Fulgerul, 1912-1913 (Anul 5, nr. 1-52)
1913-08-05 / nr. 40
ANUL V. No. 40 ABONAMENTE Pe an 8 lei. Pe 6 luni . 4 ,, ANUNC1URI Pag. IV 20 b. rândul Inserţiunî şi reclame 50 bani rândul. zi AE Apare în fiecare Lasin Redacţia şi Administraţia la Tipografia „Progresul“, Iaşi, Strada Ştefan-cel-Mare 4. Un număr 10 bani. Luni 5 august 1915 ABONAMENTE Pe an . . 8 lei Pe 6 luni . 4 » ANUNCIURI Pag. IV 20 b. rândul » III 30» » Inserţiuni şi reclame 50 bani rândul. OMAGIU ŢÂREI La 24 iulie 1913 pacea a fost încheiată la Bucureşti. De mai bine de un sfert de viac nota principală a literaturei româneşti—mai ales a celei politice—este acea a neîncrederei, a melancoliei. Oameni din toate partidele politice au găsit adeseori prilej de constatări triste asupra organizaţiei noastre şi de prevestiri dureroase pentru viitor. Demagogii aveau oricând acces la ameninţări de pericole imaginare şi aproape întotdeauna erau crezuţi. Dar şi cei mai serioşi cugetători era mai mult de partea îngrijorărei, când era vorba de starea sufletească a Ţărei. Politicianismului, cumulul, felul cum se fac alegerile, colegiul al treilea—mai ales delegaţii — apoi tinde evenimente ca mişcările electorale din 1877, agitaţiile ţărăneşti din 1888, represiunea din 1889 şi, în fine, durerosul 1907 erau atâtea indicaţii că se simte nevoia de mari remedii pentru a se şti Ţara îndestul de tare, aşa precum o cere rangul dobândit de ea la 1877 şi consacrat la 14 mart 1881. Dar iată că, pe neaşteptate, la 20 iunie, zi mare—când în 1891 a adormit Mihai Cogâlniceanu— se decretează mobilizarea. Şi ce minune ! De la ţăran până la cei mai privilegiaţi politiciani ai Ţărei, funcţionari, meseriaşi, comercianţi, toţi, fără deosebire de rang social şi de confesiune, fără a se gândi o clipă la ai lor, şi mai puţin încă la ei înşişi, au alergat sub drapel, de şi mai nimeni nu’şi dădea samă contra cui avea să lupte. Toţi însă ştiau un singur şi foarte scump scop : Mândria, demnitate Ţărei trebue aparată. Deşi nici n’a fost vreme a se instrui poporului cât de puţin asupra scopului urmărit de Ţară prin războiul anunţat, toţi însă erau într’un singur gând că, pentru demnitatea Patriei nu’i prea mult jertfa de sine, necondiţionată, neîntârziată. Graba şi uitarea de sine cu care elementele armatei noastre au răspuns la chemarea Ţărei, au dat cea mai vădită dezminţire tuturor concepţiunilor nefavorabile despre starea sufletească a Poporului şi a invederat că doar o modestie excesivă a influenţat pe toţi scriitorii români spre găsirea atâtor constatări de slăbăciune, de boală în organismul nostru social. In realitate, însă, diagnoza tuturor acestora era greşită. Poporul român, aceasta a învăţat-o acum toată lumea, e plin de vlagă, e însufleţit de sentimente nobile, căci îşi iubeşte necondiţionat Patria, e demn de străbunii sei Traian, Ştefan-cel-Mare şi Mihai Viteazul. Diplomaţia română—să uităm partidele în acest moment, când toată Europa ne e recunoscătoare pentru pacea înfăptuită—este la înălţimea misiunei sale şi să reţinem, pentru onoarea noţiunei de Român, că ceia ce marile puteri n’au putut să alcătuiască, România a stabilit, redând Europei pacea mult dorită. Faţă de manifestarea atât de evidentă a vitalităţei poporului român, noi toţi acei cari, câteodată, credeam de nevoe a da alarma de redeşteptare, suntem datori, ca un sincer omagiu, să zicem : Pecavi. Eram greşiţi, nu ne-am cunoscut îndeajuns pe noi înşine. De azi înainte, dispară şi din