Fulgerul, 1911-1912 (Anul 4, nr. 1-52)

1911-11-07 / nr. 1

2 se sustragă în totul de sub influenţa tre­cutului său... Forţele cari determină acţiunile unui popor, sunt cu siguranţă complexe: forţe naturale, forţe economice, forţe istorice, politice, etc...—Aceste forţe sunt de natu­ră a readuce, în fine, o dezorientare în gândirile şi purtarea noastră. Asemenea forţe şi atât de diferite, se văd mai a­­poi la sfârşit transformate în forţe psi­­chologice. La acestea se reduc şi se concentrează toate celelalte. (Va urma) Dr. Dragoş Dr. A. C. CUZA şi CATOLICISMUL Zilele acestea societatea femeilor orto­doxe române a ţinut şedinţă la Universi­tatea din Iaşi. La această şedinţă, d. profesor univer­sitar A. C. Cu­za a ţinut un fulgerător discurs contra hidrei catolicismului ca­re ne copleşeşte. D-sa cerea drept cre­dincioşilor creştini ortodoxi să nu aibă nici un contact cu reprezentanţii catoli­cismului, să nu’şi dea copii în ş­coale­le catolice, in sfârşit, dacă s’ar putea, nici să vorbească cu catolicii, ba macar nici să se uite la ei. Azistenţa, care aplauda cu frenezie e­­loquentul discurs al strălucitului orator, de sigur nu cunoştea un mic detaliu . Singura copilă pe care o are d. A. C. Cuza e internată la şcoala călugăriţelor catolice din Iaşi, spre a-şi face ast­fel e­­ducaţiunea în dogmele şi preceptele sfin­tei biserici creştine ortodoxe. Numai bietul Abgar, intimul seu prie­ten, stătea melancolic într’un colţ al sa­­tei, mai întunecat de­cât figura sa, şi, desperat că nu are copii, mângăea un căţeluş ce-l ţinea pe braţe, potrivit obi­ceiului, fiind singurul care cunoştea dis­tanţa enormă şi falsitatea dintre vorbele şi faptele oratorului. Vandalismul de la Băceşti Am spus, în unul din numerile noas­tre trecute, că d. N. Fetriceanu, inspec­torul bunurilor Sf. Spiridon, inspectând pădurea de la Băcești, a rămas îngrozit de modul cum brigadirul silvic al Epi­­tropiei, d. Mihai Botez, înțelegea să ex­ploateze, sau mai bine zis să devasteze pădurea, în folosul său propriu. D. Petriceanu și-a făcut datoria, a­dre­sat proces-verbal în regulă de cele con­statate, pe care l-a înaintat, cu raport, Epitropiei. Faptele constatate de d. Petriceanu e­­rau aşa de grave şi de necrezut, în­cât d-nii Epitropi au luat, se vede, afirma­ţiile inspectorului drept palavre, alt­fel nu ne putem explica pentru care motiv nu s’a dat nici o altă urmare raportului de care ne ocupăm, de cât că s’a sus­pendat pe brigadirul silvic Mihai Botez, căruia însă i s’au lăsat la dispoziţie toate registrele, spre a opera în ele după pla­cul seu. Dar, odată şi odată dreptatea trebue să iasă la lumină. D. Epitrop C. Ivaşcu, inspectând spi­talul din Băceşti, a dat o raită şi prin pădure. D-sa a văzut atâta vandalism şi atâ­ta rea credinţă, în cât s’a încredinţat că raportul d-lui N. Petriceanu era cu mult mai pre­jos de cât realitatea. Brigadirul Botez a exploatat pădurea tăind şi de unde trebuea, şi de unde nu trebuea, şi când trebuea şi când nu tre­buea, fără milă şi fără cruţare, şi devas­tând-o dintr’un capăt la celălalt, necru­ţând nici parchetile ce nu erau puse în exploatare, nici semincerii, nici mlada. Strâns din scurt de d. Epitrop Ivaşcu, acest slujbaș necredinci'''* dat să se scuzeze de deve. ' spu­nând că nu’i el vine\ . oștii Epi­tropi, cari­ au primit de la jidani 100 lei ca să le dea voc să facă funii din