Fulgerul, 1912-1913 (Anul 5, nr. 1-52)

1912-11-05 / nr. 1

o Timp de doi ani, aproape, cât a ocupat postul de secretar general al ministerului instrucţiei, d. C. Meisner a ofensat pe mulţi dintre alegătorii acestui colegiu prin apucăturile ciocoeşti—la cari n’are nici un drept şi cari nu'l prindeau de loc—şi prin obiceiul cel luase a se închide în cabinetul seu şi a nu primi pe nimeni. O institutoare ni se tânguia, cu lacrimile’n ochi, că a cheltuit îndestui bani ca să se ducă la Bucureşti, pentru a stărui întro afacere ce-o privea, şi că, după ce a făcut anticameră trei zile de-a rândul la uşa d-lui Meisner, s’a reîntors cum se dusese, fără să fi putut da ochii cu d-sa. Nu tot aşa stau lucrurile cu d. Georgel Mărzescu. Dşa chiar dacă n ar fi decât numai fiul părintelui seu, încă ar putea cere încrederea alegătorilor în puterea descendenţei sale, în puterea dragostei şi veneraţiunei ce ieşenii au purtat-o părintelui seu. Şi, cu acest titlu, d. Meisner sar putea adresa cel mult alegătorilor din Galiţia, de unde ne-a venit ilustrul seu părinte. CRIZA Se spera că, odată cu încetarea ostilităţilor între Italia şi Turcia, exportul cerealelor noastre îşi va relua avântul, numerarul va năvăli in Ţară şi criza va dispărea. Speranta aceasta, până astăzi, a rămas zădarnică. Export nu se face decât pe-o scară foarte puţin întinsă, iar criza, în loc să scadă, creşte mereu. Neaparat că această situaţie nenorocită se datoreşte, în primul loc, Băncei Nationale, regulatoarea creditului la noi în Ţară, care, pe aceste timpuri de restrişte, a găsit cu cale a restrânge creditul, refuzând până şi lombardarea efectelor publice, sub pretextul că s’a acoperit suma destinată lombardelor. In aşa împrejurări se impune ca Statul, care dispune de un numerar considerabil, adăpostit în beciurile Casei de depuneri, să-i scoată la lumina zilei, înlesnind pe agricultori și exportatorii de cereale prin împrumuturi garantate în mărfurile ce le au gata pentru export, iar băncile și pe particulari chiar, prin împrumuuri lesne făcute, prin administraţiile financiare, în garanţia efectelor publice. Fără aceste măsuri, teamă ne e că, în curând, criza de care toată lumea se plânge, se va schimba într’un adevărat crach. Agitaţia funcţionarilor A mare ferbcere domneşte printre micii funcţionari din Iaşi, în cea mai bună parte alegători ai colegiului II de Cameră. Se proiectează chiar o intrunire a lor, în care să se consfătuiască cum trebue să voteze în viitoarele alegeri. Deşi au fost docili totdeauna în alegeri, deşi au votat aşa cum li s-a poruncit, cu durere ei văd că au fost nesocotiţi în mod constant, că nici unul FULGERUL POLITICA NOASTRĂ , XXX Nu ştiu, Sire, cum se face ? dar e fapt adevărat C'ai adus nenorocirea pretutindeni unde-ai stat. Şi de ţii să-ţi dau dovadă, la Fălciu, stăpâne, du-mă Şi ţi vor spune toţi acolo: „Bulgăraş muri de ciumă.“ In Bârlad, Galaţi de-asemeni (unde’s curţile de-apel) Cine-a fost ca Lambrinidi? Cine te-a primit la fel? Ş’acest om, în scurtă vreme, neavând nici pentru hrană A rămas să’ntindă mâna şi să ceară de pomană. Un Român mi-a zis odată : ,,Pe Satan primeşte’l tu Şi dă’i casă şi dă-i masă, dar pe Vodă Carol, nu“. Şi cum el credea ’n biserici, la biserică se duce Şi, văzându-te pe Tine, începu să'şi facă cruce. Eus, dintre pretinşii lor aleşi nu şi-a bătut capul cu interesele lor, n'a avut grija macar a cere, dacă nu a şi obţinea, o soartă mai bună pentru ei. De 30-40 ani resursele lor au rămas aceleaş, deşi traiul s’a îngreuiat enorm de mult, şi dările—! mai ales dările—aruncate pe spinarea lor, au sporit cu nemiluita. Funcţionarii aceştia oropsiţi, găsesc