Fulgerul, 1912-1913 (Anul 5, nr. 1-52)

1913-08-05 / nr. 40

ANUL V. No. 40 ABONAMENTE Pe an 8 lei. Pe 6 luni . 4 ,, ANUNC1URI Pag. IV 20 b. rândul Inserţiunî şi reclame 50 bani rândul. zi AE Apare în fie­care Lasin Redacţia şi Administraţia la Tipografia „Progresul“, Iaşi, Strada Ştefan-cel-Mare 4. Un număr 10 bani. Luni 5 august 1915 ABONAMENTE Pe an . . 8 lei Pe 6 luni . 4 » ANUNCIURI Pag. IV 20 b. rândul » III 30­» » Inserţiuni şi reclame 50 bani rândul. OMAGIU ŢÂREI La 24 iulie 1913 pacea a fost încheiată la Bucureşti. De mai bine de­ un sfert de viac nota principală a literaturei ro­mâneşti—mai ales a celei politi­ce—este acea a neîncrederei, a melancoliei. Oameni din toate partidele po­litice au găsit adese­ori prilej de constatări triste asupra orga­nizaţiei noastre şi de prevestiri dureroase pentru viitor. Demagogii aveau ori­când ac­ces la ameninţări de pericole ima­ginare şi aproape în­totdeauna e­­rau crezuţi. Dar şi cei mai serioşi cugetători era mai mult de partea îngrijoră­­rei, când era vorba de starea su­fletească a Ţărei. Politicianismului, cumulul, felul cum se fac alegerile, colegiul al treilea—mai ales delegaţii — apoi tinde evenimente ca mişcările e­­lectorale din 1877, agitaţiile ţă­răneşti din 1888, represiunea din 1889 şi, în fine, durerosul 1907 erau atâtea indicaţii că se simte nevoia de mari remedii pentru a se şti Ţara îndestul de tare, aşa precum o cere rangul dobândit de ea la 1877 şi consacrat la 14 mart 1881. Dar iată că, pe neaşteptate, la 20 iunie, zi mare—când în 1891 a adormit Mihai Cogâlniceanu— se decretează mobilizarea. Şi ce minune ! De la ţăran până la cei mai privilegiaţi politiciani ai Ţărei, funcţionari, meseriaşi, comercianţi, toţi, fără deosebire de rang social şi de confesiune, fără a se gândi o clipă la ai lor, şi mai puţin încă la ei înşişi, au a­­lergat sub drapel, de şi mai ni­meni nu’şi dădea samă contra cui avea să lupte. Toţi însă ştiau un singur şi foarte scump scop : Mândria, demnitate Ţărei tre­­bue aparată. De­şi nici n’a fost vreme a se instrui poporului cât de puţin a­­supra scopului urmărit de Ţară prin războiul anunţat, toţi însă e­­rau într’un singur gând că, pen­tru demnitatea Patriei nu’i prea mult jertfa de sine, necondiţionată, neîntârziată. Graba şi uitarea de sine cu care elementele armatei noastre au răs­puns la chemarea Ţărei, au dat cea mai vădită dezminţire tutu­ror concepţiunilor nefavorabile des­pre starea sufletească a Poporului şi a invederat că doar o modestie excesivă a influenţat pe toţi scrii­torii români spre găsirea atâtor constatări de slăbăciune, de boală în organismul nostru social. In realitate, însă, diagnoza tuturor acestora era greşită. Poporul român, aceasta a în­­văţat-o acum toată lumea, e plin de vlagă, e însufleţit de sentimente nobile, căci îşi iubeşte necondiţio­nat Patria, e demn de străbunii sei Traian, Ştefan-cel-Mare şi Mi­hai Viteazul. Diplomaţia română—să uităm partidele în acest moment, când toată Europa ne e recunoscătoare pentru pacea înfăptuită—este la înălţimea misiunei sale şi să re­ţinem, pentru onoarea noţiunei de Român, că ceia ce marile puteri n’au putut să alcătuiască, Româ­nia a stabilit, redând Europei pa­cea mult dorită. Faţă de manifestarea atât de evidentă a vitalităţei poporului ro­mân, noi toţi acei cari, câteodată, credeam de nevoe a da alarma de redeşteptare, suntem datori, ca un sincer omagiu, să zicem : Pecavi. Eram greşiţi, nu ne-am cunos­cut îndeajuns pe noi înşine. De azi înainte, dispară şi din