cât, ■ iernai această deprindere de a fi căuta­­ti, o face susceptibilă ori-cărui detaliu de vorbă sau de gest, falsificându-i amo­­rul propriu.­­ Mai mult , femeia este naivă, ori-care ar fi gradul ei de inteligenţă şi de cul­­■iră. Şi este naivă nu pentru că naivi- Bitea face parte din calităţile ori-cărui ■ pil, dar pentru că ast­fel se crede mai interesantă, pentru că ast­fel are o parte ■tai mult opusă sexului tare.­­ Dat fiind acestea, femeea nu admite ca ea să fie aceea care să caute pe barbat. Bih­ar atunci când ea iubește pe unul, Ivește ca el să fie acela care să se po­­lenească la picioarele ei. Moda—se înțe- Ige—e ridiculă. Dar mai întăi de toate, ■3 unde moda aceasta? Ca ce? I Nu. Femeea nu are dreptul acesta, și l­i’l are pentru că bat bătut este acela lire sufere mai mult în dragoste, el es- I întotdeauna victima ei, prin urmare li s’ar cuveni dreptul de a face legi, ear li femeei. I „Așa dar, ar fi de dorit ca, de azi îna­lte, ,,doamnele“ să fie mai puţin pasio­­­ite, mai puţin naive. Să bine-voească şi flor­a’şi toci puţin călcăile după bar­ili, că tot stau degeaba“ ! ■ Bieţii barbaţî mai au şi alte ocupaţii, ■jupaţii a cărora reţete ornamentează Harte adese­ori cu pene de paseri şi câte tre drăcii ,,chantecler“-urile, sub ale că­­­r margini imense doamnele ’şi umbresc ■ ofilul !... Max Linder. x y xx U Teatrul Naţional nu ştim din care cauză publicul nos­tru a părăsit de o bucată de vreme Tea­trul Naţional. Să fie oare Cinematograful care-i face concurenţă ? Noi credem că nu, pentru că nici­odată nu se poate da prin tablo­uri, ceia ce ne pot da artiştii de va­loare. Şi noi avem aicea artişti cât se poate de buni, dovadă aplauzele frenetice ale puţinilor vizitatori din sală. Săptămâna aceasta s-au jucat trei piese frumoase precum Margot, Chinul, Mama şi la toate publicul asistent a rămas pe deplin mulţumit. O criză de bani? Nu, căci în cazul a­­cesta, n’ar fi reuşit atât de bine trupa d-lui Grigoriu, unde preţurile erau mai urcate. Noi îndemnăm publicul să nu pără­sească Teatrul­ Naţional şi pe artiştii noş­tri, cari merită toată încurajarea. Concertul d-nei Lucia Cozma Un concert vocal din cele mai frumoa­se va avea loc Mercuri 3 Noembrie a. c. în sala Teatrului Naţional. îndemnăm publicul să asiste la acest concert cu adevărat artistic, căci d-na Lu­cia Cozma—privighitoarea din Ardeal— a fost sărbătorită la Viena, unde i s’a împodobit trăsura cu flori şi i s’a făcut o primire grandioasă. Informaţii Astă seară, duminică, începe seria ba­lurilor mascate la Teatrul Regal (sala Pastia). Costume şi măşti se găsesc la garde­roba teatrului. Cunoscutul magazin de încălţăminte «La Parcul Regal» s’a mutat alăturea de unde a fost instalat pănă acum, în ma­gazinul ce fusese ocupat de pălărierul Filvahr. Astă seară societatea dramatică va rep­rezenta frumoasa comedie a lui Gogol Revizorul. Intr’un pavilion anume construit la Ha­lă, simpaticul șef al oltenilor, nea Du­mitru Teodor, a deschis o frumoasă ma­gazie specială de fructe, unde ieşenii vor găsi tot­deauna produsele celor mai re­putate livezi din Ţară şi, la sezon, fructe orientale. Nea Dumitru speră că ieşenii