spiritul, şi din literatura românească neîncrederea, şi facă loc încrederei desăvârşite în largul patriotism al tuturor Românilor şi astfel, văzind cu ochii, se vor adeveri cuvintele puse de Bolintineanu în gura lui Mircea cel-Bătrân, fostul stăpânitor al Silistrei : Viitor de aur Ţara noastră are Şi prevăd prin secoli a ei înălţare. Ic. D. Clemenceau şi Petrenii Ni se scrie din PeatraN. că mai mulţi cetăţeni fruntaşi, entusiasmaţi de afecţiunea şi interesul ce nu poartă d. G. Clemenceau, manifestate prin ziarul seu Homme libre, i-au trimis, drept recunoştinţă, următoarea telegramă : Mr. Georges Clémenceau à Paris Vos beaux mots pour la Roumanie resteront à jamais gravées en lettres d'or dans l'histoire du pays. Notre patrie reconnaissante viens vous offrir le nom de grand Roumain en aclamations de: Vive Clémenceau! Vive la France! Vive la Roumanie! Vive la race latine! La această expansiune de sentimente atât pentru persoana acestui om care ne iubește, cât și pentru sora noastră mai mare, Francia, d. Clémenceau s’a grăbit a trimite, pe adresa d-lui avocat C. Semaca, drept răspuns, următoarele : Très sensible à vos bonnes paroles, resterai fidele à votre cause. G. Clémenceau Nu putem de cât felicita pe cetăţenii Petreni cari, ca şi cei din Bucureşti şi Buzeu, s’au grăbit a şi plăti tributul de recunoştinţă cătră acest mare barbat al rasei latine. E o fericire şi un noroc pentru noi, când acest om extraordinar, atât ca inteligenţă cât şi ca muncă, cunoscut nu numai de Europa, ci de lumea întreagă, fost prim-ministru al Republicei Franceze, vine să spuie lumei culte, atât prin graiu cât şi prin sms, că la gurile Dunărei trăeşte un popor originar din vechia Roma, care a rămastot Latin, învingând toate vicisitudinile prin cari a trecut şi că acest Popor Român are în lumea aceasta o misiune, acea a rasei latine, purtătoare de lumină şi de civilizaţie, care a proclamat drepturile omului, înlocuind pretutindenea sclavia cu libertatea. Modestie şi îngânfare Cu ocazia primirei Regelui Constantin al Greciei în portul Cavala, telegraful ni aduce vestea că i s’a făcut o primire din cele mai strălucite ce s’au văzut vr’odată. La aclamările ce i se făceau, Regele, vădit emoţionat, a răspuns mulţimei adunate următoarele cuvinte: Nu mie ci armatei şi flotei cari au luat Cavala se cuvin toate acestea. Şi când te gândeşti la cele ce se petrec la noi, te cuprinde mirarea cum de nu se găsesc oameni cu aceleaşi sentimente de dreptate faţă de armata şi de poporul român ? Astăzi, Regele Carol, acela care n’a voit să semneze decretul de mobilizare, primeşte, ca ci cum i s’ar fi cuvenind de fapt, felicitările Suveranilor străini, ce trebueau să fie adresate acelora ce l-au împins să facă actul acesta de patriotism. Acelaş lucru îl fac şi cârmuitorii ce se fălesc, la rândul lor, cu nişte succese pe cari le-au dobândit alţii, adică minoritatea pe care Regele şi guvernul actual o nesocotesc. Am fi putut avea mai mult, faţă de împrejurări. Şi când zicem aceasta, privirile noastre sunt îndreptate asupra Vidinului şi împrejurimilor lui, unde se află peste 60.000 de Români. Nimic mai uşor decât să profiţi de puterea armatei pentru a dobândi şi aceste locuri, pe cari sentimentul nostru naţional ne sileşte să le revendicăm cu altă ocazie, căci nu este de admis ca oricare guvern român să facă ceea ce a făcut guvernul de colaborare. E prea puţin linia Turtucaia-Balcic, e prea puţin ceea ce-am cerut, faţă de sacrificiile