spiritul, şi din literatura româ­nească neîncrederea, şi facă loc încrederei desăvârşite în largul pa­triotism al tuturor Românilor şi ast­fel, văzind cu ochii, se vor a­­deveri cuvintele puse de Bolinti­­neanu în gura lui Mircea­ cel-Bă­­tr­ân, fostul stăpânitor al Silistrei : Viitor de aur Ţara noastră are Şi prevăd prin secoli a ei înălţare. Ic. D. Clemenceau şi Petrenii Ni se scrie din PeatraN. că mai mulţi cetăţeni fruntaşi, entusiasmaţi de afecţi­unea şi interesul ce nu poartă d. G. Clem­enceau, manifestate prin ziarul seu­­ Hom­me libre, i-au trimis, drept recunoştinţă, următoarea telegramă : Mr. Georges Clémenceau à Paris Vos beaux mots pour la Roumanie res­teront à jamais gravées en lettres d'or dans l'histoire du pays. Notre patrie reconnaissante viens vous offrir le nom de grand Roumain en acla­­mations de: Vive Clémenceau! Vive la France! Vive la Roumanie! Vive la race latine! La această expansiune de sentimente atât pentru persoana acestui om care ne iubește, cât și pentru sora noastră mai mare, Francia, d. Clémenceau s’a grăbit a trimite, pe adresa d-lui avocat C. Se­­maca, drept răspuns, următoarele : Très sensible à vos bonnes paroles, resterai fidele à votre cause. G. Clémenceau Nu putem de cât felicita pe cetăţenii Petreni cari, ca şi cei din Bucureşti şi Buzeu, s’au grăbit a şi plăti tributul de recunoştinţă cătră acest mare barbat al rasei latine. E o fericire şi un noroc pentru noi, când acest om extraordinar, atât ca in­teligenţă cât şi ca muncă, cunoscut nu numai de Europa, ci de lumea întreagă, fost prim-ministru al Republicei Franceze, vine să spuie lumei culte, atât prin graiu cât şi prin sm­s, că la gurile Dunărei trăeşte un popor originar din vechia Ro­ma, care a rămas­­tot Latin, învingând toate vicisitudinile prin cari­ a trecut şi că acest Popor Român are în lumea a­­ceasta o misiune, acea a rasei latine, purtătoare de lumină şi de civilizaţie, care a proclamat drepturile omului, înlo­cuind pretutindenea sclavia cu libertatea. Modestie şi îngânfare Cu ocazia primirei Regelui Constantin al Greciei în portul Cavala, telegraful ni aduce vestea că i s’a făcut o primire din cele mai strălucite ce s’au văzut vr’odată. La aclamările ce i se făceau, Regele, vădit emoţionat, a răspuns mulţimei a­­dunate următoarele cuvinte: Nu mie ci armatei şi flotei cari­ au luat Cavala se cuvin toate acestea. Şi când te gândeşti la cele ce se pe­trec la noi, te cuprinde mirarea cum de nu se găsesc oameni cu aceleaşi senti­mente de dreptate faţă de armata şi de poporul român ? Astă­zi, Regele Carol, acela care n’a voit să semneze decretul de mobilizare, primeşte, ca ci cum i s’ar fi cuvenind de fapt, felicitările Suveranilor străini, ce trebueau să fie adresate acelora ce l-au împins să facă actul acesta de pa­triotism. Acelaş lucru îl fac şi cârmuitorii ce se fălesc, la rândul lor, cu nişte succese pe cari le-au dobândit alţii, adică mino­ritatea pe care Regele şi guvernul actual o nesocotesc. Am fi putut avea mai mult, faţă de împrejurări. Şi când zicem aceasta, pri­virile noastre sunt îndreptate asupra Vi­­dinului şi împrejurimilor lui, unde se află peste 60.000 de Români. Nimic mai uşor de­cât să profiţi de puterea armatei pentru a dobândi şi a­­ceste locuri, pe cari sentimentul nostru naţional ne sileşte să le revendicăm cu altă ocazie, căci nu este de admis ca ori­care guvern român să facă ceea ce­ a făcut guvernul de colaborare. E prea puţin linia Turtucaia-Balcic, e prea puţin ceea ce-am cerut, faţă de sa­crificiile