pă­dure. zice că d. Epitrop Ivașcu a mai c .L.t că, in tot timpul de 4 luni de când e suspendat, brigadirul M. Botez a continuat să scoată lemne din pădure, prefăcând, după cum îi convenea lui, lem­nele ce erau tăete şi clădite. Asemenea a constatat că brigadirul suspendat a silit pe pădurari să demi­sioneze, pentru ca pădurea să rămâe FULGERUL fără pază şi el să poată opera cum îi convenea lui. Faţă cu cele constate şi de d. Petri­ceanu şi de d. Ivaşcu, se impune ca E­­pitropia să însărcineze un silvicultor al Statului, care să nu aibă absolut nici o legătură nici cu Iaşul, nici cu Romanul, cu stabilirea daunelor ce le-a pricinuit acest slujbaş al său de rea credinţă, care, pentru a se pune la adăpost de ori­ce răspundere materială, a avut prevederea să’şi înstrăineze toată averea agonisită în dauna Sfântului Spiridon. ŢIE... Timpul trece, şi cu dânsul Trec duioase amintiri, De acele clipe scumpe De amor şi năluciri, Când părea c’o lume ’ntreagă, Rea—cum e din fire ea— Dragostea să ne-o fărâme Zi și noapte urmărea. Să ne-arunce ’n zări , departe Unul de-altul sâ trăim; Vr’o putință de întâlnire Să nu mai întrezărim. Rea e lumea—dar noi, oare, Dacă drept ne-am fi iubit— Cum putea să pue margini Unui dor nemărginit?... La scarta. Vagoane de dormit cl. II Am cerut, în repetate rânduri, direc­ţiei generale C. F. R. să înfiinţeze, la tre­nurile de noapte, vagoane de dormit şi pentru călătorii din cl. 11, cum există la alte linii ferate, din lume. De­oare­ce, pănă astă­zi, direcţia a fă­cut pe sursa şi îmbunătăţirea cerută de noi, este o necesitate reală şi mult sim­ţită pentru marele public, revenim asu­pra ei întrebând-o pentru ce nu realizea­ză această îmbunătăţire, pentru care n’ar avea de făcut absolut nici o cheltuială ? Intr’adevăr, într’o convorbire ce-am­ a­vut-o cu un domn inspector al Compa­niei internaţionale de vagoane cu paturi, acest domn ne-a spus că, la cea întăi cerere ce i-ar face-o direcţia generală C. F. R. în acest sens, ar fi dispusă s-o satisfacă, fără nici o întârziere, ba, din contra, cu mulţumire, sperând că prin aceasta Compania ar realiza foloase. Astă­zi, vagoanele cu paturi destinate numai călătorilor de cl. I. circulă mai mult goale. Nu acelaş lucru crede ins­pectorul Companiei că ar fi şi cu cei de la cl. II. In aşa împrejurări, cerem încă o dată direcţiei C. F. R. să fie mai cu îngrijire şi mai cu tragere de inimă pentru ma­rele public democrat, care şi el are drep­tul a călători mai comod şi mai în tich­­nă pe C. F. Dacă nobilul d. director general C. F. R. are grija să nu amestece noblimea gra­tuită de la cl. I cu burnhezimea care plăteşte la cl. II, ceară Companiei Inter­naţionale a vagoanelor cu paturi să-i de­­osebeasă, şi aceasta nu va sta de loc la gânduri a pune compartimente deo­sebite la dispoziţia fie­căreia din cele două categorii. Dar grăbească-se s’o facă mai curând. Cronica Teatrală Reprezentaţia de joi, la Teatrul Naţio­nal, a început cu comedia într’un act, Vioara de M. Mauivy. Lipsită de ori­ce spirit şi fără de ni­c o calitate, această comedie s’a jucat într’o monotonie ce-a stăpânit pe spectatori pănă la sfârşit. Sforţarea artiştilor era prea vădită şi jocul hazliu al d-lui Boldescu mai înve­selea, pe ici colea, publicul. In comedii, cele mai de multe ori, se ur­măreşte un scop moral. Autorul Vioarei nu numai că a neglijat aşa ceva, dar îşi