îi vor da tot concursul şi î l vor răsplăti de sac­rificiile ce le-a făcut şi le face mereu. Gospodar mai rău de­cât Statul nu poate să mai existe. O întâmplare nenorocită a făcut să fie foc şi să ardă, anul trecut, clădirea în care era instalat externatul de fete din Iaşi, şi cu care se cheltuesc îndestui bani. De­şi a trecut mai bine de un an de când a ars, clădirea stă în stare de rui­nă şi Statul pare că nici gând nu are s-o repare. De­sigur cei în drept aşteaptă ca pă­reţi­i să se miruiască cu desăvârşire şi a­­poi să se apuce de treaba, pentru ca chel­­tuelile cu reparaţiile să fie cât mai multe şi mai costisitoare. In curând se va începe, în piaţa Cuza- Vodă, construirea unui frumoase clădiri, pe locul cumpărat de d. Teitler de la comună. Lucrările vor fi conduse de simpaticul arhitect Nadolski, autorul planului acestei clădiri, care mai înfrumuseţează Iaşul cu alte două construcţii : cea a d-lui Jurist din strada Ştefan-cel-mare, şi cea a d-lui Dembinschi, din strada Uzinelor. In vederea mulţumitoarei recolte a sfec­lei din Ist­an, fabricele de zahar din stră­inătate au scăzut preţul zahărului cu 12 bani la kilogram, faţă cu preţul din lu­na august. La noi, de­şi recolta sfeclei e escelen­­tă, fabricile de zahar nici gând nu au să facă vreo reducere şi, dacă în timpul din urmă a fost o foarte puţin simţitoare scădere, aceasta se datoreşte numei co­mercianţilor, nu şi fabricanţilor. XI/ O ii Cumpăraţi Bilete pentru Loteria la( Clasa I a Regatului Român CU TRAGEREA LA 15 DECEMBRIE 1910 de la Noua şi Principala Colectură Romînă Tit. P. Maximovici IAŞI Str. Lăpuşneanu No. 35 Daca voiţi să fiţi CONŞTIINCIOS servit la toate clasele şi să pri­miţi plata câştigurilor IMEDIAT după tragere cum am procedat şi pănă acum. Un Loz întreg Lei 12, jumătate loz Lei 6, Un sfert de loz Lei 3, Una optime Lei 1.50. Astă­zi are loc la Focşani căsătoria tânărului George Christea redactor la «Sentinela» cu domnişoara Natalia Pave­­lescu fiica d-nei Tiţa Pavelescu. Felicitări tinerei parechi. De toată înlesnirea era pentru o parte a locuitorilor din Păcurari cişmeaua de la întreţierea străzilor Spinzi, Cişmeaua Păcurari şi şoseaua Arcu, pe care primă­ria a desfiinţat-o. La multiplile stăruinţi ale acelora ce au nevoe de această cişmea, administra­ţia comunală a promis că va reface-o. Pănă acum bieţii oameni au rămas nu­mai cu mângâerea acestei făgădueli Pănă când ? Rugăm pe abonaţii noştri cari şi-au strămutat locuinţa, să ne comunice noile adrese, pentru a nu întîmpina neregula­­rităţi în primirea ziarului. Mâne încep conferinţele pastorale ale preoţilor din localitate, sub prezidenţia P. S. S. Arhiereul Nicodim Munteanu. Clinica veterinară a d-lui dr. Th. Lu­­paşcu s’a mutat tot în strada Păcurari No. 122 şi 124,­i într’un local confortabil, anume amenajat în acest scop. Electrolul care­ a început a’şi câştiga o bună reputaţie ca remediu foarte eficace contra mătreţei şi pentru creşterea păru­lui, şi-a găsit şi duşmani cari vor să-l discrediteze. Aşa unii negustori puţini scrupuloşi servesc clienţilor lor, sub numele de E­­lectrol, diferite amestecuri ce sunt cu to­tul departe a avea