că a sosit momentul să înceteze această stare de lucruri şi au început a se gândi la mijloacele prin cari ar putea face să li se asigure şi lor o soartă mai omenească. LEMNELE Lemnele de foc au ajuns preţuri necunoscute până acum la noi. Suta de kilograme se vinde între 4—5 lei, ba se găsesc depozitari şi precupeţi lacomi, cari le vând chiar şi mai scump. Cărbunii asemenea lipsesc cu desăvârşire, aşa că lumea de la noi, deşi cheltueşte sume enorme pe combustibil, duce lipsa de el şi tremură de frig. Comercianţii de combustibil dau vina acestei lipse şi scumpete în sarcina administraţiei c.f.r., care nu le pune la dispoziţie vagoane. Nu crede d. ministru al lucrărilor publice că ar fi timpul să facă să înceteze acest neajuns? Sub trecutul regim s’a votat o lege pentru crearea de depozite comunale cu lemne din pădurile Statului. De ce legea şi-a găsit aplicaţia numai în Bucureşti şi în restul Ţărei nu? Oare în Iaşi, de pildă, nu se găsesc îndestul nevoie şi cari ar binecuvânta punerea în aplicare a acestei legi binefăcătoare? G. C. Anastasiu AVOCAT Birou pentru acte de notariat Consultaţii în toate zilele 8-11 dim.7-9 sara strada Anastasie Panu No’ 8. Tot două feţe Spun cititorii în sori şi ’n stele, Că prin ocheane privind la ele, Descoperit-au lumi minunate, Roind prin haos neastâmpărate, C'o faţă ’ntoarsă drept către soare, Cu alta ’n umbră şi la răcoare, Purtând ici viaţă, foc viu, feeric, Dincolo moarte şi întuneric. Cu alte cuvinte, vor să ne spuie Că, mai departe de cât se suie Vântul şi norii, roiesc răsleţe Lumi curioase cu două feţe. Zic unii: „Mare minunăţie!“ Dar mie unul—ertat să-mi fie— Descoperirea nu-mi pare nouă: Şi lumea noastră are tot două. Intre planete şi omenire E îns’ o mare deosebire : Căci pe când Venus, sau însăşi Luna Ne-arată’o faţă întotdeauna, Lumea în care omul trăeşte Pe amândouă le răsuceşte; După nevoe ’ntorcând spre tine Repede faţa care-i convine ! George Tarabuta D. LINDLEY Mai zilele trecute, cu ocazia instalărei comisiunei interimare, s’a scos în înainte numele d-lui inginer Lindley. Pe lângă informaţiile ce edilii noştri le-ar putea cere comunei Craiova asupra acestui personaj, le punem la îndemână următoarea corespondenţă pe care o găsim în marele ziar rus Novoie Vremia cu No. 12915 sub titlul: Despre apeductul Pacu-Şallar Aproape 30 de ani s'a vorbit despre aducerea apei în Bacu. Au fost diferite proecte şi propuneri pentru aducerea apei din râurile Cura şi Samura, sau din alte locuri, dar toate aceste proiecte, nu ştiu din ce cauză nu au putut fi realizate. La început s-a băut apă din puţuri; pe urmă au început să îndulcească apa; autohtonii însă şi astăzi încă beau apa sarată din puţuri, ca din vechime. La urma urmelor l-au invitat pe fiul celebrului tată, pe d. Lindley, ca el să alcătuiască un proect. Şi s au căznit mult cu acest proiect, dar în fine s’au oprit asupra propunerei de a se lua apa din localitatea Sallar, de la poalele muntelui Şah-Dag. Proectul a fost format de d. W. Lindley. Primăria oraşului l-a primit însărcinând pe acelaş d. Lindley cu supravegherea execuţiei proectului, punându-i la dispoziţie o leafă de mai bine de 200.000 ruble. Primăria a împrumutat pentru realizarea proectului 27 milioane ruble.