sfârşeşte comedia cu triumful înşălăciu­­nei şi al necinstei. Urmează apoi Bărbaţii model comedie în trei acte, piva cunoscută publicului ieşan, cât se poate de fadă, în care a­­bea licăreşte rafineria spiritului francez şi, pe de­asupra, tradusă în mod oribil. Piesa, în definitiv, n a plăcut, şi nici putea să placă, ne­potrivindu-se de loc cu societatea de astă­zi. Artiştii şi-au dat cele mai lăudabile silinţi s’o salveze. D. Cuzinschi (Bour­­deuil) a avut un rol ce i se potrivea ad­mirabil. D. Ionescu (Darcey) a dovedit şi de astă-dată că-i stăpân pe-o bună dic­ţiune. D-na Athena Georgescu (Hypolitte) a plăcut foarte mult şi a stârnit apla­uze bine meritate în rolul seu de bătrână vânzătoare. Astă-sară, duminică, se va reprezenta, pentru a doua oară, Apus de Soare de d. Barbu Delavrancea, cu maestrul Notara Spectator. Te rog taci! Nu poţi iubi, o ştiu prea bine, Dar milă poţi să ai de mine. Tu nu uita că îmi urzesc Din chin şi jale-a mele zile Şi pentru fine mai trăesc. La mine de nu mai gândeşti Ahl te rog, taci şi nu ’mi-o spune. Un capăt vieţei mele-aşi pune De-aşi şti că tu străin îmi eştil De mă iubeşti, mai las’ odată Să’ţi mai văd faţa ’nseninată Cu drag în ochi să te privesc O clipă încă să trăesc. Că viaţa ’mi făr’ a ta iubire N’ar avea farmec pentru mine Şi nici nu cred să pot trăi, Dacă speranţa mi-ar lipsi. Dolores. Cărţi şi Reviste Au apărut : Sur le critérium de la nocivité en matière criminelle par le dr. P. ZOSIN extras din Anuarul general al Universi­tăţii din Iaşi (Jubileul cinquantenar). * * * No. 8 anul XXII pe luna octomb. din — ARHIVA — organul societăţei ştiinţifice şi literare din Iaşi, cu articole de d-nii Gh. Ghibănes­cu, M. Lungeanu, Vladimir Mironescu, Teodor T. Burada, Arhiereul Narcis Cre­ţulescu, Eugeniu Revent şi M. I. Bantaş. * * * No. 4 din revista „Versuri“ cu versuri de:d-nii N. Budurescu, D. Pro­­topopescu, C. Rîuleţ, M. I. Bantaş, I. M. Raşcu, G. Andoni, R. Laur. * Numărul din Noua Revista­ Română de sub direcțiunea d-lui C. Rădulescu Motru, ce apare astă­zi, cuprinde un bo­gat sumar cu articole subscrise de d-nii C. Radulescu Motru, I. Simionescu, dr. Florea Simionescu, dr. G. Alexici, I. Chi­­ru-Nanov, Lazăr Cozma, Em. Grigoraş etc. IN ESCURSIUNE (Urmare). După o aşteptare de vr’o jumătate de ceas, nourii se sparg, se împrăştie şi soa­rele începe să lucească. O luăm voiniceşte la deal. N’apucăm a ajunge la cişmeeua de dincoace de mănăstire, însă, şi ploaea începe iarăşi, trăgându-ne o murătură zdravănă. Din Ploeşti luasem o cutie cu rahat. Ajunşi la cişmea, îmi tratez tovarăşile şi tovarăşii de escursiune, şi ast­fel scap de bagaj. —Udul de ploae nu se teme—zice li­nul dintre escursionişti.—Intru cât sun­tem deja îndestul de muraţi, putem să ne continuăm primblarea mai departe. Tovarășul meu de cameră, care rămă­sese ceva mai în urmă, trece mândru cu umbrela deschisă, calare pe-un cal balan ce’l inchiriase. — Pare că’i Alexandru Machedon, ca­lare pe Ducipal—zice un escursionist. — Ba pare că’i rabinul de la Buhuș— zice un altul. —El a nimerit-o bine calare—­zice un al treilea—dar noi n’avem să facem nici o brânză. —Cum vrei să faci brânză, când înoţi prin lapte acru—îi zic eu. Şi într’adevăr, pare că mergeam o lapte acru prin masa moale şi albă se formase din prundişul alb şi mân al şoselei, amestecat cu apa de ploae. Trecem pe lângă mănăstire. Câţi­va călugări tineri, rumeni la f şi voinici cât nişte brazi, se ivesc pe ferestrele chilielor. — Bine’s ţinuţi călugării aicea — , servă unul din societatea noastră. —Cum vrei să fie alt­fel, dacă’s că­rări regali?