pe cari le-am făcut şi faţă de acelea ce eram ameninţaţi să le facem, în cazul când pacea nu s’ar fi încheiat. De la apariţia acestui ziar şi pănă astăzi n’am linguşit pe nimeni şi am lovit întotdeauna răul acolo unde l-am găsit, lucru ce trebueau să-l facă toate ziarele independente din Ţara Românească. Dar ce vreţi ? Adevărul serveşte cauza conservatorilor-democraţi ; altele sunt plătite de alţi interesaţi, iar cârmuitorii îşi fac treburile şi apar la lumina zilei ca nişte genii, când în realitate nu sunt decât nişte pitici, căci trebue să constatăm cu cea mai adâncă părere de rău că, de la Mihail Cogălniceanu încoace, mai n’am avut oameni de valoare, şi că numai norocului nostru se datoreşte izbânda de astăzi, pe care unii şi-o însuşesc pe nedrept. Oricare altă persoană în locul d-lui Take Ionescu s’ar fi retras de la putere în faţa evenimentelor mari, întru cât omul acesta declarase solemn că Silistra şi cei trei kilometri de pământ sunt suficiente pentru Neamul nostru. Cu vorbe pompoase, uşor pronunţate, cu banalităţi sentimentale, Bulgarul român justifica atitudinea sa, care a avut-o cu ocazia izbucnirei războiului balcanic, la care România trebuea să fie parte de la început, căci în cazul acesta toate părţile locuite de Români ar fi fost ale noastre. Şi dacă motivează neutralitatea noastră pe tema că ar fi voit să evite un războiu european, nu trebue să-l credem, căci şi atunci, ca şi acum, am fi arătat Europei că suntem o putere de care trebue să ţie samă. Şi chiar dacă ar fi izbucnit un războiu între Austria şi Rusia, încă am fi avut destule puteri să luptăm şi’u altă parte, căci n’ar fi fost nevoie să trimitem mai mult de cât două corpuri de armată în Balcani, pentru a da ajutor aliaţilor în momentele hotărâtoare. Prin urmare răspunsul demn al Regelui Constantin - cu toate că acesta a condus cu adevărat armatele la victorii şi nu decât o modestie din partea sa — trebuia să fie şi răspunsul Regelui Carol şi al tuturor acelora cari î l înconjoară şi cărora Ţara nu le datoreşte nimic. __________________Sagapo. Românii sacrificaţi Dacă Regatul Român are a se felicita de câştigul material, şi mai cu deosebire de câştigul moral pe care i l-a adus pacea încheiată la Bucureşti, nu acelaş lucru e şi cu Neamul Românesc. Românii de pretutindenea îşi aveau aţintite privirile spre Bucureşti, şi aşteptau cu o vie şi legitimă nerăbdare să vadă ce va câştiga Neamul din strălucita situaţie la care împrejurările, mai mult decât priceperea şi curajul conducătorilor noştri, ne-au împins şi înlesnit accesul. Pe cât de mare a fost nerăbdarea Neamului Românesc, tot pe atâta i-a fost şi decepţiunea, când textul tratatului de pace de la Bucureşti i-a fost cunoscut. In acest tratat nu se vorbeşte nimic despre viitoarea soartă a numeroasei populaţiuni româneşti de peste Dunărea. In Macedonia imparţită între foştii aliaţi, în Bulgaria, in Serbia şi’n Grecia vieţuesc milioane de fraţi de-ai noştri, a cărora existenţă etnică, în viitor, n’a fost asigurată prin tratatul de la Bucureşti, de-a căreia traiu pacinic şi liberă dezvoltare guvernul român s’a dezinteresat, mulţumindu-se cu nişte simple note diplomatice cari, dacă astăzi pot avea vr’o valoare oare care, mâne pot fi nesocotite, mai ales de-acei ce-au dat dovadă că ştiu a nesocoti chiar tratatele cele mai precise. E regretabil. Cu atât mai regretabil, cu cât nu se ştie când şi dacă se va mai prezente ocazia indreptărei acestei greşeli. G. V. S.