*) Lucrările, în valoare de 10 milioane ruble, au fost predate unui antreprenor din străinătate, recomandat de d. Lindler, Griffits & Co. Afară de aceasta, primăria a admis ca toate neînțelegerile posibile între comună și antreprenorul Griffits vor fi judecate de d. Lindley, ales arbitru. Toate acestea s’au pus la cale când era primar al oraşului cadetul V. N. Raevski şi cu învoiala d-lui Z. A. Taghiev. Pentru ca afacerile să meargă şi să se hotărască iute şi fără nici o critică, cât de cât oficioasă macar, ci numai aşa precum doreau d-nii Raevski, Taghiev şi Lindley, primăria oraşului a cedat autorizaţia sa unei comisiuni de control deosebite, sub preşidenţia d-lui Aivazov. Intr'un cuvânt, rolurile au fost distribuite bine. Şi astfel afacerea a mers şi mai departe, dar, precum nimic nu i vecinie sub soare, când a expirat termenul anteriorului regim, a trebuit să se înfăptuiască alegerea noilor consilieri comunali. In vechiul consiliu erau de-abea doi consilieri ruşi, dacă nu socotim pe principele Dadiani (Georgian) şi pe d. M. Zamahev („rus")- In consiliul nou însă sau ales 20 ruşi, cunoscuţi prin asiduitatea şi inteligenţa lor. Când s au format comisiunile, în primul loc au căutat să vadă cum se cheltuesc şi dacă se cheltuesc în regulă banii împrumutului de 27 milioane ruble. S’a ivit îndoiala. Ea a fost exprimată şi de noua comisiune de control sub preşidenţia d-lui A. I. Manclu şi de ajutorul preşedintelui nouei comisiuni a apeductului, cunoscut în industria petrolului, A. M. Benkendorf. D. Benkendorf, geolog, împreună cu alt geolog d. A. I. Sorokin, au cercetat localitatea din punct de vedere geologic şi, în raportul făcut Societăţei technice despre cercetările lor, au declarat că Şah-Dagul fiind cel mai înalt punct din regiunea dată, era natural ca apa să serie din vârful lui şi să fie dusă pe clina naturală a munţilor, pănă la Sumgat, staţiune pe calea ferată a Vladicaucazului, la Şallar lipsind straturile permiabile de argilă şi existând numai linţi. Ca să se capete o cât mai bună apă, e necesar să se sondeze cât se poate mai adânc, dar nu numai 20 stânjini (42,07 metri), cum a propus şi cum face d. Lindley; apoi sondele ar fi trebuit făcute astfel, ca apa din straturile superioare să nu se amestece cu cea din straturile inferioare şi să nu pătrundă în apeduct. Aceasta însă nu s-a făcut. Din contra, totul a fost făcut aşa că apa din pătura superioară, absolut infectă, se amestecă cu apa din pătura inferioară, mai puţin infectă, şi astfel trece în apeduct. ■j Raportul arată că d. Lindley nu ştie să facă 1. sondaje şi cum să astupe (tamponeze) crăpăturile. In loc de tuburi, spirale, întrebuinţează tulburi în cercuri (ceparte); înăuntru introduce un alt rond de tuburi, cu un diametru mai mic, iar distanţa dintre tuburi o umple cu nisip şi prundiş. Primul rond de tuburi îl scoate apoi, iar restul va servi ca filtru. Fireşte că o aşa construcţie nu va putea să filtreze apa, însă va fi o bună conductă pentru adunarea apelor infecte şi murdare, cari vor fi suficiente pentru infectarea complectă a apelor mai puţin infecte. D. Benkendorf arată că tuburile trebue să fie spirale, iar distanţa între cele două rânduri de tuburi cimentată. Că tuburile de beton au să treacă pe o distanţă de 50 verste (53 kilometri) într'o localitate glodoasă şi infectă şi deci nu-şi poate închipui cum se va putea urmări, ca nu cumva să se producă crăpături şi găuri la îmbinarea tuburilor, prin cari să se introducă în apeduct şi apele infectate din localitatea pomenită. Se cere numaidecât ca tuburile să fie impermiabile. Dacă nu se vor înlătura toate acestea, apoi nu vom avea nici o garanţie că nu vom infecta întreaga populaţie a Bacului şi a creionului seu. D-lui Benkendorf i-a răspuns însuşi d. Lind*) 72.000.000 lei. FATALITATE sau DESTIN? (Urmare) Fiecare ne făuream planuri pentru viitor: unile să urmeze mai departe, altele să rămâe acasă, altele să ocupe locuri în învăţământ, etc. Numai biata Sofia nu ştia ce are să facă, căci nu era voii ei, ci a Epitropilor, cari