—ripostează un altul. Peleşul, crescut cu apele din ploi, rostogoleşte zgomotos undele sale. Iată-ne şi la castelul Peleş. Un sergent zdravăn stătea postat intrarea în grădina din faţa reşedin regale. Trecem pe lângă el fără să ne zică­­ mica şi traversăm grădina. — Al dracului îmi e de foame—zi un escursionist. —Invită-te la dejun la palat—îi zi un altul. Voim să vizităm—bine­înţeles de distanţă—şi castelul Pelişor. Acolo însă un Cerber în uniformă­­ gardist ne fac calea şi cu ea pofta. —Ei ! acum ce ne mai facem ?— î­treabă Pepelea. —Bă o primblare cu automobilul sp­­redeal—îi zic eu. —Hm! cum naşi face, dacă n’ași în termeni răi cu ministrul de finance îmi răspunde el. Intre acestea ploaea stătuse. Ne reîntoarcem pe unde venisem intrăm la un birt pentru a ne mai us hainele și a ne uda gâturile. De pe lista de bucate văd că pe st panul birtului îl chema Mazere. —Domnule Mazere—îi zic eu—fii bi şi’mi dă o porţie de mazere. —Nu’i pe listă—zice el. Aleg alte măncări de pe listă, cu ce îmi pun stomachul la cale, ca­ şi tov răşii mei. Masa terminată, e ora cinci. Până­­, când pleacă trenul, ce să ne facem Mergem în parc, o grădină cât se po­te de frumoasă, unde cânta escelenta o chestră a ministerului instrucţiei sub co­ducerea d-lui Dinicu, dar unde era in posibil să consumi ceva din cauza pu­ţurilor mai mult de­cât pipărate de bufetul d-lui Riegler. —Ardă’l focu de bufet, că tare’i e o parată îngheţata—zice o escursionis care se alunecase cu firea să comane o îngheţată. Şi pare că vorbise într’un ceas r; căci, la cât­ va timp după aceia, am cit prin ziare că focul a ars pipăratul h fet al d-lui Riegler de la Sinaia. (Va urma) Sfârlă : :n :lm ; vil :n ! ca cal Jrs # ai !e leu 'doi r, tc euer tae la (1 aţi ş i la c .lanţ .'.in . .un Doi i Ci ii a ra ■ara ' / Informaţii ! Astă­zi se celebrează căsătoria drăg­­aşei d-şoare Lucreţia Stamati, fiica eu cernicului econom U. Stamati, cu d. sul locotenent din geniu Mihai Florean. Dorim tinerei părechi toate fericirile Sărmanul dorobanţul lui Celeste Fabi­­ie­ a fost admirat de Suverani, ca şi el iată lumea în timpul serbărilor jubiliar d aspoiat de frunzişul de brad, care­­­a la un frumos decor, a ajuns un obie­ î­ţi inspiră milă când îl vezi cocoţată ,da de scânduri spartă şi cu bârna late, de pare că i-ar fi băgat cine­va iliţă în el. Pentru numele lui Dumnezeu, ori daţi n decor mai potrivit, ori luaţi-l de-aco şi nu mai batjocoriţi arta bietului ai st, destul de necăjit prin nesocotinţa c­­ arată meritosului seu talent. Zaharul s’a scumpit din nou, cu ten­dinţa de a se mai scumpi încă. Cauza ? Lipsa acestui produs al industriei na­ţionale, pe care mai lesne­­ poţi gre în Bulgaria şi­­Turcia, de­cât la noi. Fabricanţii, cu tot preţul urcat, nu o să execute comenzile ce li se fac şi telegramele ce li trimit comercianţii noş­trii nici nu catadicsesc să răspundă. Oare până când se va tolera această­ batae de joc a statului în stat creat de­ cartelul fabricelor de zahar ? Nu credem să existe târg pe lume, i­ care interesele particularilor să fie ne­socotite ca în târgul nostru. Ut' il” s . ■ fa ‚ei id m mii 'Wl mi ktth 'ist nen «par ‘ÎQC

Next