pe cari le-am făcut şi faţă de acelea ce eram ameninţaţi să le facem, în cazul când pacea nu s’ar fi încheiat. De la apariţia acestui ziar şi pănă astă­zi n’am linguşit pe nimeni şi am lovit în­totdeauna răul acolo unde l-am găsit, lucru ce trebueau să-l facă toate ziarele independente din Ţara Româ­nească. Dar ce vreţi ? Adevărul serveşte cauza conservatorilor-democraţi ; altele sunt plă­tite de alţi interesaţi, iar cârmuitorii îşi fac treburile şi apar la lumina zilei ca nişte genii, când în realitate nu sunt de­cât nişte pitici, căci trebue să constatăm cu cea mai adâncă părere de rău că, de la Mihail Cogălniceanu încoace, mai n’am avut oameni de valoare, şi că nu­mai norocului nostru se datoreşte izbânda de astă­zi, pe care unii şi-o însuşesc pe nedrept. Ori­care altă persoană în locul d-lui Take Ionescu s’ar fi retras de la putere în faţa evenimentelor mari, întru cât o­­mul acesta declarase solemn că Silistra şi cei trei kilometri de pământ sunt su­ficiente pentru Neamul nostru. Cu vorbe pompoase, uşor pronunţate, cu banalităţi sentimentale, Bulgarul­ ro­­mân justifica atitudinea sa, care­ a avut-o cu ocazia izbucnirei războiului balcanic, la care România trebuea să fie parte de la început, căci în cazul acesta toate părţile locuite de Români ar fi fost ale noastre. Şi dacă motivează neutralitatea noastră pe tema că ar fi voit să evite un războiu european, nu trebue să-l cre­dem, căci şi atunci, ca şi acum, am fi arătat Europei că suntem o putere de care trebue să ţie samă. Şi chiar dacă ar fi izbucnit un războiu între Austria şi Rusia, încă am fi avut destule puteri să luptăm şi’u­ altă parte, căci n’ar fi fost nevoie să trimitem mai mult de cât două corpuri de armată în Balcani, pentru a da ajutor aliaţilor în momentele hotă­râtoare. Prin urmare răspunsul demn al Re­gelui Constantin - cu toate că acesta a condus cu adevărat armatele la vic­torii şi nu­­ de­cât o modestie din par­tea sa — trebuia să fie şi răspunsul Regelui Carol şi al tuturor acelora cari î l înconjoară şi cărora Ţara nu le dato­reşte nimic. __________________Sagapo. Românii sacrificaţi Dacă Regatul Român are a se felicita de câştigul material, şi mai cu deosebire de câştigul moral pe care i l-a adus pa­cea încheiată la Bucureşti, nu acelaş lucru e şi cu Neamul Românesc. Românii de pretutindenea îşi aveau a­­ţintite privirile spre Bucureşti, şi aştep­tau cu o vie şi legitimă nerăbdare să vadă ce va câştiga Neamul din strălucita situaţie la care împrejurările, mai mult de­cât priceperea şi curajul conducă­torilor noştri, ne-au împins şi înlesnit accesul. Pe cât de mare­ a fost nerăbdarea Nea­mului Românesc, tot pe atâta i-a fost şi decepţiunea, când textul tratatului de pa­ce de la Bucureşti i-a fost cunoscut. In acest tratat nu se vorbeşte nimic despre viitoarea soartă a numeroasei populaţiuni româneşti de peste Dunărea. In Macedonia imparţită între foştii a­­liaţi, în Bulgaria, in Serbia şi’n Grecia vieţuesc milioane de fraţi de-ai noştri, a cărora existenţă etnică, în viitor, n’a fost asigurată prin tratatul de la Bucu­reşti, de-a căreia traiu pacinic şi liberă dezvoltare guvernul român s’a dezintere­sat, mulţumindu-se cu nişte simple note diplomatice cari, dacă astă­zi pot avea vr’o valoare oare care, mâne pot fi neso­cotite, mai ales de-acei ce-au dat dovadă că ştiu a nesocoti chiar tratatele cele mai precise. E regretabil. Cu atât mai regretabil, cu cât nu se ştie când şi dacă se va mai prezente ocazia indreptărei acestei greşeli. G. V. S.

Next