dispuneau de soarta ei. Mult ar fi dorit ea să urmeze mai departe, să dea bacalaureatul, să-şi facă o carieră de profesoară de curs secundar, însă în faţa ei n’avea pe nimeni s o asculte şi să i deie vrun ajutor. Ne-am despărţit urându-ne fiecare cele dorite. Pe Sofia am petrecut-o până la poarta Institutului, rugând-o să nu ne uite şi să vie pe la noi, colegele, oricând. Au trecut cele două luni ele vacanţă fără s’o mai fi văzut pe Sofia. Toamna am fost numită învăţământ. Eram mândră că la vrasta mea—15 ani—voi avea salar şi că lumea mi va da consideraţie de persoană serioasă, nu de copil, cum fusesem taxat el până atunci. Stăteam în casă şi corijam nişte caete ale micilor mei elevi. Eram mulţumită că primisem salarul pe septembre, bani ce’i pusesem dinaintea mea şi’i priveam cu admiraţie, căci erau bani munciţi de mine. Credeam că nimeni pe lume nu’i ca mine, şi nimeni n are atâtea bani. Cum eram departe cu gândul de caiete, le treceam răpide şi mă mulţumeam să scriu pe ele „Văzut“, deşi habar n'aveam ce’i scris—sufletul meu tânăr zbura departe de tot, făurindu mi planuri de viitor — deodată uşa se deschide şi pe prag apare Sofia, tot aşa de dulce şi bună cum o ştiam. Am sărit la ea, am sărutat-o mult, am atras-o pe canapea lângă mine. Nici n'am întrebat-o de ce-a venit, şi am început a’i vorbi de mine că sunt profesoară, că acum sunt serioasă, nu mai râd pe stradă de X. şi V. şi de defectile lor fizice, i-am arătat că am primit leafa, că... toată Uimeai a mea, că toţi mă văd şi mă iubesc, în sfârşit că mi se părea că nu’i nimeni ca mine. Sofia, tot aşa de liniştită cum venise, m’a ascultat, m’a felicitat, apoi mi-a spus: — Ştii, draga mea? şi eu am dorit să urmez mai departe, dar Epitropii n’au voit, spunând că n’au fonduri şi să fiu mulţumită şi cu-atâta. «Câte alte lepădate ca tine nu’s acuma la slujit? Zi bodaproste şi te du învăţătoare la ţară. Am vorbit cu d. Revizor şcolar»—au sfârşit ei.—Am plecat capul şi m’am supus. M’am dus în odăiţa mea şi am plâns mult. Am blăstămat fiinţa ce ’mi-a dat viaţa şi de ce, în loc să mă arunce cu suflet, nu m’a strâns de gât, căci prima’i e mai mare că m’a lăsat pe drumuri de zbucium şi la capriciile altora. Ah ! dragă, de-aşi cunoaşte-o cine’i acea nenorocită, orice poziţie socială ar avea, aşi ucide-o cu propriile mele mâni, căci dacă fatal am venit pe lume, de ce n’a avut curajul să mă ţie lângă ea? In acel moment figura blândă a Sofiei se schimbase în aspră — Doream să muncesc, — urmă ea — doream să ştiu mult, nu voeam să mă căsătoresc, nu voeam să am familie, căci am groază de barbaţi. Dar toate degeaba, dragă. N am nici un ajutor, şi in alt chip nu pot face decât să mă duc la ţară. La 3 septembre am fost chemată în cancelaria Epitropiei, unde rai s au dat 100 de lei pentru drum şi cele trebuitoare, şi m’au trimis la cancelaria revizoratului să’mi iau decretul de numire. La ora 10 am fost acolo. D. Revizor, grav, la o masă, mă măsură cu privirea de sus până jos. „—Cum vă numiţi? — mă întreabă el, căci, să’ţi spun drept, mă zăpăcisem şi uitasem să mă recomand. „—Sofia***—îi răspunsei eu. „—A! de d-ta mi-au vorbit d-nii Epitropi. Ţi-am găsit un loc bun. Dar, cum pentru o fată e foarte greu la ţară, trebue să te măriţi. Ţi-am găsit şi mirele, un învăţător bun, dirigintele şcoalei unde eşti numită. „Am rămas uimită de-o aşa grăbită propunere de căsătorie. Ca fulgerul mi-a trecut prin minte vr’un învăţător bătrân, cu nasul roş, cu palmele ca de urs, însfârşit nu un con, ci un monstru, căci nu’mi închipuiam că la ţară poate fi alt fel de om. Dar, de abea îngânăi vorbele : (Va urma) (lathalie Dr. Dragoş.