efectul acestui mira­culos medicament. Pentru a feri pe cititorii noştri de a­­semenea rpâcâieli,­­[ facem cunoscut că Electrolul nu se află în depozit nicăiuri aiurea de­cât la Farmacia Populară din strada Anastasie Panu, vis-a-vis de Hală (casele Petigrew). La Băcănia DIAMANT din Str. Cismărie 13 în colț cu strada Băr­boi a sosit un mare transport de Conserve din fabricele ,,Coroana“ şi „Ştirbey“, şi se vinde cu preţ de: cutia de 2 kgr lei 1—00 1 „ — 0—60 Va „ — 0—35 şi la cumpărare de 5 Lei con­serve se reduce 5 la sută rabat. VÂND 200 de la aproximativ vin (viţă indigenă) calitate superioară din viile mele podgoria Socola. ARTHUR G. SION Iaşi.—Strada Asachi 6 BIUROU SPECIAL pentru CANAL şi APA I.­OANA Inginer AUTORIZAT DE COMUNA IAŞI — 28 Strada Golia 28 — Consultaţiuni, Devise, Planuri, Supra­­veghri, executări de lucrări în regie şi în compt propriu. Revizuiri şi supravegheri de lucrări streine. — Preţuri foarte avantajoase — Orele de Biurou 8—12 dimineaţă LAXIN Bomboane Purgative din fructe uşor de luat de copii şi adulţi Aprobate de Onor. Consiliu Sanitar Superior cu No. 9499. Se recomandă special contra: Constipaţiei Leneviei Intestinale Hemoroizi Congestiuni Migrene etc. etc. Depozit in toate Farmaciile şi Drogheriile din ţară. Preţul unei cutii cu 20 bomboane Lei 1.75. Dr. Alex. Rudescu Medic comunal, vech­iu medic şef de spitale — Flamos ---­ Cărţi şi Reviste A apărut ARTA ROMÂNA No. 8 pe Octombrie 1910, sub direcţia d-lui A. D. Atanasiu, cu următorul sumar : Eduard Caudella, Progresul muzicei şi al teatrului (sfârşit); Maiorul Mihail Mâr­­găritescu, Max Honigman şi George Enescu ; Al. Aurescu, Orchestra Conser­vatorului de muzică; N. N. T., Jurnalul unui pictor. (III) ; V., Opereta faţă de teatru ; A. D. Atanasiu, Teatrul Naţio­nal (stagiunea 1910—1911). Ilustraţiuni: Preot: V. Damian, S-t. Martir Gheorghe ; D. Chipăruş, Triumful viţiului (sculptură), Atelierul d-lui Chi­păruş în Florenţa ; Din monumentele noastre istorice, Schitu Cornetu. R­ECLAMĂ Am măsline Am sardele Foarte fine, Şi boele, Unt de lemn Am zahar Şi Ghiudem, Lucru rar, Macaroane Chocolată Şi bomboane, Vanilată Ceai, cafea, Şi-un săpun Tot ce-ai vrea. Foarte bun. Am făină Am în fine Mături fine Zarzavaturi, Un rahat Murături, Moderat Cu stimă IOAN MARTINESCU Arpacaş, Fac la toate Extra fină, Am ulei, Spirt şi clei, Unt şi caş. Marinaturi, De se poate Uscături 3 Specializat în boale de femei şi copii. Tratamentul boalelor secrete după ul­timele metode. Consultaţii: 8—9 a. m. şi 2—6 p. m. IAŞI, STRADA MITROPOLIEI 12, lângă Baea comunală. De vânzare O morişcă, sămânători, Pluguri, hărăbăli şi alte instrumente şi unelte agricole în bună stare. A se adresa la d-nii N. Schwartz Fun­­dacul Lozonschi şi Anghel Cristea strada Trei-Erarchi. "Dp A TPTI 3 + chiar de Pe acum, AiUJlUaA MOŞIA RUGINOASA din comuna Oşeşti judeţul Vaslui, pro­prietatea erezilor defunctului I. Negre, în întindere de de 387 fălci, având case bune de locuit, atenanţe şi celelalte aca­­rete trebuitoare exploatărei. Depărtare 1/2 oară de Gara Buhăeşti. Doritorii să se adreseze d-lui avocat Th. CI. lonescu, str. Toma Cozma 50.

Next